joi, mai 03, 2018

INDICE DE NUME PENTRU CEI CE CONSULTĂ ACEST BLOG



În indicele de mai jos nu sînt înregistrate toate numele de pe acest blog, nici toate ocurenţele fiecăruia, el fiind doar unul selectiv şi de orientare generală. Sub fiecare nume sînt indicate, cronologic, postările mai importante în care se regăseşte, fie ca semnătură, fie ca referinţă. Din motive de spaţiu, au fost reţinute numai titlurile generale ale postărilor, aşa cum se regăsesc, cu minime diferenţe, şi în sumarul arhivelor. Sînt date cu italice (cursive) acele nume la care se face doar referire şi/sau din care se citează contextual. Nu au fost avute în vedere la alcătuirea indicelui semnăturile sau referinţele nominale (mult mai numeroase) din comentariile de subsol.
Precizez că indicele iniţial, postat la începutul anului 2010 şi ţinut la zi pînă la jumătatea lui septembrie 2012, a dispărut la un moment dat fără urmă, din pricina proastei administrări a www.blogger.com, care a avut mari disfuncţii tehnice mai ales în vara şi toamna lui 2012, producînd utilizatorilor cele mai neplăcute surprize. Indicele a fost refăcut în octombrie-noiembrie 2012 şi ţinut la zi pînă pe 31 ianuarie 2013, cînd incidentul s-a repetat, fără să pot depista cauza. Cel de faţă este refăcut în februarie 2013, dar mă îndoiesc că am mai reuşit să-l refac întocmai (fiind vorba de peste 800 de postări). Pentru ultimii ani, actualizările au rămas sporadice. Cred că va fi totuşi de folos, chiar aşa imperfect cum este. (R. C.)

A

Acterian, Haig:
Petre Țuțea inedit (24.05.2019)
Adam (Adam şi Eva):
Aderca, Felix (Froim):
Antologia Punctelor cardinale – XXVI: "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia faţă de Codreanu!" (07.10.2012)
Ailoaei, Liviu:
Albişteanu, Mihail:
Albrecht, Katherine:
Aldea, Mihai-Andrei:
Alexa, Visarion (preotul):
O „hartă” a „civilizației Cerului” (24.09.2019)
Alexandru, Ioan:
Alexe, Dan:
Alighieri, Dante:
Intermezzo liric: DanteVita Nuova, XXVI (05.08.2011)
Patimile după Dante (21.03.2012)
Allatios, Leo:
Alupei, Silviu:
Amenabar, Alejandro:
Amiredjibi, Ciabua:
Amiredjibi, Kutsna:
Anania, Bartolomeu Valeriu:
Răspuns unei infamii (16.07.2008)
Vorbe proaste (II): "a trece în nefiinţă" (01.04.2010)
Andreicuţ, Andrei:
Andronescu, Demostene:
O recenzie tîrzie (28.03.2011)
Antologia Punctelor cardinale – XXIII: "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (25.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXIV: "Apostrof-area ca asasinat moral" (09.12.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXIX: "Cronica unei gafe editoriale" (03.01.2013)
Andronescu, Mălina:
Anghel, Alexandru:
Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (07.02.2010) 
Anghelescu, Sanda:
Antim Ivireanul, Sfîntul:
Antipa de la Calapodeşti, Cuviosul:
Antonescu, Crin:
Antonescu, Ion:
Şah la rege: perioada 1940-1947 – III (21.07.2011)
Antonie, Avva:
Arăpaşu, Teoctist (Patriarhul):
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Arcipreste de Hita – v. Juan Manuel, Arcipreste de Hita
Ardeleanu, George:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Argatu, Calinic (Arhiepiscopul):
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Arrabal, Fernando:
De ce Eminescu? (12.01.2009)
Aştelian, Raluca:
Atanasie cel Mare, Sfîntul:
Athanasios (Mitropolitul Limassolului):
Augustin, Fericitul:
Auxentios al Foticeei, Episcopul:


B

Bachelet, Jean-René:
Semne bune anul are? (15.12.2012)
Baciu, Petru C.:
Petru C. Baciu - odihnească-se în pace! (21.08.2017)
Baconsky (Baconschi), Teodor:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Bacu, Dumitru:
Badea-Lătuceanu, G.:
Badea, Mircea:
O rușine a Bisericii și a neamului românesc (03.05.2019) 
Baicu, Petre:
Memento Petre Baicu (06.06.2017)
Banea, Andreea:Mărturia „la cald” a unei tinere sibience (14.08.2018)
Barbăneagră, Paul:
Antologia Punctelor cardinale – XII: "Memorie şi uitare" (08.08.2012)
Barbu, Eugen:
Antologia Punctelor cardinale – I: "Cine se teme de naţionalism?" (21.06.2012)
Barna, Dan:
De la Bogdan G.Rădulescu citire (01.09.2019)
Barnett, Robin:
Baştovoi, Savatie:
Băbuş, Grigorie:
Bădescu, Ilie:
Bădiliţă, Cristian:
Bădiţescu, Marius:
Bădulescu, Dan:
Bălan, Ioanichie:
Bălan, Nicolae (Mitropolitul):
Răspuns unei provocări (12.07.2012) 
Bălașa, Radu: 
Legionarismul și profilul unei generații (11.10.2017) 
Bălăcescu, Dionisie:
Băndoiu, Andreea:
Bănulescu, Martha:
Băsescu, Traian:
După referendum (19.07.2007)
Simptomul Feldioara (20.07.2012)
CCR s-a pronunţat, Băsescu revine la Cotroceni (22.08.2012) 
„Intelectualii lui Băsescu” (27.05.2018)
Becali, Gheorghe (George, Gigi): 
Im-becalizarea ca model existențial (11.02.2018)  
Begic, Mirsad:
Benedict XVI (Papa):
Benoist, Alain de:
Bécquer, Gustavo Adolfo:
O poezie de Gustavo Adolfo Bécquer (09.02.2009) 
Bergoglio, Jorge Mario - v. Francisc (Papa)
Berilă, Sorin:
Adevărul despre bătălia de la Stalingrad (27.07.2018)
Bernea, Horia:
Beza, Marcu:
Remember Marcu Beza (17.03.2012)
Bezdechi, Ştefan:
Tîlcuire patristică la Înălţarea Domnului: Sf. Atanasie cel Mare (10.05.2010)
Bintia, Gabriel:
N. Steinhardt și noua poliție a gîndirii (06.03.2018)
Blaga, Lucian:
Blandiana, Ana: 
De la Ana Blandiana citire (16.01.2018) 
Boca, Arsenie (Zian):
Anul Arsenie Boca – I (17.01.2010)
Borbely, Laszlo:
Brauner, Harry:
Sub semnul Învierii (27.03.2010)
Brâncoveanu, Constantin:
Brâncuși, Constantin:
Petre Țuțea inedit (24.05.2019)
Brânzei, Octav(ian):
Breda, Olivian:
Bretan, Laura:
Cazul Laura Bretan (21.02.2019)
Brînză, Amfilohie:
Brodner, Raluca:
Budeancă, Cosmin:
Bucur, Ionel:
Bucuroiu, Răzvan:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Lumea credinței 187 (02.02.2019)
Buhuceanu, Florin:
Bulat, Vladimir:
Buracu, Mihai:
Burke, Edmund:
Buta, Mircea Gelu:
Buzatu, Gheorghe:
Bylund, Per:


C

Calciu (-Dumitreasa), Gheorghe:
Un mare poet din închisoare: Constantin Oprişan (08.04.2009)
Antologia Punctelor cardinale – II: Interviu cu Părintele Calciu (26.06.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XIII: "Martin Luther şi evreii..." (11.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXVIII: "Apocalipsa şi ştiinţa" (17.10.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXII: "Masoneria..." (24.11.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXVI: "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (16.12.2012)
Calderón de la Barca:
Cantacuzino, Alexandru (Alecu):
Cantacuzino („Grănicerul”), Gheorghe (Zizi):
Cantemir, Dimitrie:
Cantor, Valentin: 
Valentin Cantor s-a alăturat Legiunii cerești (11.09.2017)
Capotă, Alexandru:
Capsali, Iulian:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Cazul Efrem (04.01.2012)
Caragiale, Ion Luca:
Centenar N. Steinhardt – III (25.07.2012)
Caraman, Marius:
Odihnește-te în pace, Marius Caraman! (22.08.2017)
Lumea credinței 170 (03.09.2017)
Carp, Radu:
Cashman, Michael:
Cazacu, Matei:
Povestea unei generații (01.06.2017)
Călinescu, Erast:
Vremea colindelor (20.12.2009)
Sfînta Lumină pascală (14.04.2012) 
S-a dus și Erast Călinescu (25.04.2018)  
Călinescu, George:
Călugărul Vasile:
Antologia Punctelor cardinale - XXXV: "Fabulă cu trandafir" (11.12.2012)
Cărcăleanu, Eleonora:
Cândea, Virgil:
Ceauşescu, Nicolae:
De ce Eminescu? (12.01.2009)
Cesereanu, Ruxandra:
Cărțile verii la Editura Manuscris (06.07.2018)
Cheche, Mariana:
Mariologie ortodoxă (14.08.2012)
Chiricuţă, Toma:
Chirilă, Pavel:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Ciachir, Dan:
Ciobanu, Sorin: 
Șo pe Biserică! (08.08.2017)
Ciobotea, Daniel (Patriarhul):
Ciocioi, Gheorghiţă:
Ciocârlan, Sergiu Valentin:
Cioran, Aurel:
Ciorănescu, Alexandru:
Cioroianu, Adrian:
Ex Oriente lux (12.02.2008) 
Ciucanu, Corneliu:
Ghiculeștii și dreapta interbelică (21.05.2018)
Cîrlănaru, Irinel:
Claudel, Paul:
Clime, Gheorghe:
Clinton, Bill:
Antologia Punctelor cardinale - XLI: "Lecţia americană" (12.01.2013)
Codreanu, Corneliu:
Evola despre Codreanu (18.01.2012)
Un "raport" liric către "Căpitan" de Liviu Uleia (27.02.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXVI: "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia faţă de Codreanu!" (07.10.2012)
După referendum (19.07.2007)
Mic eseu despre duel (26.01.2008)
Ex Oriente lux (12.02.2008)
Ion Te-leagă (14.02.2008)
Provocările Evului Mediu: din Libro de buen amor (16.02.2008)
Răspuns unei infamii (16.07.2008)
De Deo et de mortuis (24.11.2008)
Răspuns unui prieten (18.12.2008)
De ce Eminescu? (12.01.2009)
Urmează Postul Mare (26.02.2009)
Un mare poet din închisoare: Constantin Oprişan (08.04.2009)
Icoane pascale (11.04.2009)
Drumul Crucii (16.04.2009)
Dialoguri în pridvor (29.05.2009)
Eminescu n-a murit (11.06.2009)
La Centenarul Noica (22.08.2009)
Boieria pe de "Rost" (27.12.2009)
Povestea unei vorbe proaste: antisemitismul (02.02.2010)
Vorbe proaste (I): "Fă-te frate cu dracul, pînă treci puntea" (03.03.2010)
Pîine şi circ? (04.03.2010)
Crezul meu naţional (27.05.2010)
Mai avem Biserică? (05.07.2010)
Dedicaţie marianică (15.08.2010)
Onomastică şi sfinţenie: de la Sf. Nicolae la Sf. Ştefan (05.12.2010)
Dracul... cu cărţi (Erezii şi secte religioase în România) (08.03.2011)
Intermezzo liric: trei sonete pierdute şi regăsite (16.03.2011)
Cazul Ioan Es. Pop (18.04.2011)
În lumina Învierii (24.04.2011)
1 Mai muncitoresc? (01.05.2011)
Intermezzo liric: 7 sonete noi de Răzvan Codrescu (03.05.2011)
Relaţia Evola-Eliade (28.05.2011)
"Omul drept printre ruine"? - Autoapărarea lui Evola (17.06.2011)
Zodia struţocămilei (01.08.2011)
Intermezzo liric: Dante - Vita Nuova, XXVI (05.08.2011)
Noul ROST (01.09.2011)
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Intermezzo liric: poezie mistică spaniolă: San Juan de la Cruz (16.12.2011)
Cu "căciula" dinainte... (17.01.2012)
Evola despre Codreanu (18.01.2012)
Viaţa bate filmul! (17.02.2012)
De săptămîna viitoare, în librării [În căutarea Legiunii pierdute – ed. a II-a] (24.02.2012)
În loc de 8 Martie (01.03.2012)
Remember Marcu Beza (17.03.2012)
Patimile după Dante (21.03.2012)
Intermezzo liric: Juxta crucem – II (25.03.2012)
"Doina" lui Eminescu – exegeză şi text (13.06.2012)
Antologia Punctelor cardinale – I: "Cine se teme de naţionalism?" (21.06.2012)
Antologia Punctelor cardinale – III: "Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»"? (29.06.2012)
Actualitatea clasicilor – Don Francisco de Quevedo y Villegas (08.07.2012)
Antologia Punctelor cardinale – V: "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic..." (11.07.2012)
Antologia Punctelor cardinale – VII: "Distincţii necesare" (17.07.2012)
Simptomul Feldioara (20.07.2012)
Antologia Punctelor cardinale – X: "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (03.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XIV: "Dreptatea d-lui Pleşu" (17.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XVI: "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (21.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XVIII: "Sensul unităţii creştine..." (02.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XX: "O reacţie a d-lui Patapievici" (08.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXI: "San Juan de la Cruz, Romances" (traducere) (17.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXVI: "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia faţă de Codreanu!" (07.10.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXVII: "Între zoon politikon şi homo religiosus" (12.10.2012)
Antologia Punctelor cardinale -XXXI: "Falimentul speranţei" (11.11.2012)
Cazul Radu Gyr  (14.11.2012)
Periplu athonit - I (26.11.2012)
Periplu athonit - II (30.11.2012)
Periplu athonit - III (07.12.2012)
Periplu athonit - IV (10.12.2012)
Semne bune anul are? (15.12.2012)
Cum văd eu lucrurile (17.12.2012)
Periplu athonit - V (26.12.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXVII:"Aspecte ale dialogului religie-cultură..." (27.12.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXVIII: "Puncte cardinale 100" (30.12.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXIX: "Cronica unei gafe editoriale" (03.01.2013)
Un link mai puţin (04.01.2013) 
Periplu athonit - VI (11.01.2013)
Antologia Punctelor cardinale - XLI: "Lecţia americană" (12.01.2013)
Eminescu şi Codreanu (14.01.2013) 
Periplu athonit - VII (18.01.2013)
Un pamflet din prima tinereţe: Civitas poetarum (22.01.2013)
Periplu athonit -VIII (27.01.2013)
Periplu athonit - IX (01.02.2013) 
Oameni care au fost: prințul Alecu Ghyka (10.08.2014)
Ex nihilo: „Miracolul” Marian Munteanu (08.04.2016)  
A murit Lidia Stăniloae (19.02.2017)
Între Spital și Biserică (I) (22.02.2017) 
O capodoperă a „literaturii de sertar” (28.02.2017)
Între Spital și Biserică (II) (02.03.2017)
Șo pe Klaus Iohannis! (10.03.2017)
Între Spital și Biserică (III) (12.03.2017)
Între Spital și Biserică (IV) (16.03.2017)
Între Spital și Biserică (V) (23.03.2017)
Între Spital și Biserică (VI) (29.03.2017) 
O nouă ediție din postumele lui Sandu Tudor (30.03.2017)
De ce-i dracul chiar așa de negru cum pare (04.04.2017)
Duminica și icoana Floriilor (09.04.2017)
Vorbe proaste: „Paște fericit!” (10.04.2017)
Intermezzo liric: Juxta crucem (VIII) (11.04.2017)
Formula AS: întrebări și răspunsuri (21.04.2017)
Purtătorul de biruință (23.04.2017) 
Editura Manuscris (29.04.2017)
Intermezzo liric: Chindii lăuntrice (07.05.2017)
(Sur)vive la France! (08.05.2017) 
Criza modernă a autorității (12.05.2017)
Stridențe: Ortodoxia tricoloră (24.05.2017)
Intermezzo liric: De prea aici (28.05.2017)
Ne-a părăsit Mugur Vasiliu (28.05.2017)  
S-a dus și „Bădica”... (29.05.2017)
Dimensiunea metafizică a răului (31.05.2017)
O bilă albă pentru România (11.06.2017)
Ecce homo (homini lupus)! (28.06.2017) 
Exerciții de sinonimie (08.07.2017) 
Apocalipsa și eshatologia creștină (26.07.2017)
Levantul lui Milică (04.08.2017) 
Dante, Paradisul, Cîntul VII (08.08.2017)
Terorismul și ideologiile (18.08.2017)
23 august 1944: Cabala „dobitocilor” (23.08.2017)  
O amintire despre Corneliu Coposu (25.08.2017)
S-a stins monahul Daniel Cornea (07.09.2017)
Ultima carte a monahului Daniel (01.10.2017)
Legionarismul și profilul unei generații (11.10.2017) 
Sfintele Taine ale Bisericii (I) (19.10.2017)
Sfintele Taine ale Bisericii (II) (31.10.2017)
File de acatist: Arhanghelul Gavriil (08.11.2017)
Sfintele Taine ale Bisericii (III) (10.11.2017)
Între două „blesteme” (20.11.2017)
Pomenirea Părintelui Ilie Imbrescu (21.11.2017)
Intermezzo liric: Qui ante nos (22.11.2017)
Sfintele Taine ale Bisericii (IV) (24.11.2017)
Munții noștri cruce poartă... (28.11.2017)
Sfintele Taine ale Bisericii (V) (02.12.2017)
Demostene Andronescu 90 (03.12.2017)
Regele Mihai a trecut la cele veșnice (05.12.2017)
Sfintele Taine ale Bisericii (VI) (10.12.2017)
Erezia antisemită (11.12.2017)
Tinerii nu știu, bătrînii par să fi uitat... (12.12.2017)
O ediție marca „Manuscris” (14.12.2017)
Sonet-recviem pentru Regele Mihai (16.12.2017)
Strigatul la prune tîrzii (18.12.2017) 
Sfintele Taine ale Bisericii (VII) (20.12.2017)
Adaos la Taina Cununiei (22.12.2017)
Colinde și cîntece de Crăciun (25.12.2017)
Adaos la Tainele Bisericii (27.12.2017)
„Dreapta” în România de azi (31.12.2017)
Lumea credinței 174 (02.01.2018)
Eu nu văd, tu nu vorbești, el nu aude... (08.01.2018)
„Exmatriculat” de FB pentru 24 de ore (09.01.2018)
Spiritul dreptei într-o nouă ediție (10.01.2018)
Lui Eminescu (15.01.2018) 
Măsura României e la Videle! (18.01.2018) 
Blocat din nou pe Facebook (23.01.2018)
S-a stins Aspazia Oțel Petrescu (24.01.2018)
De cine și cum vrem să scăpăm? (26.01.2018)
Demistificări: cazul Mihail Neamțu (30.01.2018)
Spiritul dreptei - ediție definitivă (06.02.2018)
Im-becalizarea ca model existențial (11.02.2018)
Exerciții de răbdare pe Facebook (16.02.2018)
Blocat 7 zile pe Facebook (21.02.2018)
Reeditare la Christiana (24.02.2018)
Intermezzo liric: Zălog etern (01.03.2018)
N. Steinhardt și noua poliție a gîndirii (06.03.2018)
Dante, Paradisul, Cîntul VIII (12.03.2018)
Intermezzo liric: Desengaños (20.03.2018)
Cît de creștini erau americanii lui Clinton... (25.03.2018)
Galaxia Zuckerberg... (27.03.2018) 
A cui mai e România... (05.04.2018) 
Marcel Petrișor 88 (13.04.2018)
Intermezzo liric: Verde-n față (15.04.2018) 
Dante, Paradisul, Cîntul IX (23.04.2018) 
Memorialul Pitești (24.04.2018)
S-a dus și Erast Călinescu (25.04.2018)
Intermezzo liric: Ciorne psalmice (27.04.2018)
Dante, Paradisul, Cîntul X (30.04.2018)
Dante, Paradisul, Cîntul XI (07.05.2018)
Dante, Paradisul, Cîntul XII (15.05.2018) 
Trinitas TV: marxism și neomarxism (17.05.2018)
Decepții lirice: Cîntece de cloacă (25.05.2018)
„Intelectualii lui Băsescu” (27.05.2018)
Amor en tiempos de la peste roja (08.06.2018)
La săvîrșirea unui ales mărturisitor (12.06.2018)
Intermezzo liric: Nicicînd mai trist... (15.06.2018)
„Ce culoare are ciuma...” (20.06.2018)
Cartea mărturisitorilor la a doua ediție (22.06.2018)
Reeditarea unei cărți referențiale (28.06.2018)
Lumea credinței 180 (04.07.2018)
Cărțile verii la Editura Manuscris (06.07.2018)
Intermezzo liric: Ev adamic (I) (23.07.2018)
Adevărul despre bătălia de la Stalingrad (27.07.2018)
O istorie a „literei” împotriva „duhului”? (31.07.2018)
Apropo de ANR și cazul Marian Munteanu (04.08.2018)
Nou adaos la Sinaxarul românesc (07.08.2018)
... rrrați ai dracu' de intelectuali! (10.08.2018)
Constantin Brâncoveanu (1654-1714) (16.08.2018)
Intermezzo liric: Ev adamic (II) (18.08.2018)
Vai de cururile noastre! (26.08.2008)
Intermezzo liric: Stavroslovie (28.08.2018)
Facebook susține invadarea Europei și terorismul islamic (04.09.2018)
File de acatist: Arhanghelul Mihail (13.09.2018)
Mi-a zis-o popa! (În versuri!) (18.09.2018)
Adevăratul ecumenism (24.09.2018)
Cercul vicios al stîngii (30.09.2018)
(Ne)lumea lui „Știm noi mai bine!” (08.10.2018)
Natură moartă cu boicotaci (10.10.2018)
Acatistele Sfinților Arhangheli... (31.10.2018)
Intermezzo liric: Gînd amar (01.11.2018)
De praznicul Sfinților Arhangheli (07.11.2018)
A început Postul Nașterii Domnului (17.11.2018)
Claudiu Târziu: Cei 13 care m-au salvat (24.11.2018)
De ce nu ne putem bucura laolaltă? (25.11.2018)
80 de ani de la asasinarea lui Codreanu (29.11.2018)
Intermezzo liric: Marea iarnă (23.12.2018)
Adevărul despre Sandu Tudor (06.01.2019)
Filmul unei lansări (12.01.2019)
Gazete și gazetari în România interbelică (29.01.2019)
Lumea credinței 187 (02.02.2019)
Intermezzo liric: Arhaeus (08.02.2019)
Să nu-l uităm în rugăciunile noastre! (12.02.2019)
La 150 de ani de la nașterea doctorului Paulescu (12.02.2019)
Intermezzo liric: Apus de leat (14.02.2019)
Intermezzo liric: Mereu mai singur (20.02.2019)
Intermezzo liric: Amurg în doi (27.2.2019)
Prea bună, prea ca la țară! (01.03.2019)
Creștinul în Biserică (05.03.2019)
Intermezzo liric: Ispitire (16.03.2019)
Hollywood-ul de Căcîna (22.03.2019)
Intermezzo liric: un sonet spaniol de sec. XVI (24.03.2019)
A apărut prima carte de versuri a lui Valentin Dan (05.04.2019)
Intermezzo liric: Ultimul sonet al lui Dionis (07.04.2019)
Nu „cerberii” de afară, ci jigodiile de acasă! (11.04.2019)
Marcel Petrișor 89 (13.04.2019)
Intermezzo liric: Colind de fată mare (15.04.2019)
Cartea postumă a doctorului Stoiculescu (17.04.2019)
O rușine a Bisericii și a neamului românesc (03.05.2019)
Cîți se sinchisesc de ziua de 14 Mai? (14.05.2019) 
Bisericile și neomartirii lor (26.05.2019)
Doliu la Asociația „Christiana” (03.06.2019)
Intermezzo liric: Tăcere extatică (08.06.2019)
O carte a prietenului Gheorghiță Ciocioi (12.06.2019)
Intermezzo liric: Întru Eminescu (15.06.2019)
O carte în curs de apariție (17.06.2019)
Intermezzo liric: Cîntarea ultimului cavaler (23.06.2019)
Intermezzo liric: Bilanț adamic (28.06.2019)
Dante, Paradisul, Cîntul XIII (03.07.2019)
Intermezzo liric: Sărăcie (09.07.2019)
Dante, Paradisul, Cîntul XIV (15.07.2019)
Cartea verii la Editura Christiana (19.07.2019)
Dante, Paradisul, Cîntul XV (22.07.2019)
Cum s-ar cuveni să ne fie preoții (24.07.2019)
Bécali sau Becáli? Hálep sau Halép? (26.07.2019)
Dante, Paradisul, Cîntul XVI (30.07.2019)
Tocmai a ieșit de sub tipar (03.08.2019)
În amintirea unei mari doamne (06.08.2019)
Vom fi ce-am fost și mai mult decît atît? (07.08.2019)
Lumea credinței 193 (09.08.2019)
Interpretarea unui loc scripturistic (10.08.2019)
Dante, Paradisul, Cîntul XVII (12.08.2019)
Dante, Paradisul, Cîntul XVIII (22.08.2019)
Cînd ticăloșia se împotmolește în prostie (27.08.2019)
Intermezzo liric: Rondelul firii căzute (30.08.2019)
Prezidențiale 2019: Caragiale e cu noi...! (02.09.2019)
Toamna se numără partidele (07.09.2019)
Intermezzo liric: Din carte-n carte... (09.09.2019)
Intermezzo liric: Mucenicie (13.09.2019)
Aiud, 14 septembrie 2019 (16.09.2019)
Un bust pentru „urîciunea pustiirii” (22.09.2019)
O „hartă” a „civilizației Cerului” (24.09.2019)
Intermezzo liric: Rest adamic (24.09.2019)
Intermezzo liric: Cap de blestem (08.10.2019)
Intermezzo liric: din ciclul „Rost de doină” (23.03.2020)
Intermezzo liric: Crucea veșniciei (27.03.2020)
Pedepsi-ne-vom? (04.04.2020)
Intermezzo liric: Oratoriu (08.04.2020)
Coja, Ion:
Comănescu, Radu:
Condurache, Cezarina:
Veșnica lor pomenire! (05.03.2017)  
Constantin I cel Mare, Sfîntul Împărat:
Constantin XI Dragases, Împăratul:
Constantinescu, Emil:
Antologia Punctelor cardinale - XXXI: "Falimentul speranţei" (11.11.2012)
Constantinescu, Gabriel:
Sub semnul Învierii (27.03.2010)
Şah la rege: perioada 1940-1947 – III (21.07.2011)
Antologia Punctelor cardinale – XXX: "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (05.11.2012)
Veșnica lor pomenire! (05.03.2017)  
Constantinescu, Maria:
Doamnele demnităţii româneşti (08.12.2011)
Veșnica lor pomenire! (05.03.2017)
Coposu, Corneliu:
23 august 1944: Cabala „dobitocilor” (23.08.2017) 
O amintire despre Corneliu Coposu (25.08.2017) 
Coriciuc, Diana: 
La despărțirea de Neagu Djuvara (28.01.2018)
Cornea, Daniel:
Monahismul şi lumea de azi (08.10.2012)
S-a stins monahul Daniel Cornea (07.09.2017)
Ultima carte a monahului Daniel (01.10.2017)
Reeditare la Christiana (24.02.2018)    
Cornea, Ovidiu:
Corneanu, Nicolae:
Din partea d-lui Răzvan Ionescu: Răbdare (29.07.2008)
Corobca, Liliana:
Povestea unei generații (01.06.2017)
Corogeanu, Daniel:
Cu Andrei Şerban şi Tatiana Niculescu Bran (02.08.2008) 
Costea, Petre (Peter):
Apariți editorială AFR (18.03.2019)
Cotruş, Aron:
Crasnean, George:
Încă o despărţire...  (08.04.2012)
Crasnean, Nane:
Crainic, Nichifor:
Antologia Punctelor cardinale – V: "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic..." (11.07.2012)
Crăciun, Gheorghe:
Crăciun, Oprea:
Încă o despărţire...  (08.04.2012)
Creangă, Ion:
Patologie „identitară” (31.01.2019)
Creangă, Mihai:
Puncte cardinale: anul 20 (24.01.2010) 
Cremene, Nichifor:  
9 Martie - de la vechii la noii mucenici (09.03.2017)
Creţia, Petru:
Antologia Punctelor cardinale – XXIII: "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (25.09.2012)
Crihălmeanu, Florentin:
Răspuns unei infamii (16.07.2008)
Cristea, Dumitru:
Adaos la Cartea mărturisitorilor (21.02.2016)
Editura Manuscris (29.04.2017) 
Cristian, Roxana:
Crivăţ, Anca:
Intermezzo liric: poezie mistică spaniolă: San Juan de la Cruz (16.12.2011)
Antologia Punctelor cardinale – XXI: "San Juan de la Cruz, Romances" (traducere) (17.09.2012)
O contribuție românească la studiul liricii medievale (22.09.2018)
Crivăţ-Vasile, Adolf Marian:
Antologia Punctelor cardinale – X: "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (03.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XX: "O reacţie a d-lui Patapievici" (08.09.2012)
Croitoru, Ion Marian:
Cruceru, Marius:
Răspuns unor răstălmăciri (27.03.2011) 
Cubreacov, Vlad:
Bucurie creștinească a la russe (10.03.2018) 
Culianu, Ioan Petru:
Antologia Punctelor cardinale – III: "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»"? (29.06.2012)
Culiceanu, Virgiliu:
Curte, Cristian:


D

Damian, George:
Dan, Nicuşor:
Dan, Valentin:
Daniil de la Rarău – v. Sandu, Daniil Tudor
Dante – v. Alighieri, Dante
Darwin, Charles:
AFR: Carl Woese și moartea darwinismului (09.11.2018)
Dănacu, Viorel:
Dăncilă, Viorica:
Măsura României e la Videle! (18.01.2018) 
De la Rodica Nica la... Viorica Dăncilă (24.08.2018)
Asta-i pohta ce-am pohtit-o? (23.02.2019)
Prea bună, prea ca la țară! (01.03.2019)
Ridendo castigat mores (CIX) (11.09.2019)
Dănilă, Radu:
Del Chiaro, Anton Maria:
Remember: martiriul Brâncovenilor  (15.08.2012) 
Delorme, Paul-André: 
Cazul Codreanu văzut de un francez (20.01.2018) 
Déseille, Placide:
Diaconu, Marin:
Dida, Alina-Ioana:
Dida, Corneliu:
O capodoperă a „literaturii de sertar” (28.02.2017)
Dimcea, Alexandru:
O nouă ediție din postumele lui Sandu Tudor (30.03.2017)
Dimitrie, Sfîntul Mare Mucenic (Izvorîtorul de mir):
Dimitrie al Rostovului, Sfîntul:
Dimitrie cel Nou (Basarabov), Sfîntul:
Dincă, Gheorghe:
„Dați-l la părinți!” (28.07.2019)
Dincă, Ion (“Te-leagă”):
Ion Te-leagă (14.02.2008)
Dinescu, Mircea:
Antologia Punctelor cardinale – I: "Cine se teme de naţionalism?" (21.06.2012)
Dinu, Eugen:
Teleormanul s-a săturat de Dragnea! (20.09.2018)
Dionisie (Pseudo-)Areopagitul:
Dionisie din Furna:
Icoane pascale (11.04.2009)
Djuvara, Neagu:
Dobre, Bănică:
Dobrev, Dobri:
Dobridor, Ilariu:
Dobzeu, Mina:
La săvîrșirea unui ales mărturisitor (12.06.2018)
Lumea credinței 180 (04.07.2018)
Dolha, Viorel:
Dostoievski, F. M.:
Drousiotou, Solomonidou:
Dulgheru, Elena:
Are cuvîntul d-na Elena Dulgheru: Despre ura creştină (02.03.2009)
Feţele ecumenismului (27.05.2009)
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Dumitreasa-Calciu, Gh. – v. Calciu, Gheorghe
Dumitrescu, Florin:
Dumitrescu, Marina: 
Poezia lui D. Andronescu într-o nouă ediție (14.03.2017)
Lumea credinței 193 (09.08.2019) 
Dumitrescu, Sorin:
Dumitrescu-Borşa, Ion:
Dumitru, Constantin – v. Marcu, Părintele (Fachirul”)
Dungaciu, Dan:
Lumea credinței 181 (06.08.2018)


E

Efrem Sirul, Sfîntul:
Urmează Postul Mare (26.02.2009)
Efrem, Stareţul de la Vatopedu:
Egger, Maxime:
Eliade, Mircea:
Relaţia Evola-Eliade (28.05.2011)
Antologia Punctelor cardinale – III: "Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»"? (29.06.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXII: "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (20.09.2012)
Marian Stan: Recitindu-l pe Mircea Eliade (08.08.2018)
Elian, Alexandru:
Eminescu, Mihai:
De ce Eminescu? (12.01.2009)
Eminescu n-a murit (11.06.2009)
"Doina" lui Eminescu – exegeză şi text (13.06.2012)
Enăchiuc, Viorica:
Enoiu, Gheorghe:
Estera (Cartea Esterei):
În loc de 8 Martie (01.03.2012)
Eva (Adam şi Eva):
Evdokimov, Paul:
Evola, Julius:
Relaţia Evola-Eliade (28.05.2011)
"Omul drept printre ruine"? – Autoapărarea lui Evola (17.06.2011)
Evola despre Codreanu (18.01.2012)


F

Făgeţeanu, Adrian (Alexandru):
Fedorovici, Gheorghe:
Ferdinand I (Întregitorul), Regele României:
Munții noștri cruce poartă... (28.11.2017) 
Firea, Gabriela:
În iluzia că Firea și-ar putea veni în fire... (06.01.2018)
Numai la voi mă gîndesc! (25.10.2018)   
Fisher, Diane:
Franco, Francisco:
Onoarea, dincolo de ideologii (19.10.2011)
Francisc (Papa): 
Reacții la mesajul papal (27.08.2017) 
Francisc din Assisi, Sfîntul:
Stop-cadru: Scandal? Curiozitate? Clarvedere? (20.08.2011)
Modelul și interpretarea (20.09.2017)  
Funes, José Gabriel:
Fusa, Leontie:


G

Gafencu, Valentina:
Gafencu, Valeriu:
Galeriu, Constantin:
Galeriu, Cristian:
Galeriu, Rodion:
Gaudí, Antonio:
Gavrilă (Săbăduş), Ana:
Gavrilă Ogoranu, Ion:
Geoană, Mircea:
Gheorghe, Sfîntul:
Gheorghiu, Mihai:
Ghika, Vladimir (Monseniorul):
Bisericile și neomartirii lor (26.05.2019)
Ghiţiu, Paul:
Ghiuş, Benedict:
Ghyka (Ghica), Alexandru (Alecu):
Oameni care au fost: prințul Alecu Ghyka (10.08.2014)
Ghiculeștii și dreapta interbelică (21.05.2018) 
Ghyka, Mihai:
Gibson, Mel:
Goeke, Mike:
Goga, Octavian:
Golubiţki, Serghei:
Gomboş, Stelian:
Góngora, Luis de:
Gordon, Vasile:
Goşu, Armand:
Graham, Anne:
Antologia Punctelor cardinale - XLII: "Demonizarea Americii" (16.01.2013)
Grămadă Dragu, Argentina:
Grebenea, Nicolae:
Antologia Punctelor cardinale – XXV: "Doar o vorbă să-ţi mai spun..." (30.09.2012)
Grego, Antonio:
Grigorie de Nyssa, Sfîntul:
Grigorie Palama, Sfîntul:
Grigorie Teologul, Sfîntul – v. Grigorie de Nyssa, Sfîntul
Grigoriu, Paul Slayer:
Guleş, Ovidiu:
Antologia Punctelor cardinale – XV: "Pe marginea unei decepţii" (19.08.2012)
Gurău, Veronica:
Guzun, Vadim:
Gyr, Radu:


H

Hawley, Josh:
AFR: Lecția senatorului Josh Hawley (10.03.2019)
Henegaru, Nicolae:
Puncte cardinale: anul 20 (24 .01.2010)
Herrera, Fernando de:
Intermezzo liric: un sonet spaniol de sec. XVI (24.03.2019)
Hîncu, Ioana:
„Aratul cu plugul în mare” (18 .08.2017)
„Ciuma roșie” umblă cu „cioara vopsită” (08.09.2018) 
Hodea, Iustin Sigheteanul (Episcopul):
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Hraşovan, Rafael:
Antologia Punctelor cardinale – XV: "Pe marginea unei decepţii" (19.08.2012)
Hristos – v. Iisus Hristos
Hurduzeu, Ovidiu:
Habent sua fata libelli (27.11.2008)
Ovidiu Hurduzeu despre „criza refugiaților” (15.09.2017)
Huzum, Marghiolița:
Editura Manuscris (29.04.2017)

I

Iamandi, Jacques-Vasile:
Boieria pe de "Rost" (27.12.2009)
Ianolide, Ioan:
Ierunca, Virgil:
Iisus Hristos:
Străin în noapte (24.12.2008)
Icoane pascale (11.04.2009)
Drumul Crucii (16.04.2009)
Tîlcuire patristică la Înălţarea Domnului: Sf. Atanasie cel Mare (10.05.2010)
Hristos a înviat în inima ta! – Noul Cuvînt către tineri (02.04.2011)
În lumina Învierii (24.04.2011)
Povestea Crăciunului (24.12.2012)
Ilie, Cleopa:
Iliescu, Ion:
Ioan Botezătorul, Sfîntul:
Ioan al Crucii, Sfîntul:
Intermezzo liric: poezie mistică spaniolă: San Juan de la Cruz (16.12.2011)
Antologia Punctelor cardinale – XXI: "San Juan de la Cruz, Romances" (traducere) (17.09.2012)
Ioan Damaschin, Sfîntul:
Ioan Gură de Aur, Sfîntul:
Urmează Postul Mare (26.02.2009)
Ioan Iacov de la Neamţ (Hozevitul), Sfîntul Cuvios:
Ioan Paul II (Papa):
Ioan Teologul, Sfîntul:
Ioanid, Ion:
Puncte cardinale: anul 20 (24.01.2010) 
Iohannis, Klaus: 
Șo pe Klaus Iohannis! (10.03.2017) 
Regele Mihai a trecut la cele veșnice (05.12.2017)
Măsura României e la Videle! (18.01.2018) 
Comunicat de presă (19.04.2018) 
Ionescu, Cornel:
Dom... rom: un intermezzo academic (17.07.2017)
Ionescu, Dumitru Horia:
A murit Lidia Stăniloae (19.02.2017) 
Ionescu, Nae:
Din partea d-lui Răzvan Ionescu: Răbdare (29.07.2008)
Străin în noapte (24.12.2008)
Ioniţă, Viorel:
Iordache, Claudiu:
Iordache, Marieta Mihaela:
Iorga, Nicolae:
Alexandru Ciorănescu 100 (14.11.2011)
Amintirile unui discipol al lui Nae Ionescu (30.11.2017) 
Iorgulescu, Constantin:
Antologia Punctelor cardinale – IX: "Mişcarea Legionară" (29.07.2012)
Iosif, Iosif V.:
Intermezzo liric: Dedicații de Valentin Dan (11.05.2018)
Iovan, Ioan:
„Lupta cea bună” a părintelui Ioan Iovan (20.01.2019)
Ispas, Sabina:
Paștele la români (17.04.2017)
Istvan, Zoltan:
AFR: Uman și post-uman (13.08.2017)
Iuda Iscarioteanul:
Icoane pascale (11.04.2009)
Iulian, Constantin:
Ivanov, Bogdan:


J

Jackson, Michael:
Jacobelli, Maria Caterina:
Jefferson, Thomas:
Jijie, Gheorghe:
Jimboiu, Gheorghe:
Joantă, Serafim:
Johannis, Klaus:
Juan de la Cruz – v. Ioan al Crucii, Sfîntul
Juan Ruiz, Arcipreste de Hita:
Provocările Evului Mediu: din Libro de buen amor (16.02.2008)


K

Kelaro, Katya:
În apărarea Mitropolitului Ioan al Banatului (18.10.2018)
Kiril, Patriarhul:
Bucurie creștinească a la russe (10.03.2018) 
Kuraev, Andrei:
Feţele ecumenismului (27.05.2009)
În loc de 8 Martie (01.03.2012)


L

Lala, Gheorghe:
Langerdorfer, P.:
Latini, Brunetto:
Patimile după Dante (21.03.2012)
Lavric, Sorin:
Mic eseu despre duel (26.01.2008)
La Centenarul Noica (22.08.2009)
Laszlo, Alexandru:
Lazăr (cel înviat din morţi):
Icoane pascale (11.04.2009) 
Lecca, Paulin:
Lefter, Ion Bogdan:
Lemnaru, Nedic:
Antologia Punctelor cardinale – V: "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic..." (11.07.2012)
Leu, Corneliu:
Leyendecker, Hans:
Liiceanu, Gabriel:
Antologia Punctelor cardinale – XXVbis: "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (04.10.2012)
Littman, Lisa:
AFR: Nebunia transgenderistă (16.09.2018)
Lope deVega:
Lorca, Federico García:
Lossky, Vladimir:
Icoane pascale (11.04.2009)
Lovinescu, Monica:
Lovinescu, Vasile:
Löwith, Karl:
Luca, Ion:
Lucian, Episcopul Caransebeşului:
Lungeanu, Mihail:
Lupu, Petrache (de la Maglavit):
Luther, Martin:
Antologia Punctelor cardinale – XIII: "Martin Luther şi evreii..." (11.08.2012)


M

MacCulloch, Diarmaid:
O istorie a „literei” împotriva „duhului”? (31.07.2018)
Lumea credinței 193 (09.8.2019)
Macron, Emmanuel:
(Sur)vive la France! (08.05.2017)
Cazul Macron... și nu numai: Europa anesteziată (14.07.2017)
Ridendo castigat mores (LXXVI) (29.04.2018)
Madan, Gabriela:
Doliu la Asociația „Christiana” (03.06.2019)
Maica Domnului:
Icoane pascale (11.04.2009)
În loc de 8 Martie (01.03.2012)
Dedicaţie marianică (15.08.2010)
Maica Mihaela – v. Iordache, Marieta Mihaela
Maica Siluana – v. Vlad, Siluana (Eugenia)
Mamonov, Petr:
Man, Silviu:
Maniu, Adrian:
Manoilescu, Mihail:
Noul ROST (01.09.2011)
Manole, Meşterul:
Manta, Marius:
Marcu, Corneliu:
S-a dus și „Bădica”... (29.05.2017)
Marcu, Părintele (“Fachirul”):
Mareş, Radu:
Antologia Punctelor cardinale - XXXIX: "Cronica unei gafe editoriale" (03.01.2013)
Maria, Regina României:
Munții noștri cruce poartă... (28.11.2017) 
Statuia Reginei Maria (17.12.2018)
Maria, Sfînta Fecioară – v. Maica Domnului
Maria (sora lui Lazăr):
Maria Egipteanca, Sfînta:
Marin, Matei ("Moţu"):
Marin, Vasile:
Markert, Arnaud:
Marta (sora lui Lazăr):
Marti, Berthe M.:
Mate(ciuc), Bogdan:
Maxim Mărturisitorul, Sfîntul:
Mărculescu, Radu:
Mărieş, Teodor:
Măruţă, Mihnea:
McCann, Mary Magdalene:
Mehedinţi, Simion:
Merkel, Angela:
Ridendo castigat mores (LXXVI) (29.04.2018)
Meşkova, Lidia:
Metallinos, Georgios D.:
Mezdrea, Dora:
Michael, Nicholas:
Antologia Punctelor cardinale - XLIV: "În sfîrşit, acasă" (30.01.2013)
Michelangelo Buonarroti:
Mihai I, Regele:
Şah la rege: perioada 1940-1947 – III (21.07.2011)
România între două paradigme (28.10.2011)
Regele Mihai a trecut la cele veșnice (05.12.2017) 
Sonet-recviem pentru Regele Mihai (16.12.2017)
Strigatul la prune tîrzii (18.12.2017)
Lumea credinței 174 (02.01.2018)  
Mihail şi Gavriil (Sfinţii Arhangheli/Voievozi):
Mihalcea, Al.:
Mihăileanu, Radu:
Antologia Punctelor cardinale - XL: "Epica Holocaustului..." (08.01.2013)
Mihăilescu, Dan C.:
Mija, Teofil:
Militaru, Vasile:
Milutinovici, Ioana:
Mironescu, Alexandru:
Mitra, Petru:
Antologia Punctelor cardinale - XXXVI: "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (16.12.2012)
Mizgan, Ion Alexandru:
Mocan, Mira:
Moceanu, Ovidiu:
Eminescu și Maica Domnului (15.08.2019)
Moise (de la Oaşa), Monahul:
Moldovan, Ilie:
Moldovan, Sebastian:
Moldoveanu, Bogdan:
Moldoveanu, Gabriela (Maica Hristofora):
Monti Buzzetti, Adriano:
Morse, Jennifer R.:
Moruzi, Alexandru:
Moscardó, José (Generalul):
Moţa, Ion (Părintele):
Moţa, Ion (Ionel) I.:
Mungiu(-Pippidi), Alina:
Antologia Punctelor cardinale - XXXV: "Fabulă cu trandafir" (11.12.2012)
Munteanu, Bogdan:
Din lumea politicii (21.09.2012)
Murariu, Elena:
Muraru, Andrei:
De la neprofesionalism la mistificare (30.11.2008)
Mureșan, Alin:
Editura Manuscris (29.04.2017)
Mustaţă, Vasile:
Mutti, Claudio:
Relaţia Evola-Eliade (28.05.2011)
Antologia Punctelor cardinale – XXII: "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (20.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XL: "Epica Holocaustului..." (08.01.2013)


N

Naum, Nicu:
Rostul lui Nicu Naum (07.04.2010)
Nagy-Talavera, Nicholas M.:
Antologia Punctelor cardinale – XXVI: "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia faţă de Codreanu!" (07.10.2012)
Năstase, Adrian:
Neamţu, Mihai(l) George:
Antologia Punctelor cardinale – XI: "Apelul unui licean..." (05.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XV: "Pe marginea unei decepţii" (19.08.2012)
Lansare Cristian Tabără (23.08.2012)
Scrisoare deschisă: sex sau gen? (02.03.2018)  
Negruță, Mircea:
Răspuns unor mistificări calomnioase (09.09.2017)  
Nellas, Panayotis:
Mariologie ortodoxă (14.08.2012)
Netanyahu, Benjamin:
Erezia antisemită (11.12.2017)
Netea, Gelu:
Netea, Vasile:
Nicodim Aghioritul, Cuviosul:
Nicolae, Florina:
Nicolae, Sfîntul:
Nicolescu, Costion:
Calea pascală (13.04.2009)
Antologia Punctelor cardinale - XXXVIII: "Puncte cardinale 100" (30.12.2012)
Niculescu, Simona:
Niculescu Bran, Tatiana:
Nicolau, Mircea:
Noica, Constantin:
La Centenarul Noica (22.08.2009)
Antologia Punctelor cardinale – XIX: "Căderea Cuvîntului în cazuri" (05.09.2012)


O

Oancea, Florin:
Oancea, Zosim:
Obama, Barack:
Preţul visului american (14.11.2008)
Oberschi, Alexandra: 
Vaccinarea: probleme medicale și juridice (13.09.2017)
Ocneanu, Ioana:
Oișteanu, Andrei:
O scrisoare deschisă a doctorului Chirilă (05.10.2018)
Oltean, Filofteia:
Oprişan, Constantin:
Un mare poet din închisoare: Constantin Oprişan (08.04.2009)
Ornea, Zigu:
Orth. Stefan:


P

Paiu, Nică:
Adevărul despre bătălia de la Stalingrad (27.07.2018)
Paleologu, Alexandru:
Palin, Sarah:
Pană, Sorin:
Pandele, Andrei:
Pandrea, Petre:
Pantelimon, Cristi(an):
Papacioc, Arsenie (Anghel):
Papahagi, Adrian:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Papahagi, Irina:
Papahagi, Marian:
Papazu, Monica:
Antologia Punctelor cardinale – XVII: "Viaţa - proprietate de stat" (27.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale - XXXIII: "Ispita «iubirii»" (28.11.2012)
Parascheva, Sfînta Cuvioasă:
Paraschiv, Vasile:
Paraschivescu, Ion:
Parson, Annahita:
AFR: „De acum sîntem creștini...” (20.02.2018)
Partenie de la Athos, Părintele:
Paşcan, Nichita:
Patapievici, Horia-Roman:
De Deo et de mortuis (24.11.2008)
Antologia Punctelor cardinale – XX: "O reacţie a d-lui Patapievici" (08.09.2012)
Patrichi, Viorel:
La est de Eden... (09.02.2011)
Paulescu, Nicolae C.:
Pavel, Dan:
Antologia Punctelor cardinale – XXIV: "Iarba verde de acasă" (27.09.2012)
Pavel, Sfîntul Apostol:
Păcurariu, Mircea:
Pădurean, Mia:
Părăian. Teofil:
Păstorelul:
Intermezzo liruliric: Sonet-maneà pentru proşti, dar mulţi (09.12.2012)
Păunescu, Adrian:
Pârvu, Iustin:
Mai avem Biserică? (05.07.2010)
Petcu, Adrian Nicolae:
Petcu, Tudor:
Petrache, Tatiana:
Petrescu Oţel, Aspazia:
Petreu, Marta:
Antologia Punctelor cardinale - XXXIV: "Apostrof-area ca asasinat moral" (09.12.2012)
Petrişor, Marcel:
Un mare poet din închisoare: Constantin Oprişan (08.04.2009)
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Petru şi Fevronia, Cuvioşii Cneji:
Pichon, Franck:
Semne bune anul are? (15.12.2012)
Piso, Ion:
Piso, Livia:
Pişcoci-Dănescu, George:
Platon, Mircea:
Răspuns unui prieten (18.12.2008)
Pleşu, Andrei:
Antologia Punctelor cardinale – XIV: "Dreptatea d-lui Pleşu" (17.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XVI: "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (21.08.2012)
Povestea unei generații (01.06.2017)
Ridendo castigat mores (05.06.2017)  
Exerciții de răbdare pe Facebook (16.02.2018)  
Ponta, Victor:
Pop, Cristina:
Pop, Ioan-Aurel:
Unde n-are dreptate? (23.05.2018)
Pop, Ioan Es.:
Cazul Ioan Es. Pop (18.04.2011)
Popescu, Iosif Toma:
Popescu, Lucian D.:
Anul Arsenie Boca (17.01.2010)
Paşte fericit”?  (25.04.2011)
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Popescu, Tudor M.:
Popescu-Tăriceanu, Călin:
SOV: atac la Tăriceanu (10.09.2018)
Cînd ticăloșia se împotmolește în prostie (27.08.2019)
Popovici, Doru:
Pora, Nicolae:
Porter, Henry:
Posada, Mihai:
O recenzie tîrzie (28.03.2011)
Poupard, Paul (Cardinalul):
Preda, Cristian:
Preda, Radu:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Prelipceanu, Raluca: 
Dreptul de a gîndi (18.02.2018)
Preotu, Alin-Cristian:Mi-a zis-o popa! (În versuri!) (18.09.2018)  
Pruteannu, George:
Antologia Punctelor cardinale – XXIV: "Iarba verde de acasă" (27.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXV: "Doar o vorbă să-ţi mai spun..." (30.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXVbis: "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (04.10.2012)
Puric, Dan:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Puşcaş, Florin:
Puşkin, A. S.:
Feminitatea creştină salvatoare (21.05.2011)
Putin, Vladimir:  
Lumea credinței 175 (04.02.2018)


Q

Quevedo, Francisco de:
Actualitatea clasicilor – Don Francisco de Quevedo y Villegas (08.07.2012)


R

Racoveanu, George:
Amintirile unui discipol al lui Nae Ionescu (30.11.2017)
Racu, Alexandru:
Radu, Leonte:
Rafail (Sfîntul Arhanghel):
Rainaldi, Oliviero:
Statuie papală în inima Capitalei (19.08.2011)
Răduleanu, Galina:
Editura Manuscris (29.04.2017)
Rădulescu, Bogdan George:
Rodinciuc, Astrid:
În amintirea unei mari doamne (06.08.2019)
Rose, Serafim:
Roşca, Teodora:
Rotaru, Ilie:
Ruggeri, Giovanni:
Lumea credinței 166 (03.05.2017)
Rus, Daniel:
Rusu, Toderiţă:
Antologia Punctelor cardinale - XLIV: "În sfîrşit, acasă" (30.01.2013)


S

Sadoveanu, Mihail:
Ex Oriente lux (12.02.2008)
Salazar, Antonio de Oliveira:
Antologia Punctelor cardinale - XLIII: "Dictatura bunului simţ..." (23.01.2013)
Salvini, Matteo:
Italia: culmea Justiției! (12.09.2018)
San Juan de la Cruz – v. Ioan al Crucii, Sfîntul
Sandu, Grigorie:
Sarandis, Sarandos:
Sava, Iosif:
Antologia Punctelor cardinale – XXIII: "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (25.09.2012)
Săvulescu, John:
AFR: Uman și post-uman (13.08.2017)
 Schmitt, Oliver Jens:
O nouă radiografie a cazului Codreanu (30.06.2017) 
De pe blogul d-lui Paul Slayer Grigoriu (20.08.2018) 
Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor:
Sebastian, Mihail:
Antologia Punctelor cardinale – XXV: "Doar o vorbă să-ţi mai spun..." (30.09.2012)
Selejan, Ioan (Arhiepiscopul și Mitropolitul):
O rușine a Bisericii și a neamului românesc (03.05.2019) 
Serafim din Sarov, Sfîntul:
Batiușka Serafim (02.08.2013) 
Serea, Eugen:
Sergentu, Octavian:
La est de Eden... (09.02.2011)
Shakespeare, William:
Sima, Horia:
Simion, George:
Vom fi ce-am fost și mai mult decît atît? (07.08.2019)
Slavici, Ioan:
Sluşanschi, Dan:
Soljeniţîn, Aleksandr:
Souzenelle, Annick de:
Spătariu, Maria:
Spiridon, Cassian Maria:
Stalin, Iosif Visarionovici: 
Anii trec, sminteala rămîne... (04.01.2018)
Stamatescu, Mihai:
Stan, Constantin I.:
Crucea reeducării (19.06.2010)
Stan, Marian:
Stanca, Dan:
Răspuns unui prieten (18.12.2008)
Dan Stanca despre roman (16.08.2012)
Marcel Petrișor 88 (13.04.2018)  
Stanciu, Bogdan I.:
Nou apel Pro-vita (01.10.2010)
State, Aurel:
Stănescu, Gabriel:
Stănescu, Ionuț:
De la Rodica Nica la... Viorica Dăncilă (24.08.2018)
Stăniloae, Dumitru:
Stăniloae, Lidia:
Steinhardt, N.:
S-a stins doctorul Puiu Stoiculescu (14.02.2018)
Cartea postumă a doctorului Stoiculescu (17.04.2019) 
Streza, Laurenţiu:
Stuparu, Florin:
Sturdza, Ilie-Vlad:
Sturdza, Șerban:
În iluzia că Firea și-ar putea veni în fire... (06.01.2018)  
Surdu, Alexandru:
La Centenarul Noica (22.08.2009)
Suru, Şerban:
Antologia Punctelor cardinale – XV: "Pe marginea unei decepţii" (19.08.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXIV: "Iarba verde de acasă" (27.09.2012)
Swanepoel, Pieter:


Ş

Şafran, David:
Antologia Punctelor cardinale – XXVI: "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia faţă de Codreanu!" (07.10.2012)
Şerban, Andrei:
Cu Andrei Şerban şi Tatiana Niculescu Bran (02.08.2008)
Șontică, Daniela:
Despre literatură și Gulag (19.06.2017)
Şora, Mihai:
Ştefan cel Mare şi Sfînt, Binecredinciosul Voievod:
Ştefan, George:
Ştefănescu, Alex:


T

Tabără, Cristian:
Tache, Nestor:
Tapalagă, Dan:
Tarkovski, Andrei:
Tatu, Mirona-Ioana:
Europa, cu cortul... (09.05.2019)
Tănasă, Remus:  
N. Steinhardt și terorismul intelectual (26.03.2018)
Tănase, Constantin: Actualitatea lui Constantin Tănase (03.03.2019)
Tănase, Petroniu:
Târziu, Claudiu:
Mic eseu despre duel (26.01.2008)
Dialoguri în pridvor (29.05.2009)
A mai murit un mărturisitor: Traian Popescu (29.01.2010)
Claudiu Târziu 38 (20.02.2011)
Noul ROST (01.09.2011)
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Făt-Frumos din Rost (17.05.2012)
Teodorescu, G. Dem.:
Pe urmele lui Moş Crăciun (19.12.2010)
Colinde și cîntece de Crăciun (25.12.2017)  
Teresa de  Jesús, Sfînta:
Teresa de Ávila – v. Teresa de Jesús, Sfînta
Thatcher, Adrian:
Theodor Studitul, Fericitul:
Prohodul necenzurat (02.04.2010)
Tiberian, Florea:
Antologia Punctelor cardinale – XIX: "Căderea Cuvîntului în cazuri" (05.09.2012)
Tismăneanu, Vladinir:
O scrisoare deschisă a doctorului Chirilă (05.10.2018)
Todea-Gross, Christa:
Pro Vita: eveniment editorial – Dr. Christa Todea-Gross, Vaccinurile... (18.10.2012)
Toma, Sfîntul Apostol:
Icoane pascale (11.04.2009)
Tomac, Eugen:
Cazul Laura Bretan (21.02.2019)
Topîrceanu, George:
Bacilul lui Koch (31.03.2020)
Totu, Nicolae (Neculai):
Trandafirescu, Ionuţ:
Încă o despărţire...  (08.04.2012)
Trump, Donald J.:
Erezia antisemită (11.12.2017)
Tudor, Daniil Sandu:
Tudor, Ilie:
Tudor, Sandu – v. Tudor, Daniil Sandu
Tudorache, Olga:
S-a stins Olga Tudorache (18.10.2017)
Tudoran, Florin:
„Dați-l la părinți!” (28.07.2019)
Tudose, Mihai: 
Ecce homo (homini lupus)! (28.06.2017) 
Tureacu, Gabriela:
Turturică, Dan Cristian:


Ţ

Ţelenghidis, Dimitrie:
Ţurcanu, Eugen:
Crucea reeducării (19.06.2010)
Ţurlea, Alexandru:
Povestea Crăciunului (24.12.2012)
Ţuţea, Petre:


U

Udrişte, Rafael:
Uleia, Liviu:
Unamuno, Miguel de:
Ungureanu, Mihai Răzvan:
Usca, Ioan Sorin:
Uspensky, Leonid:
Icoane pascale (11.04.2009)


V

Valică, Mihai:
Vasile A. Marian:
Antologia Punctelor cardinale – XXVbis: "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (04.10.2012)
Vasile, Danion:
Despre păcatele preoţilor (24.09.2008)
Vasile, Lucian:
O ediție marca „Manuscris” (14.12.2017)
Vasileanu, Marius:
Vasilescu, Adolf:
Antologia Punctelor cardinale – XXIV: "Iarba verde de acasă" (27.09.2012)
Antologia Punctelor cardinale – XXV: "Doar o vorbă să-ţi mai spun..." (30.09.2012)
Vasilescu, Ovidiu:
Vasiliu, Mugur:
Ne-a părăsit Mugur Vasiliu (28.05.2017)
Vântu, Sorin Ovidiu:
SOV: atac la Tăriceanu (10.09.2018)
Vieru, Grigore:
Vijulie, Elena:
Vlachos, Hierotheos:
Vlad, Siluana (Eugenia):
Vlahuță, Alexandru:
Actualitatea clasicilor: Al. Vlahuță (09.02.2017)
Vlădăreanu, Silviu-Andrei:
L-am cunoscut pe Valeriu Gafencu... (06.09.2010)
Vlădoianu, Ștefan:
Un poet uitat al temnițelor comuniste (31.12.2018)
Voicescu, Constantin:
Voicu-Brey, Lilica:
Voicu, George:
Antologia Punctelor cardinale – XXIV: "Iarba verde de acasă" (27.09.2012)
Voiculescu, V(asile).:
Pe urmele lui Moş Crăciun (19.12.2010)
Colinde și cîntece de Crăciun (25.12.2017)  
Voiculescu, Vlad: 
Legionarismul și profilul unei generații (11.10.2017) 
Volcinschi, Raul:
Vosganian, Varujan:
Lumea Credinţei 100 (05.11.2011)
Vulcănescu, Matei:
Vulcănescu, Măriuca:
Vulcănescu, Mircea:
Vulpescu, Romulus:


W

Ware, Kallistos:
Weigel, George:
Europa văzută de peste ocean (05.09.2008)
Wilders, Geert:
Olandezul zburător (20.07.2017)
Williamson, Roger:
Început de viaţă nouă? (01.04.2012) 
Wilson, A. N.:
AFR: Carl Woese și moartea darwinismului (09.11.2018)
Woese, Carl
AFR: Carl Woese și moartea darwinismului (09.11.2018)
Wojtyla, Karol – v. Ioan Paul II (Papa)
Wurmbrand, Richard:


Y

Yannaras, Christos:


Z
Zelea Codreanu, Corneliu – v. Codreanu, Corneliu
Zetkin, Clara:
În loc de 8 Martie (01.03.2012)
Zimbreanu, Andrei:
Antologia Punctelor cardinale – VI: "Necesara despărţire a apelor" (14.07.2012)
Antologia Punctelor cardinale – VIII: "Spiritul viu al dreptei" (22.07.2012)






2 comentarii:

La 17/8/16 1:01 p.m. , Anonymous Formatia Bucuresti a spus...

ce tare ! nici nu m-as fi gandit.

 
La 8/11/18 5:59 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Somebody essentially help to make seriously articles I would state.
This is the very first time I frequented your web page and to
this point? I amazed with the analysis you made to create this actual publish incredible.
Excellent job!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire