duminică, august 19, 2012

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XV)

SUMARUL BLOGULUI


Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

 Decepţia a trecut...
(Mihail Neamţu - alias Rafael Hraşovan - în anul 2000)


1996
PE MARGINEA UNEI DECEPŢII


Constatînd gradul de perdiţie în care se află astăzi ţara, ar trebui, vorba lui Mateiu Caragiale, să-mi înmoi pana în puroi şi în mocirlă pentru a descrie, în termeni adecvaţi, ignominia contemporanilor noştri.
E tulburător şi trist, însă, să constaţi că tocmai acolo unde credeai odinioară că sălăşluieşte temeiul unei speranţe mîntuitoare, acum nu mai este loc nici pentru o axiologie necoruptă de relativisme etice şi nici pentru ingenuităţi reflexive. Nu e mai puţin adevărat că astăzi “exerciţiile de admiraţie” sînt din plin practicate şi preferate oricărui examen de conştiinţă. Deşi în creştinismul apostolic pocăinţa este o Taină sfîntă, o “zdrobire totală a inimii”, în spaţiul dreptei româneşti contemporane, pretins creştine, s-a suspendat orice auto-exigenţă, insul locvace, orgolios şi obsedat de fapte (cele ale sale, fireşte) fiind omniprezent. S-a instalat în discursul atîtor epigoni barbaria cumplită a grandilocvenţei, arguţia filistină şi incultă, inestetica emfază, adică tot ceea ce depăşeşte statornicia unei drepte măsuri.
Eliminînd segmentul cuprinzător al naţionalismului venal şi poncif, ce deţine inconfundabila pecete a exortaţiilor televizate şi a unor manifestări publicistice paranoice, naţionalişti la modul autentic, pe linia culturală Eminescu – Pârvan – Iorga – Eliade, sînt foarte greu de găsit. Pentru a înţelege structura eclectică, profund disarmonică, a dreptei româneşti actuale, vom schiţa o sumară radiografie a celor întîmplate în ultimii ani sub cerul comun al naţionaliştilor creştini declaraţi.
Aceşti ultimi ani au reprezentat o remarcabilă explozie informaţională, care, printre altele, a scos la lumină multe dintre adevărurile istorice ale României interbelice. În consecinţă, fenomenul legionar a putut fi şi el receptat de cititorul român în afara oricărei cenzuri ideologice. Şi-n contextul unei largi libertăşi de expresie, au apărut şi cîteva publicaţii cu conţinut naţionalist explicit: Gazeta de Vest, Puncte cardinale, Mişcarea (aceasta din urmă cu frecvente întreruperi, din motive în primul rînd financiare). Numeroase edituri – cea mai prolifică dintre ele fiind “Gordian”, din Timişoara – au tipărit volume de autori legionari reprezentativi: C. Z. Codreanu, H. Sima, I. I. Moţa, F. Brădescu, G. Bălănescu etc.
În acelaşi timp, am asistat la o serie de delimitări şi tensiuni între două grupări legionare adverse, pe nişte temeiuri care scapă astăzi publicului larg (şi mai ales celui tînăr). În paralel, vedem desfăşurîndu-se o campanie susţinută de denigrare a Mişcării legionare, şi mai ales a exponenţilor ei în plan cultural. Un fapt semnificativ, dar deconcertant: nici un intelectual de marcă al acestei ţări nu îşi mai exprimă deschis astăzi simpatia faţă de ideologia Gărzii de Fier, în ciuda fascinaţiei pe care o mai produce în aceste medii “modelul paideic” al elitei culturale interbelice. Este adevărat că un Octavian Paler, un Alexandru Paleologu, un Sorin Dumitrescu, un Horia Bernea, un Teodor Baconsky sau d-na Lucia Hossu-Longin susţin în agora confruntărilor ideatice un punct de vedere conservator în raport cu toţi degeneraţii partizani ai internaţionalismului. Nu e mai puţin adevărat, însă, că limbajul lor n-a căpătat niciodată eclactanţa limbajului atîtor “rrromâni verzi”, “de-ai noştri”…

***

Unei receptări negative în exterior i se adaugă un nou şi absolut penibil conflict intern. Dacă pînă în vara anului 1995 litigiul era „doar” între cei fideli lui Horia Sima şi cei ostili acestuia (prelungiri absurde ale unor adversităţi radicalizate în exil), după „momentul Padina” a apărut un alt incident şi alte două „aripi”, fiecare, desigur cu legitimitatea şi adevărul ei. Cei doi reprezentanţi: Ovidiu Guleş şi Şerban Suru. Situaţia creată este mai mult decît un paradox, deoarece ambele figuri sus-amintite exprimaseră întotdeauna poziţii radicale, de o cvasi-perfectă similitudine!
Noi nu am uitat, bunăoară, nici faptul că d-l Guleş a încurajat comportamentul intempestiv al acelor tineri de la Aiud [este vorba de trei tineri îmbrăcaţi în cămăşi verzi, prezenţi la o festivitate în memoria victimelor comunismului – n. Red.] (vezi Gazeta de Vest, nr. 102/1994), publicînd atunci, pe o jumătate de pagină, fotografia lor, cu următorul titlu: „În faţa porţilor Aiudului: cei de ieri şi cei de mîine”, pentru ca apoi, după episodul de la Padina, să-i sancţioneze cu calificative precum „teribilism”, „maimuţăreală” ş. a. [1]. Atît d-l Guleş cît şi d-l Suru vorbesc mereu despre Legiune la timpul prezent. D-l Guleş scrie „Magistrala Horia Sima” (pe cînd prof. Neştian exclamă patetic: „Doamne, ce ne-am fi făcut fără Horia Sima?!”), iar d-l Suru este şeful cuibului „Horia Sima” din Bucureşti. Intemperanţelor şi stridenţelor publicistice ale d-lui Guleş le corespunde extravaganţa vestimentară şi iniţiativele neînţelepte ale d-lui Suru. În ciuda conflictului lor, cei doi subiecţi se află, totuşi, într-o perfectă congruenţă structurală!
D-l Guleş a avut bunăvoinţa ca, în numărul din septembrie 95 al publicaţiei pe care o conduce, să-şi expuină, pe larg şi fără vreun echivoc, poziţia faţă de situaţia actuală a dreptei româneşti, pe care domnia-sa, reductiv, o numeşte „abstracţiune”. Poate că pe malurile Begăi aşa este percepută, dar să nu uităm că regretatul Petre Ţuţea şi-a luat ca atribut esenţial această „abstracţiune”. Noi credem că „dreapta” subsumează o largă masă de cetăţeni cu vederi şi atitudini comune faţă de aceleaşi realităţi social-politice. Noţiunea de „dreapta” desemnează mai puţin o categorie de lucru a politologilor, cît o grupare de oameni cu opţiuni politice înrudite.
Ritos, d-l Guleş mai spune că nu e dispus la o conlucrare cu cei ce nu văd în C. Z. Codreanu şi Ionel Moţa „trimişii Cerului pe pămînt”, iar în Legiunea Arhanghelul Mihail (astăzi inexistentă ca organism politic! [2]) „principalul mijloc funcţional de combatere a expansiunii răului în lume”! Domnule Guleş, vă mărturisesc, cu maximă condescendenţă, că eu – cu toată sdmiraţia pe care le-o port – nu văd în Căpitan şi în Ionel Moţa nişte „trimişi ai Cerului”; şi îndrăznesc să spun că, după catehismul ortodox, puţine făpturi umane au fost cu adevărat alese de Dumnezeu pentru a împlini în mijlocul oamenilor o misiune divină: mă gîndesc la prooroci, la Maica Domnului, la Sf. Ioan Botezătorul, la apostoli. În plus, este deplasată, cred, orice comparaţie între o instituţie harică şi hieratică (Biserica – „Trup al lui Hristos”) şi Legiunea care, din nefericire, s-a dovedit uneori atît de pămîntească.
Deşi aţi identificat corect obiectivul prioritar al prezentului, bătălia informaţională, mă şochează obtuzitatea pe care înţelegeţi s-o manifestaţi în construcţia ei strategică. Nu vă pot împărtăşi fetişul pe care-l faceţi Căpitanului şi Legiunii; şi vă spun aceasta cu toată sinceritatea, asumîndu-mi riscul de a fi etichetat drept „eretic” (de către dvs. şi de către alţii). Din această perspectivă, aş mai adăuga că membri ai Legiunii au comis, pe lîngă impresionante fapte bune, şi o serie de inexpiabile greşeli, ale căror consecinţe e nedret să şi le asume tineri născuţi – ca şi mine – în deceniul şapte. Eu nu pot uita, de exemplu, faptul că Miti Dumitrescu (cel ce vedea – aproape de dvs. – în Codreanu „un Zeu”) a recurs la asasinat. Faptul că nu era încadrat ca legionar statutar este, credeţi-mă, o nuanţă cu totul imperceptibilă astăzi. Sînt şi alte fapte reprobabile, de a căror imagine tenebroasă unii fug: execuţia celor 64 de deţinuţi de la Jilava din 26/27 noiembrie 1940 (că erau cu toţii vinovaţi, aceasta e o altă discuţie) sau asasinarea lui Iorga şi Madgearu. E suficientă şi o rezumativă evocare a acestora, într-o maximă obiectivitate, pentru ca orice prolepsă să devină inutilă. Erorile înaintaşilor, domnule Guleş, somează înainte de toate la pocăinţă şi la echilibru atitudinal, iar nu la un paseism unilateral.
Obişnuiţi să amintiţi atît de des despre „biruinţa Legiunii Arhanghelul Mihail”. Se mai cheamă oare aceasta realism, pragmatism, luciditate? E pentru mine de neînţeles cum dvs. nu puteţi accepta faptul că accesul legitim la putere va fi posibil doar prin constituirea unui partid politic ce va trebui să se angajeze în lupta electorală şi să suporte necondiţionat toate rigorile unui sistem electiv democratic. Totodată este de neînţeles să văd atîta inflexibilitate în relaţiile cu partenerii de drum (dacă nu de credinţă), acum, cînd în România stînga radicală deţine puterea economică şi politică, avînd în perspectivă şi şansa unei noi victorii la apropiatele alegeri. [3]
Nu îndrăznesc să vă dau sfaturi, fiind mai tînăr decît dvs., dar trebuie să admiteţi, în virtutea unei logici elementare, că statutul de minoritar nu va permite nimănui, pe plan politic, să producă o autentică şi decisivă schimbare de sens în viaţa publică românească. Astfel, poate, vi se va părea peremptoriu decalajul dintre tipul de discurs al anilor 30  şi cel al anilor 90. În plus, veţi înţelege că e necesar ca unei accepţiuni mistice a „biruinţei” să i se conjuge o accepţiune proiectată în toată concreteţea vieţii politice româneşti. [4]

***

Observ că există mai multe feluri de a înţelege naţionalismul: unul crede că în loc de “bună ziua” sau de “noapte bună” trebuie să spui “Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”; altul crede că trebuie să îmbrace cămaşa verde, clamînd la nesfîrşit: “Afară cu ungurii!” ori “Moarte jidanilor!”; în fine, un altul îţi spune că nu eşti cu adevărat român dacă nu ai mărşăluit zeci de kilometri, cîntînd “Sfîntă tinereţe legionară”…
În ce mă priveşte, cred că există o singură cale spre a-ţi sluji neamul: aceea a elitei.
Iar credinţa în Hristos îmi spune că orice om poate accede, în felul său, spre categoria elitei, prin reflecţie, asceză, smerenie, disciplină şi rigoare. Fiecare dintre noi are obligaţia cultivării harismelor proprii. Cu ajutorul lui Dumnezreu, un ţăran sau un meseriaş, alături de un profesor sau de un savant, pot aparţine, concomitent, elitei. Ce poate fi mai semnificativ în acest sens decît pilda talanţilor din Sfînta Scriptură [Matei 25, 14-30]?
E în duhul Bisericii dreptmăritoare să fim extensivi şi nu restrictivi, părtaşi ai sobornicităţii şi nu ai închistării solipsiste, inclusivi şi nu exclusivi, ecumenici şi nu autarhici, robi ai iubirii frăţeşti şi nu ai resentimentelor. Şi aş vrea să cred că noi toţi sîntem în primul rînd creştini, mai apoi români şi abia pe la sfîrşit “ţărănişti”, sau “legionari”, “liberali” sau “conservatori”. [5]

Rafael HRAŞOVAN

[1] La Padina, în „tabăra legionară” organizată de Şerban Suru (un împătimit al formelor), ostentaţia tinerilor neolegionari stîrnise reacţii scandalizate. [Nota Blog]
[2] Pentru cei mai puţin avizaţi, trebuie precizat că sub această denumire ea n-a constituit pe vremea lui Codreanu o formaţiune politică. Expresiile politice ale Legiunii s-au numit “Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”, “Garda de Fier” sau “Partidul Totul pentru Ţară”. [Nota Blog]
[3] Ceea ce, din fericire, nu s-a întîmplat la alegerile din acel an, dar s-a petrecut ulterior şi stă astăzi să se petreacă din nou. [Nota Blog]
[4] Teribilul naţionalist Ovidiu Guleş (pe care altădată l-am numit “legionar de science-fiction”) a sfîrşit prin a emigra în… Ungaria (unde se află şi astăzi), cu ce-a agonisit din publicistica şi editorialistica legionară, exploatînd generoasa naivitate a unor veterani sectarişti din ţară şi din vechiul exil! [Nota Blog]
[5] În revistă, textul a fost însoţit de următoarea notă redacţională (aparţinînd directorului Gabriel Constantinescu): “Mărturisim că am ezitat îndelung să publicăm materialul de mai jos, primit de la cel mai tînăr dintre colaboratorii noştri. Chiar dacă principial are dreptate, rostind adevăruri incomode, ce nu mai pot fi ocolite, credem că anumite concretizări şi argumente rămîn discutabile. E bine însă să înregistrăm cu toată gravitatea asemenea expresii ale dez-amăgirii, mai ales cînd ele sînt rostite pe limba pură a tinereţii. Căci dreapta creştină de mîine va fi a acestor adolescenţi de azi sau nu va fi deloc…” (semnat: Red.). Fotografiile care însoţesc aici textul sînt preluate de pe blogul autorului. [Nota Blog]


* Rafael Hraşovan, “Pe marginea unei decepţii”, în Puncte cardinale, anul VI, nr. 1/61, ianuarie 1996, p. 15 (rubrica “Tînăra generaţie”).

Ale tinereţii valuri...
(Mihail Neamţu/Rafael Hraşovan - cel din mijloc - în anul 1995, 
cînd a scris, la numai 17 ani, textul de mai sus)


Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) - "Cine se teme de naţionalism?" (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) - Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) - "Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV)Fiziologia trepăduşului (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) - "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) - "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) - "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) - "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) - "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) - "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) - "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) - "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) - "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) - "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

13 comentarii:

La 19/8/12 6:48 p.m. , Blogger Violeta Leontina a spus...

Va rog sa ma iertati ca va deranjez vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol despre fetita mea Leontina Nicoleta care are nevoie urgent pentru a se opera in America in clinica din Detroit. Diagnosticul fiind retinopatie de prematuritate.
Mai multe detaliI le gasiti pe adresa de blog: http://leontinanicoleta.blogspot.ro/
0769244865-mama-Violeta Calin
Va multumesc pentru sprijinul acordat.
Astept mesajul d-voastra la adresa de e-mail violetaleontina@yahoo.com
Va multumesc anticipat!

 
La 19/8/12 8:22 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Trimiteti textul (pe adresa: razvancodrescu@yahoo.com), poate îi facem loc şi mai la vedere (în revista "Lumea Credinţei", de pildă). Dumnezeu să vă ocrotească fetiţa.

 
La 19/8/12 8:29 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Se vede ca tanarul autor nu era deloc plecat cu sorcova. Plecati cu sorcova erau altii...

 
La 20/8/12 12:05 a.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

"Barbu Catargiu" nu mai are nimic de zis?!

 
La 20/8/12 11:07 a.m. , Anonymous Cornel a spus...

Platon si Racu va acuza de "deconspirare" interesata, in folosul lui Neamtu, care e aici nationalist si crestin, dar ii trage de urechi pe legionarii incuiati. Ce ziceti de asta?

 
La 20/8/12 11:20 a.m. , Blogger Diana a spus...

Ohoo, s-au intors dupa o lunga si cutremuratoare absenta cei doi conservatori-socialisti-crestini care isi comenteaza unul altuia articolele si dau dovada de imaginatie debordanta la pseudonime. Ce bucurie, scena de comedie romaneasca le ducea dorul...

 
La 20/8/12 11:28 a.m. , Blogger Paul Slayer Grigoriu a spus...

Scuze, mesajul de mai sus imi apartine, l-am dat din greseala de pe contul altcuiva.

 
La 20/8/12 11:38 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Cornel

Ce să zic? Sînt comentarii nedemne de inteligenţa lor. Cei doi au elaborat în timp, pe un fond de ură nedisimulată, un scenariu cu totul fantezist, iar acum ar băga mîna în foc pentru el. Toată realitatea, veche sau nouă, este silită să intre în acest scenariu delirant, pe care şi-l confirmă de mama focului unul altuia (pentru că altcineva să-l ia în serios nu prea s-a găsit, poate cel mult amicul Fedorovici).
În ce-l priveşte pe Mihail Neamţu/Rafael Hraşovan, dacă a fost o „deconspirare”, ea s-a produs demult, încă de pe vremea polemicii cu Iulian Capsali. Ar fi fost penibil să ne ascundem după deget în contextul acestei antologii. Că textul contrazice multe enormităţi spuse şi despre Mihail Neamţu, şi despre „Puncte cardinale”, e o realitate, dar care n-are nimic de-a face cu mizele prezentului, avînd o vechime de 16-17 ani (şi o pertinenţă foarte relativă peste timp, pentru că Mihail Neamţu de acum nu mai este cel de atunci, parcurgînd o devenire complexă, de care trebuie să fii ori imbecil, ori ticălos ca să nu ţii seama; sau, nefiind nici imbecil, nici ticălos, să te cheme Mircea Platon sau Alexandru Racu).
În orice caz, Mihail Neamţu, la 17 ani, era mai matur şi mai coerent în discursul lui de dreapta (vădit refractar de pe atunci la extremism sau paseism) decît sînt majoritatea detractorilor lui de azi (fie de la dreapta, fie de la stînga). Dacă n-aş fi fost convins de acest lucru, aş fi evitat să-i antologhez textul respectiv. Şi probabil că textul irită şi din acest punct de vedere…

 
La 20/8/12 11:52 a.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Se pare ca tanarul Neamtu-Hrasovan si-a alujit profetic interesele. Asta da "manipulare" cu o anticipatie de 17 ani!

 
La 20/8/12 12:04 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Bloggoslovul

Inteligenţa e mereu măcar un pic profetică… Rareori i se întîmplă să dea, ca racul, înapoi…

 
La 20/8/12 2:28 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Branza buna in burduf de caine. Si vanduta cu burduf cu tot lui Traian Basescu.

 
La 20/8/12 6:27 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonimului de la 2.28 PM:

Cred că sînteţi nedrept şi superficial. Intelectualul român, fără posibilităţi proprii de a-şi finanţa singur o acţiune publică de amploare (partid, trust publicistic etc.), e nevoit să activeze, dacă se hotărăşte să o facă, în nişte cadre care-i înlesnesc acest lucru, dar pe care nu el le-a creat şi nu el le controlează. Rareori (dacă nu cumva niciodată) se întîmplă ca aceste cadre să-i "vină mănuşă": nu se poate identifica perfect cu ele, dar nici nu-i dă mîna să le eludeze, aşa că face un fel de echilibristică a acomodării (care îi iese sau nu îi iese, şi pe care în mod sigur n-o întreprinde cu plăcere).
La 16-17 ani, Mihail Neamţu a trecut pe la "Puncte cardinale" pentru că acesta i s-a părut cadrul publicistic de dreapta cel mai apropiat de aspiraţiile lui tinereşti, dar nu s-a identificat nici o clipă total cu el, ci doar l-a folosit pentru a-şi putea comunica mesajul.
Acum, mutatis mutandis, la o altă vîrstă şi la un alt nivel de vizibilitate, acţionează politic, cu achizţiile făcute între timp, într-un alt cadru care i s-a oferit, în lipsa altuia mai bun. Cine altcineva, pe scena politică, a încercat să-l promoveze sau să-i ofere sprijinul pentru proiectul lui de dreapta (bun-rău, cum o fi)? Nimeni. Şi atunci căutat să facă ce şi cît se poate face în cadrul dat, fără să se identifice neapărat cu cei care l-au creat şi îl gestionează.
La "Puncte cardinale" n-a fost "legionar", nici în vecinătatea lui Băsescu nu-i "băsist" (cu tot ce ar putea însemna această etichetă), ci încearcă să îşi joace cartea lui, folosindu-se de context. Nici "Punctelor cardinale" nu s-a "vîndut" ieri, nici PDL-ului azi, ci totul este o chestiune de conjunctură, în afara căreia nimeni nu se vede sau nu se aude cu adevărat.
Vom vedea dacă socotelile îi vor ieşi, dacă el va rezista onorabil presiunilor inerente ale cadrului şi dacă însuşi cadrul nu-l va rejecta. A-l judeca şi a-l stigmatiza din start mi se pare cel puţin nedrept, mai ales în condiţiile în care liberalii, bunăoară, n-au fost în stare să coaguleze o intelectualitate de dreapta, ci tot ce au reuşit este să fie conduşi de nişte personaje cu totul cenuşii şi să devină remorca PSD-ului, adică a stîngii celei mai odioase.
Cam asta e "filozofia" cazului, cel puţin pînă la peremptoria probă contrară.

 
La 24/8/12 11:37 p.m. , Anonymous Corneliu a spus...

O asemenea inteligenta nu trebuie subestimata, caci nu se gaseste pe toate drumurile. Eu cred ca trebuie sprijinit in proiectul lui de dreapta actual.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire