JERTFA BRÂNCOVENILOR ȘI IDENTITATEA EUROPEI

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME 

 

Aducerea aminte a trecutului este una dintre condițiile care fac din noi, oamenii, ființe culturale, nu doar biologice. După cum trecutul a fost trăit, zi de zi, ca prezent marcat de evenimente de intensitate diferită, comemorarea urmează, ca o umbră, retrăirea emoțională a acestora. 

Memento tragic 

  

Turcii au procedat cu cinismul indus de Coran (spre control, citez doar două poziții în care este pe larg argumentat războiul sfînt: cap. 2, vers.190-194, și cap 8, vers. 13-18; de obicei cuvîntul capitol este prezentat netradus: sura). Au luat din București, de la Curtea Domnească, familia în captivitate, în Vinerea Mare, iar osînda, după luni de torturi în temnițele de la Istanbul, s-a efectuat de Sîntă Măria Mare, ziua de naștere a Domnitorului (împlinea 60 de ani) și ziua onomastică a Doamnei sale (Maria Brâncoveanu). Au asistat plenipotențiari străini (evident din țările creștine; istoriografia nu cunoaște vreo notă de reproș, dacă nu de protest). În fața lui au fost decapitați un boier, Văcărescu, și cei patru fii, de la cel mai mare la cel mai mic. Trupurile tuturor au fost aruncate în Mare. [...] 

Sensul martiriului

  

Dacă Brâncoveanu și-ar fi păstrat capul turcindu-se, dacă boierii s-ar fi turcit păstrîndu-și averile (situația s-a consumat din Egiptul coptic pînă în Albania catolică, de unde le-au și venit drept căpetenii pașale), Europa secolului al XVIII-lea, recte Austria și Rusia, ar fi avut în față, pe Carpați, nu descendenți ai romanilor rătăciți quasi bimilenar, ci neofiți islamici care ar fi cîntat cu pasiune „Și-au plecat olteni la coasă, ilailailaila” = nu există nici un Dumnezeu în afară de Allah (La ilaha illa Allah, la ilaha illa Allah – psalmodierea musulmană)... 

Ion UNGUREANU