luni, aprilie 23, 2018

DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL IX

   
Divina Comedie a lui Dante Alighieri  
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu 



PARADISUL
   
Cîntul IX
  
Dante și Beatrice se află într-al treilea cer, al Venerei (hărăzit sufletelor aprinse de iubire), unde poetul, după convorbirea cu Carol Martel (a se vedea cîntul anterior), i se adresează retoric și concluziv fiicei acestuia (bella Clemenza, „Clemență preafrumoasă”), pentru ca îndată după aceea să fie agrăit, pe rînd, de alte două duhuri fericite: cel al Cunizzei da Romano (sora lui Ezzelino III da Romano, cel despre care umbla legenda că, însărcinată cu el, mamă-sa visase că va da naștere unei făclii ce va arde întreaga Marcă) și cel al lui Folco (Folchetto) din Marsilia (care i-o evocă și pe biblica Rahab: cf. Iosua 2, 1 și urm.), ce-i fac diferite profeții, privitoare îndeosebi la cetățile Mărcii Trevisane și Florenței (aceasta din urmă întemeiată, conform legendei, de zeul păgîn Marte, asimilat diavolului, și mercantilizată peste măsură, cu aluzie la crinul florentin ce se regăsește pe moneda de aur denumită fiorino, „florin”, și devenit astfel maladetto fiore, „floare blestemată”), dar și la corupția papalității contemporane (cîntul se încheie cu o diatribă antipapală a duhului lui Folco, ce-i acuză pe mai marii ecleziastici că au părăsit Scripturile/Evangheliile și Doctorii/Părinții Bisericii, preocupîndu-se doar de „Decretalii”, cărți ale dreptului canonic prin care li se stabilesc privilegiile materiale).


  
1 După ce Carlo-al tău mă lămuri,  
Clemență preafrumoasă, despre toate 
cîte sămînța-i le va pătimi, 
4 îmi zise: „Taci, că vremea multe poate!”, 
așa că eu aicea n-oi mai spune 
decît că plîns urma-va, cu dreptate. 
7 Și focul viu al flăcării preabune 
se-ntoarse apoi spre-atotarzîndul Soare 
ce-n veci pecetea binelui o pune. 
10 Vai, suflete căzute-n înșelare, 
făpturi smintite de la sfîntul bine, 
ce vă-ndulciți de cele trecătoare! 
13 Și iată că porni atunci spre mine 
alt duh aprins, ce după chip vădea 
c-ar fi rîvnit de vorbă a mă ține. 
16 Ai Beatricei ochi, ce-asupra mea 
cătau întruna, blînd mă-ncredințară 
că rost să-ntîrzii la cuvînt avea. 
19 „O, duh ferice, răsplătește-mi dară 
dorința vie”, îi zisei, „și-arată 
că-mi ești în cuget ca oglinda clară!”.  
22 Chiar neștiut dacă-mi era, îndată, 
din sinea-i mai nainte cîntătoare, 
mă agrăi, cu voce-mbucurată: 
25 „Pe unde-i în Italia răul mare, 
între Rialto și-unde-și au, cum știi, 
Brenta și Piava ale lor izvoare, 
28 e-un deal, nu-nalt, din care se ivi 
cîndva acea fatidică făclie  
ce-ntreg ținutul îl năpăstui. 
31 Același ne fu tată ei și mie: 
Cunizza fui și-aici să ard mi-e dat, 
căci steaua-aceasta m-a învins de vie. 
34 Dar bucuros mi-e duhul și-mpăcat 
cu soarta mea, și rău deloc nu-mi pare, 
chiar de mă crede lumea cu păcat. 
37 Din nestemata-aceasta-atît de rară, 
pe care-o vezi c-alături strălucește, 
rămase-o faimă care n-o să moară 
40  pînă ce suta de-ani se încincește: 
deci fapte-alese-a face se cuvine 
și-atunci din prima altă viață crește. 
43 Dar între-Adig și Tagliament, vezi bine, 
de-aceasta gloatei nici nu-i dă prin gînd 
și la căință, nici s-o bați, nu vine. 
46 Ci Padova va preschimba curînd 
în sînge apa ce-i Vicenzei cloacă, 
la datorie nimeni nemaistînd; 
49 iar unde-s gata una să se facă 
Sil și Cagnan, domnește unul care 
semeț se dă, dar ștreangu-i stă pe cracă. 
52 Va plînge Feltro groaznica trădare 
a celui ce, fiindu-i ei păstor, 
nu-și află nici în Malta-asemănare. 
55  Nu-i să-l cuprindă vas încăpător 
și-ar osteni cel pus să cîntărească 
cît sînge ferrarez vărsat ciopor 
58 va fi de-această față preoțească 
spre a convinge partea cui o ține; 
c-așa-i pe-acolo datina obștească. 
61 Oglinzi – sau Tronuri, ziceți voi – divine 
se află sus și se răsfrînge-n ele  
județul sfînt; deci nu spun de la mine. 
64 Aici tăcu, cătînd spre alte cele, 
căci iar se prinse-n hora minunată,  
cum se-arătase-ntîi vederii mele.  
67 Cealaltă bucurie – nestemată, 
cum o numise – ca rubinu-n soare 
de mine-atunci se-apropié îndată.  
70 Pe-acolo bucuria dă splendoare, 
ca rîsu-n viață, tot așa precum 
tristețea-n lume-aduce-nnegurare. 
73 „Cum Domnul vede tot, și tu acum, 
ferice duh”, zisei, „prin el pe toate 
le deslușești pe-al veșniciei drum. 
76 Deci glasul tău, ce-n cînt ceresc răzbate  
la rînd cu cel al focurilor sfinte 
ce sînt de șase ori înaripate, 
79 de ce n-alină dorul meu fierbinte? 
Să străvăd eu cum tu străvezi în mine, 
n-aș aștepta să-ntrebi mai înainte”. 
82 „Mai marea vale-n care apa vine”, 
porniră-atunci cuvintele să-i sune, 
„pe lîngă cea ce-ntreg pămîntu-l ține, 
85 între un țărm și cel ce i se-opune  
atît în contra soarelui se-ntinde 
că-n orizont meridianu-l pune. 
88 De-acolo dat îmi fu a mă desprinde, 
din Ebru-n Magra, de-unde poate-ndată 
un genovez pe un toscan a-l prinde. 
91 Văd zorii și apusul deodată 
Buggea și cetatea mea, ce tare   
de sînge-n port fu oarecînd scăldată. 
94 Folco mi-au zis pe lume-aceia care 
știau de mine; și-acest cer mi-e dat 
pe cît și eu i-am dat a mea suflare; 
97 căci nici Didona nu s-a-nflăcărat, 
mîhnindu-i pe Creusa și Siheu, 
ca mine cît avut-am păr bogat; 
100 nici Rodopeea cînd visa mereu 
la Demofoont, nici Hercul cînd, vrăjit 
de Iole, doru-l chinuia din greu.  
103 Căinare nu-i, ci zîmbet fericit 
aici, căci vina-i ștearsă pe vecie 
și slavă dăm cui toate-a rînduit. 
106 Admiri aici suprema măiestrie 
a facerii dintîi și acel bine 
ce cîte-s jos spre cîte-s sus le-mbie.  
109 Dar ca-mplinite să îți duci cu tine 
dorințele iscate-n minte-aci, 
ceva în plus să-ți spun se mai cuvine. 
112 Tu cine-alături mie vrei să știi 
sclipește în lumină ca un soare 
pe limpeziș de ape-n plină zi. 
115 Să știi că-n ea Rahab odihna-și are; 
și slava ce aici ne reunește 
își află-n ea deplină-ntruchipare. 
118 În ceru-acesta,-n care se-ațintește 
a lumii umbră, fu întîi primită  
de Cel ce-a triumfat dumnezeiește. 
121 Ea se cădea să fie rînduită 
în cer ca semn al biruinței sfinte 
prin Cel ce-a fost iubire răstignită, 
124 căci lui Iosua ea mai înainte    
izbînda i-o-nlesni în Sfînta Țară, 
de care papa nu-și aduce-aminte. 
127 Cetatea ta, de cel ce-ntîia oară 
pe Făcător l-a înfruntat durată,  
pizmașul cel de plîns și de ocară, 
130 bate și-mprăștie floarea blestemată   
ce duse oi și miei la dezbinare, 
făcînd păstor din cel ce-a lup se-arată. 
133 Lăsînd Scripturi și doctori în uitare, 
în Decretalii doar se-ntrec cu zel, 
cum o vădesc tocitele cotoare. 
136 Și papa, și vlădicii toți cu el  
n-au alta-n gînd și prea puțin le pasă 
că-n Nazaret vestit-a Gabriel.  
139 Dar Vaticanul și-orice parte-aleasă  
a Romei, care-ajunseră cu toate 
oștii lui Petru funerară casă, 
142 de adulter curînd vor fi scăpate”. 

Mai puteţi citi pe acest blog: 

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)  
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)  
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire