vineri, mai 11, 2018

INTERMEZZO LIRIC: „DEDICAȚII” DE VALENTIN DAN

SUMARUL BLOGULUI


ȘASE ÎNCHINĂRI ȘI UN OFTAT

Pentru Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

E cald în mamă ca-ntr-un miez de stea.
E liniște în miez ca într-un tată.
Luminii i s-a poruncit să stea
Și-a stat lumina-ntreagă, deodată,

Cuminte ochi care privește-n el
O lacrimă pe care o îngînă
De parcă ar dezmetici un miel
Și-l spală și-l dezmiardă și îl mînă

Spre dimineți tăiate de cuțit
La rînd cu tot ce-n umbră se năzare,
Dar mielul – sînge fără asfințit –
Aprinde-n carnea lui o lumînare

Și ca un cer se-ntinde pe pămînt
Cu nașterea pe moartea lui călcînd.

*

Pentru Constantin Oprișan

Hei, tată, ce se-ntîmplă la izvoare?
De rodul tău obîrşiile dor.
Ascunsă-n rădăcina tuturor
E inima bătînd în fiecare.

Și pierde-mă, cum totul mi se pare,
De dragul depărtării tale-asud
Şi braţe îmi întind, mirat şi mut,
Ca de un zbor și de-o crucificare.

Dar am atît pămînt în înserare,
Încît pămînt e însuși cerul meu.
Tu te-ascunzi de mine-n minereu,
Iar eu rămîn țărînă rugătoare

Şi-așa te-așterni, alin, în Dumnezeu,
Cînd eu te-aștept, cuminte,-n osuare.

*

Pentru Iosif V. Iosif

Mă-mpotmolisem cald în vară,
Fugisem crud din primăveri
În care – toamnă fără vreri –
Scrîșnea o iarnă de povară.

Iar gerul ei se-mbujora
Asemenea cu sîngerarea:
La-ncheieturi pîndeam iertarea
Și-n pîndă – piază bună, rea –

Răscumpăram, tăiș, un dor
Și-l împlîntam pînla plăsele:
Jungher scăldat în alior
Cu lacrima zvîrlită-n stele.

Fugisem, crud și iertător,
Ca sîngele țîșnit prin piele.

*

Pentru Marcel Petrișor

Pun degetul pe rană să o leg
Și-n locul rănii dau de-o umbră. Da:
Nu doare carnea care are stea
Zidită-n osul cerului întreg.

Am spus că vreau și mi s-a dat s-aleg
Și am ales să nu îndur să stea
Nici pas străin stăpîn pe urma mea,
Nici drum pe care-nstrăinat să trec.

Nu mă mai vîntur. Nu mă mai încrunt.
Presar pe mine praf de primăveri.
Ce vis, cînd, îngropat în privegheri,
Vărsam un sînge roșu, azi cărunt...

N-am zile-n mîine, nu am zile-n ieri.
Vorbesc cu morții mei. Și ei răspund.

*

Pentru Demostene Andronescu

Sub cerul Tău au fost împinse toate.
Sub el ne-am și pierdut, ne-am și găsit.
La capătul luminii nu e zid.
La începutul ei e libertate.

Cad umbre. Ca din umbre au suit
În apă stînca, fratele în frate,
Și-un ceas zidit pe turnuri de cetate
De-o milă strînsă-n pumnul nesfîrșit.

Cum să murim decît neînălțați?
Cum să trăim decît pe serpentine?
A fost război în nori și-acum sînt pline
Aceste lacrimi de acești bărbați.

Închidem, Doamne, ochii vinovați
Sub cerul nostru, răzbunat de Tine.

*

Pentru Vasile-Jacques Iamandi

Pune-mi, Doamne, lespede mai sus:
Spinul nu-și îngroapă trandafirii.
Vin și plec și sînt plecat și-ajuns
Jar jucat sub talpa adormirii.

Pune-mi, Doamne, sufletul apoi
Într-un glonț înapoiat în cușcă.
Pune-mi toată seceta sub ploi
Și-amintirea în uitare. Mușcă

Din această carne și din os.
Pune umbra mea să se închine
Peste praful mersului pe jos:
De acolo am plecat în mine.

Pune-mi, Doamne, peste moarte-ntîi
Cerul drum și urma căpătîi.

*

Revers (al eroului necunoscut)

M-aş scoate-aşa cum sînt ca dintr-un cufăr
De nu m-aş fi obişnuit să tac,
Cuminte să vă fac la toţi pe plac
Şi chiar să-mi placă pentru voi să sufăr.

O umbră peste umbra mea aţi pus
Aşa încît şi umbra mi-e străină
Şi aş ieşi odată la lumină
Să văd dacă umbresc ceva ce nu-s.

Dar m-am obişnuit să tac, să curg,
Să vă-ndulcesc plictisul cu un zîmbet,
Să îi ajut c-un şchiop acestui umblet,
Deşi mărşăluim către amurg.

Şi merg cu voi și nu mă-ntorc în mine.
Continuăm cît cufărul mai ţine.

Valentin DAN

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire