miercuri, octombrie 24, 2012

INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (22)

SUMARUL BLOGULUI



DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS


LXIV

Otravă-am pus în multe poezii,
dar le-am ţinut în scrinul meu, bolinde,
să nu mă creadă lumea că aş fi
ca un ovrei ce-n tîrg poşirca-şi vinde.

Pe limbă am, ca şarpele, venin,
iar dacă-amaru-mi trece în cuvinte,
atunci nu vreau cu versul meu hain
să otrăvesc vreo inimă sau minte.

Mai bine tac pe limba mea şerpească
şi îmi ascund sonetele-n sertare
decît prin mine rău-n jur să crească.
Oi fi eu păcătos şi vechi, şi mare,
dar nu sînt drac, să pun scînteie-n iască,
ci seama-mi iau, pe cît mă simt în stare. [1]


LXV

Nu ştiu de-am fost în altă viaţă Dan
(Mihai m-a pus pe gînduri şi pe mine),
dar simt că-mi curge-n sîngele din vine
un dor străvechi de bour moldovan.

Prea demn de herbul cinstei de maian
n-am fost nicicînd şi daruri prea puţine
mai întrupez din vremurile pline
de vrednicia stirpei lui Ştefán.

E neamu-n noi aşa micit că-mi pare
c-a face umbră sfîntului pămînt
e o ruşine pentru fiecare
din cei ce azi rîndaşi ai vremii sînt;
iar eu printre mişei cu-atît mai mare
mă simt cu cît mai meşter în cuvînt.


LVI

Cînd ne vorbea de vremurile duse,
Mihai avea ceva de sacerdot
şi-am aminti fără fiori nu pot
nici chipul şi nici sfintele lui spuse.

Din toţi, era menit Mihai să nu se
măsoare cu staturile de-un cot
şi-uriaş creştea, cu verbul lui cu tot,
pîn’ la strălumea gloriei apuse.

Dar ce-i uriaşu-n secol de pitici?
Prea multora nebun li se părea:
„Mihaie, frate, ia mai fugi de-aici!
De unde glorii într-un bîlci sadea?!
De mari ce-am fost… om fi aşa de mici?!”,
îmi amintesc de Iancu că-i spunea…

Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU

[1] Sonet cu paternitate incertă. Pe pagina manuscrisă respectivă este notat, în paranteză, imediat după textul poeziei: Ce frumos mai scria şi Toma Nour, fie-i ţărîna uşoară! Înclin să cred că sonetul nu este al lui Dionis (şi esteticeşte îl găsesc sub nivelul celorlalte), ci doar transcris de el, probabil din memorie, şi rătăcit printre propriile sonete. [R. C.]

Mai puteţi citi pe acest blog:

1 comentarii:

La 26/10/12 7:56 p.m. , Anonymous Daniela a spus...

Imi place tot mai mult de Dionis. Abia astept sa apara volumul.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire