SFINTELE TAINE ALE BISERICII (VII)

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

7. TAINA CUNUNIEI

  

Înaintea nunţii se oficiază logodna, cînd mirelui şi mi­resei li se pun inele în degete, ca semn al legăturii de dragoste şi al fidelităţii reciproce. Uzanța este astăzi ca slujba de logodnă să se facă deodată, ca preludiu al Tainei propriu-zise a Cununiei. Din păcate, cel mai adesea logodnicii sînt neatenţi la rugăciunea prin care preotul Îi cere lui Dumnezeu să le dea un Înger care să-i ajute să ducă o viaţă sfîntă împreună. Pentru a primi Taina după toată cuviinţa, mirii ar trebui în prealabil să fie mai atent instruiţi, dacă nu de preot, atunci măcar de părinți sau de naşi (care au răspunderea de părinți spirituali, de aceea recomandîndu-se să fie mai vîrstnici decît cei pe care-i cunună și apropiați de cele bisericești). Nașii nu trebuie aleși la întîmplare și după criterii mondene, ci cu bună cumpănire și după criterii duhovnicești.  

Taina se săvîr­şeş­te în mijlocul bise­ricii, dinaintea unei mese (tetrapod) pe care sînt aşezate crucea şi Evanghelia. Prin Taina Cununiei se sfinţeşte legătura soţilor în faţa lui Dumnezeu şi se cere de la El har şi binecuvîntare pentru naşterea şi creş­terea de prunci. Momentul esenţial al Tainei este cel în care Duhul Sfînt lucrează unirea mirilor pe ale căror creştete s-au pus cununile (cununiile). Iată rugăciunea centrală a ritualului încununării şi scenariul sacru care o însoțește: 

„Dumnezeule cel sfînt, Care din ţărînă ai făcut pe om şi din coasta lui ai făcut femeie şi ai însoţit-o lui spre ajutor, pentru că aşa a plăcut slavei Tale, să nu fie omul singur pe pămînt, Însuţi şi acum, Stăpîne, întinde mîna Ta din sfîntul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (cutare) cu roa­ba Ta (cutare), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dînşii într-un gînd; încununează-i în­tr-un trup; dăruieşte-le lor roadă pîntecelui, dobîndire de prunci buni. Că a Ta este stăpînirea şi a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. 

Cînd preotul zice: „Uneşte pe robul Tău (cutare) cu roaba Ta (cutare)”, el apucă dreapta mirelui şi o uneşte cu dreapta miresei. Iar după terminarea rugăciunii, preotul ia cununia mire­lui şi face cu ea semnul crucii pe fruntea lui, rostind de trei ori: „Se cunună robul lui Dumnezeu (cutare) cu roaba lui Dum­nezeu (cutare), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîn­tului Duh. Amin”. Şi sărutînd mirele cununia, preotul, asistat de naş, i-o pune pe creștet. La fel și în cazul mi­resei, asistat de naşă, iarăși rostind de trei ori: „Se cunună roaba lui Dumnezeu (cutare) cu robul lui Dum­nezeu (cutare), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîn­tului Duh. Amin”. Şi-i binecuvîntează pe amîndoi tot de trei ori, cîntînd: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dînşii”. 

După încununare, urmează ritualul numit „Pa­harul mîntuirii”, cînd preotul le dă mirilor de trei ori pîine şi vin, semn al unirii lor pe calea bucuriei şi a jertfei, căci căsătoria este o cruce pe care o vor purta împreună, la bine și la rău. Imediat după aceea, preotul cădeşte îm­pre­jurul mesei, dînd oco­l acesteia cu cei cununaţi şi cu naşii, cu făcliile de nuntă aprinse, cîntîndu-se „Isaia dănţuieşte...” şi „Sfin­ţi­lor mu­ce­nici...” (deci amintindu-se încă o dată că unirea conjugală este cale a veseliei, dar şi a muceniciei, rînduită şi binecuvîntată de Hristos, Mirele suprem).  

Binecuvîntarea finală se cere de către preot de la Hristos (Cel ce-a arătat nunta cinstită la Cana Galileii), pentru rugăciunile Preasfintei Sale Maici, ale măriţilor şi întru-tot-lăudaţilor Apostoli, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei deopotrivă cu Apostolii, ale Sfîntului Mare Mucenic Procopie (tradiţional ocrotitor al cununiilor) şi ale tuturor Sfinţilor. Asumată astfel, în dimensiunea ei sacră, familia este o mică bi­se­rică vie („biserica de acasă”). Ea nu este, cum se spune în mod curent, doar „celula de bază a societății”, ci este celulă mistică a Bisericii celei mari, ce-L are drept cap pe Hristos Domnul (cf. Efeseni 5, 32). După Cununie, cei doi vor fi două per­soa­ne, dar un singur trup (cf. Facerea 2, 24, dar şi Matei 19, 5. sau Marcu 10, 7-8). Eventualul adul­ter alungă harul uni­ficator şi de ace­ea singurul motiv de des­părţire ad­mis de Hristos şi de Bi­se­rică este acesta. Altminteri, „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). 

Taina Cununiei este unică, irepetabilă. Dar, pentru slă­bi­ciunea do­ve­di­tă de oameni, Biserica Ortodoxă (nu şi cea Catolică) se roagă lui Hris­tos să îngăduie binecu­vîn­ta­rea în Biserică şi a perechi­lor constituite după unul sau două divorţuri. Slujba pentru a doua sau a treia căsătorie (a patra nu mai este îngăduită cu nici un chip) nu mai e însă o Sfîntă Taină, ci doar o ierurgie (vezi mai departe), mai degrabă cu caracter de „pogorămînt”. Situaţiile umane sînt extrem de felurite și de complexe, iar de dorit ar fi ca, pentru o nouă căsătorie a unor persoane văduve sau divorţate, să se ceară şi sfatul preotului-duhovnic, dacă celor ce se unesc le pasă cu adevărat de Dumnezeu şi de Biserică. 

După vechea rînduială, nunţile se fac duminica. Nu se fac nunţi în zilele rînduite pen­tru post, nici în ajunul Praznicelor Împărăteşti, nici în Săp­tă­mîna Luminată, nici sîmbăta (zi destinată parastaselor). (Va urma)

   

Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

* Sfintele Taine ale Bisericii (I) 

* Sfintele Taine ale Bisericii (II) 

* Sfintele Taine ale Bisericii (III) 
* Sfintele Taine ale Bisericii (IV) 
* Sfintele Taine ale Bisericii (V)  
* Sfintele Taine ale Bisericii (VI)