miercuri, martie 14, 2018

LUMEA VĂZUTĂ DE LA DREAPTA

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME




„Există un lucru pe care l-am învăţat de la autor: dacă, într-o polemică, faci uz de categoriile de gîndire ale adversarului, înseamnă că, în plan interior, adversarul te-a învins deja. Nu ai voie să-ţi exprimi gîndurile decît în termeni pe care îi consideri fideli concepţiei tale, aşa explicîndu-se acribia cu care Bogdan Munteanu analizează noţiuni aparent banale, ce ţin de jargonul cutiei de rezonanţă mediatică: populism, democraţie, secularizare, valori liberale, alături de atîţia alţi termeni de molestarea cărora nu scăpăm în nici o zi de peste an. Ce se ascunde în spatele lor şi cîtă intenţie de falsificare a esenţei umane e pusă în aceste noţiuni? Iată întrebările la care autorul răspunde cu aplomb, pertinenţă şi sagacitate. Indiferent că e vorba de România sau de Europa, de America lui Trump sau de etimologia cuvîntului neam, autorul disecă noţiuni, precizează nuanţe, lămureşte poziţii. Şi mereu vorbeşte de pe poziţia creştinului modern.” (Sorin Lavric)


Cuprinsul cărții:


I. Europa

Eliberarea de sub „tirania valorilor”: tentaţia populismului / Marionete ale destinului / Viitorul Europei: simptome, semnale şi analize / Europa, încotro? / Patriotismul civic şi cel etnic / Demagogie şi sinceritate / Calităţile personale faţă cu pilotul automat / Despre sinceritate şi adevăr în lumea ideilor / Adevărata Europă – Declaraţia de la Paris


II. America

Fenomenul Trump: o breşă în sistem? / Rusia şi America: o ecuaţie complicată


III. România

Demnitatea unei naţiuni / O săptămînă mai tîrziu / Familie şi normalitate / Sîntem fanatici! / Klaus Iohannis şi excesele corectitudinii politice / Noua ofensivă a religiei „corectitudinii politice” / Identitate şi interes naţional / Pecetea identităţii / Eminescu şi fiinţa naţională


IV. Biserica

Ierarhia valorilor / Creştinism şi corectitudine politică / Neam şi mîntuire / Realitatea concretă a pîinii spirituale / Voinţă şi putere / Întruparea Domnului / Puterea Învierii

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire