luni, iulie 06, 2015

ANTOLOGIA PUNCTELOR CARDINALE (CLXIV)

SUMARUL BLOGULUI


Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)



2010 
MEMORIILE ISTORICULUI 
VASILE NETEA


În sfîrşit, după 21 de ani de la trecerea lui Vasile Netea la cele veşnice, a apărut cartea sa de Memorii. Proverbul „Mai bine mai tîrziu decît niciodată” ne alină lungimea şi greutatea aşteptării. Reuşita acestei apariţii, întîrziată exclusiv de lipsa mijloacelor financiare, se datorează efortului de ultimă oră al lui Dimitrie Poptămaş, preşedintele Fundaţiei Culturale purtînd numele celui dispărut. 
Cartea conţine patru părţi distincte, toate la un loc reprezentînd un complex unitar, sentimental şi documentar, favorizîndu-i cititorului înţelegerea unei vieţi închinate, de la început pînă la sfîrşit, luptei pentru poporul român. 
Mai întîi, o scurtă prefaţă semnată de Dr. Florin Bengean, din care extragem: „Vasile Netea, cărturarul nostru de pe Valea Mureşului, a fost apropiat de cele sfinte, apropiat de oamenii Bisericii, de marii ierarhi ai acesteia, s-a referit prin scrisul său la literatura religioasă, atribuindu-i acesteia rolul primordial în acţiunea de culturalizare a poporului român. Netea se apleacă cu pioşenie asupra marilor personalităţi din viaţa Bisericii Române, creator de limbă şi cultură românească şi luptător pentru idealul naţional al românilor”. 
Urmează un amplu studiu introductiv, aparţinînd editorului, cercetătorului şi admiratorului fără rezerve Dimitrie Poptămaş. Acesta analizează, reliefează, subliniază şi sintetizează cronologic structura memoriilor. Precizările sale se referă la anii cînd au fost publicate, număr de număr, cu cîteva intermitenţe, în revista Vatra, condusă atunci de Romulus Guga şi continuată, ulterior dispariţiei sale premature, de către Cornel Moraru, respectiv anii 1980-1986. Dintre multele sale aprecieri, care toate ar merita redarea, distingem pasajele esenţiale: „Pronunţată personalitate pluridisciplinară a culturii – istoric, filolog, istoric literar, folclorist, memorialist, biograf de excepţie şi om politic –, Vasile Netea rămîne reprezentativ pentru unele priorităţi, în special în domeniul cercetării istorice. Este autor a peste 40 de cărţi, care îl definesc ca bun cunoscător al evenimentelor anilor antebelici, interbelici şi postbelici. Toate aceste lucrări, ca şi cele peste 4000 de studii şi articole risipite în presa vremii, îl consacră pe Vasile Netea între personalităţile depline ale culturii româneşti. Aşadar, memoriile sale se justifică”. 
Cu deosebire ne reţine atenţia evaluarea de ansamblu asupra activităţii lui Vasile Netea făcută de reputatul istoric şi istoriograf acad. Pompiliu Teodor. Un portret pe care Dimitrie Poptămaş îl preia ca pe o încununare a propriilor sale susţineri: „Opera lui este de o extraordinară complexitate. E extraordinară prin dimensiuni, prin discurs istoriografic şi prin convergenţa la o anumită problematică. Există, în opera lui Netea, o anumită liniaritate. Opera lui a avut apoi, cred, şi asta îi defineşte personalitatea, un caracter contemporan prin excelenţă, actual, fiind izvorîtă din sensibilitatea pentru istoria trăită; şi el s-a implicat în politica României, cînd ţara era ţară. Vasile Netea a fost foarte atent la tot ceea ce însemna dinamica societăţii româneşti şi a căutat, prin scrisul său atît de diversificat, să ofere răspunsurile pe care le-a crezut de cuviinţă. El a chestionat trecutul din perspectiva prezentului, nu pentru a extrapola valori prezente din trecut, ci pentru a putea întreba trecutul; trecutul este mort dacă nu îl întrebăm şi el trebuie să fie chestionat, şi îl chestionăm, atunci, pornind de la sensibilitatea noastră prezentă. A fost o mare operă, de o informaţie copleşitoare, care m-a surprins întotdeauna şi m-am întrebat cum au putut să fie depozitate atîtea fişe, care sînt de o exactitate uimitoare”. 
Partea a treia o constituie memoriile propriu-zise. Ele pornesc din 1923, cînd venise la Tîrgu Mureş să se înscrie la cursurile Şcolii Normale, şi se întind pînă la „Diktatul” de la Viena (1940). Contemporan cu cele mai alese spirite ale literaturii române, referinţele sale ne prezintă un tablou viu şi colorat al elitei noastre scriitoriceşti, pe care a cunoscut-o îndeaproape şi cu care a avut relaţii extrem de strînse. Simpla enumerare a numelor cu care şi-a întretăiat drumurile ne conferă, fără îndoială, senzaţia de vizitare a unei expoziţii la al cărei vernisaj abia aşteptăm să participăm: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ion Agîrbiceanu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Claudia Millian, Elena Farago, Perpessicius, Ion Simionescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ion Petrovici, Gheorghe Bogdan-Duică, Lucian Blaga, Ioan Lupaş, D. D. Roşca, Dimitrie Popovici, Iuliu Haţieganu, Zaharia Boilă, Ion Breazu, Grigore Popa, Mihai Beniuc, Ion Vlasiu, Horia Stanca, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ionel Teodoreanu, Păstorel Teodoreanu, Alexandru Philippide, Victor Ion Popa, Ion Pas, Iorgu Iordan, Victor Eftimiu, Patriarhul Miron Cristea... 
Nume sonore, oameni, fapte şi întîmplări pe care memorialistul ni le expozează într-un peisaj încărcat de istorie. Sînt de nerezumat încărcătura, scriitura, descrierile amănunţite, amintirile povestite. Modalitatea realizată de povestitor stîrneşte, mulţumeşte, cucereşte. Cadru în care definiţia dată de Dimitrie Poptămaş ni se pare suficientă şi elocventă: „Vasile Netea a fost un maestru al genului. Un vrednic şi neîntrecut artist”. 
A patra parte şi ultima este un capitol separat, rupt din configuraţia generală şi cronologică: un jurnal de tinereţe, intitulat „Faţă în faţă cu mine însumi”, avînd ca subtitlu „Însemnări ocazionale”. Jurnalul se deschide de la data de 3 februarie 1939 şi se încheie la 5 iulie 1940. Avem aici ocazia să-l vedem pe Vasile Netea faţă în faţă cu sine însuşi, într-o perioadă de mare zbucium sufletesc, determinat de prima sa concentrare militară, prevestitoare de furtuna iminentă al celui de-al doilea război mondial. Concentrat şi cantonat cu Regimentul 82 Infanterie ca sublocotenent în judeţele de graniţă Satu Mare, Maramureş şi Sălaj, asistăm la o revărsare de simţiri în care nimic nu mai contează decît simţămîntul de român, de sacrificiu şi de dragoste de ţară. 
Spicuim dintre frazele sale – brazde arate cu un plug ale cărui coarne i-au însîngerat palmele, i-au rănit inima, i-au apăsat sufletul, dar i-au întărit mai tare ca oricînd conştiinţa. Conştiinţa naţională.

17 martie 1939. Mîine plecăm spre Maramureş. Seara mi-am pus la punct echipamentul. I-am trimis o scrisoare liniştitoare mamei şi alta d-lui Eugen Nicoară. O scrisoare-testament, pentru cazul că voi muri în luptele ce se prevăd la frontieră, prin care las 500 de volume din biblioteca mea pe seama Astrei din Reghin. Scriind despre eventuala mea moarte, n-am simţit nici o tresărire sufletească, nici o emoţie. Parcă aş fi vorbit despre moartea altuia. A muri pentru ţară e o onoare. Umanitatea se manifestă numai prin naţionalism. Pentru ca Anglia şi Franţa să ajungă unde au ajuns, a trebuit ca milioane de francezi şi de englezi să moară timp de sute de ani pe atîtea cîmpuri de bătălie din lumea întreagă. Vreau pentru România acelaşi destin”.  
18 martie 1939. Pregătirile pentru plecare continuă. A sosit mama. Plîng şi ea, şi Lucreţia, şi mătuşa. Dacă m-aş lăsa răzbit de sentimentalism şi de regretul despărţirii, aş plînge şi eu. Sufletul meu e prins însă în cătuşele unei serioase hotărîri. Trebuie să plec şi să lupt pentru ţară. Poate va trebui să mor. Nimic nu-mi clinteşte conştiinţa. La ora 3, plecăm la gară. Lucreţia îmi aduce un buchet de viorele. Mi le prind în piept”. 
19 martie 1939. Întrucît mă priveşte, mă simt foarte liniştit şi hotărît să-mi fac datoria. Nimic din ceea ce am lăsat în urmă nu mă tulbură. Nimic. Nu sînt decît comandantul de pluton hotărît să-şi facă datoria”. 
23 martie 1939. Noi sîntem trecători, România e eternă. Asigurarea eternităţii ei constă în vitejia noastră, în sîngele nostru, în moartea noastră. Sîntem puşi de pază la poarta Someşului. Aşteptăm aici încercarea cea mare. Duşmanul însă nu va trece decît peste cadavrele noastre”. 
7 aprilie 1939. Vinerea Patimilor. Aseară am fost la biserică. Am ascultat cîteva evanghelii, regretînd adînc că nu m-am apropiat încă cu întreg sufletul de Iisus. Totuşi, din septembrie 1937, mă rog în fiecare seară. După Tatăl Nostru, rostesc o rugăciune personală – comuniunea mea cu Dumnezeu. Am scris mamei şi tatei o scrisoare emoţionantă. I-am făcut să priceapă rostul şi jertfa vieţii lor”. 
8 aprilie 1939. Peste noapte, am plecat fulgerător spre Botiz. Zvonul despre eventualitatea unui atac maghiar. Am hotărît să nu las nici un minoritar ungur la puşca mitralieră. N-am încredere în ei. Pe la 12, am ajuns la Satu Mare. Oamenii se întorceau de la Învierea lui Iisus. Noi ne pregăteam să ucidem pe cei care ar voi să ne ucidă”. 
9 aprilie 1939. Paştele. Parcă a fost ieri ziua în care mă spălam, avînd în lighean un ou roşu şi un ban de argint pus de mama – ca sa-mi aducă noroc. Mama se ruga pentru mine”...

Nimic nu mai e de extras, de adăugat, de evidenţiat, de sugerat, de comentat. Cititorul singur îşi va face adnotările, sugerările, interpretările, singur îşi va pune întrebările, singur îşi va da răspunsurile. Conforme sau diferite, funcţie de o viaţă pe care o poate privi ca pe un exemplu de eroică prefaţă sau inutilă postfaţă.  
Să dea Dumnezeu, cititorule, să-ţi fie gîndurile aşa cum i-au fost tatei rîndurile!
Gelu NETEA

* Gelu Netea, „Memoriile istoricului Vasile Netea”, în Puncte cardinale, anul XX, nr. 6/234, iunie 2010, p. 13.

Gheorghe (Gelu) Netea (2010)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Taina decadenței" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CL) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Nicolae Corneanu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLI) – "Cele două Românii (XV)" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLII) – "De ce Bram Stoker aici?!" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIII) – "Despre dreptul de proprietate într-o perspectivă ortodoxă" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIV) – "Interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLV) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Pașapoartele biometrice..." (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVI) – "Sufletul românesc între Răsărit și Apus: V. O viziune românească a existenței" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVII) – "Gabriel Constantinescu: 3 răspunsuri pe lună [august]" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVIII) – "De vorbă cu Claudiu Târziu" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIX) – "O potaie gureșă" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLX) – "Chestiunea țigănească..." (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXI) – "Interviu cu d-l Ilie Berghezan..." (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXII) – "Gabriel Constantinescu (1921-2010)" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXIII) – "Nicu Naum: Prezent!" (2010)   

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire