luni, mai 20, 2013

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXII)



Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Autorul articolului

2001
PENTRU O EUROPĂ UNITĂ 
A NAŢIUNILOR  
 
Fără a fi un un fan al Uniunii Europene, nu pot ignora, totuşi, avantajele pe care le prezintă o Europă Unită. Atitudinea pe care o adoptăm faţă de UE trebuie să izvorască dintr-o dreaptă cumpănire a părţilor sale bune şi rele.
Este greşit să înţelegem prin UE doar circulaţie fără vize şi locuri de muncă bine plătite în străinătate, cum este contraproductiv să atacăm orbeşte, în necunoştinţă de cauză, ideea însăşi de Europă Unită. De aceea, înainte de a ne exprima poziţia, este nevoie să trecem în revistă argumentele pro şi contra UE.
În linii mari, proiectul “Statelor Unite ale Europei” (o copie după SUA, cu vechi rădăcini masonice) [1] a  fost gîndit pentru a dilua diferenţele socio-culturale dintre naţiuni şi pentru a impune un guvern comun. Într-o astfel de formulă, nimeni nu se mai putea opune unor legi şi decizii menite să legalizeze aberaţiile sexuale, să niveleze culturile specifice naţiunilor, să neutralizeze puterea credinţei creştine, să desfiinţeze graniţele, să impună o monedă oficială unică etc. Era un pas decisiv spre globalizare.
Pare-se că, între timp, instinctul de apărare al naţiunilor s-a deşteptat şi au început să apară probleme în desfăşurarea concretă a planului iniţial. Unele state, cum este Norvegia, nu au acceptat să facă parte din UE. Altele, ca Marea Britanie, nu vor să renunţe la moneda lor naţională în favoarea Euro. Germania se teme că primirea ţărilor foste comuniste în UE va provoca un şoc social de proporţii în ţările dezvoltate, care vor fi invadate de forţă de muncă ieftină din Est, cerînd în consecinţă amînarea integrării esticilor în UE, pînă la revigorarea economică a statelor respective. Forţele naţionaliste din ţările componente ale UE – sau pe cale să adere la uniune – au o popularitate crescîndă.
Totuşi, procesul de "europenizare" continuă, şi nu oricum, ci pe baze ideologice şi practice de stînga. E firesc, întrucît majoritatea ţărilor din uniune sînt cîrmuite de partide de stînga. În fapt, ceea ce n-a reuşit să desăvîrşească Rusia bolşevică, prin extinderea comunismului în toată Europa, încearcă să facă acum cabinetele celor mai puternice state europene. Un nou imperialism sub paravan comunitar, ateu şi dispreţuind unicitatea identitară a neamurilor, care cucereşte folosind, de această dată, arme economico-financiare.
Mă îndoiesc că UE va putea fi clădită în întregime pe fundamente stîngiste. Pentru că stînga suferă structural de anumite tare care-i sînt potrivnice – şi chiar fatale – de la un moment dat încolo. De-a lungul istoriei, stînga s-a dovedit oportunistă, fără principii, populistă, agresivă cînd i-au fost ameninţate interesele, atee, egoistă sub masca generozităţii, lacomă şi exclusivistă. De asemenea, după cum este evident din comportamentul stîngist al UE de pînă azi, statele aderente îşi pierd – de facto dacă nu de jure – suveranitatea. Organismele de conducere ale uniunii dictează şi în privinţa politicii interne a statelor membre. Cazul Austriei este relevant. Adică, stînga europeană suportă democraţia numai cînd îi este favorabil rezultatul jocului electoral. Cînd un exponent al dreptei – ca Haider [2] – este propulsat în scaunul puterii de către electorat, atunci democraţia nu mai este bună, iar ţara în care se întîmplă evenimentul este somată să acţioneze dictatorial pentru a stopa accesul la guvernare al dreptei, sub ameninţarea izolării.
Toate acestea, nu ne sînt spuse de către susţinătorii aderării României la UE. Cum nu ni se dezvăluie nici cît ne va costa din punct de vedere strict financiar. În UE se împart pieţele pe produse şi state, iar noi vom fi siliţi să producem, de pildă, atîta grîu cît vrea UE, ori să ne închidem întreprinderile care le fac concurenţă unora din statele cu vechime în UE. Probabil că, în compensaţie, ni se va lăsa şi nouă cîte ceva, dar...
În pofida acestei stări de lucruri, România nu-şi poate permite să respingă UE. Uniunea are puterea să ne sprijine financiar, ne poate garanta piaţa pentru anumite produse (şi ştim cît de slabe sînt exporturile româneşti acum), este în măsură să ne înlesnească mult rîvnita liberă circulaţie în spaţiul european şi ne poate asigura un climat de siguranţă a frontierelor. Mai ales dacă ideea de a crea o forţă militară comună se va concretiza, deşi ea nu este de acceptat dacă va fi construită prin desfiinţarea armatelor naţionale. De altfel, unul dintre pilonii UE – Franţa – a anunţat ferm că nu va tolera pierderea suveranităţii sale (prin crearea unei federaţii de state europene), nici nu-şi va lăsa securitatea în seama unei armate a UE.
România este obligată să-şi ia toate măsurile de siguranţă faţă de cel mai temut şi avid vecin – Rusia. URSS începe să se reconstruiască, sub aparenţele democraţiei, prin lărgirea Uniunii Rusia-Belarus cu alte două state: Republica Moldova şi Ucraina. Nimic nu ne îndreptăţeşte să credem că Rusia îşi va opri expansiunea la graniţele României, în cazul cînd ţara noastră nu va fi în sfera de influenţă a UE şi/sau a NATO. Într-o atare conjunctură – cu o securitate naţională şubredă şi fără vlagă economică –, UE apare ca o variantă de ieşire din impas, chiar dacă una de compromis.
Soluţia ideală – pentru care România este obligată să militeze şi să acţioneze prin mijloace diplomatice – ar fi ca Uniunea Europeană să se prefacă într-o Europă Unită a Naţiunilor, crescută dintr-un demers întemeiat pe principiile dreptei creştine. Atunci, n-ar mai exista pericolul pierderii identităţii naţionale – care incumbă credinţa, cultura, limba, tradiţia specifică fiecărei naţiuni. Prin urmare, nici România nu ar mai avea rezerve în a adera. O Europă Unită pe principiile fundamentale ale dreptei creştine ar garanta respectul naţiunilor una pentru cealaltă, un sistem de funcţionare eficient, onest şi stimulativ. Europa Unită a Naţiunilor nu înseamnă un conglomerat de ţări lipsite de identitate naţională, ocîrmuite de funcţionari de obedienţă masonică, ci un spaţiu al statelor-naţiuni cu relaţii speciale între ele. Numai dreapta creştină percepe, apreciază la justa valoare şi ocroteşte unicitatea conferită de Dumnezeu fiecărei naţiuni.
Construirea de către dreapta creştină a Europei Unite ar crea premisele regăsirii de către Europa a sufletului său milenar, rătăcit sub forţa pragmatismului dominator. Bisericile Europei occidentale sînt tot mai goale, iar vieţile personale neglijează – cînd nu exclud de-a dreptul – trăirea creştină. Doar dreapta este capabilă să înlesnească o conlucrare între marile confesiuni creştine, pentru un suflet creştin al Europei. Şi aici subliniez că integrarea europeană nu este împiedicată, aşa cum unii lătrăi ai opiniei publice susţin, de către Ortodoxie. Ortodoxia îi deranjează numai pe stîngiştii din UE, pentru că este un element fundamental al identităţii naţionale a popoarelor din Balcani. 
În realitate, Ortodoxia ar trebui să joace un rol major în construcţia Europei Unite. Cheia de boltă a reconcilierii şi împreună-lucrării popoarelor europene nu este nici banul, nici mişcarea New Age, nici simpla voinţă politică. Numai credinţa creştină cea adevărată poate fi, cu forţa transfiguratoare a ordinii ei morale. Altfel, riscăm să asistăm la noi confruntări sîngeroase, iar ce se întemeiază pe opresiune, ură şi sînge nu este nici legitim, nici durabil.

Claudiu TÂRZIU

[1] Jörg Haider (1950-2008) avocat şi om politic austriac, întemeietor şi lider al formaţiunii de dreapta Alianţa pentru Viitorul Austriei (2005), mort în condiţii suspecte (accident de automobil, undeva lîngă Klagenfurt), la scurt timp după triumful electoral. [Nota Blog]
[2] Recent după ce proiectul UE a avut timp să se şi închege şi să şi intre în criză ideea mult mai radicală a Statelor Unite ale Europei a fost reluată ca posibilă soluţie de viitor, suscitînd dezbateri aprinse şi în lumea românească (dezbateri în care autorul articolului postat aici s-a implicat din plin, atît în presa scrisă, cît şi în cea audio-vizuală, polemizînd mai ales cu d-l Adrian Papahagi, fervent susţinător al perspectivei SUE). A se vedea, şi pe acest blog, textul meu intitulat «Luptători împotriva lui Dumnezeu»? (apărut în 2012, în mai multe numere consecutive ale revistei Rost). [Nota Blog]

* Claudiu Târziu, Pentru o Europă unită a naţiunilor, în Puncte cardinale, anul XI, nr. 8/128, august 2001, p. 7.

Jörg Haider un antieuropean? 

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”
 (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

7 comentarii:

La 21/5/13 2:17 a.m. , Anonymous Cornel a spus...

S-a stins istoricul Gheorghe Buzatu. Dumnezeu sa il odihneasca!

 
La 21/5/13 4:42 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Să-l ierte şi să-l odihnească. Tocmai i-am postat şi eu necrologul.

 
La 21/5/13 11:31 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu v-as fi banuit, domnule Codrescu, si nu as fi banuit nici revista Puncte Cardinale, de relatii comuniste si peremiste...

 
La 21/5/13 12:23 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonimului de la 11.31 AM

Indiferent cine sînteţi, mă întristaţi cu o insinuare atît de pripită (ca să nu-i spun altfel).
Nimeni care m-a citit (fie şi numai ocazional) nu poate pune la îndoială anticomunismul şi antiperemismul meu (ca să nu mai vorbesc de cel al revistei "Puncte cardinale", mărturie fiind chiar această antologie, în cadrul căreia foarte recent am postat, de pildă, articolul lui Gabriel Constantinescu, mai mult decît lămuritor, "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă").
Sigur, lucrurile se mai pot intersecta în viul vieţii, mai mult sau mai puţin nefericit, şi e un fapt că în jurul infecţiei numite "România Mare" (revistă şi partid) au mai gravitat uneori şi oameni nu lipsiţi de anumite merite culturale sau profesionale, nici de un sincer naţionalism militant (regretaţii Edgar Papu, Romulus Vulpescu şi Gheorghe Buzatu, muzicologul Doru Popovici, lingvistul Ion Coja, scriitoarea Ileana Vulpescu - şi vor mai fi fost şi alţii), cu care eu nu m-am putut simţi niciodată pe deplin solidar (întîmplîndu-mi-se chiar să-i ocolesc în viaţă şi să-i tratez aspru în scrisul meu), dar care în nici un caz nu pot fi judecaţi cu aceeaşi măsură ca "tribunul" paranoic sau gealaţii lui cenuşii.
Rămîn un adversar ireductibil al comunismului şi naţional-comunismului (şi mai ales al celui de extracţie securistică), dar nu pot să fac abstracţie aprioric de eventualele calităţi sau merite ale unor oameni pe care mi s-a întîmplat să-i cunosc şi în alte contexte (şi care - cel puţin unii dintre ei - n-ar fi eşuat probabil în fundătura vadimistă, dacă aspiraţiile naţionaliste n-ar fi suferit constant la noi, după 1989, tratamentul nedrept, mistificator şi abject la care le-au supus "oficialităţile" politice, culturale şi mediatice, din raţiuni oportuniste pe care-i nu-i cazul să le mai amintesc aici).

 
La 22/5/13 2:36 a.m. , Anonymous Cristina a spus...

Nici în necrologul făcut istoricului Ghe. Buzatu nu lipsesc accentele critice la adresa episodului peremist din biografia acestuia.
Dumneavoastra, domnule Anonim, citiţi cumva pe sărite?

 
La 22/5/13 4:25 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

@ Razvan Codrescu

Vorbiti de un text al lui Gabriel Constantinescu "Kitsch-ul in literatura politica nationalista" pe care l-ati postat recent pe blog, dar eu nu l-am putut gasi. M-ati putea ajuta?

 
La 22/5/13 5:07 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonimului de la 4:25 PM

Îmi cer scuze. Textul e programat de multă vreme şi avusesem impresia că a şi apărut postat. De fapt, programarea e pentru data de 25 mai. Deci nu a apărut recent (cum scriam in comentariu), ci va apărea în curînd.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire