joi, septembrie 10, 2015

CĂTRE AVOCATUL POPORULUI

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME




D-l Bogdan Diaconu, președintele PRU, a formulat într-o postare pe Facebook o petiție destinată instituției Avocatul Poporului, prin care îi cere conducătorului acesteia, d-l Victor Ciorbea, să ridice excepția de neconstituționalitate pe Legea 217/2015 și să sesizeze Curtea Constituțională să se pronunțe pe această lege anti-românească, anti-democratică și anti-constituțională. Iată, pentru cei interesați de cadrul juridic al problemei, textul integral al petiției (nu intră aici în discuție cît de simpatic sau de antipatic le poate fi unora sau altora semnatarul):

Către 
D-L VICTOR CIORBEA 
AVOCATUL POPORULUI 
Bucureşti, strada Eugeniu Carada nr. 3, sector 3

Subscrisul Partidul România Unită, înregistrat în registrul partidelor politice de la Tribunalul București cu nr. 68, prin președintele partidului, deputatul Bogdan Diaconu, vă depun prezenta 
PETIŢIE 
Prin prezenta vă solicităm să realizaţi analiza necesitaţii promovării în faţa Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului conform prevederilor art. 11 lit. A alin.d şi art. 32 din Legea nr. 47/1992, ale art. 1, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 republicată privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului şi ale art. 59 şi art. 146 lit.d din Constituţia României a următoarei:
EXCEPŢII DE NECONSTITUŢIONALITATE 
Vizând şi motivarea subsemnatului cu privire la următoarele:
Prevederile Legii nr. 217/2015 – care completează şi modifică OUG nr.31/2002, pe care o considerăm de asemenea neconstituţională. 
Solicitându-vă ca pe baza analizării ei, să solicitaţi Curţii Constituţionale să admită excepţiile invocate şi să dispuneţi încetarea de drept a efectului acestor articole de lege pentru viitor, apreciind că în ceea ce priveşte excepţiile invocate prin prezenta cerere s-au încălcat prevederile cuprinse în Constituţia României, pentru următoarele 
CONSIDERENTE
Neconstituţionalitatea Legii nr. 217/2015. 
Situaţie concretă:
Conform cu separația Puterilor în Stat, e necesar a se avea în vedere atributul puterii judecătoreşti față de modalitatea în care în cadrul normei s-a procedat la introducerea cuvântului „LEGIONAR”, în titlul legii, între cuvântul „fascist” şi „rasist”, modificare regăsită apoi în cuprinsul prevederilor OUG 31/2002 – normă a cărei aplicare de la momentul adoptării nu a fost una de natură a conduce la o demonstrare, cu argumente susţinute în faţa unei instante judecătoreşti, că Mişcarea Legionară din România ar fi avut un caracer fascist, rasist sau xenofob. S-a realizat astfel prin puterea legislativă o completare neconstituţională şi nedemocratică a unui cadru legal care să introducă arbitrar la o incriminare a acestei mişcări printr-o lege adoptată de un Parlament în lipsa oricărei minime fundamentări, astfel încât, în mod nedemocratic şi mai ales profund neconstituţional, să se dispună măsuri în susbstituirea puterii judecătoreşti, încălcându-se în mod flagrant Constituţia. 
Repetăm, nu există o hotărâre a vreunei instante judecătoreşti într-un regim democratic de natură a ne conduce la concluzia că ar fi existat un caracter criminal al vreunui regim politic, al oricărei mişcări politice, astfel încât să se impună introducerea cuvântului „legionar” şi dezvoltarea normei într-o manieră de genul celei inovate de către puterea legiuitoare aflată într-o profund nedemocratică eroare asupra rolului şi atributelor sale.
Astfel, după cum aţi fost şi anterior sesizat şi după cum se menţionează din ce în ce mai apăsat în cadrul societal, nici o Lege, promulgată de Președintele Statalității române la pretenția Puterii Legislative, nu are un drept constituțional de a condamna, de a interzice libertățile și drepturile persoanelor, ale cetăţenilor României și nici ale unei grupări politice în afara cadrului conferit de către atributul acordat către Puterea Judecătorească, cea care are acest drept constituțional – atribuire de competențe obligatorie de respectat, încălcarea ei echivalând cu încălcare adusă Constituției României.. 
Reamintim faptul că nu există dovezi privitoare la o incriminare prin o sentință judecătorească a Mişcării Legionare ca fiind „fascistă” – situaţie care ar fi condus în limitele stabilite prin Constituția României să legitimăm Legiuitorul să califice Mișcarea Legionară ca fiind fascistă, printr-o lege susținută de sentințe ale unei instanțe competente.
Ajungem astfel la situaţia ilară în care regăsim o Lege prin care nu se pot pronunța sentințe, o normă care îmbracă haina unei legi lipsite de temei juridic, o prevedere străină de normele Legii Supreme şi care efectiv nu este elaborată, votată și promulgată în consecința unei Sentințe Judecătorești deja existente înainte de elaborarea sa. 
Neregăsind nici o sentință prin care Mișcarea Legionară să fi fost condamnată ca fiind „fascistă”, Avocatul Poporului are datoria, constituțional și prin legea specială, să susțină demersul de față, analizând şi Expunerea de motive semnată de către numiţii Crin Antonescu, Mihai Gerea şi George Scutaru, emiţătorii unor susţineri axate pe opinii personale, un subiectiv care nu vine susţinut de minime cerinţe privind încadrarea în structura constituţională, neputând fi considerate suplinitori ai necesitaţii existenţei unei hotărâri emanând de la puterea judecătorească (http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/90/3/em288.pdf).
Aceştia înţeleg să invoce trunchiat considerentele inserate de către ICCJ în Decizia nr. 1709/9.03.2012, omiţând însă faptul că, față de structura clasică şi concret impusă de către legiuitor, nu avem un dispozitiv care să le susţină teoria lansată. 
Nici în ceea ce priveşte Avizul Consiliului Legislativ, unul dat în aplicarea prevederilor Legii nr. 73/1993 R, nu putem considera că ne-am afla în faţa unui filtru real şi efectiv pe care să îl reţineţi, întrucât acesta este unul dat din nefericire cu încălcarea minimei obligaţii de a realiza o efectivă analiză a propunerii legislative, care să fie în concordanţă cu prevederile şi principiile Constituţiei României şi totodată, deschizând cea de-a doua critică, nu cuprinde o verificare reală şi completă a asigurării corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului normativ, critică ce vizează atât nesocotirea puterilor în Stat, cât şi necesitatea predictibilităţii normei juridice, efectele sale fiind efectiv arbitrare, lăsate într-un cadru mult prea lax de interpretare şi de promovare a abuzului în aplicarea normei legale – ocolindu-se chiar nearmonios toate aspectele menţionate în prezenţa, introducerea urmărită de iniţiatori nefiind nici un moment analizată (http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/90/3/cl288.pdf).
Nici prin Punctul de vedere emis de către Guvernul României nu regăsim reţinute hotărâri judecătoreşti de condamnare a legionarilor ca fiind fascişti sau rasişti sau xenofobi – http://www.cdep.ro/proiecte/2014/100/90/3/pvg288.pdf – fiind regăsită o reamintire asupra încercării inițiatorilor de invocare a considerentelor avute în vedere de către ICCJ în Decizia nr. 1709/9.03.2012 – nu regăsim însă în dispozitiv o hotărâre care să justifice şi să dovedească existenţa unei hotărâri de condamnare, chiar Guvernul României arătând faptul că Decizia menţionată de iniţiatori nu are caracter de reglementare, sens în care: http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta… 
De altfel, nici Tribunalul de la Nürnberg nu a reţinut Mişcarea Legionară ca vinovată in corpore de crime de război şi nu a condamnat-o ca atare.
Astfel, pretindem că Legea este profund neconstituțională acceptând o eroare a Puterii Legislative care, fără a avea atributele constituţionale necesare, înţelege a condamna Mișcarea Legionară ca fiind „fascistă” şi aici rog a vă apleca asupra documentului intitulat Expunere de motive semnat de către numiţii Crin Antonescu, Mihai Gerea şi George Scutaru, condamnarea fiind una realizată prin Legea 217/2015, una emisă fără a fi întemeiată pe o sentință care să fi fost dată în prealabil de Puterea Judecătorească. 
Să repetăm faptul că Puterea Legislativă nu reprezintă în accepţiunea Legii Supreme o putere judecătorească și că nu are cum se substitui Puterii Judecătorești derapând pe sub norma constituţională şi astfel să pronunțe sentințe și să condamne Mișcarea Legionară ca fiind „fascistă”, şi pe cale de consecință să determine impunerile și restricțiile care vin împotriva Mișcării Legionare și respectiv a legionarilor prin Legea 217/2015. Declararea acestei legi ca neconstituţională este necesară întrucât a nesancționa un astfel de comportament reprezintă chiar un nou moment critic la adresa unui stat democratic, la principiile care guvernează Puterea de Stat, care nu poate exista în afara cadrului organizat.
Cu excepția sentințelor injuste și dictatoriale din perioada bolșevic-comunistă, nu există nici o Sentință a unei instanțe naţionale sau internaționale care să fi pronunțat o Sentință împotriva Mișcării Legionare de la înființare și până în prezent. 
Puterea Legislativă, depășindu-și competențele, își arogă calități de a judeca și a pronunța sentințe de drept nerespectând prevederile constituţionale, respectiv:
Art. 1. alin. (4): „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. 
Sunteţi chemat astăzi să reamintiţi faptul că aşa cum orice om care deţine o putere este înclinat să abuzeze de ea, puterea trebuie divizată pentru a nu degenera în arbitrar, iar conform teoriilor care guvernează însăşi activitatea dumneavoastră, totul ar fi pierdut „dacă acelaşi om sau acelaşi corp de fruntaşi [...] ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari”.
Ajungem prin păstrarea arbitrariului născut prin aceste norme şi prin nesesizarea Curţii Constituţionale la concluzia cuprinsă în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din Franţa anului 1789, prin art. 16: „… o societate în care granița drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia puterilor nu este determinată nu are o constituţie”, fără a se omite faptul că această separaţie e necesar a fi respectată (cazul de față neîncadrându-se nici într-o formă modernă de separaţie suplă), având în vedere fantastica sa rezonanță socială, politică şi morală, cu atât mai mult într-un domeniu sensibil de genul celui tratat de norma criticată. 
Consideraţii generale:
•  Vă rugăm să observaţi că aceasta prevedere „legală” este în contradicţie cu dreptul la opinie şi asociere, cu prezumţia de nevinovăţie şi în mod evident cu suveranitatea României recunoscută de Legea Fundamentală. Legea este în această formă una integral neconstituţională, antidemocratică şi antinaţională. 
Caracterul de neconstituţionalitate pleacă şi din faptul că articolele de lege menţionate aduc atingere dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care dispun că exercitarea tuturor drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le recunoaşte trebuie asigurată fără nici un fel de deosebire, indiferent de criteriul avut în vedere, precum şi prevederile protocolului nr. 12 la Convenţie, care interzice orice formă de discriminare în exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute prin legislaţia naţională a statelor contractante.
De asemenea, trebuie avut în vedere protocolul nr. 12 art. 1 al Convenţiei Europene, precum şi art. 2 din Pactul Internaţional O.N.U. privitor la drepturile civile şi politice. 
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat de asemenea că tratamentul aplicat unei persoane este discriminatoriu în sensul art. 14 din Convenţie, când autorităţile statale „introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile „fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă”.
Cum articolul 20 din Constituţia României afirmă principiul recunoaşterii prioritare a acestor tratate internaţionale de către Curtea Constituţională, consider că trebuie avute în vedere motivele invocate pentru a se constata existenţa unor neconcordanțe între legea română şi dispoziţiile internaţionale în materie privind aplicarea articolului atacat, neconcordanțe care, prin efectele produse, prin aplicarea şi interpretarea lor, creează, aşa cum am precizat, o reală încălcare a drepturilor cetăţenilor români.
Solicităm să aveţi în vedere prevederile constituţionale: 
ART. 1 
Statul român 
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. 
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale. 
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
ART. 4 
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni 
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. 
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
ART. 20 
Tratatele internaţionale privind drepturile omului 
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. 
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
ART. 30 
Libertatea de exprimare 
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. 
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. 
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. 
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. 
ART. 31 
Dreptul la informaţie 
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. 
Urmează a analiza faptul că Legea 217/2015 încalcă multe drepturi și libertăți ale persoanelor și ale gândirilor politice care sunt înscrise ca fiind garantate și inviolabile în Constituția României.
Considerăm necesar să se arate, cu număr de dosar și sentință, care Instanță de Judecată din România sau ce Instanţă Internațională a pronunțat o hotărâre prin care Mișcarea Legionară să fi fost condamnată definitiv că fiind „fascistă”. 
Având în vedere nenumăratele legi reparative emise după 1989, nu se poate reţine că vreo instanță a puterii dictatoriale comuniste din perioada anilor 1944-1989 ar putea fi considerată altfel decât irelevantă și injustă în toate sentințele de natură politică pe care le-a pronunțat în interesul ideologiei bolșevic-comuniste – aveţi cadrul legislativ binecunoscut prin care Statul Roman a încercat să repare aceste orori ale regimurilor totalitare – chiar cele care au promovat teza unicităţii puterii în stat, teză simplist şi primitiv aplicată, permiţând desfiinţarea democraţiei, aşadar instaurând o lipsă a separaţiei puterilor în stat şi dispariţia separaţiei puterilor, legea fiind adoptată fără a se da în mod explicit o motivație susținută de o sentință justă și democratică și fără a invoca dovezi certe, bazate pe documente din Arhiva Națională a României, astfel încât Parlamentul României este cel care declară Mișcarea Legionară ca fiind „fascistă” posibil față de condamnările în perioada în care drepturile cetăţenilor erau suspendate, recte cele date în perioada a două dictaturi, aceea a lui Carol al ll-lea și dictatura comunistă (Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I – pp. 88-98).
În ART.1 pct.2 al Legii 217/2015, regăsim definiţii date de către Legiuitor, fără a se aduce dovezi în susținerea Legii și culminând cu ceea ce regăsim în cadrul literei f) în care scrie în lipsa oricărei motivări anterioare: „f) prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de « Legiunea Arhanghelului Mihail», « Garda de Fier» şi « Partidul Totul pentru Ţară»”.
Legiuitorul este însă cel care avea obligația certă de a motiva cu claritate, cu dovezi indiscutabile și când se impune, precum și în cazul învinuirii de „fascism” a Mișcării Legionare, arătând și sentințele unor instanțe într-un stat democratic care să vină a confirma incriminarea de „fascism” a Mișcării Legionare, și astfel a legitima sau nu Legea nr. 217/2015, căci Puterea Legislativă nu poate avea calitatea de a pronunţa Sentinţe prin Legile promovate, după cum nici Președintele României nu are această responsabilitate și putere, existând totuşi Instanțele de Judecată. 
Urmează să aveţi în vedere ceea ce spaţiul public vă oferă şi sesizările anterioare: Mișcarea Legionară, în integralitate sau parte, nicidecum nu a fost inculpată și condamnată printr-o hotărâre definitivă a justiției României sau a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, fapt care de asemenea poate fi verificat cu ușurință. Mai mult, Mișcarea Legionară nici nu a fost citată de către Tribunalul Militar Internațional ca învinuită în acest proces, fiind considerată ca având politică aparte de cei acuzați de fascism sau hitlerism, crime de război sau alte fapte împotriva umanității.
Nici un singur membru al Mișcării Legionare, fie și în contumacie, nu a fost încă condamnat de a fi aparținut Fascismului, Hitlerismului, Nazismului sau Bolșevismului. Astfel fiind, Legea 217/2015, chiar dacă va produce eventuale condamnări ale Mișcării Legionare sau ale unor legionari, va determina indiscutabil condamnări care vor veni doar ca să motiveze și legitimeze necesarul acestei legi neconstituționale. Aceste sentințe însă vor fi perimate, deoarece vin, post factum, strict în a legitima Legea elaborată și promulgată fără a fi temeinicită pe Sentințe Juridice anterioare, cum se impune unei Legi juste de coordonare juridică a unor anume drepturi și libertăți. 
Considerăm de aceea faptul că, în lumina art 146 şi art 147 alin 4 din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor Legii 47/1992, este îndreptăţită solicitarea de față privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate menţionate în prezenta, respectiv sesizarea Curţii Constituţionale, care să constate că dispoziţiile atacate sunt neconstituţionale.
Importanţa respectării principiului securităţii juridice pentru existenţa statului de drept impune o mai mare atenţie acordată calităţii legii. Ca urmare, chiar dacă creşterea exponenţială a numărului de acte normative şi a complexităţii acestora poate fi justificată prin factori de natură istorică, sociologică, politică, economică, este necesar un efort de disciplinare a excesului normativ şi de supunere a normelor edictate rigorilor securităţii juridice. Este vorba de un efort care priveşte legiuitorul – primar sau delegat, şi care presupune diagnosticarea problemelor, identificarea de remedii adecvate, în sensul organizării activităţii de legiferare prin fundamentarea riguroasă a acesteia pe principiile tehnicii legislative (PRINCIPIUL SECURITĂŢII JURIDICE, FUNDAMENT AL STATULUI DE DREPT, REPERE JURISPRUDENŢIALE, Ion PREDESCU, judecător la Curtea Constituţională; Marieta SAFTA, magistrat-asistent şef).
Vom relua spre exemplificare aspectele învederate de către autorii susmenţionatei în contextul în care legea criticată nu îndeplineşte condiţiile principiului securităţii juridice:
Față de impactul normelor criticate şi arbitrariul inadmisibil creat în luarea unor măsuri cu privire la persoane sau organizaţii care niciodată nu au fost condamnate, criticăm legea având în vedere cadrul neclar şi impredictibil creat în sistemul român de drept, supremaţia Constituţiei şi a legilor fiind ridicată la rang de principiu constituţional, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea Fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. S-a instituit astfel o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţii legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea Fundamentală a ţării şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei. 
Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. S-a conturat în acest sens, în strânsă legătură cu principiul general al legalităţii, prevăzut de textul constituţional menţionat, un alt principiu, cel al securităţii juridice. Fără a fi consacrat expres de normele constituţionale, fiind mai degrabă o creaţie a jurisprudenţei, acesta constituie, deopotrivă, un principiu fundamental al statului de drept, stat care este apreciat în bună măsură în funcţie de calitatea legilor sale. 
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, marcată în ultimii ani de tot mai frecventa invocare a cerinţelor referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea legii, poate constitui un răspuns la această întrebare şi, totodată, un semnal cu privire la necesitatea luării de măsuri pentru remedierea unor deficienţe ce afectează din ce în ce mai profund sistemul juridic românesc şi, implicit, existenţa statului de drept. 
Având o structură complexă, principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze“. Acest principiu a fost consacrat şi a cunoscut o continuă îmbogăţire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât şi în materia protecţiei drepturilor omului.
În privinţa accesibilităţii şi previzibilităţii legii față de cadrul creat, trebuie subliniată neclaritatea normei, permiţând aplicarea arbitrară a acesteia şi față de persoane sau evenimente care ţin de istoria şi cultura poporului român. Ca dovadă, imediat după promulgarea Legii 217/2015, Institutul Elie Wiesel, care nu are de altfel nici o competență juridică sau legală în materie, a început să interpreteze legea numită în sensul interzicerii din spaţiul public şi a interdicţiei denumirii de străzi sau a onorării în alte moduri a unor nume incontestabile ale culturii române precum Petre Țuțea, Mircea Eliade, Emil Cioran, Radu Gyr, Nichifor Crainic și mulți alții. Aceste deraieri juridice şi interpretări ale legii aflate în discuţie constituie o dovadă clară a neclarităţii formulării ei şi a efectelor antinaţionale pe care le produce. 
Având în vedere ultimele evenimente produse de către norma criticată, divergențele apărute inclusiv în cadrul structurilor de interes public, reamintim faptul că există în practică şi o semnificaţie a noţiunii de accesibilitate, asociată exigenţei previzibilităţii legii, şi anume aceea care priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. În caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general.
Într-o bogată jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita”; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”. Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, 199421, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, 198722), principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea. 
•  De asemenea, în ceea ce priveşte necesitatea soluţionării prezentei cereri şi ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere aspectele şi motivările cuprinse în prezenta stau la bază şi normele europene, respectiv similitudinea existentă între instituţia Avocatului Poporului şi Instituţia Ombudsmanului European care a fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în 1992. 
Preluând din Prezentarea generală realizată pe site-ul instituţiei, reluam idei principale enunţate vizând următoarele aspecte:  
Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog.
Fără îndoială, asemenea procedee particulare şi specifice ombudsmanului nu dau întotdeauna rezultatele dorite, mai ales când partenerii nu manifestă dorinţa spre dialog, supleţea necesară şi, mai ales, nu doresc acel comportament constituţional loial – instituţia Avocatul Poporului având însă, conform legislaţiei naţionale, atribuţii specifice privind îndepărtarea inechităţilor existente la un moment dat în cadrul legislaţiei naţionale, putere gândită de către legiuitor tocmai în vederea asigurării perfecţionării continue a legislaţiei naţionale în cadrul dezvoltării şi adaptării acesteia la realităţile sociale şi politice existente la un anumit moment în „viaţa cetăţii”. 
Ombudsmanul European ajută la descoperirea cazurilor de proastă administrare din activitatea instituţiilor şi organismelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Prima Instanţă atunci când acţionează în calitate juridică, şi face recomandări în vederea stopării acestora.
Ombudsmanul European investighează plângerile privind administrarea incorectă în instituţiile şi organele Uniunii Europene. Instituţiile includ, de exemplu, Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European. 
Ombudsmanul investighează cazuri de administrare defectuoasă (administrare inadecvată sau incorectă). Administrarea defectuoasă corespunde situaţiilor în care o instituţie nu acţionează în conformitate cu legile în vigoare, nu respectă principiile bunei administrări sau încalcă drepturile omului.
Câteva exemple care se transpun şi în ceea ce priveşte situaţia suspusă atenţiei prin prezenta (http://www.ombudsman.europa.eu/home.faces): 
•  nereguli administrative;
•  incorectitudine; 
•  discriminare;
•  abuz de putere; 
•  lipsă de răspuns;
•  nefurnizare de informaţii; 
•  întârziere nejustificată.
Şi aceste aspecte sunt de natură a contribui la formarea convingerii privind necesitatea analizei şi soluţionării favorabile a prezentei cereri, respectiv promovarea excepţiei de neconstituţionalitate în scopul respectării prevederilor constituţionale.

Cu consideraţie, 
Deputat Bogdan Diaconu 
Președintele Partidului România Unită

București
02.09.2015


7 comentarii:

La 10/9/15 1:01 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

http://m.adevarul.ro/news/politica/propunere-legislativa-Inchisoare-cei-neaga-crimele-comunismului-constituie-organizatii-caracter-comunist-1_55f1489af5eaafab2c747e64/index.html

Macar atat sa se faca!

 
La 10/9/15 1:24 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu cred ca Ciorbea e genul care sa faca ce trebuie si sa riste eticheta fatala de antisemit. Iar demersul ar fi fost bine sa il fi facut altcineva mai credibil, cu alta statura morala si intelectuala.

 
La 10/9/15 1:39 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Uite că, pînă una-alta, l-a făcut d-l Diaconu... Să-l înregistrăm ca atare și să nu cobim! Oricum, e mai mult decît nimic și are pertinența lui, dincolo de orice aspecte conjuncturale.

P. S. Eu unul nu-l cunosc deloc pe d-l Diaconu, dar îl cunosc cît de cît pe d-l Ciorbea... Mă abțin însă să fac anticipări. Poate că nu trăim, totuși, în cea mai rea dintre lumile posibile...

 
La 10/9/15 7:18 p.m. , Blogger alina ioana Dida a spus...

Cum au votat deputatii PRU aceasta lege? Se pare ca nu au stiut ce voteaza.
Sa discute intai despre responsabilitatea pe care o au EI, ca grup parlamentar informal.
Legea a trecut de Camera Deputatilor doar cu 3 abtineri. Nici una - de la PRU.

 
La 10/9/15 7:30 p.m. , Blogger alina ioana Dida a spus...

S-au abtinut Daniel Budurescu si Radu Zlati (de la PNL) si Remus Cernea, independent.
Restul - ori n-au stiut, ori (nici) nu i-a interesat (indemnizatia sa traiasca) ori au avut alte motive.
Deputatii si senatorii au partea lor de reponsabilitate. Dar de cealalta parte, din bloggerii si intelectualii "publici", care sunt viteji acum pe internet, cati au protestat cand trebuia si mai ales unde trebuia, printr-un memoriu la Parlament? Nu mai zic de ONGuri...
Este un moment in care eu realizez, din nou, ca deputatii sunt reprezentativi :)

 
La 11/9/15 8:35 a.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Eu sunt pentru abrogarea acestei legi, dar si pentru initiativa, la fel de aberanta, in ceea ce priveste comunismul. Sa lasam oamenii sa judece. Una este sa-i condamnam pe responsabilii de crimele comunismului, pe fiecare dupa numele si fapta sa, si alta este sa interzici "idei si fapte".

 
La 26/9/15 11:05 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Pînă una-alta, dl. Ciorbea s-a sesizat, cu surle și alte instrumente răsunătoare, în privința dlui. Oprescu - o chestiune mult mai arzătoare pentru popor! :)

Cătălin Mareș

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire