marți, martie 25, 2014

GÎZE ŞI GÎZI: CAZUL ANDREI PLEŞU


D-l Andrei Pleşu, generos cu proporţiile detractorilor săi...

Cîţiva cititori ai blogului mă iscodesc (unul chiar cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună) care este poziţia mea în "scandalul Pleşu" şi de ce nu am abordat în nici un fel problema, aici sau pe aiurea (de parcă, la proporţiile pe care le-a luat reacţia publică, ar mai fi contat aflarea mea în... poziţie).
Ca să se termine cu iscodelile, voi spune, pe scurt, că "linşajul" mediatic aplicat d-lui Pleşu e atît de stupid şi vine de la oameni atît de mici încît, într-o lume cît de cît normală (sau care măcar aspiră la normalitate), nici n-ar trebui luat în seamă. Cei de la Antena 3 au reuşit (nu numai în cazul d-lui Pleşu) să coboare ridicolul la abjecţie şi să ridice abjecţia la ridicol. "Performanţă" pînă la urmă sinucigaşă şi nou capitolaş românesc din inepuizabila (sempre aperta) "Istorie culturală a prostiei omeneşti". Se ridică iarăşi întrebarea la care eu unul n-am reuşit să-mi răspund în 25 de ani de postcomunism (vorba vine): acest gen de actanţi ai spaţiului public, fie ei oameni politici sau oameni de presă, sînt mai degrabă proşti sau mai degrabă ticăloşi (pentru că altminteri este evident că sînt şi una, şi alta)? Problema-cheie este aceea că unul ca de-alde Gîdea (nu mă pot abţine să observ că numele nu stă degeaba pe om!) nu se simte nici prost, nici ticălos, iar, pe de altă parte, cu cît e mai nimeni, cu atît se simte mai cineva. Cu asemenea mostruozităţi perverse ale naturii "lupta" este inutilă. A le ignora ar fi mai salubru şi mai eficient.
Pe acest blog a venit în multe dăţi vorba despre d-l Andrei Pleşu, aşa că cititorii lui constanţi ştiu, fie că le place, fie că nu, preţuirea pe care i-o port, chiar şi în împrejurări polemice. Diferenţa - intelectuală, morală etc. - între d-l Pleşu şi gîzii de serviciu din media de la noi nu este cea dintre purici şi elefant, cum spunea cineva deunăzi, ci de-a dreptul astrală: ca între cer şi pămînt. Iar acest fapt în sine cîntăreşte - sau ar trebui să cîntărească - mai mult decît orice posibilă vociferaţie pro sau contra.
Sigur că d-l Pleşu are în biografia sa, ca noi toţi, şi lucruri de care este mai puţin mîndru. Să fim însă serioşi: dacă ne arde să ieşim haiduceşte în întîmpinarea ticăloşiei, păi în ţara asta, fraţilor, sînt ticăloşi, nu glumă (în frunte chiar cu patronii Antenelor şi ai altor oficine congenere)! Diferenţa dintre ticăloşiile lor de o viaţă şi defecţiunile conjuncturale ale d-lui Pleşu e încă şi mai mare (dînd pînă în "găurile negre") decît cea dintre d-l Pleşu şi gîzele (sau, mă rog, gîzii) care-l bîzîie din dependinţele micilor ecrane.
Aşa că, la rigoare, nu prea e nimic de discutat. Sau, dacă da, atunci nu-i atît cazul în sine al d-lui Pleşu, cît proporţiile tot mai îngrijorătoare pe care le capătă, pe zi ce trece, turpitudinea şi abjecţia la meridian românesc.
Cît despre d-l Pleşu, ca de obicei, cel mai bine se apără singur: o dată pentru totdeauna.

Răzvan CODRESCU 


Aflu abia acum, dintr-un necrolog tîrziu semnat de prietenul Radu Preda (vezi aici), că s-a stins din viaţă Anca Manolache (1923-2013), distinsa doamnă a teologiei româneşti. Dumnezeu s-o odihnească şi să ne lumineze pe toţi în duhul credinţei ei lucrătoare. 

21 comentarii:

La 25/3/14 9:38 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Iar mie domnul Plesu mi se pare un tip mult prea "unsuros" ca sa iau de buna apararea dumisale din articolul "O data pentru totdeauna".
A se vedea articolul domnului Mircea Platon despre Plesu intitulat "O bula morala".
Acesti oameni (Plesu si Liiceanu), care acum fac pe disidentii NU numai ca NU au facut nici o zi de puscarie sau de domiciliu fortat, dar au beneficiat de burse de studii in strainatate pe perioade de 2-3 ani de zile, au publicat carti, au fost membri de partid de la varste fragede (Plesu de la 19 ani) etc.
Nu-l putem compara pe Plesu nici macar cu Doina Cornea sau Paul Goma, daramite cu Copusu, Ion Diaconescu etc, adevaratii luptatori impotriva regimului.
E adevarat in schimb ca domnul Plesu a facut parte din toate guvernarile post-decembriste, inclusiv din cea a FSN-ului, de care toti putem cadea de acord ca a fost odioasa.
Macar Gadea ( fara sa am nici o simpatie pentru el), nu a fost membru de partid (era prea tanar) si nici NU a servit sub toate regimurile de dupa revolutie (ca Plesu).

 
La 25/3/14 10:17 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ca o completare as mai adauga ca, dupa stiinta mea, nu era posibil sa mergi sa studiezi in strainatate fara sa semnezi o forma de angajament cu securitatea.
Chestia asta i-a spus-o tatalui meu un fost ofiter de securitate care i-a fost pacient (tata e medic).
De aceea toti cei care au lucrat sau au studiat in strainatate, probabil au semnat ceva cu secu.
Inclusiv "marele luptator anticomunist" Traian Basescu, al carui nume se regaseste pe liste cu fosti colaboratori ai securitatii, chiar daca dosarul sau a disparut "ca prin minune".
Si nu e nevoie sa citesti neaparat cartea domnului Marius Oprea despre Basescu ca sa-ti dai seama de asta. Ci doar sa ai putina vointa de a nu te lasa prostit si pacalit.

 
La 25/3/14 12:12 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Acesta este unul dintre aspectele cele mai parşive ale abjecţiei calomnioase care se practică în spaţiul public românesc: flaşneta de serviciu a abjecţiei - că se numeşte Gâdea, Roncea etc. - îţi este antipatică (şi ţii s-o spui), n-ar da bine să te raliezi cu ea, dar se găseşte cîte un domn ulcerat ca Mircea Platon, cu statură intelectuală şi condei, care lasă iluzia că ar da greutate atacurilor respective şi că poate fi invocat fără să-ţi crape obrazul. E trist şi pentru d-l Platon, şi pentru cei care - mai mult sau mai puţin anonimi (anonimatul fiind una dintre cele mai curente forme de laşitate) - şi-l iau drept martor, folosindu-se de idiosincraziile sale cronicizate.
În ce-l priveşte pe d-l Pleşu, nimeni nu spune că ar fi fost impecabil nici înainte şi nici după 1989, dar păcatele sale, atîtea şi care vor fi fost, sînt departe de a le întrece şi chiar de a le egala pe cele ale adversarilor săi (şi aici nu mă refer la "flaşnete", ci la cei din spatele lor), pe de o parte, iar, pe de altă parte, d-l Pleşu şi-a compensat în multe feluri păcatele, prin virtuţi la care detractorii săi nu s-ar putea ridica nici dacă ar mai trăi şapte vieţi de acum înainte.
În orice caz, nu din pricina unui Andrei Pleşu sau a altora din aceeaşi categorie am ajuns unde am ajuns după 25 de ani de rătăcire toxică prin pustiul de acasă, ci din pricina celor ce se străduiesc din răsputeri nu doar să stoarcă ţara şi s-o ţină la cheremul intereselor lor mafiote, dar să şi pîngărească totul în jur, încercînd să-l aducă la măsura mizeriei lor morale şi intelectuale.
Una este să critici pe cineva (şi toţi avem aspecte criticabile) şi alta este să prefaci critica în linşaj neosecuristic, absolutizînd într-un om defecte mult mai mici decît calităţile sale legitimante. Îmi pare sincer rău pentru dvs. că marşaţi la această cecitate impură şi sper că sînteţi destul de tînăr ca să vă reveniţi (şi să vă daţi seama, de pildă, că nu-l invoci pe Coposu ca să dai apă la moara lui Voiculescu). Dumnezeu să vă lumineze pe calea pascală, măcar atît cît să nu vă fie ruşine de dvs. mai tîrziu, cînd apele se vor alege de la sine.

 
La 25/3/14 12:32 p.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Cartile domnului A. Plesu despre minima moralia, despre ingeri si despre parabolele lui Isus sunt cel mai bun raspuns dat cu anticipatie si pentru totdeauna chiar de domnia sa tuturor celor care il ataca si il ponegresc. Peste o suta de ani nimeni nu o sa mai stie de Felix si de Gadea, dar A. Plesu va ramane un reper cultural romanesc pana la sfarsitul lumii.

 
La 25/3/14 1:11 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Alexandru

Cred că aţi pus punctul pe i.

 
La 25/3/14 1:14 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Am postat ca anonim din comoditate fiindca nu am cont pe google.
Cat priveste pe Voiculescu etc, departe de mine sa am vreo simpatie pentru ei.
Dar acum incep sa inteleg de ce l-au iubit unii atat de mult pe unul ca Zelea Codreanu (desi pe alocuri discursurile lui erau delirante).
Fiindca el nu era politicianist si nu actiona pentru interesul sau personal. Spre deosebire de altii precum Basescu, Antonescu etc care actioneaza numai pentru interesul lor si al familiei lor (a se vedea contractele Ioanei Basescu etc).
Nu sunt un admirator al legionarilor fiindca erau totalitari. Dar NU ridicau minciuna la rang de teorie politica asa cum o fac actualii domni de la putere sau din opozitie.

 
La 25/3/14 1:33 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ca scriitor nimeni nu-l contesta pe Andrei Plesu, desi nu prea are opera de istoric de arta.
Dansul e mai mult preocupat cu elucubratii cvasi-mistice cu caracter gnostico-sincretist, motiv pentru care a si intrat mai demult intr-o polemica cu domnul Sorin Dumitrescu (un om pe care il pretuiesc in mod deosebit).
Nu stiu cat va ramane din opera lui Plesu. Asta ramane sa judece istoria.
Si in orice caz, opera si caracterul sunt lucruri distincte.

 
La 25/3/14 1:54 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Cazul Codreanu este unul complex, dar nu cred că se află în discuţie.
În ce vă priveşte, v-am postat şi v-am răspuns tocmai pentru că am simţit în comentariile dvs. un om fundamental cinstit, cu care merită angajat un dialog (chiar şi în condiţii de anonimat).
Vă doresc dreaptă cumpănire!

Cît despre opera d-lui Pleşu (presupun că sînteţi acelaşi Anonim), cred că vă pronunţaţi la fel de superficial ca şi asupra caracterului domniei sale. Dar Dumnezeu i-a lăsat omului şi acest drept (citeşte: libertate) de a I se substitui ca judecător (desigur, cu riscurile asumate).
Mărturisesc că nici eu, dacă mi s-ar cere să indic un exemplu de caracter, nu m-aş gîndi în primul rînd la d-l Pleşu. Dar de aici pînă la a-l preface într-o pildă a lipsei de caracter distanţa este lungă şi imundă.

 
La 25/3/14 2:12 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Singurii oameni al căror caracter se ridică la înălţimea operei sunt sfinţii (lor întâmplându-li-se mai degrabă să nu aibe o operă pe măsura caracterului). Dacă Anonimul vrea să ne spună că dl. Pleşu nu este un sfânt, atunci n-are rost să se ostenească: o ştim deja cu toţii.
Are cumva la îndemână exemple de sfinţi în viaţă, egali în operă şi în caracter? Discuţia ar fi interesantă.

 
La 25/3/14 2:30 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu l-am facut pe domnul Plesu o pilda a lipsei de caracter.
Dar uitati care e situatia, in viziunea mea. Lucrurile sunt tocmai invers. In realitate, acesti oameni (Plesu, Liiceanu) au pozat in exemple morale si au lansat de-a lungul timpului felurite "apeluri catre lichele". Acum descoperim ca de fapt distanta intre ce au pretins ei a fi si ceea ce sunt de fapt, pare destul de mare.
Discrepanta vine de la ce au asumat ei insisi, nu de la judecata mea.
Dumnezeu ne judeca pe toti, dar oamenii obisnuiti ca mine si ca dvs. nu aparem la televizor ca sa dam lectii de moralitate si de anti-comunism. Pe cand ei si-au asumat acest statut: de moralisti si exemple in societatea romaneasca.

 
La 25/3/14 2:39 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Pentru Bloggoslovul,

Chiar si unul ca mine poate recunoaste uneori oamenii la care opera se ridica la inaltimea caracterului. Primul exemplu care imi vine in minte este parintele Galeriu.

 
La 25/3/14 6:26 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Vă întrebasem despre "sfinţi în viaţă"...
Oricum, nu vi se pare că discuţia a devenit deja oţioasă?

 
La 25/3/14 6:50 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu cumva "Bloggoslovul" sunteti tot dumneavoastra, domnule Codrescu_?

(Alt Anonim))

 
La 25/3/14 7:01 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Chiar fiind, credeţi că aş spune-o? Nici eu nu prea pot fi bănuit de sfinţenie...

 
La 25/3/14 9:01 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Trăim într-o cultură a ,,zgomotului şi furiei”, cum ar spune Faulkner, în care totul se face şi se afirmă cu goarne, surle, trâmbiţe şi zurgălăi, la toate nivelurile şi în toate mediile. Acest vacarm general a cuprins şi aşa firava agoră românească, în care opiniile sunt expuse, cum profeţise Poetul, pe ,,scândura tarăbii” mediatice şi nu pe o ,,piaţă a ideilor”, a cărei viabilitate la noi era negată cu amărăciune, recent, de un eseist contemporan. Într-o lume în care toţi vorbesc, dar nimeni nu ascultă, în care se scrie mult, dar nu se mai citeşte, în care bunul simţ e un paradox, vorba conului Alecu Paleologu, execuţiile televizate ale oamenilor de valoare devin hrană pentru mulţime – circ în lipsa generală a pâinii. Oameni fără carte strivesc cultura cărţii, după vechiul principiu: ,,rele-or spune că sunt toate câte nu vor înţelege”. În vremurile în care ,,o convenţie e totul: ce-i azi drept, mâinei-i minciună”, e preferabilă atitudinea retractilă a omului superior în raport cu detractorii săi, cel mai grăitor (la propriu !) argument întru dovada valorii lui fiindu-i propria operă. În rest, ,,toate-s praf…Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi.”

 
La 25/3/14 9:30 p.m. , Anonymous Tibi a spus...

Se potrivesc bine versurile:

Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

 
La 25/3/14 10:49 p.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Specialitatea noastra istorica, de la fanarioti incoace, este sa ne ponegrim valorile si sa lasam non-valorilor painea si cutitul. De aceea singurii romani care s-au realizat si au patruns deplin in universalitate - Brancusi, Eliade, Cioran, Ionesco, Palade etc. - sunt cei care au scapat din infectia de acasa. Andrei Plesu are vina de a fi ramas la vatra si isi plateste scump acest pacat.

 
La 25/3/14 11:10 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Alexandru

"Rămasul la vatră" nu-i o vină sau un păcat, ci doar o formă perdantă de idealism, nu fără nobleţea ei donquijotescă. Nu ştiu dacă d-lui Pleşu i-ar fi stat şi i-ar fi fost mai bine pe altunde, dar nu cred că poate fi numărat în vreun fel cu "rataţii", oricît de puţin "gentilă" ar fi patria cu domnia sa.

 
La 26/3/14 1:57 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cum spuneam, opera si caracterul sunt doua lucruri distincte.
Pot afirma de exemplu despre Mihail Sadoveanu ca a fost un mare scriitor (si chiar a fost) dar ca a lasat de dorit la capitolul "caracter".
Fac aceasta precizare intrucat observ ca se vehiculeaza ideea ca despre un "om cu opera" nu ai voie sa zici nimic. Oamenii cu opera sunt intangibili. Eu nu am nimic personal cu dl Plesu. Nici macar nu il cunosc personal dar am citit cateva din cartile sale.
Are talent de scriitor, este un adevarat stilist, desi nu stiu cata substanta are ceea ce scrie.
Trebuie sa spun insa din nou, ca din punct de vedere al atitudinilor domniei sale m-a dezamagit, tot asa cum m-a dezamagit si domnul Liiceanu, prietenul sau.
In rest, nimeni nu contesta opera.

 
La 26/3/14 3:28 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Cred că vi s-a înţeles suficient punctul de vedere şi că nu mai e cazul să insistaţi.

 
La 26/3/14 10:41 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Cristina (nepostată)

E vorba de Anca Manolache, nu de Anca Manolescu.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire