TIMPUL N-A MAI AVUT RĂBDARE…
SUMARUL BLOGULUI
În zorii acestei zile am primit mai multe SMS-uri care-mi dădeau trista veste a plecării premature dintre noi a celui care a fost Florin Stuparu. Nu am putut afla prea multe detalii, dar se pare că a fost vorba de un accident în plină noapte (a căzut de pe un podeţ, rămînînd imobilizat cîteva ceasuri), poate în urma unui infarct (n-ar fi fost primul). A fost transportat, într-un tîrziu, spre spitalul din Vatra Dornei (era conştient şi vorbea), dar n-a mai putut fi salvat. Decesul s-a produs, din cîte am înţeles, în jurul orei 4 dimineaţa.
Lui Florin Stuparu (n. 1961) i-am urmărit scrisul*, dar nu i-am fost un apropiat. Am stat o singură dată răzbit de vorbă, în urmă cu mulţi ani (era un tînăr frumos, cu voce fermă, cu ochi vioi şi cu părul legat în coadă la spate), cînd m-a vizitat acasă, trimis de d-l Marian Munteanu să-mi solicite colaborarea la revista Mişcarea (despre care nu-mi mai amintesc dacă începuse deja să apară sau se afla doar în ultima fază de gestaţie). Nu ne-am înţeles. Fiind vorba de o publicaţie de partid, se puneau anumite condiţii, pe care eu nu eram dispus să le accept. Ne-am despărţit civilizat, dar nu ne-am păstrat unul altuia o amintire prea favorabilă, iar de-a lungul timpului ne-am aflat, indirect, cînd pe poziţii convergente, cînd pe poziţii divergente (cum e povestea necăjită a dreptei creştine postdecembriste, pentru care toţi avem partea noastră de răspundere şi partea noastră de dreptate). Chiar dacă nu ne vom fi purtat gînduri prea suave unul altuia, ştiu şi mărturisesc că Florin Stuparu a fost, cu vorba (rostită sau scrisă) şi cu fapta (singur sau laolaltă), un naţionalist autentic (în felul lui mai radical şi mai intempestiv), străduindu-se în acelaşi timp să fie un bun creştin ortodox. Nu i s-a dat crucea călugăriei, ci crucea căsătoriei, dar s-a tras cît mai aproape de Mănăstirea Petru-Vodă (ca atîţia alţi „mişcărişti”, călugăriţi sau nu) şi a încercat să nu-l dezamăgească pe părintele Iustin Pârvu. Dacă Dumnezeu a hotărît să-l cheme la El atît de devreme (cum a hotărît, mai înainte, şi cu un Radu Chesaru sau cu un Adrian Brighidău), e probabil o socoteală a Lui, care nouă ne rămîne tăinuită…
Lui Florin Stuparu (n. 1961) i-am urmărit scrisul*, dar nu i-am fost un apropiat. Am stat o singură dată răzbit de vorbă, în urmă cu mulţi ani (era un tînăr frumos, cu voce fermă, cu ochi vioi şi cu părul legat în coadă la spate), cînd m-a vizitat acasă, trimis de d-l Marian Munteanu să-mi solicite colaborarea la revista Mişcarea (despre care nu-mi mai amintesc dacă începuse deja să apară sau se afla doar în ultima fază de gestaţie). Nu ne-am înţeles. Fiind vorba de o publicaţie de partid, se puneau anumite condiţii, pe care eu nu eram dispus să le accept. Ne-am despărţit civilizat, dar nu ne-am păstrat unul altuia o amintire prea favorabilă, iar de-a lungul timpului ne-am aflat, indirect, cînd pe poziţii convergente, cînd pe poziţii divergente (cum e povestea necăjită a dreptei creştine postdecembriste, pentru care toţi avem partea noastră de răspundere şi partea noastră de dreptate). Chiar dacă nu ne vom fi purtat gînduri prea suave unul altuia, ştiu şi mărturisesc că Florin Stuparu a fost, cu vorba (rostită sau scrisă) şi cu fapta (singur sau laolaltă), un naţionalist autentic (în felul lui mai radical şi mai intempestiv), străduindu-se în acelaşi timp să fie un bun creştin ortodox. Nu i s-a dat crucea călugăriei, ci crucea căsătoriei, dar s-a tras cît mai aproape de Mănăstirea Petru-Vodă (ca atîţia alţi „mişcărişti”, călugăriţi sau nu) şi a încercat să nu-l dezamăgească pe părintele Iustin Pârvu. Dacă Dumnezeu a hotărît să-l cheme la El atît de devreme (cum a hotărît, mai înainte, şi cu un Radu Chesaru sau cu un Adrian Brighidău), e probabil o socoteală a Lui, care nouă ne rămîne tăinuită…
Să ne rugăm cu toţii pentru odihna sufletului său şi pentru mîngîierea de sus a familiei îndoliate! (R. C.)
* În Mişcarea, Scara, Atitudini, Axa etc. (cel mai îndeaproape a colaborat cu monahul Filotheu Bălan şi cu d-l Mugur Vasiliu), dar şi în cărţile pe care le-a scris sau le-a îngrijit, singur sau în colaborare: Iustin (Scara, 2009), Dreapta credinţă… (vol. II, Sophía, 2009), Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul (Sophía-Cartea Ortodoxă, 2009), Mărgăritare… (Cartea Ortodoxă, 2010), Cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului (Scara, 2010), Cartea Omului… (Agnos, 2011), Cartea ascultării… (Sophía, 2011) şi altele.
Liturghie la Petru-Vodă
Înmormîntarea lui Florin Stuparu: joi 4 august 2011, de la ora 12.30, la Cimitirul Străuleşti II din Bucureşti.
publicat de Răzvan Codrescu @ 18:53
14 comentarii
14 comentarii:
Dumnezeul sa-l ierte si sa-l odihneasca!
A fost un om plin de stradanie si un bun camarad. Dumnezeu sa-l ierte si sa-i ocroteasca nevasta si copiii.
M. B.
Dumnezeu sa-l odihneasca. (Sunt curios daca onor Marian Munteanu o sa se duca la inmormantarea lui...)).
Pare ca dreapta neolegionara e greu incercata de Dumnezeu in vara aceasta. Tot zilele trecute s-a mai intamplat o tragedie: patru membri ai Partidului Pentru Patrie, care se intorceau de la Manastirea Petru Voda, au avut un grav accident de masina la Sascut, langa Bacau. Doi se afla inca spitalizati, iar un al treilea, graficianul Alexandru Asmarandei, care si conducea la volan, a decedat la spital la Bacau pe 31 iulie. Dumnezeu sa il odihneasca si sa se indure de cei ramasi in viata!
Ati facut bine ca i-ati inlocuit fotografia cu una care chiar il reprezinta cu adevarat.
In privinta inmormantarii ar trebui sa specificati si ora.
M. B.
E meritul apropiaţilor săi, care au postat ieri şi azi multe poze, pe diferite site-uri şi bloguri.
În privinţa orei înmormîntării, n-am reuşit încă s-o aflu, dar, dacă o voi afla în timp util, voi face menţiunea la locul respectiv.
Veşnica lui pomenire!
Iată că s-a stabilit şi ora înmormîntării: 12.30 (trupul va fi depus în capela cimitirului încă din seara acestei zile).
Mărturisesc ca am stat cu Stuparu la cîteva discuții pasionante, frămîntate de întrebări și îmbibate în răspunsuri crude ca soarele din zori, totul în jurul unei sticle de tărie. Era neliniștit și de o sinceritate dizolvanta, ca un personaj dostoievskian. Ne petreceam in tensiunea perioadei boeme a Pieței Universității și a Ligii Studenților, cand toată Romania era a noastra... Ce timpuri...
Dumnezeu sa-l ierte!
@ Iulian Capsali
Peri l'inganno estremo, ch'eterno io mi credei...
Domnule Codrescu,
Oare cu noi toti cei care il plangem pe Florin, si aici enumar pe : Dvs., Claudiu, Emilia Corbu, Victor si George Roncea, ziuaonline, cat va mai avea rabdare timpul ?
Observ pe blogul lui Claudiu ca este o efervescenta in a-l cita in totalitate pe Andrei Plesu, ca fiind un "nationalist critic".
Acesta ce parere o avea despre Florin, in afara faptului ca "de morti numai de bine"?.
Evident nu ma intereseaza raspunsul lui Plesu ci numai faptul ca moartea ne uneste (pe noi astia (cica)de "dreapta"), iar viata mai deloc. Si ne mai miram ca Obama semneaza cu stanga, iar Gitenstein (parca asa se scrie) dupa ce il lauda pe Geoana rezolva si bechtelu' cu Basescu.
G'Cousin
Face fiecare ce şi cît poate, iar loc (şi timp) este pentru toată lumea - şi în cer, şi pe pămînt. Soroacele numai Dumnezeu le ştie. Dumnezeul Care face să răsară soarele peste toţi şi Care ne învaţă să nu-l lăsăm să asfinţească peste mînia noastră. Dumnezeul în a Cărui dragoste de oameni au loc, morţi sau vii, şi Andrei Pleşu, şi Florin Stuparu, şi cei ce stau laolaltă, şi cei ce nu stau, de la dreapta pînă la stînga şi de la Răsărit pînă la Apus. Dumnezeul Care nu-i atît de deştept ca noi, dar are "iubire nebună" (manikos eros) de toţi şi de toate. Dumnezeul Care, vechi-de-zile în "prostia" Lui, face ce face şi calcă mereu cu mila pe dreptate, încăpăţînat să nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui. Dumnezeul Care, spre deosebire de "diavolul-contabil", e - vorba lui Steinhardt - boier acum şi în veci, generos şi nebănuitor, gata să Se înhăiteze cu vameşii şi curvele, ba să mai şi tragă tîlharii după El în rai. Cu un asemenea Dumnezeu n-o scoţi la capăt - dacă stăm strîmb şi judecăm drept - nici ridicînd piatra, nici mulţumindu-i că nu eşti şi tu ca unul dintre păcătoşii aceştia. E atît de prost de bun că nu mai ştii cum să-I intri în voie, şi atunci sfîrşeşti prin a te ruga cu rugăciunea Lui domnească şi a zice iarăşi şi iarăşi, oricît nu ţi-ar veni ţie, deşteptului, la socoteală: "Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Şi iar e seară, şi iar e dimineaţă, şi uite aşa stă să se crape de Ziua a Opta...
Frumos din partea celor care au dat aici mărturie despre Florin.
Dumnezeu să-l odihnească şi să ne învrednicească şi de frumuseţea neuitării
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire