Blogul lui Răzvan Codrescu: AFR: NOUA INCHIZIȚIE LA ROMÂNI (II)

INCHIZIȚIA ROMÂNIEI: CNCD

(partea a doua*)

Continuăm comentariul despre Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care, în opinia noastră, e cea mai nedemocratică instituţie a României de azi, un pericol pentru democraţie şi statul de drept, cea mai mare ameninţare pentru libertatea de exprimare, de conştiinţă şi religioasă din România. Cine a ales această instituţie? Cine a votat-o? De mai bine de doi ani, peste trei milioane de cetăţeni români vor să-şi exercite dreptul la vot într-un referendum constituţional, dar sînt ignoraţi, în timp ce instituţia numită CNCD continuă să ne suprime libertăţile. Nu sîntem singurii care exprimăm aceste opinii. Numai în ultimele săptămîni am primit o puzderie de comentarii din partea cititorilor noştri privind CNCD, ceea ce ne face să conchidem că CNCD e şi una dintre instituţiile cele mai dispreţuite din România. Curiozitatea ne-a împins să accesăm pagina de Facebook a CNCD şi am fost stupefiaţi de comentariile negative, şi pe alocuri chiar vulgare şi nepotrivite, ale publicului la adresa CNCD. Una dintre reacţiile primite la AFR o reproducem mai jos.

Inchiziţia din Lima - o paralelă istorică

Pentru a ilustra pericolele reale pe care CNCD le instituţionalizează în România, prin amenzi şi o retorică arogantă, menită să-i înspăimînte pe cetăţenii ţării, e bine să ne întoarcem în timp cu sute de ani, să vedem cum a fost atunci şi cine-i teroriza pe oameni din zilele acelea. Facem o paralelă cu o altă formă de terorism inchizitorial: Inchiziţia din Lima. Fiecare român care ajunge în Peru trebuie să-şi facă timp să viziteze Muzeul Inchiziţiei din Lima. Muzeul se află într-o clădire impozantă din centrul Limei, un edificiu colonial care vreme de mai bine de 100 de ani a fost locul în care cei ce gîndeau ori se exprimau contrar ideologiei oficiale de atunci erau torturaţi, trimiși în instanţă şi, în caz că erau găsit vinovaţi, condamnaţi. În piaţa de peste drum se ţineau înfiorătoarele auto da fe-uri, ceremoniile publice în care erau pedepsiţi ereticii, inclusiv arderile pe rug, despre care scriem puţin mai jos.

Muzeul Inchiziţiei de la Lima se aseamănă într-o oarecare măsură cu Jilava. În Muzeul Inchiziţiei pot fi văzute instrumentele şi mesele de tortură, camerele tenebroase în care erau ţinuţi acuzaţii, largile şi impresionantele săli unde erau judecaţi acuzaţii, ca şi cuştile în care erau ţinuţi aceștia pe timpul procesului (poze aici).

Dar un lucru deosebit care poate fi văzut în Muzeu – și care lipsea pe vremea primei inchiziţii românești, Securitatea – sînt cărţile groase de procedură penală, care le impuneau judecătorilor cum să-i interogheze pe martori şi pe acuzaţi, cum să stabilească credibilitatea probelor şi cum să elimine probele suspecte ori care nu puteau fi dovedite. Cărţile acestea groase, cu scoarţe negre şi margini vopsite în roşu, sînt amplasate lîngă uşile imense ale sălilor de judecată. Nu sîntem naivi şi nici nu credem că deciziile judecătoreşti ale Inchiziţiei erau corecte ori imparțiale. Însă menţionăm acest aspect pentru că Inchiziţia românească de pe vremea comunismului, Securitatea, nici măcar nu avea cărţi de procedură care să asigure că acuzaţii ar fi fost trataţi cît de cît drept.

Ricardo Palma – Analele Inchiziţiei din Lima

Celor interesaţi şi mai mult de subiect le sugerăm opera clasică a istoricului peruan Ricardo Palma, Anales de la Inquisición de Lima, publicată în anii 1860. Doar ediţia din 1897 mai e disponibilă, iar exemplare tot mai rare ale acestei ediţii pot fi achiziţionate doar în anticariatele din Lima. Menţionăm perioada cînd Analele... au fost publicate pentru a denota credibilitatea lor, ele fiind scrise şi publicate cu cel puţin 100 de ani înainte ca political correctness („corectitudinea politică”) a filosofilor de la Harvard să fi intoxicat gîndirea generaţiilor contemporane.

Inchiziția din Lima a fost demarată prin edictul guvernatorulului din Peru de la 9 ianuarie 1570. Motivaţia principală a fost declinul moral în coloniile spaniole după cei aproape 50 de ani de cînd Peru devenise colonie spaniolă. Sutele şi miile de soldaţi spanioli, despărţiţi de neveste şi familii, au început să comită acte de viol, s-au recăsătorit în Peru cu femei băştinaşe (cu toate că oficial încă erau căsătoriţi în Spania), s-au dedat la beţie şi, în general, au încetat să mai trăiască virtuos. Pe scurt, crimele sexuale au devenit atît de multe şi consecinţele atît de serioase încît autorităţile au fost constrînse să intervină. Consecinţele sociale nu au întîrziat nici ele să se manifeste. Copiii ilegitimi, copiii străzii, destrămarea familiilor şi divorţul au devenit ceva comun. Autorităţile seculare au acordat Bisericii competenta de a se ocupa şi de a pedepsi crimele sociale de atunci, dînd astfel naştere Inchiziţiei din Lima. Inchiziţia a funcţionat 243 de ani, pînă în 22 februarie 1813, cînd a fost oficial abolită. Judecate şi pedepsite au fost în special crimele sexuale, numite în documentele oficiale ale Inchiziţiei crimen les majestatis humana, şi ele nu erau puţine.

Dacă la început crimele majore de care se ocupa şi pe care le judeca Inchiziţia din Lima au fost divorţul, bigamia, violul, adulterul, incestul, beţia şi violenţa în familie, cu timpul, crimele principale au ajuns să fie gîndirea liberă, libertatea religioasă, libertatea de conştiinţă şi exprimarea opiniilor. Astfel, au fost trimiși în instanţă, găsiţi vinovaţi şi vîrîți în închisoare – ba chiar arşi pe rug – protestanţii (numiţi în Analele... lui Palma luteranos). Cei mai vizaţi erau corsarii britanici capturaţi de spanioli în apele teritoriale ale Americii de Sud (lista corsarilor britanici condamnaţi pentru vederile lor religioase apar în Analele... lui Palma la pagina 49). De exemplu, în 1595, 13 piraţi britanici protestanţi, care făceau parte din grupul de piraţi a lui Richard Hawkins, au fost condamnaţi la închisoare pentru „luteranism”.

Apoi au urmat evreii. Şi ei, ca şi protestanţii, au fost întemniţaţi pentru că împărtășeau o credinţă diferită de cea oficial impusă în coloniile spaniole, inclusiv în Peru. Au venit la rînd „blasfemiatorii”, persoanele care împărtășeau religiile păgîne de atunci, în special incaşii. Alţii au fost trimiși în instanţă pentru că ar fi făcut „pact cu diavolul” (pacto con el demonio). Alţii pentru vrăjitorie. Unii dintre cei declaraţi vinovaţi erau chiar arşi pe rug, în ceremonii publice cunoscute cu numele de auto da fe. Prima sentinţă de genul acesta a fost dată şi aplicată public pe 15 noiembrie 1573, într-o zi de duminică. Alţii erau pedepsiţi pentru că citeau cărţi interzise, de exemplu cărţile evreului olandez Erasmus din Rotterdam, ori cărţi protestante tipărite şi aduse clandestin din Mexic. Pedepsiţi erau şi cei care introduceau în coloniile spaniole alte cărţi interzise, ori tipăreau cărţi şi pamflete interzise. Alţii erau pedepsiţi pentru că propovăduiau o teologie creştină diferită de cea oficială şi-i influenţau pe mulţi să le urmeze ereziile. Alţii erau întemniţaţi pentru că se țineau Sîmbăta în loc de Duminică.

Revoluţia franceză

Iar după 1789, cînd a izbucnit Revoluţia franceză, Inchiziţia din Lima a început să trimită în instanţă şi să condamne la ani grei de închisoare persoanele care împărtășeau ideile ori obiectivele revoluţionarilor francezi, aduceau în Peru literatură revoluţionară ori scriau şi publicau în coloniile spaniole materiale inspirate de ideologia revoluţionarilor şi iluminiştilor francezi. Literatura islamică era şi ea strict interzisă, iar cei care o importau ori citeau erau pedepsiţi şi ei cu ani grei de închisoare. Cărţile confiscate erau arse.

Ultimul capitol din Analele... lui Palma (paginile de la 205 la 233) dă o listă a persoanelor pedepsite pentru că citeau ori deţineau literatură revoluţionară ori iluministă. De exemplu, în 1785 Luis Bulini a fost condamnat pentru că citise operele lui Voltaire. În 1800 Alvarez del Villar a fost condamnat pentru că citea literatura revoluţionară pariziană. În 1806 Casimiro Rivas a păţit la fel pentru că îl citea şi el pe Voltaire. Un altul a fost condamnat în 1810 pentru că citise operele lui Puffendorf, iar alţii, în acelaşi an sau în anii următori, pentru că deţineau ori citeau operele lui Rousseau, Diderot sau Volney. Era la modă pentru oameni să-i denunţe pe cei care aveau în bibliotecile lor private cărţile filosofilor francezi. Inchiziţia făcea razii, confisca cărţile, iar proprietarii erau trimiși în judecată şi pedepsiţi. Ultimul denunţ şi ultima pedeapsă menţionate de Palma au fost în 1820, privindu-l pe un ofiţer de armată care citise operele lui Abelard.

În 1572 Francisco de la Cruz a fost condamnat să fie ars pe rug pentru că inventase „o sectă nouă” şi avea mulţi adepţi. Pe 13 aprilie 1578 a fost condamnat la închisoare Mateo de Enteres, un flămînd din Ţările de Jos, pentru că deţinea libros prohibidos („cărţi interzise”). În aceeași zi a fost ars pe rug Pedro Bermejo, pentru că propovăduia că mîntuirea vine prin mila faţă de aproapele, nu prin credinţă. Pe 29 octombrie 1581 a avut loc al treilea act public de ardere pe rug, cînd au fost arse pe rug 20 de persoane – pentru luteranism, bigamie, blasfemie şi iudaism. Un ultim caz celebru pe care îl amintim e cel al lui Francisco Moyen, parizian, vagabond prin coloniile spaniole din America de Sud, necăsătorit, muzicant şi pictor, arestat şi trimis în instanţă pentru convingerile lui calviniste. A fost arestat în 1749 şi condamnat la ani grei de închisoare şi la 200 de lovituri de bici în public.

Cazul Angelei Carranza

Nu toţi cei arestaţi ori trimiși în instanţă erau găsiţi vinovaţi de crimele de care erau acuzaţi şi, în general, procesele nu erau superficiale. Probabil că cel mai celebru caz al Inchiziţiei din Lima a fost cel al Angelei Carranza, o femeie descrisă în Analele... lui Palma ca fiind de o frumuseţe aparte şi care fusese acuzată de vrăjitorie. Născută în 1641 în oraşul care azi poartă numele de Tucuman, în Argentina, Carranza, ziceau acuzatorii, făcea minuni, avea vedenii „cerești” şi mulţi oameni îi urmau învăţăturile eretice. A fost arestată în 1689 şi procesul ei a durat 5 ani. Lectura publică oficială a acuzaţiilor împotriva ei a luat 5 (cinci) ore! Pe durata procesului au fost audiaţi 130 de martori. În final, mistica a fost găsită nevinovată, dar i s-a interzis să mai scrie. Înainte de a fi arestată a scris 7500 de pagini de viziuni, miracole şi învățături de tot felul (procesul Angelei Carranza e descris în mod minuţios în capitolul III al Analelor... lui Palma). Au fost şi alte procese masive, unele dintre ele avînd un rechizitoriu de peste 1000 de pagini!

CNCD - o Inchiziţie neconstituţională

Întorcîndu-ne la ale noastre, CNCD trebuie abolit, ori, dacă nu, competenta lui trebuie redusă drastic. Uneltele sale de persecuţie a oamenilor de bună credinţă care insistă să gîndească şi să se exprime liber trebuie abolite. Libera exprimare, libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă sînt singurele unelte pe care noi, oamenii de rînd, le mai avem la dispoziţie ca să ne opunem statului secular, ce vrea să gîndim şi să ne exprimăm după chipul şi asemănarea „elitei” intelectuale care dispreţuieşte tradiţia, valorile moral-spirituale şi credinţa în Dumnezeu.

Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale

În 2007 Uniunea Europeană a relansat Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale. Cu sediul la Viena, Agenţia pretinde să promoveze drepturile fundamentale ale cetăţenilor Uniunii Europene. În realitate, însă, Agenţia s-a dovedit a fi mai ales un vehicul pentru promovarea drepturilor „minorităţilor sexuale”. În 2008 Agenţia a emis un Raport vast privind acţiunile „anti minorităţi sexuale” în fiecare stat membru din Uniunea Europeană, inclusiv România. Printre altele, Raportul a criticat Biserica Ortodoxă Romană şi cerut implementarea la nivel naţional de măsuri specifice şi radicale pentru eliminarea discriminării. Din perspectiva valorilor şi a libertăţii religioase, Raportul era foarte periculos. Dar acesta a fost doar începutul

Agenţia continuă să fie un pericol la adresa democraţiei europene. Obsedată de „sexualitate”, ea monitorizează organizaţiile şi mişcările din Europa pe care le consideră vinovate de „homofobie”, „transfobie”, „islamofobie” şi altele ca acestea. Agenţia e un vector esenţial de instituţionalizare continuă a revoluţiei sexuale în Europa şi de subminare a libertăţii religioase, de exprimare şi de conștiință.

Asemenea Inchiziţiei din Lima, pastori care propovăduiesc împotriva homosexualităţii au fost arestaţi şi trimiși în instanţă în Marea Britanie şi Scandinavia. Un exemplu diferit, dar cît se poate de recent şi de relevant, este California, care, la nivel de stat, se transformă într-o Inchiziţie de dimensiuni anticonstituţionale. Cu ani în urmă un student a fost arestat într-un campus universitar din California pentru că distribuia studenţilor cópii ale Constituţiei SUA. Incredibil! Din fericire, tribunalul i-a dat recent cîştig de cauză (detalii aici).

Dacă România nu are nevoie de CNCD, ea, democraţia noastră şi statul nostru de drept au nevoie de o instituţie total opusă, una pe care noi am numi-o Autoritatea pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii Cuvîntului, a Libertăţii de Conştiinţă şi a Libertăţii Religioase. Aceste libertăţi sînt cele mai asaltate şi subminate astăzi, atît în Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cît şi în tribunalele occidentale. Ar fi bine ca România să instituie o astfel de Autoritate, pentru a contracara acţiunile CNCD. Un exemplu bun de imitat este cel al SUA, unde recent Administraţia Trump a anunţat formarea unei agenţii speciale pentru promovarea libertăţii religioase şi de conştiinţă, în cadrul Ministerului Sănătăţii din SUA (detalii aici). Sub Administraţia Obama organizaţiile creştine şi religioase erau discriminate şi constrînse să adopte politici pro-avort şi pro-homosexuale care încălcau libertatea de conştiinţă şi religioasă a angajaţilor, patronilor şi bisericilor. Dacă Uniunea Europeană şi România iau în serios drepturile omului, înfiinţarea unor instituţii similare în Europa şi România este obligatorie.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

* Partea întîi o puteți citi AICI.