vineri, august 26, 2016

DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL IV

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  
Divina Comedie a lui Dante Alighieri  
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu 



După ce am publicat traducerea Infernului (2006) și am încheiat traducerea Purgatoriului (2013), căreia îi rămîn dator cu notele și comentariile, am avut din ce în ce mai puțin timp pentru lucrul la Divina Comedie. În tot acest răstimp, n-am mai apucat să traduc decît primele trei cînturi din Paradis, postate deja pe blog. Revin acum, după aproape un an, cu traducerea Cîntului IV (și sper să definitivez cît de curînd și noua versiune românească a Cîntului V).



PARADISUL 

Cîntul IV
   
Aflați pe mai departe în Primul Cer (al Lunii), Beatrice și Dante continuă discuția din cîntul anterior. Beatrice ghicește două întrebări care-l frămîntă pe Dante, dar pe care acesta se codește să i le pună: îl lămurește asupra doctrinei platonice a presupusei reîntoarceri a sufletelor la stele (expuse în dialogul Timaios) și îi explică de ce nu-i deplin în eternitate meritul celor ce și-au călcat, siliți de alții, juruințele (pornind de la istoria Piccardei și Constanței, relatată în cîntul precedent). Spusele Beatricei sînt asemănate cu unduirea unui rîu sfînt, ieșit din izvorul tuturor adevărurilor (Dumnezeu, Adevărul suprem): Cotal fu l’ondeggiar del santo rio/ ch’uscí del fonte ond’ogni ver deriva... (vv. 115-116). În finalul cîntului (vv. 136-138), Dante formulează o nouă întrebare care-i frămîntă cugetul (dacă se poate răscumpăra, în cumpăna judecății divine, prin alte fapte bune încălcarea silită a unor legăminte). Răspunsul îl va primi în cîntul următor, unde Beatrice îi va dezvălui și motivul pentru care frumusețea ei devine tot mai strălucitoare (a se vedea mai ales finalurile cînturilor al treilea și al patrulea). Ea se vădește tot mai mult ca întruchipare a Teologiei, călăuzitoare spre marele și unicul Adevăr. 

1 Cum între două feluri de mîncare
ce-i plac un om s-aleagă ar avea 
și, pîn să guste, ar flămînzi mai tare; 
4 și cum s-ar teme-un miel de-a nu cădea, 
între doi lupi lihniți de foame, pradă, 
sau între două ciute o cățea, 
7 la fel și eu nici laudă, nici sfadă 
nu merit că tăcui, fiind silit 
de îndoita gîndului iscoadă. 
10 Tăceam, dar ce voiam să știu vădit 
pe chip purtam și întrebarea clară 
mi-era mai mult decît de-aș fi grăit.  
13 Făcu Beatrice ca odinioară, 
profetul Daniel, cînd potolise 
a lui Nabuco furie amară; 
16 „Eu bine văd cum te-mboldesc”, îmi zise, 
„și o dorință, și-alta, dar ți-e greu 
să le dai glas în întrebări deschise. 
19 Îți zici: «De am voință dreaptă eu, 
de ce prin sila altuia să-mi fie 
scăzut un merit care este-al meu?».  
22 Prilej de îndoială-ți mai e ție 
că sufletele s-ar întoarce-n stele, 
așa cum știi că Platon însuși scrie. 
25 La fel atîrnă-n cugetu-ți de grele 
acestea două și-am să-ncep cu care 
mai plină-i de otravă dintre ele. 
28 Nici ceata serafimilor cea mare, 
nici Moise, Samuel sau care vrei 
dintre Ioani, ba nici Maria n-are 
31 în vreun alt cer sălaș decît acei 
ce-au apărut acum privirii tale, 
nici nu-i veleat aparte pentru ei, 
34 ci toți frumos întîiul din ocoale 
îl fac, și-n dulcea viață-s osebiți 
prin cît dă Duhul harurile sale. 
37 Ți se-arătară-aici nu că-s sortiți 
acestei sfere, ci ca semn că-n cer 
pe-o treaptă mai de jos sînt rînduiți. 
40  Așa vădite vouă vi se cer 
aceste lucruri, căci a voastră minte 
doar prin simțiri se-nalță spre mister. 
43 De-aceea și-ale Bibliei cuvinte 
pe Dumnezeu cu mîini și cu picioare 
îl zugrăvesc, dar tîlcul lor e-altminte; 
46 Biserica umani la-nfățișare 
pe Mihail și Gavriil i-arată, 
ca și pe cel lui Tobie vindecare, 
49 Ce spuse Platon prin Timeu odată 
asemeni nu-i cu ce se vede-aci, 
cît spusa chiar și-o crede-adevărată: 
52 că-ntors la stele sufletul ar fi, 
de unde crede el c-ar fi ieșit 
atunci cînd firea formă-i dărui. 
55  Dar dacă altfel el va fi gîndit 
decît în vorbe-a spus, atunci se poate 
să-l judecăm în pripă și greșit. 
58 De înțelege c-au aceste roate 
asupra firii noastre-nrîurire, 
cu arcul lui spre adevăr el bate. 
61 Rău înțeles, pricinui smintire, 
așa că Jupiter, Mercur sau Marte 
le-a botezat naiva omenire. 
64 A doua-ți îndoială-i de departe 
mai puțin rea și-otrava ei de mine 
cărarea minții tale n-o desparte.  
67 Dacă dreptatea proniei divine 
nedreaptă omeneștii minți îi pare, 
smintelii-n ajutor credința-i vine. 
70 Dar ca să poată-a voastră cugetare  
pătrunde adevărul, cum rîvnești, 
ți-oi împlini fireasca așteptare. 
73 De-i silă-atunci cînd să te-mpotrivești  
nu-i nici un chip acelui ce ți-o face, 
acestor duhuri scuză nu găsești; 
76 căci voia nu se-nmoaie de-i tenace,  
la fel cum focu-n sus prin firea lui 
răzbește,-oricît nu-l lasă vîntu-n pace. 
79 Or, dacă voia neclintită nu-i, 
complice-ajunge; cum și-acestea fură, 
ne-ntoarse-n sînul sfintei cetățui. 
82 De le-ar fi fost voința pe măsură,  
cum fu a lui Lorenzo pus pe jar, 
sau a lui Mucius în osînda-i dură, 
85 le-ar fi-mboldit, de cum scăpară, iar   
spre-acel sălaș din care-au fost răpite; 
dar voie-așa de tare-i lucru rar. 
88 Aceste vorbe-n cugetu-ți primite 
de-au fost cum se cuvine, cad cu ele 
părerile și-n alte dăți greșite. 
91 Dar stă acum vederea să-ți înșele 
și altceva, ce singur n-ai putea 
să deslușești fără eforturi grele. 
94 Eu te-am încredințat cu spusa mea   
că a minți nu poate-un duh ferice, 
căci dat îi e lîngă-Adevăr să stea; 
97 ci-apoi Piccarda-ai auzit ce zice, 
că vălul drag Constanța și-l ținu, 
ceea ce pare a mă contrazice.  
100 Se-ntîmplă-adesea, frate, ca să nu 
pățești vreun rău, s-ajungi a săvîrși 
ceva necuvenit de-a face tu; 
103 ca Alcmeon, ce ruga-i împlini 
tatălui său și mama și-o ucise, 
ajuns din milă nemilos a fi. 
106 Vreau să pricepi, acestea fiind zise, 
că sila și voința cînd fac casă, 
greșelii scuze nu-i mai sînt permise. 
109 Voința absolută nu se lasă; 
iar de se lasă, e că teamă are 
că altfel poate și mai rău să iasă. 
112 Piccarda zice de voința care 
e absolută, eu – de ceealaltă, 
și-adevărat grăit-am fiecare”. 
115 Așa văzui eu rîul sfînt cum saltă, 
din vîna adevărului ceresc, 
și-aflai la toate deslușire-naltă. 
118 „O, tu, mireasă”, prins-am să grăiesc,  
„a Mirelui divin, ce prin cuvinte 
mă faci cu prisosință să trăiesc, 
121 n-am eu iubire-adîncă și fierbinte 
spre-a-ți mulțumi pe cît mă mulțumești; 
dar răsplătească-ți Domnul slavei sfinte. 
124 Văd bine-acum că minții omenești    
îi poate fi cu-adevărat lumină 
doar adevărul tainelor cerești. 
127 Se-așează-n el ca fiara-n vizuină, 
cum l-a ajuns; și să-l ajungă poate: 
altminteri nu-i dorință-n noi să țină. 
130 Din el, ca un vlăstar ce capu-l scoate,    
se naște și-ndoiala; și-i firesc 
să calci pe culmi și să le-ntreci pe toate. 
133 Aceasta ghes îmi dă să îndrăznesc, 
cu plecăciune, doamnă, o-ntrebare 
să vă mai pun, cu care mă trudesc. 
136 Aș vrea să știu: poți să răscumperi oare    
un vot călcat c-o  faptă virtuoasă, 
spre-a cumpăni cereștile cîntare?”. 
139 Atît mă aținti de drăgăstoasă 
Beatrice cu privirile-i divine 
încît simții puterea cum mă lasă, 
142 parcă pierdut, cu ochii-n jos, de sine.



Mai puteţi citi pe acest blog: 
  
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu)  
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)  
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)

2 comentarii:

La 26/8/16 3:39 a.m. , Blogger Sante Ronchi a spus...

Non posso leggere molto in rumeno di questi tempi, perché dopo mi escono parole in questa lingua quando devo predicare in spagnolo (sono in Venezuela), peró non posso fare a meno di rimanere stupito dalla qualitá della sua opera. Sono convinto che rimarrá un punto di riferimento per il futuro. Mi dispiacerebbe che non possa terminarla, ma confido che avrá vita e potere a sufficienza per farlo.
Con ammirazione,
Ronchi Sante

 
La 26/8/16 7:41 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Grazie, padre, e buona fortuna!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire