duminică, mai 15, 2016

REMEMBER ION GAVRILĂ OGORANU

SUMARUL BLOGULUI 
  
De la stînga la dreapta: Dan Puric, Ion Coja, Florin Dobrescu, 
Lucia Hossu-Longin, Zoe Rădulescu, Marius Oprea
  
ION GAVRILĂ OGORANU  
A COBORÎT ÎN STRADĂ! 

Expoziţia dedicată memoriei lui Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006) a debutat joi (12 mai 2016) printr-un vernisaj care a reunit, pe estrada scuarului Colţea din Piaţa Universităţii, personalităţi de marcă din diverse domenii ale culturii româneşti, alături de numeroşi bucureşteni care au dorit să-şi amintească astfel de cel care a condus rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului. 
La 10 ani de la moartea sa, omul căutat cu înverşunare de Securitate timp de 28 de ani, şi al cărui dosar de urmărire conţine peste 50.000 de pagini, a coborît practic în centrul Capitalei României, în calea trecătorilor care, din graba grijilor zilnice, se opresc cîteva momente pentru a-şi aminti sau chiar pentru afla pentru întîia dată de Ion Gavrilă Ogoranu. 
Zece roll-up-uri redînd, în condiţii grafice excepţionale, aspecte din biografia şi lupta acestui om şi a camarazilor săi căzuţi în luptă sau risipiţi prin închisorile comuniste, inclusiv documente inedite din arhivele fostei Securităţi, vor sta zilnic, pînă pe 18 mai inclusiv, în scuarul Colţea din Piaţa Universităţii. 
Este greu de spus care dintre cei şase vorbitori au rostit cuvinte mai impresionante despre Ion Gavrilă Ogoranu. Mai ales că unii dintre ei l-au cunoscut personal, avînd o relaţie deosebită cu eroul. 
Spre exemplu – d-na Lucia Hossu-Longin, singura realizatoare TV care în anii întunecaţi de spectrul neocomunismului iliescian îndrăznea să spargă zidul de tăcere instituit în jurul rezistenţei anticomuniste şi ororilor petrecute dincolo de sîrmele ghimpate… Ştim cît de mult ţinea la dumneaei Ion Gavrilă Ogoranu, şi cum a alergat acesta, într-un suflet, la spital, imediat după ce realizatoarea TV suferise un accident. Puţini au reuşit să evoce cu atîta realism căldura sufletească, bunătatea, capacitatea de dragoste şi tăria de caracter a acestui om, precum a făcut-o, cu sensibilitate, d-na Lucia Hossu-Longin. 
Sau d-na Zoe Rădulescu, fiica eroului rezistenţei anticomuniste dobrogene – Gogu Puiu –, născută în închisoare (şi purtând cu ea povestea de roman a acestei familii sfîşiate de terifianta represiune comunistă), cea căreia Ion Gavrilă Ogoranu i-a şi predat, înainte de moarte, conducerea Fundaţiei Luptătorilor în Rezistenţa Armată Anticomunistă. Cu aceeaşi sensibilitate, dublată de voinţa de a-i continua idealurile, d-na Zoe Rădulescu a rememorat nenumăratele momente de excepţie trăite alături de cel evocat, în dificilul context al afirmării memoriei Rezistenţei anticomuniste după 1990. 
Cîtă emoţie a răzbătut și din cuvîntul d-lui Marius Oprea, istoricul care s-a bătut cu sistemul criptocomunist de după 1990, scoţînd la suprafaţă adevărul despre Rezistenţă şi crimele comunismului, dar şi demascînd reţelele mafiei politice constituite pe structurile fostei Securităţi! Evocarea momentului în care, cu un an înainte de moarte, eroul octogenar nu a putut obţine un credit de nevoi personale din cauza existenţei în cazierul său, ca active, a condamnărilor emise de „justiţia” comunistă, inclusiv condamnarea la moarte, a răscolit sufletele celor prezenţi. 
A venit rîndul profesorului universitar Ion Coja, care a pomenit cîteva aspecte puţin cunoscute din istoria rezistenţei anticomuniste şi a paraşutărilor efectuate de aviaţia SUA în România comunistă. Domnia sa a arătat că nu este posibil să fie scoase din conştiinţa unui popor figuri precum aceea a lui Ion Gavrilă Ogoranu, oricît de mult ar încerca unii astăzi să o facă. 
Îndrăgitul actor Dan Puric a reuşit şi de această dată să stîrnească în sufletele celor prezenţi admiraţia şi conştiinţa că un popor care a dat figuri precum Ion Gavrilă Ogoranu şi ceilalţi reprezentanţi ai Rezistenţei anticomuniste, nu poate pieri, oricît de grea ar fi piatra aşezată pe mormîntul memoriei sale. Privind la bucureştenii ce treceau, grăbiţi şi indiferenţi, pe trotuarele din jurul scuarului, ignorînd publicul adunat în jurul expoziţiei, d-l Dan Puric a reamintit că, în momente dramatice ale istoriei, neamul se refugiază într-o mînă de oameni. Atunci, după ocuparea ţării de către Soviete, oameni precum Ion Gavrilă Ogoranu au reprezentat neamul, aşa cum astăzi un proces de regenerare naţională nu poate începe decît de la segmentul restrîns al celor care conştientizează importanţa perpetuării memoriei acestor eroi. 
Moderatorul a invitat-o apoi pe estradă pe jurnalista Oana Stănciulescu, exprimîndu-şi recunoştinţa pentru singura jurnalistă care în ultimul deceniu a vorbit, constant, la televiziune, despre Ion Gavrilă Ogoranu. Jurnalista a fost aplaudată de public atunci cînd a evocat figura marelui luptător şi a subliniat cît de importantă este cunoaşterea istoriei recente, pentru a împiedica repetarea greşelilor trecutului. 
Moderatorul Florin Dobrescu, secretar al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, organizatoare alături de Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei, a acestei manifestări culturale, a arătat că un popor căruia i-a fost falsificată istoria este un popor deja cucerit. El a denunţat declaraţiile consilierului prezidenţial Andrei Muraru, care a anunţat public faptul că, în viitorul Muzeu al Comunismului, nu vor fi prezentate figuri ale rezistenţei anticomuniste care au avut legătură cu Mişcarea Legionară. În condiţiile în care istoricii Academiei Române au arătat că 75% din rezistenţa armată anticomunistă a fost reprezentată de legionari, această amputare a istoriei recente este de neconceput. D-l Florin Dobrescu a declarat că, în aceste condiţii, realizarea unui Muzeu al Rezistenţei anticomuniste sub egida societăţii civile devine o prioritate pentru Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu.
  
(Sursa: Buciumul via Rost)

Mai puteți citi pe acest blog:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire