vineri, octombrie 02, 2015

PENTRU CEI CARE N-AU HABAR

SUMARUL BLOGULUI 

Cazul Majadahonda, prezentat succint în postarea anterioară [1], a generat o serie de comentarii (cărora nu le-am dat drumul) ale unor Anonimi ignoranți (sau pur și simplu imbecili), mereu gata să incrimineze ideologic și să terfelească memoria unor oameni cărora n-ar fi vrednici nici să le lege șireturile. Prin urmare, vin aici în întîmpinarea ignoranței contemporane (imbecilității, din păcate, n-ai ce-i face) cu cîteva repere de epocă (notele de subsol și parantezele drepte îmi aparțin), în măsură să aducă un plus de lămurire asupra acestui episod istoric, din trei perspective diferite: a unui antilegionar notoriu (Nicolae Iorga), a unui membru al elitei legionare (Mircea Eliade) și al unui înalt ierarh bisericesc (Mitropolitul Nicolae Bălan). Că Moța și Marin, ca oameni ce-au fost, au avut și păcatele lor, aceasta e o cu totul altă discuție (ca și judecata globală asupra legionarismului sau franchismului, în contextul epocii respective sau în conștiința posterității). Fiecare e liber să adopte față de aceste lucruri o atitudine sau alta, dar în cunoștință de cauză. Dacă nu ne putem abține, atunci măcar să știm despre ce vorbim! (R. C.) 

Emisiune filatelică de epocă

Nicolae IORGA

DOI BĂIEŢI VITEJI: MOŢA ŞI MARIN 

Luptînd pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi Băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului [2] apărat de Roşii [3]
Cînd, în zilele din urmă, îndepărtam [?] ştirile de o monotonie desăvîrşită – în ciuda măcelului zilnic – cu privire la ceea ce se petrece, în miez de iarnă, acolo, în nenorocita Spanie, nu ne gîndeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptînd pentru cauza cea bună erau aceşti doi fii ai ţării noastre. 
Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit (pentru că altfel rămîne celălalt entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur), încălziţi de o idee căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decît în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce întotdeauna bine, să meargă acolo unde nu sînt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă  în faţa morţii, pentru ce crede el sfînt şi mare. Şi – au căzut.
Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună ce s-a abătut asupra depărtatului pămînt latin, unde se varsă sînge din toate rănile unui nobil neam! Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mîndrie, că pentru aceasta au curs şi cîteva picături din sîngele scump al tineretului nostru.

(Apărut în Neamul Românesc din 19 ianuarie 1937 
și  în Lumea nouă, nr. 1/1937)


Mircea ELIADE 

ION MOŢA ŞI VASILE MARIN  

Rareori se întîlneşte în istoria unui neam o moarte atît de semnificativă ca moartea acestor doi fruntaşi legionari, căzuţi pe frontul spaniol. 
În războiul civil din Spania – devenit, repede, un război între ideologii politice şi interese economice extra-naţionale – au murit, fără îndoială, sute de mii de oameni, de ambele părţi; oameni şi mai buni, şi mai răi, desperaţi sau mercenari, eroi sau asasini. E greu de crezut, totuşi, că printre acele cîteva sute de mii de morţi de pe fronturile spaniole se mai pot număra jertfe atît de voluntare ca a lui Ion Moţa şi Vasile Marin. Revoluţia naţionalistă – ca şi rezistenţa guvernului democrato-comunist – a găsit desigur, încă din primele zile, aderenţe fanatice. S-au înscris voluntari pentru ambele tabere şi din toate ţările. Dar plecarea celor şapte comandanţi legionari români [4] în Spania – unde au luptat ca simpli voluntari în trupe de şoc – a fost simbolică. [...] 
Atît Ion Moţa cît şi Vasile Marin dăduseră nenumărate probe de spiritul lor de jertfă: închisori, suferinţă, prigoană morală; o tinereţe trăită eroic, responsabil, ascetic.
Această ultimă şi fatală încercare – plecarea în Spania – şi-o aleseseră ei singuri, ca o supremă dovadă de credinţă şi eroism creştin. [...] Moartea voluntară a lui Ion Moţa şi Vasile Marin are un sens mistic: jertfa pentru creştinism. O jertfă care să verifice eroismul şi credinţa unei întregi generaţii. O jertfă menită să fructifice; să întărească creştinismul, să dinamizeze un tineret. 
Ion Moţa avea adversari, dar nu avea nici un duşman. Era un tînăr palid, calm, concentrat; nici un gest frenetic, nici un fel de eroism ostentativ în cuvintele şi privirile lui. Avea priviri limpezi, orizontale. Ghiceai însă o lungă şi nedomolită maceraţie lăuntrică; siguranţa lui în lumea de dincolo, în viaţa sufletului după moarte, îl făcea să sufere şi mai mult de puţinătatea acestei scurte vieţi pămîntene. Nu se temea de moarte: a dovedit acesta cu mult înainte de plecarea în Spania. Aştepta nerăbdător să se jertfească, să înveţe pe alţii drumul unei vieţi eroice, impersonale. „Martir” înseamnă „martor”; cel care moare pentru o credinţă mărturiseşte pentru ea, dovedeşte celorlalţi că o asemenea credinţă te mîntuieşte de spaima morţii, că în ea găseşti un sprijin, după ce ai găsit un sens al existenţei. [...]
În viaţa politică a României de după război [primul război mondial] intransigenţa şi demnitatea lui Ion Moţa îl făcuseră admirat chiar de adversari. Bărbăţia luptei lui îşi avea rădăcinile într-o sinceră şi bogată viaţă religioasă. România puternică, cinstită şi creatoare, pentru care era gata să se jertfească încă din cea dintîi zi a luptei sale, era înainte de toate o Românie creştină. Ca şi şeful şi prietenul său, Corneliu Codreanu, Ion Moţa credea că misiunea generaţiei tinere este să împace România cu Dumnezeu. Să transforme litera moartă în viaţă creştină. Să lupte cu orice mijloace împotriva puterilor întunericului. În ceasul cînd a simţit că Lucifer se încleştează din nou în lupta cu Hristos – Ion Moţa, cruciat ortodox, a plecat dîrz, cu inima împăcată, să se jertfească pentru biruinţa Mîntuitorului [5]. Alţi voluntari, în Spania, au căzut pentru un ideal omenesc – fascismul sau comunismul. Ion Moţa a fost dintre aceia care au căzut pentru un ideal supra-uman – pentru biruinţa lui Hristos. O asemenea moarte fructifică – chiar şi aici, pe pămînt… 
Vasile Marin aparţinea unei alte structuri spirituale: era bătăios, ironic, pasionat de lecturi şi de controverse, întotdeauna dispus să asculte un pamflet, o glumă, o pagină frumos scrisă şi curajos gîndită. De cînd l-am cunoscut, acum vreo 12-13 ani, era un cetitor pasionat al „reacţionarilor” francezi, era abonat la Action Française şi cunoştea toate cărţile lui Léon Daudet şi Maurras. Avea temperament de luptător şi fenomenul politic l-a pasionat încă din liceu. Nu bănuiai totuşi, în figura lui rîzătoare, sub vorbele lui întotdeauna ironice, hotărîrea unei jertfe atît de cumplite. Vasile Marin nu mi-a spus niciodată ce crede despre moarte. Plecarea lui în Spania a dovedit însă tuturor ca nu se temea de ea; a căutat moartea cu înverşunare, cu bucurie, ca şi unul care ştie că de-abia din ceasul morţii începe adevărata viaţă, veşnică.
Jertfa lui e tot atît de semnificativă şi tot atît de fertilă ca şi a lui Ion Moţa. Doi oameni de structuri sufleteşti atît de deosebite – primesc moartea cu aceeaşi bucurie. 
Destinul i-a ales pe ei ca să mărturisească; să arate celorlalţi seninătatea pe care ţi-o dă credinţa, sensul creştin şi eroic pe care îl capătă viaţa atunci cînd eşti gata, în orice clipă, să renunţi la ea. 

(Apărut în Vremea din 24 ianuarie 1937) 


Î. P. S. NICOLAE [BĂLAN],
Mitropolitul Ardealului 

RUGĂCIUNE ARHIEREASCĂ
rostită la prohodul lui Moţa şi Marin
(13 februarie 1937)  

Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu înţelepciunea Ta cea negrăită ai zidit pe om şi ai aşezat hotare vieţii lui, ascunse numai în ştiinţa Ta, către Tine, Stăpîne, ne ridicăm mîinile şi inimile, cînd se desparte om de om şi se desfac legăturile scumpe pe care Tu le-ai rînduit şi binecuvîntat pe acest pămînt trecător, ca să se găsească iarăşi în viaţa cea fără de sfîrşit. 
Unde jertfa omului este mai mare şi mai curată, acolo eşti şi Tu, Atotţiitorule, mai aproape. La picioarele Crucii şi înaintea jertfei izbăvitoare a Unuia Născut Fiului Tău şi Mîntuitorului nostru, covîrşiţi de milostivirea Ta, ne amuţesc cuvintele pe buze, dar ni se pleacă genunchii şi mîinile în smerită închinare către Tine, iubitorule de oameni. 
Tu ai hotărît să chemi pe calea jertfei, întru odihna care este la Tine, pe robii Tăi, iubiţii noştri fii şi fraţi Ion Moţa şi Vasile Marin, şi lîngă sicriul care poartă ceea ce a fost trecător în fiinţa lor, gîndurile şi simţămintele noastre se preschimbă în cucernică rugăciune pe care o înălţăm către Tine, Părinte al îndurărilor.
Nu să plîngem am venit aici, căci smerenia cugetului nostru în faţa bunăvoirii Tale de a primi jertfa aleşilor Tăi nu ne îngăduie să însoţim cu plîngere sfîrşitul vieţii lor. Ci am venit să-Ţi mulţumim, Părinte, că ni i-ai dăruit aşa de mari şi curaţi cu sufletul, ca să se învrednicească a primi duhul credinţei pînă la moarte, duhul jertfei de sine, care este scara cea mai aleasă, dată nouă, oamenilor, de înălţare către Tine. [...] 
Slăvimu-Te pe Tine, Părinte, că ne-ai trimis lumina pilduitoarei jertfelnicii a aleşilor Tăi Ion şi Vasile, ca să ieşim din întunericul nepăsării, al îndoielii şi al oricărei micimi de suflet în urmarea destinului nostru. În judecăţile Tale, nepătrunse de mintea omenească, i-ai dus departe de noi, totuşi în ţara aceleiaşi frăţii de sînge, la luptă grea purtată pentru Cruce şi Împărăţia Ta, ca astfel să strălucească jertfa lor cu atît mai limpede înaintea ochilor noştri, în toată frumuseţea ei, dezbrăcată de orice interes legat de pămînt.
Slăvimu-Te pe Tine, Hristoase Dumnezeule, că ai învrednicit poporul nostru ca din mijlocul lui să alegi ostaşi credincioşi pentru lucrul Tău, care de dincolo de moarte ne trimit solia şi mărturisirea credinţei lor, cum numai de pe buzele marilor Tăi mucenici din veacurile de la început a răsunat în lume: „Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El” [I. I. Moţa]. 
Binecuvîntată să fie vatra familială şi iubitorii părinţi [6] care au crescut aceste odrasle scumpe în grădina neamului nostru; ei nu-şi vor mai vedea fiii în jurul lor aici, pe pămînt, dar cu atît mai mult se vor ridica ei cu gîndul la cer, unde s-au înălţat sufletele acestora. Tu, Izbăvitorule, Care ştergi lacrimile celor îndureraţi, ocroteşte cu mîngîierile Tale soţiile credincioase [7] ale celor chemaţi la Tine şi înger păzitor trimite copilaşilor lor [8].
Tu, Mîntuitorule, Care ne-ai răscumpărat cu sfînt sîngele Tău vărsat pe Cruce şi nu laşi fără de binecuvîntarea Ta nici o jertfă neprihănită, fă să rodească jertfa plăcuţilor robilor Tăi Ion şi Vasile, pe pămîntul ţării noastre, pe care au iubit-o din toată inima lor, roadele virtuţilor care înalţă neamurile şi le fac biruitoare împotriva puterilor întunericului. Revarsă în sufletele fiilor poporului românesc duhul credinţei care mută munţii, duhul iubirii care toate le rabdă şi niciodată nu piere, duhul nădejdii care leagă inimile de ţelurile cele mai presus de fire ale vieţii ce se înfrăţeşte cu jertfa. Trimite conducătorilor poporului nostru duhul înţelepciunii Tale. Pogoară în inimile tinerimii noastre duhul ascultării de voia Ta cea sfîntă, duhul rugăciunii şi al muncii, duhul jertfelniciei care s-a sălăşluit în aleşii Tăi Ion şi Vasile. 
Biserica Ta, clădită pe jertfa Ta pe Cruce, prin noi, smeriţii slujitorii ei, însoţeşte cu binecuvîntările ei sufletelor robilor Tăi Ion şi Vasile pe drumul veşniciei, şi dacă, oameni fiind, trup purtînd şi în lume vieţuind, au căzut în neascultarea poruncilor Tale, Tu uşurează-le, iartă-le, lasă-le toate greşalele, [cele] de voie şi [cele] fără de voie, cele cu ştiinţa şi [cele] cu neştiinţa, iar sufletelor lor, ca pe ale slugilor Tale bune şi credincioase, primeşte-le întru bucuria Ta, Stăpîne, în corturile drepţilor le aşază şi le odihneşte pe ele. Căci ei au împlinit cuvîntul ce ni l-ai dat prin îngerul Bisericii Tale: „Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da ţie cununa vieţii!” [Apocalipsa 2, 10].
Binecuvîntate să fie numele lor în cartea veşniciei Tale şi neuitată să rămînă amintirea lor în neamul nostru, din veac în veac. 
Tu ne-ai dat nădejdea vieţii celei veşnice întru care, în legătura cu Tine, primim cu supunere ceea ce ne dai, căci Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui, Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Apărut în Solia din 21 martie 1937)

[1] Cf., pentru mai multe detalii, și Cezarina Condurache, „Primăria Majadahonda a decis demolarea Monumentului Moța-Marin”. 
[2] La Majadahonda (în românește s-ar traduce: „Stîna devale”), localitate aflată la circa 20 de kilometri de Madrid. 
[3] În secolul XIX, denumire generică dată partizanilor stîngii (inclusiv liberalilor), în vreme ce partizanii dreptei erau numiţi „albii”. În secolul XX, mai ales după revoluţia bolşevică, denumirea s-a restrîns treptat la extrema stîngă (comuniştii). 
[4] Ion I. Moța, Vasile Marin, Gh. Clime, Alecu Cantacuzino, Nicolae Totu, Bănică Dobre, pr. Ion Dumitrescu-Borșa.
[5] „Jertfa este măsura creștinătății noastre, scrisese el cîndva.
[6] Părintele Ion Moța din Orăștie, tatăl lui Ionel, a fost el însuși o mare conștiință luptătoare a Ardealului ortodox. Un portret emoționant al mamei lui Vasile Marin (femeie simplă) ne-a lăsat văduva acestuia, în memoriile sale.
[7] Iridenta Moța (n. Codreanu, sora Căpitanului) și Ana-Maria Marin (n. Ropală, evreică creștinată), trecute ulterior prin prigoana comunistă, căreia i-au supraviețuit amîndouă, cu odrasle cu tot.
[8] Moța a lăsat în urmă o fată și un băiat (Gabriela și Mihail). Vasile Marin și doctorița Ana-Maria Marin n-au apucat să aibă copii împreună. (Recăsătorită, ea a avut mai tîrziu un băiat, Paul, cu care, după anii de închisoare, s-a stabilit în Elveția.)

Mai puteți citi pe acest blog:

55 comentarii:

La 2/10/15 4:53 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

O asemenea jertfă este mai presus de orice determinare politică și ideologică. Legionarismul și franchismul au trecut, creștinismul rămâne, cu toți mărturisitorii lui, din veac în veac. Nu cunoșteam predica Mitropolitului Nicolae Bălan, poate cel mai exemplar ierarh ortodox român din secolul XX, și vă mulțumesc ca pentru un dar, domnule Codrescu.

Pr. Nicolae

 
La 2/10/15 5:21 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Pr. Nicolae

Din nefericire, părinte, oamenii preferă să gîndească și să se exprime în șabloane, și par a nu avea mai mare bucurie decît să arunce cu piatra. Și asta nu doar în România sau în Spania, ci mai peste tot în lumea de azi. Cu astfel de oameni nici nu știu dacă merită să încerci să stai de vorbă; cred că mult mai înțelept este să te rogi pentru ei, cu întristată iubire, ca Iisus pentru cei care-L răstigneau pe cruce.

 
La 2/10/15 10:51 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

@ Răzvan Codrescu

Să le și vorbești, să te și rogi: rugăciunea nu înlocuiește vorbirea, ci o sprijină pe un alt plan, mai înalt.

Pr. Nicolae

 
La 2/10/15 12:33 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Cîteva întrebări sau observații ale unor cititori m-au determinat să adaug unele precizări, mai ales în notele postării. Se vede că mai sînt oameni sincer interesați de aceste lucruri, care pentru unii dintre ei sînt cu totul noi și destul de surprinzătoare. Ne redescoperim propria istorie ca pe ceva exotic și realizăm cu perplexitate măsura în care am fost sistematic mințiți!
Pentru mult mai multe informații decît cele ce pot fi obținute de pe acest blog, îmi îngădui să trimit pe cei interesați la cărțile mele „În căutarea Legiunii pierdute” (2001, reed. 2012), „Taina jertfei. Dosar istoric Moța-Marin” (2002) și „Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești” (2014).

 
La 2/10/15 12:53 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Majadahonda lui Mota si Marin (20 de km de Madrid) este ca Tancabestiul lui Codreanu (20 de km de Bucuresti)...

 
La 2/10/15 3:18 p.m. , Anonymous Iulian Popescu a spus...

Ce mai zic acum Anonimii, domnule Codrescu?

 
La 2/10/15 3:24 p.m. , Anonymous Valentin Dan a spus...

Întăresc propunerea lui Răzvan Codrescu și îndemn cuviincios spre "Taina jertfei". Textul este lămuritor, și asta nu doar pentru exemplul – firesc, în firescul nobleței legionare – Moța–Marin, ci pentru orice raportare onestă la consecința ultimă, plinitoare și mărturisitoare a actului de credință și – deci – de dragoste. După fiecare lacrimă, ochiul ar trebui să vadă mai limpede.

PS tangențial: Răzvan, spuneai (într-o postare mai de prin vară) că, după ce se vor fi întors de prin vacanțe, oameni relevanți ai dreptei curgeri a timpului nostru prezent își vor face cu siguranță cunoscută reacția la Legea 217/2015. E octombrie. Pe cine, dintre cei neveniți, să mai așteptăm?

 
La 2/10/15 3:48 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Iulian Popescu

S-au mai potolit, dar sînt cel puțin doi care o țin creanga. Unul zice că Iorga ar fi fost de fapt... prolegionar, iar altul e de părere că Mircea Eliade era... plătit să scrie bine despre legionari! Ce să răspunzi unor astfel de enormități?! Taci și te crucești!
Pentru imbecil nu există instanță care să-l abată de la ideile lui fixe. Poți să fii Iorga sau Eliade, Biserică sau Academie - imbecilul o ține pe a lui, ba mai și dă cu tifla. Dacă-l trimiți la documente, ori refuză să le dea citire, ori înțelege totul anapoda.
Totuși, e de spus că în cazul imbecilului există circumstanța atenuantă a imbecilității. Sînt însă alții, destui, care nu sînt imbecili, ci necinstiți sufletește, și care în mod conștient (și chiar programatic) colportează mistificările și eludează adevărul; aceștia mi se par mult mai odioși (căci prostia nu-i un păcat, dar ticăloșia este).

 
La 2/10/15 4:42 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Valentin Dan

În ce privește reacțiile la Legea 217, eu îmi exprimasem o speranță, iar toamna încă nu a trecut. Între timp, s-au mai făcut auzite, ce-i drept, cîteva voci răzlețe (probabil în curînd o vom auzi și pe a lui Dan Puric, revenit dintr-un lung turneu americano-canadian), dar rămîne prea puțin, iar opinia publică pare mai receptivă la alte provocări: invazia musulmană, cazul Ponta etc. Vom mai vedea, din aproape în aproape... Problema Moța-Marin e lăturalnică în context, cel puțin pentru publicul larg. În realitate, lucrurile se leagă, direct sau indirect, iar acesta este numai începutul...

 
La 2/10/15 4:54 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

În cazul legii abuzive 217 de ce nuse sesizează oare Avocatul Poporului către care s-au făcut deja atâtea apeluri?

 
La 2/10/15 5:14 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Pentru că este și el o instanță alcătuită din oameni, iar oamenii sînt cei care sînt... Implicarea evreiască îi intimidează pe mulți, mai ales într-o țară în care onoarea trece drept moft, iar lașitatea a devenit demult formulă de existență. Probabil că dacă ar exista mai multe presiuni din partea unor personalități sau grupări ale vieții publice, atunci și Avocatul Poporului ar ieși din inerție. Cercul este însă vicios: lașitățile „de jos” și lașitatea „de sus” se întrețin reciproc, într-o complicitate larvară. Apar mereu alte centre de interes, iar românul, cum se zice, pricepe greu și uită repede... Trăim în țara lui „Lasă-mă să te las!”, iar străinii au învățat de minune să exploateze această laxitate națională. Cel mai mare handicap al nostru sîntem noi înșine. Iar aici mă tem că nici Dumnezeu nu se bagă...

 
La 2/10/15 8:25 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu am simpatizat niciodata miscarea legionara, din contra, am un oarecare dispret pentru ea, unul dintre motive fiind lipsa unei doctrine economice realiste si bine pusa la punct. Cu toate acestea admir lupta si sacrificiul celor doi eroi impotriva celui mai groaznic regim posibil din istorie, comunismul. Cat despre spanioli, care, la fel ca grecii, au vrut dintotdeauna comunism: "Cere si ti se va da!".(in cazul grecilor, daca ar sti ei ce inseamna cu adevarat comunismul cred ca i-ar face o statuie imensa lui Churchill in piata Syntagma, ca el i-a salvat de "Stalin si a lui ceata").

Gheorghe Dumitrescu

 
La 3/10/15 5:46 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Să înţeleg că Gheorghe Feodorovici, Mircea Platon şi Alexandru Racu sunt imbecili? Ori "necinstiţi sufleteşte"?

 
La 3/10/15 6:28 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 5:46 p.m.

Înțelegeți ce și cît vă taie capul. Eu am de-a face cu Anonimii de pe blogul meu. Dacă cei pe care-i numiți se pretează cumva la anonimat, atunci e foarte posibil să fie ori una, ori alta...

 
La 3/10/15 11:02 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

N-am zis că ei s-au numărat printre comentatorii anonimi recenţi. Anonimitatea oricum nu este stilul lor. Dar dvs. aveţi această tendinţă de a-i desconsidera pe toţi cei care nu sunt de acord cu dvs. Aşa că am vrut să pomenesc şi nişte nume ale celor care v-au mai criticat în trecut.

 
La 3/10/15 11:54 p.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Oare ce se mai stie de baiatul sotiei lui Vasile Marin? O fi stiut el cine fusese primul sot al mamei sale? Interesant de aflat

 
La 4/10/15 5:33 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 11:54 p.m.

Nu-i vorba de cei care nu sînt de acord cu mine - dovadă că am postat aici, de-a lungul vremii, nenumărate opinii divergente, inclusiv ale celor trei (apropo: e Fedorovici, nu Feodorovici) și chiar ale dvs. -, ci de cei care spun prostii (dintr-un motiv sau altul), eludînd pînă și evidențele (documente, fapte, mărturii).

 
La 4/10/15 6:15 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Barbu Catargiu

Nu mai știu prea multe despre familie după decesul doamnei Ana-Maria Marin (recăs. Van Saanen), dar, pentru un plus de lămurire, reproduc aici necrologul pe care i l-am făcut în „Puncte cardinale” (octombrie 2001):

Pe 2 septembrie s-a stins din viaţă, în Elveţia, dr. Ana-Maria Marin (n. Ropală, recăs. Van Saanen), văduva lui Vasile Marin (1904-1937) şi sora lui Cătălin Ropală (la rîndul lui legionar şi fost deţinut politic).
Născută la Botoşani, fiică a unui ofiţer român şi a unei evreice creştinate, a urmat liceul la Iaşi, iar Facultatea de Medicină la Bucureşti. L-a cunoscut pe Vasile Marin în 1932 şi i-a devenit soţie în februarie 1933 ("M-am căsătorit în ziua în care mi-am luat internatul, cu un tînăr inteligent şi cultivat, căruia îi plăcea politica, socotind că numai o ţară cu politicieni capabili era o ţară cu noroc"). În acelaşi an şi-a început cariera de medic pediatru. A împărtăşit prigoanele împreună cu soţul ei (căruia îi spunea "Vasia"), dar şi după aceea, cu mediile legionare de care a rămas apropiată, sub toate cele trei dictaturi succesive din România (carlistă, antonesciană, comunistă). În anul 1938 a fost internată la Mănăstirea Suzana, laolaltă cu alte soţii şi rude de fruntaşi legionari: Mary Polihroniade, Liana Cotigă, Zizi Ghenea, Anastasia (Sica) Popescu, Marieta Iordache (viitoarea maică Mihaela) etc. Sub Antonescu, a primit şi o condamnare la moarte, fiind însă graţiată. Recăsătorită, dă naştere unui băiat, Paul, pe fondul teroristic al instaurării bolşevismului. Din capul locului, regimul comunist o hărţuieşte în permanenţă, iar între 1958 şi 1964 trece prin mai multe închisori. "După ce am ajuns din nou acasă şi mi-am regăsit băiatul, România mi-a dat dreptul să lucrez, degradîndu-mi cunoştinţele, într-o policlinică de copii, la poalele dealului Văcăreşti. Reuşisem să rezist şi astfel mi-am putut ajuta băiatul să termine studiile. [...] Băiatul meu era student în anul trei la Medicină şi întreaga clasă de studenţi se opusese cînd au vrut comuniştii să-l dea afară din facultate. Avea deasupra capului mîna lui Dumnezeu, Care-l ajutase să treacă bacalaureatul, iar acum îl ajuta să înveţe mai departe", îşi amintea în ultima sa carte.
În 1975 se stabileşte în Elveţia, urmîndu-şi familia. Debutează editorial în 1979, cu volumul „Poveste de dincolo... (Amintiri din ţara cotropită)”, apărut la Madrid. Mai tîrziu, memorialistica sa se întregeşte cu volumele „Prin poarta cea strîmtă” (Editura Gordian, Timişoara, 1993) şi „Povestea neamului românesc, scrisă de o bunică pentru nepoata sa” (Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1999). În 1987, în Elveţia, i-a apărut volumul de poezii (în română şi franceză) „Desţăraţii”. A fost prezentă ani de-a rîndul la manifestările exilului românesc de dincoace şi de dincolo de ocean, păstrîndu-şi neveştejită, pînă la capăt, dragostea de neam şi de ţară... (a se vedea și capitolul pe care i l-am dedicat în „Cartea mărturisitorilor”, pp. 377-380, și care are la bază postfața cărții pe care i-am editat-o la Sibiu, în 1999).

 
La 4/10/15 7:04 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Jos palaria, domnule Codrescu!

 
La 4/10/15 9:15 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

De unde se pot procura cartile de memorii ale doamnei Ana Maria Marin?

 
La 4/10/15 9:26 a.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

@ Razvan Codrescu

Multumesc de lamuriri!

 
La 4/10/15 9:41 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 9:15 a.m.

Cred că numai de prin anticariate.

 
La 4/10/15 9:43 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Barbu Catargiu

Să aveți o duminică plăcută!

 
La 4/10/15 10:14 a.m. , Anonymous Daniela a spus...

Ati cunoscut-o cumva si pe Iridenta Codreanu Mota?

 
La 4/10/15 2:18 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Daniela

Din păcate, nu. Nici pe ea, nici pe Elena (Lilica) Codreanu (recăs. Praporgescu), deși au trăit pînă după 1989. Cu ele și cu Arsenie Boca și N. Steinhardt (amîndoi răposați în 1989) regret cel mai mult că nu am ajuns niciodată față în față, dintre toți contemporanii pe care i-am avut la îndemînă.

 
La 4/10/15 3:35 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dar pe Horia Sima?

 
La 4/10/15 3:51 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 3:35 p.m.

Nu l-am cunoscut și nici nu mi-am dorit cu tot dinadinsul. Soția mea l-a mai prins în viață, în 1992, la Madrid (unde l-a cunoscut prin Aureliu Răuță). Nu l-a simțit nici harismatic, nici fioros... Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească pe toți.

 
La 5/10/15 12:33 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Episodul Mota-Marin ar trebui sa figureze in manualele de scoala si sa fie cunoscut de toti romanii. Iar Biserica ar trebui sa ii canonizeze ca martiri, cu pomenire ]n 13 ianuarie.

M. B.

 
La 5/10/15 3:40 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Din pacate, in ritmul si directia vremurilor pe care le traim, nu va mai ramane piatra pe piatra, nu numai din monumentul de la Majadahonda ci si din multe altele. Ura satanica, talmudica nu cunoaste limite si curge neintrerupta din 1945 pana azi cu mici pauze pentru a da lectii de 'toleranta' prostimii.
Pentru cei interesati de materiale istorice autentice, pot gasi pe scribd.com o multime de carti, ziare si reviste legionare interbelice si din exil ce pot fi citite sau descarcate in format pdf.

Radu Greuceanu

 
La 5/10/15 8:37 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Radu Greuceanu

Situația e, fără îndoială, din ce în ce mai gravă, dar hai să nu adoptăm chiar un ton apocaliptic! Lecturile istorice n-ar prinde rău, căci apropie de adevăr, iar adevărul te face liber. Numai să nu pierdem rîvna de a ne lumina și credința că încă se mai poate, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu - Adevărul mai presus de toate adevărurile.

 
La 5/10/15 10:56 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

D-le Codrescu, deşi urmăresc blog-ul dvs. de ceva vreme (episodic), încă sunt nedumerit în ceea ce priveşte poziţia dvs. faţă de legionari. Eu, ca unul care nu prea simpatizează cu mişcarea, nu simpatizez nici cu detractorii dvs. pro-legionari. Însă simpatizez cu cei anti-legionari (câtă vreme nu sunt foşti comunişti, precum Alexandru Florian).

Păreţi aşa mai echilibrat, dar nu mă lasă impresia că aţi fi dispus să acceptaţi până şi convingerile şi doctrinele cele mai extreme ale legionarilor.

O altă nedumerire pe care o am, e de ce v-aţi schimbat numele? Ce-i drept, nici eu n-aş fi fost prea încântat dacă părinţii m-ar fi botezat "Adolf", dar de ce aţi renunţat şi la "Marian Vasile"?

 
La 6/10/15 6:47 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 10:56 p.m.

Mai scotocind prin arhivele blogului, mai urmăridu-l în continuare, o să vă lămuriți „din mers”, scutindu-mă de indecența „confesiunilor” publice (mai ales că nu simt nici nevoia și nici datoria de a da cuiva socoteală).
Cît despre nume, de ce și-a ales Ion Dobre să fie Nichifor Crainic, sau Dan Barbilian - Ion Barbu, sau Alexandru Teodorescu - Sandu Tudor... ș. a. m. d.? Sînt întrebări care nu se pun și nu-și au rostul (decît dacă ar fi ceva „conspirativ”, ceea ce evident nu-i cazul). Se poate întreba cel mult de ce acest pseudonim și nu altul. Am spus-o cu alte prilejuri și n-o pot relua pentru fiecare curios în parte. Oricum, un nume sau altul nu face pe cineva nici mai pertinent, nici mai impertinent, nici mai talentat, nici mai netalentat, nici mai cinstit sufletește, nici mai necinstit. E important ce ești, nu cum îți spui.

 
La 6/10/15 9:23 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Stiti si dvs. bine, d-le Codrescu, ca anonimul vrea sa va smulga de fapt declaratia daca sunteti sau nu sunteti legionar... Cred ca multi se intreaba asta, si dintre cei pro, si dintre cei contra, pentru ca putini au citit tot ce ati scris, ca sa isi poata face singuri o parere.

M. B.

 
La 6/10/15 10:26 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ M. B.

E absurd să mi se ceară s-o iau mereu de la capăt cu ceea ce fac și spun de 25 de ani încoace! Dacă chiar e cineva preocupat de asta, nu pot decît să-l invit să-mi citească articolele și cărțile scrise de-a lungul vremii. Las la o parte că întrebarea e absurdă în sine: cum să fie legionar cineva născut în 1959, fără precedente legionare în familie, ba în condițiile în care Legiunea nici măcar nu mai există și el însuși declară că nu o mai consideră reversibilă?! Nu sînt decît un creștin și un om de dreapta, atent la lecțiile istoriei și respectuos față de adevăr, atît cît îl pot și eu aproxima prin ceea ce am ajuns să cunosc și să cumpănesc. Obișnuiesc să-mi documentez și să-mi argumentez poziția sau punctele de vedere, nu fac afirmații din auzite, nici ca să mă fac plăcut cuiva, chem la un tradiționalism și la un naționalism cu tentă critică și creatoare, deschis dialogului cu actualitatea și cu alteritatea (în marginile verosimilului), dar tocmai asta pare să-i deranjeze și pe radicaliștii de stînga, și pe cei de dreapta, care gîndesc în șabloane ideologice și sînt oricînd gata să eludeze realitățile în numelor ideilor lor fixe sau intereselor lor contextuale (personale sau de grup). Sigur că pot la rîndul meu să mă înșel în unele privințe, dar e vorba de limitele fatale ale omenescului, în care încerc să rămîn cinstit cu mine însumi și cu ceilalți. Atît.

 
La 7/10/15 12:33 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim (nepostat, care mă vede... djihadist!)

Dacă mă știți atît de irecuperabil monstruos, ba sînteți și sigur că nu o să vă mai postez, de ce vă mai aflați în treabă?! Mai bine v-ați vedea de propria sănătate, că e lucru delicat...

 
La 7/10/15 1:39 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Am vrut să vă sugerez să vă editaţi propria pagină de Wikipedia, pentru a lămuri anumite lucruri pentru cei care vă citesc pentru prima dată: poziţia faţă de legionari, motivul schimbării numelui, eventual viziunea politică ("un om de dreapta"), etc., cu menţionarea de surse din propriile scrieri, discursuri, sau interviuri, pentru exemplificare. Dar intră în conflict cu politica lor de editare:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Autobiografii

Momentan tot ce apare acolo este atât:

"Răzvan Codrescu (numele real: Adolf Marian Vasile, n. 7 mai 1959, Bucureşti) este un eseist, poet şi traducător român.

"Gabriel Andreescu îl numeşte drept unul dintre «promotorii autentici ai extremismului de dreapta»."

Apoi nişte date biografice şi o listă de scrieri/traduceri.

 
La 7/10/15 2:38 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 1:39 p.m.

Nu știu dacă chiar merită efortul, dar cine vrea musai să se informeze, are și cum, și de unde. Cine a avut inițiativa să-mi facă pagină pe Wikipedia nu știu nici pînă în ziua de astăzi. Eu n-am făcut, după ceva vreme, decît niște mici îndreptări și adaosuri bibliografice la zi. Nu mă preocupă nici să-mi gestionez „popularitatea”, nici să mă „explic” dincolo de ceea ce scriu în mod curent. Ce sînt sau ce nu sînt se vede cel mai bine nu din vreo concluzie trasă de cineva, nici din vreo părere a mea despre mine însumi, ci de pe blogul și din cărțile mele (bune-rele cum sînt).

 
La 7/10/15 8:51 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Unui Anonim nepostat (căci de-acum nu-mi iau vorba înapoi)

E libertatea fundamentală a omului să fie ce vrea el „în spirit”. Dar ce e cineva „în spirit” nu știu cu adevărat decît Dumnezeu, îngerul lui păzitor și el însuși. Ceilalți (inclusiv dracul) nu pot face decît simple supoziții, după cum li se pare lor (și i se pare fiecăruia după cît îl duce mintea - pe unii mai mult, pe unii mai puțin, iar pe alții deloc). În orice caz, „delictul” public ține de fapte, nu de idei. „Delictul de opinie” este apanajul dictaturilor pe care le dezavuați. Dvs. vă faceți vinovat în concret de ce mă acuzați pe mine în abstract!

 
La 7/10/15 9:05 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Aceluiași Anonim nepostat

DAcă țineți cu tot dinadinsul s-o spuneți și altora, nu doar mie, vă fac acest acest mic hatîr: să știe toată lumea că vă amintesc de Nichifor Crainic. Să vă fie de bine!
(Dacă pînă acum v-am avertizat că nu vă mai postez, acum vă avertizez că nici n-o să vă mai răspund în vreun fel, căci nu am timp să tot bat apa în piuă, mai ales cu cineva care refuză să iasă din lașitatea anonimatului).

 
La 7/10/15 9:16 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Dumneavoastra nu stiti sa injurati, domnule Codrescu ?

 
La 7/10/15 9:31 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Cornel

Ba cam știu, păcatele mele! Dar mi-am propus să n-o fac pe blog... O fi creștinește?

 
La 7/10/15 9:44 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Depinde... Crestinismul e pana la urma taria sau slabiciunea noastra ?

 
La 7/10/15 10:06 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Cornel

Pentru noi e tărie, pentru adversari e slăbiciune. Leitmotivul discursului anticreștin e tot mai mult... trimiterea la creștinism! Dacă ești creștin, întoarce și obrazul celălalt! Dacă ești creștin, ai obligația să mă ierți! Dacă ești creștin, taci și înghite! - ș. a. m. d. Am impresia că unii - chiar dintre creștini - confundă creștinismul cu o formă de masochism...
Cum-necum, cred că e timpul de „Noapte-bună!”...

 
La 8/10/15 4:30 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Fiindca tot era vorba de Mota si Marin initial, revin cu precizarea ca pe scribd.com se pot gasi urmatoarele material documentare in format pdf:

Ion Mota - 'Cranii de lemn'
Niculae Totu - 'Insemnari de pe front" - marturie a unuia din echipa lui Mota.
Banica Dobre - 'Crucificatii' - alta marturie de pe frontul din Spania
Cuvantul Studentesc anul XII nr. 1-4, 1937 dedicat in intregime celor doi eroi
Libertatea multe numere din 1937 despre Mota si Marin
Ion Mota - Testament

si multe altele. Se pot citi sau descarca daca iti faci un cont (gratuit) si apoi incarci orice document ceea ce te lasa sa descarci gratuit.

Radu Greuceanu

 
La 8/10/15 7:40 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Radu Greuceanu

Nu-i și Alexandru Cantacuzino?

 
La 8/10/15 2:44 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Probabil ca da, nu mai tin minte, sunt atat de multe. Sunt si numere din Axa (ambele serii), Pamantul Stramosesc, Cuvantul Argesului, Buna Vestire, etc. Nu mai vorbesc de Circulari si Manifeste (Codreanu)si altele.

Radu Greuceanu

 
La 8/10/15 2:48 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

M-am uitat si vad ca sunt postate 'Opere' si 'Romanul de maine' de A. Cantacuzino.

Radu Greuceanu

 
La 8/10/15 4:04 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Radu Greuceanu

Mulțumesc. În "Opere" trebuie să fie și însemnările din Spania ("Pentru Christos"), cu relatarea amănunțită a morții lui Moța și Marin, la care a fost, practic, martor ocular.

 
La 8/10/15 4:16 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ce este si ce nu este pe internet puteti verifica si singur, domnule Codrescu, la adresele indicate.

 
La 8/10/15 4:33 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 4:16

Atîta lucru știu și eu, dar nu găsesc timp pentru toate (și așa pierd destul cu blogul, căci m-am nărăvit astfel, nu mi-e limpede cu cît folos). Nici nu vă închipuiți cît sînt de aglomerat în această toamnă. De aceea, nu pot decît să-i fiu recunoscător d-lui R. G. pentru bunăvoință.

 
La 8/10/15 7:51 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Probabil ca stiti deja despre cartea "Sfanta Tinerete Legionara" de Roland Clark, teza de doctorat aparuta si in engleza. Editia romaneasca a fost publicata la editura Polirom anul acesta. Este o lucrare masiva dar scrisa de pe binelecunoscute premize iudaizante si globaliste actuale. Nu e de mirare tinand cont de faptul ca teza a fost scrisa sub "ingrijirea" profesoarei evreice Livezeanu, cunoscuta pentru pozitiile sale antinationale, cosmopolite si dizolvante.

Radu Greuceanu

 
La 8/10/15 8:36 p.m. , Anonymous Ramona Pricop a spus...

Mă gândesc că poate nici nu vă veți limpezi prea tare pe-aici domnule Codrescu! Eu am mare nădejde că o să vă lămuriți de-odată când va să fie întâlnirea cea mare pentru dumneavoastră și veți strânge folosul din ce ați semănat.
De la noi înșine, de la lume sau de la diavol apele sunt tulburi si nu-i puțin lucru să te pescuiască, măcar un pic, cineva!

PS: Tare mă tem că dracul se cam plictisește și doar dă câte un pic din coadă! De restul ne ocupăm singuri...

 
La 8/10/15 8:47 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Radu Greuceanu

Știu, dar n-am citit (sper să-mi fac timp, mai la iarnă). Ce-i interesant este că tema incită încă, după trei sferturi de secol, inclusiv pe aiurea și în rîndurile celor de cu totul altă orientare ideologică.

 
La 9/10/15 12:02 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Legionarismul, oricat de criticabil in excesele lui, reprezinta cel mai interesant fenomen al istoriei noastre moderne.

M. B.

 
La 9/6/19 1:12 a.m. , Blogger mannix a spus...

0722500242 Mihai Popescu va pot da eu vreo 2 titluri de-ale dânsei

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire