luni, octombrie 12, 2015

INTERMEZZO LIRIC: PASTEL EROTIC

SUMARUL BLOGULUI 



TARDUS SAPOR

A nins așa devreme-n părul tău,
dar ochii-azuri abia de trag a toamnă 
și încă-aștepți să fii culeasă, doamnă,
oricît ți-ar fi de bine sau de rău.

Te-ai copt demult, dar se mai simte-n tine
cruzimea castă, ca un vis pierdut, 
și-aș vrea cu ochii-nchiși să te sărut,
ca pe-o icoană-a milelor divine.

Se face-ncet tîrziu în carnea ta,
dar timp mai ai de-o ultimă splendoare 
și fericit e cel ce va mușca
din plinătatea ta jinduitoare 
și te va face să suspini cîndva
de dragostea ce-așa de dulce doare...

Răzvan CODRESCU

2 comentarii:

La 12/10/15 2:56 p.m. , Anonymous Valentin Dan a spus...

Firește, iar se va găsi un veghetor care să-ntrebe, prompt, ce-ai mai ascuns la spovedanie. Iar răspunsul, de exemplu, încă vreo carte de poezie e suspect, așa cum suspect e felul în care erosul face temenea sacrului, sacrul surîs erosului, și amîndouă – din cumintea lor neliniște – pace cititorului...

 
La 12/10/15 3:14 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Codresc boncăluit în praguri 'nalte,
sub falduri de aramă-n viu foşnind scripturi...

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire