DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL III

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri 
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

După ce am încheiat traducerea Purgatoriului (2013), căreia îi rămîn dator cu notele și comentariile, am avut din ce în ce mai puțin timp pentru lucrul la Divina Comedie. Traducerea Cîntului I din Paradis am publicat-o aici acum aproape un an, iar mai de curînd și pe cea a Cîntului II. Iată acum și noua versiune românească a Cîntului III (cu o introducere ceva mai lungă, pentru a suplini în parte lipsa notelor și comentariilor).

PARADISUL

Cîntul III

După discuția cu Beatrice din cîntul anterior (care-i lămurise – „probînd și reprobînd”, adică dovedind și adevărul spuselor ei, și neadevărul spuselor lui – adevărata origine a petelor lunare), în cerul Lunii – întîiul și cel mai de jos – lui Dante i se înfățișează duhurile celor ce, din sila altora, și-au încălcat jurămintele (voturile) sacre. Cînd îi apar inițial, poetul – invers decît Narcis, care luase drept real propriul chip reflectat în apă, de care s-a și îndrăgostit ca de un altul – tinde să le creadă ireale (simple oglindiri), dar Beatrice, zîmbind de naivitatea lui, îl lămurește că sînt ființe aievea. Dante intră în vorbă cu Piccarda Donati, contemporana sa, preafrumoasa soră a lui Corso și Forese Donati, intrată în ordinul monahal al Clariselor, întemeiat de Sfînta Clara din Assisi (pomenită nenominal în vv. 97-99: ... donna piú su...), adepta Sfîntului Francisc, dar scoasă din mănăstire de Corso Donati (liderul Negrilor florentini) și măritată din calcul politic cu un anume Rossellino della Tosa. Piccarda îi lămurește lui Dante care sînt treptele beatitudinii cerești, apoi îi relatează propria sa istorie, precum și pe cea a împărătesei Constanța (al cărei duh strălucește alături: E quest’altro splendor che ti si mostra/ da la mia destra parte e che s’accende/ di tutto il lume de la spera nostra... – vv. 109-111), soția lui Henric VI – fiul lui Frederic I Barbarossa – și mama lui Frederic II, din dinastia de Suabia, și ea cîndva scoasă de la mănăstire (de episcopul de Palermo) și măritată cu forța. Cîntul se încheie cu contemplarea Beatricei în mistică strălucire și se împlinește parcă în convergența ipostazelor „eternului feminin” (revelație a străluminii harice și leitmotiv al stării paradisiace).

1 Raza ce-ntîi iubirea-n piept mi-aprinse,

de preafrumosul adevăr, probînd

și reprobînd, cu totul mă convinse;

4 iar eu, spre-a m-arăta-ndreptat în gînd,

îmi ridicai atît cît se cuvine

spre dînsa capul, să-i vorbesc cătînd;

7 dar o vedenie îmi răpi spre sine

privirea în așa măsură-ncît

uitai de vorba ce-o cloceam în mine.

10 Cum văzu-n luciul sticlei pogorît

sau în oglinda apelor domoale,

al căror fund se vede cît de cît,

13 surprinde vag conturul feței sale,

atît de slab că nu-i mai deslușit

un mărgărint pe-albeața frunții goale,

16 văzui un pîlc stînd gata de vorbit:

și iată-mă în inversa eroare

a celui de fîntînă-ndrăgostit!

19 De-ndată ce le-am perceput atare,

crezîndu-le doar chipuri oglindite,

cătai în urmă ale cui sînt oare;

22 nimic văzînd, privirile uimite

mi le-ntorsei spre-a doamnei strălumină,

ce-mi surîdea sub genele-i sfințite.

25 „Nu-i de mirare a zîmbi să-mi vină”,

grăi, „de gîndul tău copilăresc,

ce de-adevăr nu știe să se țină,

28 ci proaste-apucături îl urmăresc:

ce vezi sînt chiar ființe-adevărate,

ce votul ne-mplinit și-l ispășesc.

31 Ascultă-le și crede-le pe toate,

căci sfîntul adevăr, ce le e stea,

din calea-i nu le lasă a se-abate”.

34 Atunci spre-o umbră ce mai mult rîvnea

să stăm de vorbă mă-ntorsei, zicînd,

cu zorul celui ce cu-ardoare vrea:

37 „O, duh ales, care petreci arzînd

în dulcea vieții veșnice splendoare,

ce, negustată, n-o-nțelegi nicicînd,

40  fii bun și spune-mi cine ești tu oare

și care-i soarta ce vă fuse dată!”.

La care el, cu fața zîmbitoare:

43 „A noastră milă poarta ferecată

n-o ține dreptei voi de-a ști, cum cel

ce-asemeni lui își vrea și curtea toată.

46 Soră fecioară-n lume-am fost defel,

iar dacă-aminte ai să iei mai bine

la chipul meu, chiar mai frumos de-i el,

49 vei recunoaște-o pe Piccarda-n mine,

ce-aici cu ceilalți fericiți la rînd

ferice sînt în sfera slavei line.

52 Simțirile ni se desfată-arzînd

în Duhul Sfînt și mare bucurie

împărtășim poruncile-i urmînd.

55 Iar de mai jos sortit a fost să fie

al nostru loc, e pentru c-am călcat

în parte ce-am jurat în lumea vie”.

58 La care eu: „Pe chipul minunat

vă strălucește-un nu știu ce divin,

ce vi-l vădește tainic preschimbat:

61 de-aceea-n minte-am bîjbîit puțin;

dar mă ajută cîte-acum îmi zici

să mi te-nchipui lesne și deplin.

64 Mai spune-mi: voi, cei fericiți aici,

rîvniți un loc mai sus de-atît, în care

să fiți cu duhul încă mai ferici?”.

67 Zîmbind cu-ntreaga ceată, la-ntrebare

răspunse-apoi cu-atîta bucurie,

parcă-ar fi ars de-a dragostei dogoare:

70 „E voii noastre, frate, dat să fie

cu-a dragostei putere săturată:

rîvnim ce-avem, iar alta nu ne-mbie.

73 De-am vrea mai sus decît ni-i starea dată,

a noastră voie-atunci s-ar despărți

de-a celui ce ne-a rînduit odată;

76 așa ceva nu vei vedea pe-aci,

căci dragostea-i necesse-acestor sfere,

la firea ei de stai a cumpăni.

79 Prin sine-acest ferice esse cere

divinei voi deplin să se supună,

ca toate să se-adune într-o vrere:

82 drept care cum a vrut ca să ne pună,

din sferă-n sferă, ca și lui ne place,

încredințați că-i rînduiala bună.

85 În voia lui aflăm a noastră pace: 

ea-i marea către care tot răzbate –

ce el creează și ce firea face”.

88 Vădit îmi fu atunci c-orice olate

acolo-n cer sînt paradis, etsi [chiar dacă – conj. lat.]

nu plouă haru-n mod egal în toate.

91 Dar cum se-ntîmplă de-o mîncare-a fi

sătul, pe cînd de-o alta pofta-ți vine,

și vrînd-o pe-una, de-alta zici mersi,

94 la fel a fost, prin gest și grai, cu mine, 

vrînd de la ea să știu de pînza-n care

suveica n-a-mplinit ce se cuvine.

97 „Un trai desăvîrșit și-un merit mare”,

grăi, „pe-o doamnă-n cer, mai sus, o țin,

ce-a rînduit a vălului purtare,

100 ca-n somn și-n veghe mirelui divin,

voios de votul dragostei curate,

pînă la moarte să-i slujești deplin.

103 Spre a-i urma, din fragedă etate

lăsai lumescul, rasa îmbrăcînd

și calea ei jurînd s-o țin în toate.

106 Ci-n urmă oameni josnici mai curînd

m-au fost răpit din dulcea mănăstire:

mă știe Domnul ce-am trăit pe rînd.

109 Și-acest alt duh, a cărui strălucire

o vezi de-a dreapta mea și poartă-n sine

cît foc ceresc îmbracă-a noastră fire,

112 avu aceeași soartă ca și mine;

soră fiind, i-au smuls năframa care

o consfințea statornicului bine.

115 Dar chiar întoarsă la lumeasca stare,

în contra voii și-a trăirii ei,

lăuntric văl purtă fără-ncetare.

118 Constanța este, marea-ntre femei, 

ce dintr-al dóilea iureș suabin

născu pe-al tréilea și-ultimul temei”.

121 Așa-mi grăi, și-Ave Maria lin

prinse-a cînta, și-n cînt se mistui,

ca lucrul greu în valul cristalin.

124 Privirea-mi, ce-ndelung o urmări,   

pe cît putu, se-ntoarse-apoi cu dor

spre ținta ne-ntrecutei bucurii,

127 la Beatrice căutînd de zor;

dar chipu-i scăpăra atît de tare

c-abia putui cu ochii să-l măsor;

130 și-am amînat să-i pun o întrebare.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante Alighieri între viaţă şi operă

* Dante – repere bibliografice

* Prolog la noua traducere a Infernului

* Ecouri la noua traducere a Infernului  

* Sonete din lirica universală

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)

* Claudio Mutti: Dante şi India

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)

* Patimile după Dante

* Dantele lui Marian Papahagi

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul,Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)