INTERMEZZO LIRIC: FILE DE POMELNIC

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Georges Dumitresco, Gîndirea întemniţată

POEŢILOR ÎN ZEGHE

I

Eu nu am scris cu acul pe săpun,

nici înşirînd la noduri pe o aţă,

de-aceea duhul meu smerit mă-nvaţă

că n-am să fiu nicicînd ca voi de bun.

Nu-i nici o jertfă-n toate cîte spun,

iar moartea încă n-am privit-o-n faţă,

ci mai degrabă viaţa mă răsfaţă

cu-arome de cafea şi de tutun.

Nu-i harul meu decît o picătură

din duhul cît v-a potopit pe voi -

şi mă şi mir că Dumnezeu mă-ndură

şi nu îmi ia talanţii înapoi!

Aşa de mult mă simt nimicnicie

că nu-s nici bun să-mi plîng de milă mie...

II

Cu voi se-ntoarce lumea în Cuvînt

şi redevine timpul veşnicie,

căci nu-i, de la Hristos, nimic mai sfînt

ca duhu-aprins pe rug de carne vie.

Nemistuită ardere-de-tot

e jertfa cîtă zbîrci de preget n-are

şi dracii toţi cu taina ei nu pot,

împieliţaţi sau goi, să se măsoare.

Să fim atît cît crucea creşte-n noi

e darul cel mai fără preţ din toate

şi pururi în dureri şi în nevoi

nu zbir ceresc ni-i Dumnezeu, ci frate:

pe-aceeaşi limbă-i rîdem morţii-n faţă

şi firea noastră să învie-nvaţă.

III

De n-aţi fi voi cu oasele-n ţărînă

şi-n cer cu duhul rugăciunii pure,

mă tem că dreptul Dumnezeu nici pînă

în zori n-ar sta pe lume să ne-ndure.

Mai leneş neam şi mai uituc de sine

e greu să afli-n carne şi în oase,

dar de hatîrul morţilor ne ţine

cel rob de voie firii lui miloase.

Atîta sîntem cît ne sînteţi voi

şi dacă-avem nădejde ca vreodată

să mai rodim în trupuri de eroi,

iar sufletele noastre să mai bată

la porţi cereşti, cu mintea de apoi,

doar urma voastră calea ne-o arată.

Răzvan CODRESCU