vineri, iulie 04, 2014

UN CREŞTIN FUGAR ÎN AFGANISTAN


Am primit şi dau mai departe...

Felicitări Occidentului! Felicitări Europei creştine! Felicitări NATO! După mai bine de zece ani de acţiuni militare în Afganistan şi de miliarde de dolari cheltuiţi pentru formarea unei societăţi civile acolo, nici Occidentul, nici Europa creştină, nici NATO nu au putut asigura în Afganistan libertatea religioasă. Cu cîţiva ani în urmă Talibanul a distrus ultima biserică creştină din Afganistan, efectiv eradicînd creştinismul acolo. Afganii care încă îndrăznesc să se identifice ca fiind creştini sînt hărţuiţi de autorităţi ori expulzaţi în India. Un parlamentar cerea pentru ei, nu demult, chiar pedeapsa cu moartea. Nici America, nici Europa nu le acordă azil politic. Persecuţia crîncenă a creştinilor afgani continuă fără ca occidentalilor să le pese.
Recent am dat peste povestea tristă a ultimului creştin cunoscut, se pare, în Afganistan: un tînar de 32 de ani, numit Iosif, convertit acum cîţiva ani la creştinism. Povestea lui a fost publicată pe 21 iunie în New York Times. Ea ne aminteşte că trebuie să pledăm pentru libertatea religioasă a creştinilor persecutaţi din toată lumea şi să preţuim libertatea religioasă pe care noi încă o avem în România. Titlul articolului este A Christian Convert, on the Run in Afghanistan (“Un convertit creştin, fugar în Afganistan”). L-am abreviat şi tradus pentru dvs. (AFR)



Asumarea Crucii

Într-un subsol întunecos, la marginea capitalei Afganistanului, Kabul, Iosif îşi citeşte Biblia albastră şi jerpelită, la lumina unei lămpi de petrol, aşa cum a făcut-o vreme de mai multe săptămîni, de cînd a fugit de familia lui din Pakistan. Puţinele lui lucruri personale stau lîngă el, în subsolul de 3 pe 3 metri, săpat în piatra şi în pămîntul brun care stă să se prăbuşească. Are cu el o cruce de lemn pe care e înscris un text din Predica de pe Munte, un pachet de ţigări Esse şi o mică pungă de plastic în care îşi ţine documentele ce-i atestă convertirea la creştinism. Documentele acestea sînt motivul pentru care se ascunde, să îşi scape viaţa. În teorie, legile Afganistanului protejează libertatea religioasă, dar în realitate, atît în Afganistan, cît şi în alte ţări musulmane, renunţarea la Islam înseamnă o crimă pedepsită cu moartea.
Cumnatul lui Iosif, Ibrahim, a sosit recent în Kabul, lăsîndu-şi în urmă familia şi afacerile, pentru a-l afla pe Iosif, apostatul familiei, ca să-l omoare. Găsit la telefon, Ibrahim, care foloseşte doar prenumele, a oferit unui reporter de la New York Times $20.000 să-i spună unde se ascunde Iosif. “Dacă îl aflu, după ce mă ocup de el, o să-i omor şi fiul, pentru că fiul lui e bastard!”, spune Ibrahim, făcînd referinţă la băieţelul de 3 ani al lui Iosif. “El nu e din tată musulman”...
Pentru Iosif, în vîrsta de 32 de ani, care cere să fie identificat doar după numele lui creştin, pentru a-şi proteja soţia şi fiul, calea spre creştinism a fost doar un segment al unei călătorii de viaţă mult mai lungi, inclusiv un an care l-a dus prin Turcia, Grecia, Italia şi Germania, căutind refugiu de violenţa din Afganistan. Dar în fiecare loc în care s-a oprit Iosif a dat de bucluc. A fost deţinut în Grecia şi deportat din Germania şi a locuit pe străzile Italiei înainte de a înţelege că nu va dobîndi fericirea în Europa, unde cererea lui de azil politic n-a fost luată nicăieri în seamă. A plecat de bună voie din Italia în Pakistan, pentru a fi cu soţia şi fiul lui, dar nici asta nu mai este o opţiune viabilă. Cum nu e viabilă nici reconvertirea lui la Islam. “Mi-am moştenit credinţa, dar am văzut atît de multe lucruri care m-au făcut să-mi lepăd convingerile religioase”, zice Iosif. “Chiar dacă voi fi ucis, nu mă reconvertesc la Islam”.

Creştini persecutaţi în Afganistan

La nivel oficial, în Afganistan nu există creştini afgani. Puţinii afgani care practică creştinismul o fac pe ascuns, de teama persecuţiei, mergînd doar la cîteva biserici tăinuite care se bănuieste că există în Afganistan. Cetăţenii străini folosesc capelele din ambasade, dar acestea sunt practic inaccesibile cetăţenilor afgani. Doar o mînă de afgani convertiţi la creştinism au apărut în ultima decadă; guvernul afgan, de regulă, îi tratează fără mila: li se cere să se lepede de creştinism, iar dacă refuză, sînt expulzaţi în India, unde există o biserică afgană în creştere, la New Delhi. Într-o ţară ca Afganistan, măcinată de sărăcie şi război, şi divizată etnic, pietatea islamică oferă un rar fir de solidaritate naţională. A respinge Islamul e văzut ca un act de trădare. Asta îl lasă pe Iosif fără opţiuni de protecţie. Nici chiar poliţia nu i-ar veni în ajutor. Convertiţii la creştinism declară că sînt bătuţi şi chiar abuzaţi sexual în detenţie. Familia lui Iosif din Afganistan nu-i este nici ea de mare ajutor: unchii lui îl caută la rîndul lor, voind să-l prindă şi să-l pedepsească.
Iosif spune că şi-a pierdut credinţa cu mult timp înainte de a şti ce o va înlocui. Cei mai mulţi dintre fraţii şi surorile lui au emigrat în Germania pe cînd era încă adolescent, dar el a rămas acasă, să îngrijească de părinţii înaintaţi în vîrstă. În timpul zilei făcea taximetrie şi studia Medicina (a obţinut o diplomă de la Universitatea de Medicină din Kabul). A supravieţuit  războiului civil, dictaturii Talibanului, invaziei militare occidentale, dar un asasinat la care a fost martor în 2009, comis asupra unui băiat de 8 ani, l-a convins să plece din Afganistan. A imprumutat bani de la familia lui şi a lucrat în două locuri simultan, pentru a putea plăti un traficant de persoane care să-l ducă ilegal în Europa. Şia lăsat în urmă mama, care a murit curînd după aceea, şi soţia însărcinată, care s-a mutat în Pakistan, să stea acolo cu familia ei.

Pribeag prin Europa

Amintirile lui Iosif despre călătoria lui sînt memorii de bucurie şi disperare: locurile frumoase din Istanbul; gardul ghimpat între Turcia şi Grecia şi mîinile lui încleştate pe el; trei zile grele şi furtunoase pe o mică navă spre Italia; înotul pînă la ţărmul Italiei; o călătorie pînă în Germania folosind paşaportul unui cetăţean pakistanez care nu-i semăna deloc; străzile dezolate ale oraşului Hamburg, de unde l-au luat fraţii lui.
În Hanovra, aproape de locul în care locuiau fraţii săi, Iosif a aflat o biserică protestantă unde se vorbea farsi [limba populaţiei Iranului] şi unde a început să meargă, dar la început doar ca să urmărească slujba. “După ce am dat la o parte convingerile mele islamice, am trăit într-un gol spiritual”, zice el. “Pe vremea aceea am studiat diverse religii: buddhismul, hinduismul şi creştinismul. Dar studiam si Islamul”. După 15 zile în Germania, s-a predat autorităţilor şi a cerut azil. A fost deţinut într-un lagăr pentru refugiaţi, unde monotonia era întreruptă doar de vizitele misionarilor. “Cred că am fost impresionat de personalitatea lui Isus”, zice el. “Faptul că a venit între oameni să ne ia păcatele, asta m-a mişcat. I-am admirat caracterul şi personalitatea chiar înainte de a fi fost botezat în creştinism”. Cînd a fost eliberat să poată locui cu sora lui în Kassel, s-a întors la biserica din Hanovra şi s-a convertit - o decizie pe care fraţii şi surorile lui de acolo au acceptat-o cu minţile deschise.
Liniştea a fost însă de scurtă durată. Autorităţile germane l-au arestat din nou şi l-au deportat în Italia, pentru că nu a cerut azil în prima ţară din Uniunea Europeană în care a ajuns, aşa cum cere legea. Lipsit de familie ori prieteni în Italia, a căutat ajutor pe la biserici şi servicii de caritate, care i-au dat hrană, dar nu şi adăpost. Fără casă, fără bani, deprimat şi cu sănatatea şubrezită, Iosif s-a dat bătut şi s-a dus să locuiască în nordul Pakistanului, cu soţia lui şi familia ei. Fiind conştient de miza secretelor vieţii lui, a pus documentele privind azilul şi convertirea lui la creştinism pe un flash drive pe care-l purta mereu în buzunar. Dar într-o zi a lăsat flash drive-ul acasă. În timp ce era plecat cu treburi, unul dintre fraţii soţiei lui a împrumutat flash drive-ul să-şi salveze un document propriu şi a dat peste documentele lui Iosif. Cînd Iosif s-a întors acasă, rudeniile lui l-au apucat de gît şi l-au bătut. “I-am legat mîinile şi picioarele şi am vrut să-l omorîm”, a precizat Ibrahim. “Dar a intervenit tatăl meu, zicînd că vrea mai întîi să stea de vorbă cu familia lui”. Tatăl zicea că-i va contacta pe unchii lui Iosif pentru un sfat. Între timp Iosif a fost închis într-o cameră, legat la mîini şi la picioare.

Linişte în suflet

În toiul nopţii Iosif a reuşit să scape şi a evadat din casă fără să-şi poată lua rămas-bun de la soţie şi băiat. A prins un autobuz de noapte catre graniţa cu Afganistanul. Pe drum şi-a sunat un prieten din copilărie, cerîndu-i ajutorul, apoi a sunat-o pe sora lui din Germania, plîngînd la telefon. Prietenul din copilărie l-a ajutat, ascunzîndu-l în subsolul unei case părasite şi aducîndu-i de mîncare o dată pe săptămînă. Ajutorarea unui convertit la creştinism este la fel de periculoasă în Afganistan ca şi convertirea în sine. Pentru Iosif, care recent şi-a schimbat locul unde se ascunde, timpul trece foarte încet, fără a fi în compania nimănui, decit a Bibliei lui. Aude afară rugăciunile musulmane, ceea ce îi aminteşte de pericolul care-l paşte în permanenţă. “Cînd mi-am abandonat convingerile, a fost foarte dificil pentru mine să discut cu oamenii”, zice el, trăgînd din ţigară. “Era ca într-o închisoare imaginară”. Apoi face o pauză, în timp ce lumina lămpii de petrol îi proiectează umbra lungă pe perete. “Acuma, însă, e chiar invers”, zice el în final. “Trupul meu e în închisoare, dar sufletul meu e liber”.



Versiunea integrală a articolului în engleză poate fi citită aici:

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti
Tel. 0745.783.125
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro

4 comentarii:

La 4/7/14 12:09 p.m. , Anonymous liviuta a spus...

In general sunt impresionat de orice text despre viata crestinilor in lumea musulmana, dar acest text parca ma impresioneaza si mai mult.
Ma gandesc cum noi, occidentalii (caci, in raport cu Orientul Apropiat, cel Mijlociu sau cu Africa, si noi facem parte din civilizatia occidentala, sau, oricum, occidentalizata) ne tradam fratii.
Crestinii sunt cel mai persecutat grup religios din lume.
Occidentalii de stanga nu sunt interesati de crestini, ei au o lupta cu crestinismul, iar in numele non-discriminarii, a libertatii de constiinta si de religie ei lupta pentru sustinerea oricaror practici religioase (inca) minoritatre, in spatiul occidental mai putin a celor crestine, care, dupa ei, ar trebui interzise; guvernele occidentale corect politice
nu intreprind actiuni in favoarea minoritatilor crestine din Orientul musulman, pentru a nu fi acuzate de "cruciade", de "razboaie religioase", sau cand fac ceva trebuie ascuns orice amanunt care ar avea vreo legatura cu crestinii sau drepturile lor etc (a se vedea cum a fost demonizat in presa "progresista" W. Bush, metodist practicant, om care a vorbit public, de multe ori, despre binefacerile rugaciunii, etc - de unde i s-a tras eticheta de "sarac cu duhul" in intelesul peiorativ al expresiei); nationalistii zisi de dreapta se plaseaza si ei de partea musulmanilor in acest razboi al civilizatiilor, pentru ca pentru ei orice nadejde de a vedea SUA si Israelul cazute e mai importanta decat viata amaratilor crestini din spatiul musulman (cred ca 95 % din "national crestinii" pe care ii cunosc jubilau la fiecare reusita Al Qaida, sau talibana sau Al Aksa, sau Alnustiucum).
Si in acest dezinteres vinovat al fratilor lor din occident, mai bine plasati in spatiu in acesti ani, crestinii din lumea musulmana sunt mucenicii marturisitori ai zilelor noastre.

 
La 4/7/14 2:10 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Crestinismul nu mai e de mult o religie capabila sa isi apere credinciosii ei: statele ii ignora, iar bisericile nu sunt preocupate decat sa ii stoarca de bani.

 
La 7/7/14 11:29 p.m. , Anonymous Daniela a spus...

Tulburatoare poveste! Pacat ca Hristos nu mai are astazi o Biserica pe masura Lui!

 
La 22/7/14 10:29 a.m. , Anonymous liviuta a spus...

Si, oarecum pe aproape de subiect, doua informatii recente

http://www.ziare.com/international/irak/orasul-mosul-a-fost-parasit-complet-de-crestini-pentru-prima-data-in-istorie-1312011

si

http://english.alarabiya.net/en/News/middle-east/2014/07/20/ISIS-burns-1-800-year-old-church-in-Mosul.html

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire