duminică, decembrie 22, 2013

POMENINDU-L PE NICHIFOR CRAINIC



Astăzi e ziua aniversară a lui Nichifor Crainic, născut la 22 decembrie 1889. Spre mai dreapta lui pomenire, reproduc aici, fotocopiat, un text apărut iniţial în ultimul sau penultimul număr* al revistei Gândirea (pp. 249-253) şi republicat pentru prima oară după 60 de ani în numărul din august 2004 al revistei Puncte cardinale. Deşi vădit scris cam în pripă şi contrazis în multe privinţe de evoluţia ulterioară a evenimentelor, textul redă bine tensiunea psiho-socială a momentului respectiv, cînd Bucureştiul gemea sub bombardamentele anglo-americane, iar actul de la 23 august plutea şi el în aer. Consideraţiile despre noua barbarie americană, a “tehnicii fără suflet”, rămîn în mare măsură actuale, dacă ne gîndim la recentele bombardamente americane asupra Serbiei sau Irakului. O dată cu revista Gândirea (cea mai prestigioasă publicaţie culturală tradiţionalistă din România secolului XX) şi cu activitatea publicistică a lui Nichifor Crainic (unul dintre marii lideri de opinie ai perioadei interbelice), cu haosul din rîndurile armatei, dar şi ale populaţiei civile, apunea o epocă şi un ideal istoric: cel al unei Românii Mari creştine şi naţionaliste, integrate organic într-o Europă de dreapta. Peste ţară plutea deja spectrul bolşevizării şi al tuturor trădărilor din interior şi din afară, iar Europa intra în faza ei postcreştină, dominată de spiritul iudeo-american. Paradigma istorică inaugurată în vara lui 1944 se prelungeşte pînă azi, iar România continuă să se numere printre marile perdante – victimă a jocului de interese al Marilor Puteri, dar şi a propriilor ei păcate de ieri şi de azi... (R. C.)



(Clicaţi pe icoana fiecărei pagini spre a vizualiza textul mărit pentru lectură!)

* Anul XXIII, nr. 6, iunie-iulie 1944. Acesta este ultimul număr păstrat în colecţia B.A.R., altminteri cea mai completă. Se pare că ar fi fost tipărit, totuşi, şi numărul pe august-septembrie 1944, care este însă de negăsit. Reamintesc că revista Gândirea a apărut începînd din 1921, întîi bilunar, apoi lunar, iar din 1926 s-a aflat sub direcţia lui Nichifor Crainic (1889-1972), care i-a imprimat direcţia “ortodoxistă”, cunoscută mai ales sub numele de “gândirism”.

Mai puteţi citi pe acest blog:

Antologia Punctelor cardinale – V: “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire”

3 comentarii:

La 22/12/13 8:51 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ubi sunt qui ante nos fuerunt ?... „Unde sunt cei care nu mai sunt ?” se întreba Nichifor Crainic, într-o tulburătoare poezie rămasă emblematică pentru întrega lui operă. Câţi dintre noi ne mai punem azi (aceste) întrebări şi, mai cu seamă, câţi mai aflăm răspunsuri în adâncul spiritualităţii noastre. Ne trebuie şi azi oameni care să ştie să privescă cerul, nu numai pământul acesta, ce nu mai e din vremea veche străveziu... Ne mai trebuie câte un (Nichifor) crainic al celor sfinte, care să ne întoarcă privirile înlăuntru, să ne-amintească rădăcinile, să ne-arate iar „Sensul tradiţiei”... Intuind profetic aici lepădarea omului de sine în noua eră tehnicistă, dar şi evul secularizant ce-avea să vină, eseistul-gazetar deplânge viitorul unei Europe ajunse în pragul unei apocalipse a „civilizaţiei fără cultură”, a „tehnicii fără suflet” şi a dihoniei din sânul naţiunilor, distrugătoare de conştiinţă identitară. Ascuns demult în „marele nepătruns” – metaforă dragă gândiriştilor – poetul omagiat azi ne-ndrumă, aşadar, pe toţi spre lumină, „de unde sunt cei care nu mai sunt”, rostind, cum „Zis-a bufniţa: Când va cădea / Marele-ntuneric, vei vedea.” Rămâne doar să ne deschidem ochii.

 
La 23/12/13 4:35 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cred ca mai bine ar fi fost evocat cu niste versuri din inchisoare.

 
La 23/12/13 12:01 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Sigur ca poate fi elogiat in fel si chip. Acum a fost asa, data viitoare va fi altfel.
Despre N. C. ca poet am mai scris chiar pe acest blog.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire