Pagini

sâmbătă, decembrie 14, 2013

CAZUL CALCIU: PSIHOZA MOAŞTELOR


16 noiembrie 2013: parastas la un mormînt gol

DE LA PIETATE LA SMINTEALĂ

În ultimele zile, presa a început să vorbească tot mai mult despre întîmplările recente de la Mănăstirea Petru-Vodă ca despre un "scandal", sugerînd că în spatele lor s-ar afla nu se ştie ce conspiraţie obscură potrivnică cinstirii martirilor neamului şi "minunismului" atît de atractiv nu numai pentru o anumită naivitate habotnică, dar şi pentru nişte oficine mediatice lipsite de cea mai elementară cultură religioasă şi de orice orizont moral-spiritual. Paie pe foc pun chiar cei responsabili de abuzurile comise acolo, care n-au nici o ezitare să mintă şi să incite lumea în numele credinţei lor rătăcite, acuzînd de-a valma pe stareţ, pe ierarhi sau pe fraţii din obşte care nu le împărtăşesc exaltările paranoide.
La sfîrşitul relatării de pe acest blog privitoare la parastasul de 7 ani al Părintelui Gheorghe Calciu (16 noiembrie a. c.), autorul - juristul şi teologul Lucian D. Popescu, apropiat al familiei părintelui, cunoştinţă veche, fiu duhovnicesc şi monograf al acestuia, ce nu poate fi bănuit de intenţii impure şi are deplină legitimitate de a se pronunţa - făcea referire şi la deshumarea săvîrşită în taină (de care n-a aflat decît la întoarcerea la Bucureşti), cu avertismentul discret că "pietatea populară poate rătăci în duhul greşelii, iar greşeala de-a dreapta tot greşeală este..." (vezi aici).
În perioada imediat următoare, cu concursul televiziunilor ahtiate după senzaţional (Antena 3, Kanal D etc.), mai vechea "psihoză a moaştelor" a cunoscut o nouă recrudescenţă, în faţa căreia Biserica, din păcate, n-a făcut publică nici o atitudine oficială, lăsînd lumea în confuzie şi nedumerire. Eu, în urma numeroaselor întrebări cu care m-am pomenit asaltat în context, ca unul ce am fost la rîndul meu printre apropiaţii părintelui (pe care l-am cunoscut în 1984) şi editorul său constant (din 1996 încoace), am făgăduit cititorilor blogului o sinteză a faptelor şi exprimarea punctului meu de vedere asupra lor, rămînînd cu toţii în aşteptarea unui comunicat oficial - din partea Mitropoliei de la Iaşi sau a altui for bisericesc îndrituit - prin care să se aducă lămurire şi îndrumare credincioşilor lăsaţi pînă acum la cheremul manipulărilor mediatice sau al zvonisticii curente. Nimeni nu poate suplini cuvîntul Bisericii, oricît de informat, de pertinent şi de onest ar fi. (R. C.)

Folosit de o mînă de psihopaţi ai Ortodoxiei ca paravan în ultimii ani de viaţă, Părintele Iustin Pârvu continuă să fie folosit ca atare şi după moarte: cei care au purces fără nici o binecuvîntare la dezgroparea Părintelui Calciu au invocat intenţia exprimată cîndva în acest sens de însuşi Părintele Iustin. Şi, desigur, au încercat să se prevaleze şi de "tradiţia" moldovenească a dezgropării la 7 ani, care nu are nici o bază canonică (practicîndu-se pe alocuri, inclusiv în Muntele Athos, din lipsă de spaţiu, ceea ce nu este cazul la noi). Cît despre pretenţia cutărui călugăraş că i s-ar fi arătat părintele însuşi în vis şi i-ar fi poruncit deshumarea, nu văd în virtutea cărui temei ar putea fi creditată (oricine poate veni să spună că a visat orice; fără alte semne consfinţitoare, "visul", chiar să-l fi avut, rămîne nul).
Vajnicii căutători de moaşte (chiar din obştea Mănăstirii Petru-Vodă) n-au mai avut răbdare nici măcar pînă la parastas (care - fără ca asistenţa din afară să o ştie - s-a desfăşurat la un mormînt gol): au pus mîna pe lopeţi şi au purces la dezgropare cu cîteva zile înainte. Surprinşi de stareţul Hariton (care a invocat, între altele, chiar dispoziţia testamentară a Părintelui Calciu: Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă, spre a fi uitat pentru totdeauna...), au fost certaţi şi opriţi, dar s-au reîntors noaptea, pe furiş, şi şi-au isprăvit treaba la adăpostul întunericului, ducînd rămăşiţele Părintelui Calciu şi închizîndu-le în chilia Părintelui Iustin. Apoi tot ei au chemat una dintre cele mai imunde televiziuni (Antena 3) să filmeze "minunea" în vederea mediatizării şi i-au trimis mesaj ierarhului de la Iaşi (la data respectivă absent din ţară), "să vină să se închine la moaşte de sfînt".
Au cam intrat însă în panică atunci cînd au aflat de ameninţarea formulată de d-l Andrei Calciu (fiul părintelui, lawyer în Washington D. C., care auzise mai demult ce se punea la cale), că, în cazul în care îi vor dezgropa tatăl, îi va da în judecată, ca cetăţean american, pentru "profanare de morminte". În faţa acestei perspective, o anume îngrijorare s-a făcut simţită şi la nivel arhieresc.

Vă întrebaţi, desigur, care era starea cadavrului dezgropat (în legătură cu care a existat temerea, printre apropiaţii părintelui, ca nu cumva să se înceapă a fi împărţit cu bucăţica, aşa cum s-a petrecut, în parte, cu rămăşiţele poetului Radu Gyr, deshumat maian - nu fără acordul familiei - de la Cimitrul Bellu din Bucureşti şi reînhumat în cimitirul Mănăstirii Petru-Vodă, apoi scos din groapă şi dus în biserică, să i se închine lumea ca unui "sfînt cu moaşte" decretat ad-hoc, fără nici un proces de canonizare!). Răposat şi îmbălsămat în Statele Unite (unde şi-a trăit ultimii 21 de ani ai vieţii), Părintele Calciu, care şi-a dorit să fie înmormîntat la Petru-Vodă, a fost adus în ţară într-un sicriu sigilat, în care trupul era înfăşurat într-o folie protectoare. Înainte de a porni spre locul de îngropăciune, a fost depus în biserica Mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti (unde rostise, în 1978, cele "şapte cuvinte către tineri"), iar sicriul a fost deschis şi folia îndepărtată de la cap pînă la piept (părintele arăta ca un om viu adormit - americanii îşi făcuseră bine treaba - şi aşa ne-am luat rămas-bun de la el, în pragul lui decembrie 2006). Cînd sicriul a fost închis la loc, n-a mai fost trasă folia protectoare peste partea de sus, astfel că procesul de descompunere în pămînt n-a fost unitar: partea descoperită s-a uscat ("un craniu cu barbă"), iar cea acoperită a rămas aproape neschimbată după 7 ani. Este motivul pentru care la televizor şi pe internet au fost arătate mai ales picioarele dezgolite, capul fiind acoperit cu o glugă neagră, pentru a nu şoca şi deservi pretinsa "minune" (adică ideea fixă a "moaştelor" cu orice preţ). În realitate, la momentul dat, toate aceste lucruri îşi au explicaţii pur naturale.
Îmbălsămarea (mai ales cînd e foarte bine făcută) modifică în mare măsură condiţiile fireşti de descompunere (nefiind indiferent nici locul de îngropăciune - în cazul de faţă, unul foarte umed). Cu atît mai puţin pot fi trase concluzii definitive la un interval atît de scurt cu privire la eventualul statut de moaşte al osemintelor respective (statut pe care nu-l poate conferi fiecine, după cum i se pare lui, ci numai o comisie îndrituită, după îndelungi verificări). Nimeni nu poate şti - numai bunul Dumnezeu - dacă trecerea timpului le va vădi sau nu ca sfinte moaşte, peste un număr de ani. Trebuie avută răbdare şi trebuie respectate criteriile sau rînduielile prevăzute pentru aceste cazuri de tradiţia Bisericii (cf., între altele, subcapitolul intitulat "Moaşte. False moaşte" din volumul Spitalul creştin. Introducere în medicina pastorală de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă şi Pr. Dr. Mihai Valică, ed. a II-a, 2009, pp. 121-135 - lucrare apărută în colecţia "Teologie aplicată" a Editurii Christiana, chiar cu binecuvîntarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei).
Cu oarecare întîrziere (şi văzînd că lucrurile tind să scape tot mai mult de sub control), ierarhul de la Iaşi s-a pronunţat în sensul repunerii în mormînt, indicînd, în acord cu stareţul Hariton, un loc mai uscat, din imediata vecinătate a bisericii. La fel se pronunţase, în urmă cu cîţiva ani, şi Patriarhul Teoctist într-un alt caz asemănător: cel de la Boroaia, unde începuseră deja pelerinajele la presupusele moaşte ale Părintelui Ilarion Argatu ("Îngropaţi mortul la loc!"). Ierarhii Bisericii au autoritatea şi datoria să fie fermi atunci cînd evlavia populară riscă să o ia razna sau, altfel spus, cînd pietatea alunecă spre sminteală. Această "psihoză a moaştelor" (a vrea musai să pipăi sfinţenia) se învecinează mai degrabă cu superstiţia idolatră decît cu dreapta credinţă, dînd apă la moara senzaţionalismului ieftin şi putînd crea precedente periculoase, precum şi o discreditare a cultului moaştelor în conştiinţa publicului mai larg (şi aşa înclinat să vadă în practicile ortodoxe, după atîţia ani de educaţie ateistă sau laicistă, nişte reminiscenţe - mentale şi comportamentale - de "primitivism medieval", cum ştim bine că s-a întîmplat, mutatis mutandis, în cazul Tanacu).
A mai intervenit o mică tergiversare, dar pînă la urmă - slavă Domnului! - rămăşiţele Părintelui Calciu au fost reîngropate - nu am înţeles prea bine de ce nu în locul mai salubru de lîngă biserică, ci tot în mormîntul iniţial, dar aceasta are mai puţină importanţă.

Trebuie salutat faptul că obştea însăşi a înţeles necesitatea de a lua măsuri responsabile de reaşezare a lucrurilor pe făgaşul lor firesc şi de amendare profilactică a neascultării aducătoare de sminteală, votînd în unanimitate excluderea din mănăstire a celor vinovaţi de acest abuz reprobabil (capii răutăţilor au fost monahii Teodot şi Gabriel - acesta din urmă cunoscut şi ca administrator al unuia dintre cele mai toxice bloguri ortodoxiste, Apologeticum, al cărui radicalism suburban a adus, în ultimii ani, deservicii incalculabile imaginii publice a Părintelui Iustin şi a Mănăstirii Petru-Vodă; şi nu-i de mirare că au sărit să-i ia apărarea alte bloguri congenere, încercînd, fără nici un argument serios, ci doar cu o retorică exaltată, să perpetueze sminteala şi să facă din cei pedepsiţi, cum observa deunăzi monahul Moise Iorgovan, un fel de "martiri ai moaştelor" - sminteală de pe urmă care poate fi încă şi mai gravă decît cea dintîi).
Aşadar, după toată tensiunea şi deruta aduse de deshumarea abuzivă şi de iresponsabilele ei reflexe mediatice, situaţia pare să se fi liniştit (şi e de sperat că şi d-l Andrei Calciu va manifesta o înţelegere iertătoare, oricît de tulburat va fi fost, pe bună dreptate, de imaginile colportate pe internet). Şi poate că şi ierarhia Bisericii noastre va înţelege mai bine de ce este necesar ca astfel de lucruri să fie lămurite şi de la nivel oficial, păzind pietatea de ispitele smintelii şi autoritatea de bănuielile unei slăbiciuni nepăsătoare.
În ce-l priveşte pe Părintele Calciu, faptul de a nu avea osemintele validate ca moaşte nu-i ştirbeşte cu nimic sfinţenia şi eventualul drum spre sinaxare: el rămîne o mare figură martirică a secolului XX, înconjurată tot mai vizibil de căldura evlaviei populare. Nu toţi sfinţii au moaşte, iar un sfînt fără moaşte nu e mai puţin sfînt.
Părinte Gheorghe, Mărturisitorule jertfelnic, roagă-te pentru noi, şi de a nu ne sminti, şi de a nu fi altora sminteală, ci cu dreaptă cumpănire să ne pomenim martirii şi eroii, ridicîndu-ne la înălţimea pildei lor şi mulţumind lui Dumnezeu, Cel ce Se preamăreşte în toţi sfinţii Lui - cu moaşte şi fără moaşte!

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Părintele Calciu e cu noi: Biserica în lumea contemporană
* Intermezzo despre mînie (un text al Părintelui Calciu)
* Ultima cuvîntare publică a Părintelui Calciu (consemnată de Lucian D. Popescu)
* Parastasul de 4 ani al Părintelui Calciu (consemnare de Erast Călinescu)
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Prigoana cea dinăuntru (Cazul Părintelui Gheorghe Calciu)
* Tinereţea fără bătrîneţe a mărturisirii (cu un text de Lucian D. Popescu)
* Antologia Punctelor cardinale (II) - Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) - Pr. Gh. Calciu, "Martin Luther şi evreii..."
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) - Pr. Gh. Calciu, "Apocalipsa şi ştiinţa"
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) - Pr. Gh. Calciu, "Masoneria şi organizaţiile internaţionale"
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) - Pr. Gh. Calciu, "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!"
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) - Pr. Gh. Calciu, "Demonizarea Americii"
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) - Pr. Gh. Calciu, "Political correctness?"

29 de comentarii:

  1. Pr. Calciu a stiut cum ne vom purta, de-asta a lasat testamentul. E o rusine cand zicem ca ne cinstim Sfintii fiecare sa faca dupa capul lui, nesocotind autoritatea preotilor.
    Cu asa apucaturi de „evlavie populara” nu e de mirare ca ierarhia nu se grabeste sa-i canonizeze pe Sfintii Inchisorilor. Vrem ca ierarhii sa ne asculte, dar incalcam pana si regulilele privind deshumarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Parintele Gheorghe Calciu e sfant oricum, cu sau fara moaste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stati sa vedeti cand se vor face sapte ani de la inmormantarea parintelui Justin Parvu! Cred ca sunt unii care dorm de pe acum cu lopetile sub perna!
    Nu multa credinta are nevoie de minuni si semne, ci putina credinta, ca ologul de carje.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu știam cine se ocupă de Apologeticum, dar, ca unul neînduhovnicit, am privit blogul cu repulsie din primul moment...

    RăspundețiȘtergere
  5. Problema nu este canonizarea pripita. Unii poate isi doresc sa se repare cumva imensa greseala de acum 33 de ani. Atunci majoritatea populatiei ro(85%) au huiduit pe Pr. Calciu, venit in tara ca un potential candidat la presedintie, iar apoi s-au inghesuit ca vitele sa voteze pe cei in slujba diavolului.
    De la acel moment de mare rascruce ni se trag ponoasele. Si probabil nu se mai va putea repara vreodata.
    Pr. Calciu trebuie venerat ca un martir, iar cei 85% sa-si toarne cenusa in cap, daca mai au simtul rusinii.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Anonim 7:53 PM

    Vă referiţi, desigur, la venirea părintelui în ţară de acum 23 (nu 33) de ani, pe fondul primei mineriade, cînd însuşi preşedintele Iliescu a incitat lumea împotriva sa pe micile ecrane, în direct, fără ca măcar să-i tremure vocea.
    Părintele îmi amintesc că se afla atunci acasă la Marcel Petrişor, asaltat de oameni care se înghesuiau să-l revadă după mulţi ani, aşa că nu s-a uitat la televizor, să vadă cum îl huiduiau, cot la cot, preşedintele (încă neales) şi minerii.
    Pe urmă - nu mult mai tîrziu - a venit "Duminica Orbului" (cînd mi-l amintesc pe Petre Ţuţea spunînd: "Am făcut 12 ani de închisoare pentru un popor de oligofreni!", iar cînd cineva de alături i-a obiectat: "Bine, domnule Ţuţea, dar dvs. nu sînteţi român?", bătrînul i-a răspuns tranşant: "Nu, eu sînt turc!").

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu s-ar fi ajuns aici daca Biserica si-ar fi facut datoria si ar fi comunicat cu poporul, explicandu-i cu grije si rabdare parinteasca.
    Biserica noastra se poarta insa tot mai mult ca o oficina masonica sau mafiota care lucreaza pe ascuns, iar fata de framantarile "turmei" pare sa aibe numai un dispret plictisit.

    M. B.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ M. B.

    Cu inima strînsă, tind să vă dau dreptate.


    @ Mai multor anonimi nepostaţi

    Încercaţi pe Apologeticum şi Saccsiv, unde vă este cloaca!

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumim pentru lamuriri. Pana acum condamnam Biserica oficiala, ca nu accepta existenta moastelor parintelui. Mie imi place apologeticum. De saccsiv ce parere aveti. E un blog pe care il urmaresc. Dar si razboi intru cuvant a cazut in capcana, desi ei par mai echilibrati.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dl Codrescu, si daca nu aveti dreptate, daca totusi Trupul Pr este proslavit de Dumnezeu. Culoarea picioarelor este aceeasi ca si la Pr Ilie lacatus de a carui moaste sper ca nu aveti dubii sau cu cele ale Sf Ioan Iacob Hozevitul. Din cate stiu nu toti sfintii au tot trupul intreg neputrezit ci uni au doar anumite parti ale corpului sau unii au doar oase si indiferent ca e vorba de trup neputrezit sau de oase din cate stiu moastele au o culoare aramie( galben maroniu) fata de alte cadavre sau oase. Tocmai ma bucuram de aceasta veste, iar dvs distrugeti bucuria din multe suflete. Sunt de acord ca trebuie sa fim cu luare aminte dar nici chiar asa sa respingem din start posibilitatea unei minuni. Din cate am intele Trupul pr Calciu a fost dezgropat acum o luna si a stat afara, daca era incepea sa putrezeasca in timpul acesta si partea care nu a putrezit. In fine eu cred in continuare ca este Sfant indiferent ca are trupul neputrezit sau nu, dar m-as bucura sa fie vorba de moaste ca sa fie ca o lovitura in plus pentru comunistii care conduc tara si Biserica si care nu vor sa auda de cinstirea marturisitorilor din temnitele comuniste.

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Daniel

    Mie nu mi se pare că "Război întru Cuvînt" ar fi căzut în vreo capcană. Cît despre Saccsiv... Dar hai să nu mai punem paie pe foc, că şi aşa pîrjolul e mare în plin post al Naşterii Domnului!
    Mai degrabă să ne rugăm de-acum ca, o dată repuse osemintele în pămînt, spiritele să se potolească, iar Biserica să-şi îndrume "turma" după cuviinţă (începînd cu ierarhul de la Iaşi, direct amestecat în evenimente).

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Irina

    Nu e exclus şi cu toţii ne-am bucura, dar nu e căderea noastră să decidem. Pentru aceasta sînt rînduieli stricte, care trebuie respectate de la vlădică la opincă. Nu-i în discuţie sfinţenia părintelui, cum cred că am precizat destul de clar, mai cu seamă în finalul expunerii mele.
    Vă doresc din toată inima o credinţă în stare să se bucure dincolo de "minuni" şi "semne"!

    RăspundețiȘtergere
  13. Au cazut in capcana ca nu stiau cum sta treaba cu conservarea trupului parintelui. Au crezut ca sunt moaste.

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Daniel

    Acum am înţeles. Era un lucru care tuturor ne-ar fi plăcut (şi a cărui bucurie nu-i exclus s-o trăim mai tîrziu, direct sau prin urmaşi).

    RăspundețiȘtergere
  15. Da asa este, dar totusi culoarea este ca a moastelor. Nu pot sa cred ca parintii de la Petru Voda se preteaza la asa ceva, pentru ca pot face mai mult rau prin astfel de afirmatii. Sper sa sa fie vorba de moaste pentru ca am mai spus astfel se demonstreaza inca o data sfintenia celor ce au patimit in temnitele comuniste.

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu ar trebui sa spuna ceva si Patriarhul Romaniei la o tulburare de asemenea proprotii?

    RăspundețiȘtergere
  17. Biserica pare sa fie mai preocupata sa ii stoarca de bani pe credinciosi decat sa ii indrumeze. Tocmai de aceia oamenii apleaca tot mai mult urechile spre fel de fel de alti indrumatori, fiecare dupa cum il taie si pe el capul. Si iata unde se poate ajunge.
    Va rog sa ma credeti, fratilor si surorilor, ca scandalul e mult mai mare decat arata aici dl. Codrescu si sa ne pazeasca Dumnezeu de consecintele cele mai rele pe care se poate sa le aibe in timp.
    E nenorocire mare cu presa de scandal si cu internetul, si Biserica nu face nimic ca sa spuna ce trebuie si cum trebuie, lasand atata lume in necunostiinta, ratacire si vrajba. Dar ierarhii ei vor fi primii care vor da socoteala de toate in fata lui Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  18. @ Anonim 11:52

    Este adevărat că rămîn destule de imputat ierarhiei (care este şi ea alcătuită din OAMENI şi trăitoare SUB VREMI), dar să nu uităm totuşi că în cazul de faţă intervenţia fie şi tardivă a Înaltului Teofan a fost pînă la urmă decisivă.
    Cît despre proporţiile "scandalului", constat şi eu, descumpănit, că, în loc să scadă, cresc de la o zi la alta. Mi-e greu să cred că, în asemenea condiţii, Biserica va continua să tacă şi să-şi camufleze atitudinea.
    Pînă una-alta, cel mai înţelept este să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi şi pentru toate.

    RăspundețiȘtergere
  19. E destul de trist cât de uşor se poate cădea în cultul formei, ratând fondul problemei sau punându-l în paranteză… Se întrevede, cred, în ezitările decizionale şi declarative ale autorităţilor ecleziastice un joc ambiguu de intenţii/demersuri ,,de facto” şi ,,de jure”… Poate mult mai rea e însă transformarea într-un viţelul de aur mediatic a problemei, cu consecinţe – iată – în înşelarea spiritelor mai ,,simţitoare”, aşa cum a intuit, bun cunoscător al oamenilor, părintele Calciu însuşi. Fiziologia credinciosului obstinat poate lua forme aberante, el consumând coaja tare a aparenţelor (adesea tabloidizate) şi aruncând miezul nucii – înţelesul profund şi sublim al lucrării. Credendo vides ! E destul să crezi…

    RăspundețiȘtergere
  20. Si daca, in ciuda tuturor acestor argumente ale articolului - cum ca trupul pr. Calciu ar fi fost bine imbalsamat - acestea sunt totusi sfinte moaste? De ce IPS Teofan nu i-a citit dezlegarile, asa cum a lasat cu limba de moarte pr. Calciu? Sau i-a citit si lumea nu stie...
    Oare dupa cat timp o sa aflam daca sunt sfinte moaste sau nu?
    Cat despre parintele Argatu, am trecut pe la Boroaia, si acolo se afla trupul lui in biserica, unde esti invitat sa i te inchini. Din pacate, este pus sub sticla, si oricat am incercat eu sa miros, nu am simtit nici o mireasma. Ce stiti dpesre acest parinte, eu stiu ca exista o mare controversa: unii spun ca a fost un eretic, altii ca a fost un sfant. Care este adevarul?

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Anonim 7:24 PM

    Ilarion Argatu eretic? Hai să fim serioşi! O fi controversă în jurul moaştelor sale, dar vas de sfinţenie a fost, iar evlavia populară nu-i deloc gratuită nici în cazul său, cum nici în cazul Părintelui Calciu.
    Aici nu-i însă în discuţie (şi mă mir că n-aţi sesizat!) dacă osemintele respective sînt sau nu sfinte moaşte (aceasta nu e treaba şi căderea noastră să ne pronunţăm); poate că sînt şi că se vor vădi ca atare în timp, primind recunoaşterea oficială a Bisericii, cînd va voi Dumnezeu să se întîmple şi după toată rînduiala binecuvîntată a Ortodoxiei. Aici e în discuţie o pripă abuzivă, generată de o inadmisibilă neascultare şi de o smintitoare vîlvă mediatică. Şi mai mult decît atît: e vorba de un precedent primejdios şi de un întreg fenomen psihotic (căutarea maniacală de moaşte şi cinstirea lor în afara regulilor şi dispoziţiilor bisericeşti), care trebuie atent şi părinteşte gestionat de factorii abilitaţi şi responsabili (Patriarhia de la Bucureşti şi Mitropolia de la Iaşi, Sfîntul Sinod şi Comisia de Canonizare), pentru ca lucrurile să n-o ia razna şi să fie ţinute sub un control de autoritate, fără de care există riscul ca o anumită mentalitate magică să pervetească pe nesimţite dreapta credinţă.
    Problema e serioasă şi nu ne confruntăm numai noi cu ea. Greşeala poate să survină şi la nivel mai înalt. În Rusia, bunăoară, după ce au fost canonizaţi cam în grabă o seamă de noi mucenici, se pune acum, oficial, problema unor comisii de... decanonizare, descoperindu-se între timp în viaţa unora dintre recenţii canonizaţi aspecte incompatibile cu sfinţenia (ca să nu mai vorbesc de formele aberante pe care le cunoaşte acolo evlavia populară, ajungîndu-se pînă la fel de fel de milenarisme şi pietisme magice, ba chiar pînă la o adevărată campanie pentru canonizarea lui... Stalin!).
    E nevoie, mai ales în vremuri ca ale noastre, de prudenţă şi veghe neîntreruptă, de păzirea strictă a tradiţiei şi de păstrarea unităţii în jurul autorităţii eclesiale (căci fără ierahie nu există Biserică, cum Părintele Calciu însuşi nu prididea să aducă aminte cu fiecare prilej).

    RăspundețiȘtergere
  22. Vorba Părintelui Cleopa: "Răbdare, răbdare şi iar răbdare!".

    Pr. Nicolae

    RăspundețiȘtergere
  23. Mulţumesc pentru că am avut prin intermediul dumneavoastră posibilitatea de a cunoaşte adevărul în această controversă.

    RăspundețiȘtergere
  24. Să ne aducem aminte că Antonie cel Mare a cerut celor doi ucenici ai săi acelaşi lucru, adică să fie îngropat şi aşa să rămână.
    Aceia i-au ascultat cuvântul întocmai.

    A se vedea: http://binevestitorul.wordpress.com/2013/12/15/de-ce-n-ar-fi-trebuit-deshumat-parintele-calciu/

    RăspundețiȘtergere
  25. Barbu Catargiu18/12/13 11:24 p.m.

    @Razvan Codrescu

    Stiti sau aveti cum sa ma indrumati spre o sursa cu discursul lui Iliescu in care-l mentioneaza pe parintele Calciu?

    Si daca nu, macar va amintiti din memorie cand a vorbit despre el? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  26. @ Barbu Catargiu

    Pe cît îmi amintesc, era prin februarie 1990, la televiziunea naţională (pe atunci nu apăruseră alte televiziuni). Minerii dăduseră iama în parlament şi Iliescu venise să-i liniştească.

    RăspundețiȘtergere
  27. Sergiu Bistriteanu19/12/13 11:45 a.m.

    De aceasta psihoza a moastelor sunt vinovati in primul rand ierarhii nostri care au incurajat aceasta manifestare mai mult decat se cuvenea. Pe buna dreptate spunea cineva ca cea mai mare cinstire a sfintilor este urmarea pildei vietii lor. De sa ne miram ca se ajunge la aceste deplasari atata vreme cat ierarhii nostri scot moastele din manastri pentru balciuri religioase. Vezi cazul PS Calinic cu plimbarea moastelor SfinteiFiloteea prin parohii. Recent am auzit ca mitropolitul Laurentiu va lua capul mitropolitului Andrei Saguna sa colinde parohiile in care slujeste insotit de capul acestuia. Daca Biserica noastra numai poate oferi hrana duhovniceasca doar prin aceasta exacerbare a moastelor inseamna ca lucrurle stau destul de grav. Trebuie sa ne trezim din aceasta stare. Ma bucur ca iata inca o data salvarea vine prin lucrarea laicilor atat de putin pretuiti de ierarhia noastra. felicitari Domnule codrescu pentru acest punct de vedere! Sarbatori cu pace si bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  28. http://emiliacorbu.ro/2013/12/confuzia-traditiilor-lectia-parintelui-gheorghe-calciu/

    RăspundețiȘtergere

  29. @ Emilia Corbu

    Pertinenţă şi măsură. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere