sâmbătă, octombrie 26, 2013

PE URMELE SFÎNTULUI DIMITRIE CEL NOU

SUMARUL BLOGULUI

Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou (27 octombrie)

Sfîntul Dimitrie cel Nou:
o identitate pierdută?

Cine a fost cu adevărat Sfîntul Dimitrie cel Nou? În ce perioadă a trăit patronul spiritual al Bucureştilor? A fost acesta un simplu mirean, ori un călugăr îmbunătăţit? Îi putem adăuga cuviosului Dimitrie Basarabov şi titulatura de mucenic? Este oare localitatea Basarabovo locul de baştină al sfîntului?... Tot atîtea întrebări la care istoricii, etnologii ori oamenii Bisericii s-au încumetat adeseori, în trecut, să afle un răspuns. Cîţiva cercetători de la Universitatea din Veliko-Tîrnovo consideră, astăzi, că au aflat cheia dezlegării acestei enigme...

Totul a pornit de la scrierile unui cărturar aromân de la începutul secolului al XVI-lea, coroborate cu studiile de teren din ultimii ani, din zona Văii Lomului, ale unei echipe de cercetători conduse de renumitul etnolog bulgar Todor Mollov. Cărturarul, popa Peiu (Pop Peio), aşa cum îl arată numele, a fost preot „în cetatea Serdicăi” (Sofia de astăzi), în primele decenii de după 1500, fiind considerat cel mai important scriitor – de expresie medio-bulgară – de la sud de Dunăre, din prima jumătate a secolului XVI-lea. În 1515, acesta va aşterne în scris viaţa şi martiriul unuia dintre cei mai buni fii duhovniceşti ai săi, Gheorghe din Kratovo – un tînăr aromân din Macedonia. Autorul hagiografiei (scrise cel mai probabil la puţină vreme după data martiriului – 11 februarie 1515), ce va participa – şi nu doar ca  simplu spectator – la mucenicia tînărului Gheorghe, nu-şi va dezălui  numele în mod explicit în carte; acesta fiind menţionat doar într-un acrostih al canonului slujbei mucenicului.
În Cuvîntul înainte la Viaţa Sfîntului Gheorghe din Kratovo (tradusă nu demult şi în româneşte, la Editura Sophía din Bucureşti), renumitul cărturar din Serdica caută să-i convingă pe contemporanii săi că, chiar şi după căderea Ţaratului creştin vlaho-bulgar de la Tîrnovo în mîinile păgînilor şi după depăşirea împovărătorului an 1492 (7000 de la Facerea lumii), un an încărcat cu profunde semnificaţii eshatologice, Cel Preaînalt nu a părăsit poporul creştinesc şi că acesta încă poate să mai nădăjduiască la mîntuire. Îi ia ca pildă pe aleşii lui Dumnezeu, care şi-au dat viaţa lor pentru Hristos şi apărarea credinţei. Pregătind calea prezentării noului mărturisitor al ortodoxiei – Gheorghe din Kratovo (martir considerat astăzi, alături de Sfîntul Nicolae de Ianina – un alt aromân – ca ocrotitor al capitalei vecinilor bulgari), autorul introduce mai întîi în scenă un sfînt contemporan, care s-a nevoit „în apropierea oraşului Resi (Ruse) de lîngă Dunăre”...

Popa Peiu descrie cu lux de amănunte biografia acestui „nou luminător”, pe care l-a cunoscut îndeaproape în viaţa lui pământească. Prin Botez, sfântul la care face referire cărturarul aromân s-a numit Ştefan, fiind născut la sud de Dunăre, în satul Penkovţi (localizat, după vechile catagrafii turceşti, fie lîngă Sofia, fie lîngă Tîrnovo). „Prezbiterul Ştefan”, după cum îl numeşte autorul, din pricina strîmtorărilor la care este supusă familia sa de către turci, va fugi din satul natal la Serdica, unde este găzduit în casa lui popa Peiu, cu care discută, adeseori, „despre cele de folos sufletului”. După puţină vreme, el va trece însă în Ungrovlahia, devenind un apropiat al domnitorului „Radul” (Radu cel Mare – 1495-1508), fiul lui Vlad Călugărul. În Valahia, murindu-i soţia, preotul Ştefan se va închinovia într-una dintre bogatele mănăstiri de la noi, luîndu-şi numele de Sofronie. Atunci cînd domnitorul valah, care îi fusese ocrotitor, se mută la cele veşnice, ieromonahul se întoarce din nou la sud de Dunăre, stabilindu-se „în apropiere de Resi, în satul numit Manastir”.

Popa Peiu ne dezvăluie, mai apoi, în acelaşi Cuvînt înainte, cîteva aspecte semnificative din biografia ieromonahului Ştefan-Sofronie. Îndeletnicindu-se cu postul şi rugăciunea, acesta sporea de la o zi la alta „întru nevoinţă, răbdare şi milostenii”. Diavolul nu va răbda însă prea mult timp apropierea lui de Dumnzeu, îndemnînd pe unul dintre apropiaţii ieromonahului să-l omoare. Lovindu-l cu un topor în cap, ucenicul îl va lipsi pe Sofronie de viaţa cea pămîntească. La trei ani după moartea sa, Sofronie se va arăta vieţuitorilor mănăstirii de pe Lom, poruncindu-le să fie scos din mormînt. Spre mirarea tuturora, el a fost aflat „ca şi cum ar dormi”, preacinsititele sale moaşte fiind pline de bună mireasmă. Preotul cărturar nu uită să amintească nici „de mulţimea minunilor şi vindecărilor sfîntului, ce fac vestite pînă departe acele locuri”. La sfîrşitul scurtei, dar edificatoarei sale relatări, hagiograful, pentru a ne convinge şi mai mult de adevăr, exclamă: „Iar cel ce nu crede acestor cuvinte, să meargă el însuşi acolo, ca să vadă şi să se încredinţeze de adevăr!”.

Konstantin Josef Jireček (1854-1918), un învăţat ceh, va încerca să identifice „satul Manastir, din apropiere de Ruse” cu Gorna Manastiriţa (azi Borovo) ori Dolna Manastiriţa (Volovo) de pe Valea Lomului, însă, pînă în zilele noastre, în ciuda vechilor denumiri ale celor două aşezări, nu s-au aflat urme de vieţuire monahală în zonă. Din Viaţa scrisă de popa Peiu rezultă însă limpede că sfîntul s-a retras într-un loc de asceză, unde se îndeletnicea mai ales cu postul şi rugăciunea, întărindu-se întru nevoinţă şi virtute. Un argument puternic în identificarea locului de retragere a ieromonahului cu satul Basarabovo e faptul că mănăstirea din apropierea acestei localităţi era singura activă de pe Valea Lomului, în apropiere de Ruse, la sfîrşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor (există mai multe mărturii în acest sens), bucurîndu-se de ocrotirea domnilor munteni. Poate tocmai faptul că mănăstirea de la Basarabovo era de-sine-stătătoare şi primea sprijinul constant al curţii valahe îl va încuraja pe Sofronie să se reîntoarcă la sud de Dunăre.

Că domnii Ţării Româneşti, în secolul al XVI-lea, deţineau proprietăţi şi aveau supuşi dincolo de Dunăre o demonstrează un lung şir de registre şi „tefetere” otomane. Astfel, există date exacte din 1564-1565 despre satul Basarabovo – localitate în care slujeau trei preoţi, susţinuţi material de la nord de Dunăre – asupra numărului gospodăriilor şi dărilor acestora. Saraiul lui Mircea Ciobanul (1545-1559), de lîngă Ruse, este consemnat, de asemenea, în două legi emise de sultanul Murad III, cât şi în notele de călătorie ale francezului Pierre Lescalopier, care poposeşte aici la cîţiva ani după moartea voievodului. În secolul al XVII-lea, datele despre satul Basarabilor se înmulţesc, numele localităţii şi al mănăstirii din apropiere fiind consemnate în documente importane ale vremii sub diverse nume: „mănăstirea lui Basarabă”, „satul mănăstirii lui Basarabă”, Parabut, Basarabov ori Basarabovo.

Ce aduce nou studiul etnologului bulgar Todor Mollov, care încearcă să identifice „satul Manastir de lîngă Ruse” cu Basarabovo şi pe Ştefan-Sofronie cu „Noul Dimitrie”? Pornind de la prima copie a Istoriei slavo-bulgare a lui Paisie Hilandarski, descoperită la Ruse, în secolul al XIX-lea,  în care este relatat episodul căutării unei comori de către turci în mănăstirea de la Basarabovo, prilej cu care aceştia iau moaştele sfîntului şi le aruncă în apa Lomului, „unde vor rămîne vreme 33 de ani”, Todor Mollov leagă întîmplarea de cele două documente amintite mai sus, din 20 ianuarie 1576, emise de cancelaria lui Murad III, prin care sultanul îi poruncea valiului de Ruse să verifice informaţiile locale, potrivit cărora Mircea Ciobanul „ar fi îngropat, pe cînd trăia, în saraiul său de la Ruse, o mulţime de galbeni”. Nu există rapoarte asupra rezultatelor săpăturilor de la palatul voievodului, însă un fapt rămîne totuşi cert: din pricina săpăturilor – desfăşurate, se pare, pe o arie destul de extinsă – peste cîţiva ani urmaşii domnului vor căuta să vîndă palatul şi o bună parte din proprietăţile din zonă. Amploarea „căutărilor de comori” din epocă va marca profund mentalul colectiv, fapt ce va contribui decisiv la scrierea de mai apoi a vieţii Sfîntului Dimitrie. Tot în perioada respectivă, ortodoxia  începe să fie aspru prigonită la sud de Dunăre.

Todor Mollov consideră că episcopul faimoasei cetăţi Cerven, Ieremia, unul din cei patru principali organizatori ai revoltei de la Tîrnovo, din 1598, este cel care va schimba numele sfîntului de pe Lom din Sofronie în Dimitrie, plasînd sărbătoararea „Noului Dimitrie” în cea de-a doua zi de după hramul catedralei din Cerven – Sfîntul Dimitrie, Izvorîtorul de Mir; vechiul nume al sfîntului (prăznuit ca atare între 1513-1576, pe 28 mai), nemailăsînd, în zilele noastre, vreo urmă în conştiinţa credincioşilor în zona Cerven-Ruse. Motivul acestei schimbări? Primele încercări de revoltă împotriva puterii anticreştine, sub conducerea boierului Teodor Balina din Nicopole, aveau nevoie, după scoaterea moaştelor sfîntului din Lom, unde au rămas o scurtă perioadă de timp; (numărul de 33 de ani fiind folosit mult mai tîrziu şi în chip simbolic), de un „Nou Dimitrie” – Sfîntul Dimitrie fiind ocrotitorul ţarilor vlaho-bulgari de la Tîrnovo – care să-i însufleţească pe creştinii tot mai prigoniţi din Balcani. În epocă, de altfel, se aflase chiar şi un urmaş al ţarului Şişman, gata să refacă ţaratul creştin, căzut de aproape două veacuri sub păgîni. Istoria slavo-bulgară, din 1762, a lui Paisie Hilandarski, cît şi rapoartele episopului catolic, Nicola Pulliezi, ce vizitează Basarabovo în 1764 (şi este mult mai aproape de adevăr în ceea ce priveşte datarea vieţii pămînteşti a patronului spiritual de azi al Bucureştilor), aveau să consacre definiv, pentru hagiografiile ce vor urma de aici înainte, numele sfîntului de pe Valea Lomului: Dimitrie cel Nou.

Gheorghiţă CIOCIOI

Bulgaria: Valea Lomului 


Pentru hagiografia încetăţenită a Sfîntului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, zis şi Boarul, căruia poetul Sandu Tudor (mai tîrziu: ieroschimonahul Daniil, martirizat în 1962 în temniţa comunistă de la Aiud) i-a scris un splendid Acatist - cf. Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Acatiste, Prima ediţie integrală, îngrijită de Alexandru Dimcea şi Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2009 -, a se vedea pe acest blog următoarele două postări:



3 comentarii:

La 26/10/13 5:57 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Buna ziua,
Va deranjez pentru doua minute venind la d-voastra cu rugamintea de a posta cateva randuri despre mine.Am nevoie de sprijinul d-voastra pentru a trece peste acest obstacol care a venit in viata mea acum doua saptamani.Mai multe detalii despre mine le gasiti pe pagina de blog:http://nicupavil.blogspot.ro/ sau pe pagina de facebook:https://www.facebook.com/NicuPavil?ref=hl

 
La 26/10/13 10:59 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Se spune că cele mai bune răspunsuri se obţin în urma întrebărilor bine puse, iar microstudiul propus despre identitatea Sfântului Dimitrie Basarabov confirmă această butadă. Sunt sintetizate aici câteva dintre cele mai tulburătoare nedumeriri ale bunului creştin bucureştean în legătură cu patronul spiritual al oraşului său, într-o încercare – documentată şi convingătoare – de clarificare a problemelor, condusă cu rigoare ştiinţifică şi o bună logică argumentativă. Cronologia cercetărilor întreprinse, eficienţa fiecărei etape a ei în construirea unei identităţi a sfântului, refacerea unui traseu real şi spiritual parcurs de acesta, precum şi receptarea şi practicarea cultului său, la stânga şi la dreapta Dunării, toate se regăsesc în expunere, cu cert câştig informativ şi sufletesc pentru cititor. Multe mulţumiri autorului şi gazdei sale electronice pentru postarea atât de necesară şi de potrivită azi, la vreme de sărbătoare şi de bucurie a regăsirii de sine, sub ocrotirea blândă a sfântului...

 
La 27/10/13 2:02 p.m. , Blogger Gheorghiţă Ciocioi a spus...

Multumim si noi autorului (ori autoarei) comentariului. Discutiile in jurul personalitatii patronului Bucurestilor sunt, desigur, unele complexe. Dupa sinaxarele romanesti ( traditia...), sfantul s-a nascut la inceputul sec al XIII-lea. Dupa cele bulgaresti, in 1685, Dimitrie din Basarabi inca mai traia... Destul de longeviv, prin urmare. Prin 1479/1480, dupa registrele de dari otomane, la Basarabovo, erau doar 14 gospodarii. Greu de spus cate case vor fi fost pe la 1200, cu 3 veacuri inainte, in acest satuc de pe Lom... Zona este cunoscuta insa, mai ales, ca fiind cea mai mare vatra isihasta din Balcani (alaturi de Athos, Paroria si Kelifarevo) din sec. al 14-lea.. Un drum pana la Ivanovo/ Basarbovo poate convinge pe oricine de acest fapt prin multimea de bisericute rupestre pictate. Din pacate (desi multe dintre ele fac parte din Patrimoniul UNESCO), neglijenta nu e deloc putina pe aceste locuri. In anii 70, o frumoasa biserica rupestra, cu hramul Sf Parascheva, a fost demolata de socialismul atotbiruitor. Aceasta era situata in apropierea varsarii Lomului in Dunare.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire