INTERMEZZO LIRIC: TAINELE EVEI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

Cu vegetala tălpilor splendoare,

laşi urme-n visul meu, ca de penel,

iar părul tău de-aramă sunătoare

descîntă vîntul şi îl ia cu el.

E prima Evă-atît de vie-n tine

încît mă-ntreb din care fruct oprit

muşca-vei iarăşi cînd ispita vine,

cu şarpele pe ea încolăcit.

Din nou vom lua-o de la capăt, poate,

în veci de veci aceiaşi, tu şi eu,

de nu cumva i s-a urît de toate,

cu crucea lui cu tot, lui Dumnezeu,

şi nu pe noi, ci şarpele-l va scoate

din raiu-n care ne-ntrupăm mereu.

II

Cînd fără număr văd femei frumoase,

ce-au fost in illo tempore doar una,

cît de frumoasă, mă întreb întruna,

a fost aceea ce din rai ne scoase?

Cum de-a-ncăput în coasta mea odată

atîta viu prisos de frumuseţe

şi cum ar fi din nou să mă răsfeţe

iubirea cea dintîi şi-adevărată?

Cum aş putea să-ndur splendoarea ei

eu, păcătosul veacului tîrziu,

cînd tot mai veşted sînt, din tată-n fiu,

şi anii mă apasă tot mai grei?

Oricîtă rîvnă-am pune-acum şi-aci,

ce-am fost odată, Doamne, n-om mai fi!

III

În mersul ei mai zveltă ca o ciută,

e toată rotunjimi şi mlădiere,

iar carnea ei, ce după rut se cere,

o pradă-n poale vîntul şi-o sărută.

Sînt de prisos şi gînduri, şi cuvinte,

cînd firea-n ea e frumuseţe pură -

şi ce sau cine-i poate fi măsură,

la cît îi ard privirile de sfinte?

Căci viaţă e, din creştet la călcîie,

şi nu-i ca viaţa nici un dat mai sfînt,

să întrupeze duhul din pămînt

şi s-amiroasă-a smirnă şi-a tămîie;

iar dacă-ar fi fecioară să rămîie,

e loc în ea destul pentru Cuvînt!

Răzvan CODRESCU