luni, aprilie 08, 2013

INTERMEZZO LIRIC: TAINELE EVEI




I

Cu vegetala tălpilor splendoare,
laşi urme-n visul meu, ca de penel,
iar părul tău de-aramă sunătoare
descîntă vîntul şi îl ia cu el.

E prima Evă-atît de vie-n tine
încît mă-ntreb din care fruct oprit
muşca-vei iarăşi cînd ispita vine,
cu şarpele pe ea încolăcit.

Din nou vom lua-o de la capăt, poate,
în veci de veci aceiaşi, tu şi eu,
de nu cumva i s-a urît de toate,
cu crucea lui cu tot, lui Dumnezeu,
şi nu pe noi, ci şarpele-l va scoate
din raiu-n care ne-ntrupăm mereu.


II

Cînd fără număr văd femei frumoase,
ce-au fost in illo tempore doar una,
cît de frumoasă, mă întreb întruna,
a fost aceea ce din rai ne scoase?

Cum de-a-ncăput în coasta mea odată
atîta viu prisos de frumuseţe
şi cum ar fi din nou să mă răsfeţe
iubirea cea dintîi şi-adevărată?

Cum aş putea să-ndur splendoarea ei
eu, păcătosul veacului tîrziu,
cînd tot mai veşted sînt, din tată-n fiu,
şi anii mă apasă tot mai grei?
Oricîtă rîvnă-am pune-acum şi-aci,
ce-am fost odată, Doamne, n-om mai fi!


III

În mersul ei mai zveltă ca o ciută,
e toată rotunjimi şi mlădiere,
iar carnea ei, ce după rut se cere,
o pradă-n poale vîntul şi-o sărută.

Sînt de prisos şi gînduri, şi cuvinte,
cînd firea-n ea e frumuseţe pură -
şi ce sau cine-i poate fi măsură,
la cît îi ard privirile de sfinte?

Căci viaţă e, din creştet la călcîie,
şi nu-i ca viaţa nici un dat mai sfînt,
să întrupeze duhul din pămînt
şi s-amiroasă-a smirnă şi-a tămîie;
iar dacă-ar fi fecioară să rămîie,
e loc în ea destul pentru Cuvînt!

Răzvan CODRESCU

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire