marți, aprilie 02, 2013

INTERMEZZO LIRIC: RONDELURILE NEAMULUI UITUC




I

Am fost şi noi un neam cîndva în stare
să vrem mai mult şi să visăm mai pur,
dar ne-au mîncat şi cîinii dimprejur,
şi tenia ascunsă-n mădulare.

Şi firea ne-am smintit-o-atît de tare
că azi să crezi e-aproape un cusur
c-a fi mai mult şi a visa mai pur
am fost şi noi un neam cîndva în stare.

Ajunsem toţi mai mici ca fiecare,
şi fiecare-n sinea lui sperjur,
şi nu e cruce mai cumplit de mare
decît să ne-amintim, privind în jur,
c-am fost şi noi un neam cîndva în stare!


II

Ne-am săturat de noi pînă la vise,
nu vrem să fim ce sîntem, nici ce-am fost,
nimic nu-i sfînt în noi, nici n-are rost,
şi dăm cu tifla zînelor promise.

Cerşind spăşiţi la alte uşi să ni se
azvîrle-un os ori da un adăpost,
nevrînd să fim ce sîntem, nici ce-am fost,
ne-am săturat de noi pînă la vise.

Lingăi şi slugi, vînduţi fără zapise,
ne ştie-o lume-ntreagă de neam prost,
ce viitoru-n pîntec şi-l ucise
şi, învăţînd uitarea pe de rost,
ne-am săturat de noi pînă la vise.


III

Mai are Domnul pentr-un neam uituc
răbdare, drag şi iertătoare milă,
şi poate duce crucea lui umilă
atîta moarte cîtă dă buluc?

Cînd mult ne-a dat, dar sufletul năuc
s-a adîncit, cu trup cu tot, în silă,
răbdare, drag şi iertătoare milă
mai are Domnul pentr-un neam uituc?

Va mai trimite el vreun sfînt haiduc
s-aprindă-n noi crîmpeiul de feştilă
pe care-n inimi chiar şi robii-l duc?
În Cartea Vieţii poate-un dos de filă
mai are Domnul pentr-un neam uituc…


IV

Un neam creştin cît limba lui de mare
de-om mai rîvni s-ajungem vreodată,
doar Eminescu singur o să poată
să fie-ntreg în toţi şi-n fiecare.

Doar el ne poate fi cuminecare
pe cît ne e iubire-ntruchipată,
de-om mai rîvni s-ajungem vreodată
un neam creştin cît limba lui de mare.

Dar cît rămînem lene şi uitare,
e rană-n noi, mereu nevindecată,
ce poate rost din mila sfîntă are
să-nfăţişeze viu, la judecată,
un neam creştin cît limba lui de mare.

Răzvan CODRESCU


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire