joi, martie 28, 2013

INTERMEZZO LIRIC: TREI RONDELURI TÎRZII




I

Iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin,
şi-albeşte-n noi durerea din creştet pînă-n poale,
iar visul peste noapte întinde braţe goale,
uituc de sine însuşi şi morţii mai vecin.

E rău şi de-amintirea ne dă parşiv tîrcoale
cînd ştim că orice-am face, mai mult sau mai puţin,
iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin,
şi-albeşte-n noi durerea din creştet pînă-n poale.

Ce-a fost desfăt n-alină ce este astăzi chin,
nici nu-i e dat ca morţii să-i stea cumva în cale,
nici n-are loc la masa ospăţului divin,
căci cît ar fi de multe, de mari, de ale tale,
iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin.


II

De biruinţa-nfrîngerilor greu,
se-ntoarce Don Quijote ca să moară,
dar s-o scula din nou (a cîta oară?)
şi-n pribegie va pleca mereu.

O ştie primul bunul lui lacheu
că doar de ochii lumii, într-o doară,
se-ntoarce Don Quijote ca să moară,
de biruinţa-nfrîngerilor greu.

Lovind în moara timpului plebeu
cu lancea lui ca visul de uşoară,
pe Rocinanta cîntecului meu
va da Nebunul iar pe dinafară,
de biruinţa-nfrîngerilor greu.


III

N-a fost în veac iubire mai deplină
decît iubirea lui Iisus de noi,
dar nici chiar ea n-a smuls din rădăcină
păcatul cît ne vine dinapoi.

Dar dacă-atîţia astăzi i se-nchină,
e şi că ştiu, sub patimi şi nevoi,
că-n veac n-a fost iubire mai deplină
decît iubirea lui Iisus de noi.

E şi-n păcat o cumpănă divină
şi e şi-n moarte-o noimă de apoi,
de vreme ce vrea Domnul să le ţină,
deşi, precum a lui şi-a Legii Noi,
n-a fost în veac iubire mai deplină.

Răzvan CODRESCU

13 comentarii:

La 28/3/13 11:34 p.m. , Anonymous Sora-Muză a spus...

Pastrati-o pe prima, că e bună!
A doua e greoaie
A treia, cu formalismul inerent rondelului, sugrumă o temă care nu are cum să se înscrie sau să se exprime în structuri mecanicist-repetitive, ci moare în ea, şi moare trist.

 
La 29/3/13 1:03 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Soră-Muză, dacă-ai fi
veghea mea de zi cu zi,
ca o lamură m-aş cerne
pentru nunţile eterne
şi mi-ar fi mereu erecte
toate formele perfecte...

 
La 30/3/13 7:37 p.m. , Anonymous Gabriela a spus...

Sunt toate frumoase (cel mai frumos - primul), dar nu chiar ca sonetele, care sunt o forma fixa mai generoasa si mai flexibila. In rondel esti obligat la un fel de pretiozitate si formalism care da impresia de artificial.

 
La 8/4/13 2:38 p.m. , Anonymous Sora-Muză a spus...

Pân'la formele erecte
Mai puţin decât perfecte
E o boltă, ce se cerne
Peste-arcada ce discerne
Peste inima picată
Peste-un văl de frunte lată
Ce se sparge-n pulberi fine
Sub eresurile blajine.
Bolta aspră de mister
Ochiul magic, cerc-în-cer
Ce te-ndeamnă la tăcere:
Nu-ndrepta ce nu se cere!
Căci mai rect decât erecta
Bucălata şi perfecta
Strofă alergată-n cerc
E Misterul ce-l încerc!

 
La 8/4/13 7:03 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Dacă-i vorba de Mister,
mă înduplec auster
şi mă fac cu visul stană
în tăcerea diafană,
pînă cînd vreo muză nouă
mi-o pica pe limbă rouă
şi din cerul gurii mele
răsări-vor alte stele...

 
La 8/4/13 10:10 p.m. , Anonymous Sora-Muză a spus...

Altă Muză?! Nu te scuză!
Muza nu-i decât O Muză,
Cum nu sînt nici "alte stele"
Pentru cel ce crede-n ele!
(Bine, eu, ca şi matale,
O slujim pe-această vale
Ba de zâmbet, ba de jale).
Dară Muza-i doar O Muză:
Sau te ţine, sau te-acuză!

 
La 8/4/13 10:58 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Mă culcam pe cea ureche
că sînt nouă şi că poate,
cum era credinţa veche,
o să-mi fac de cap cu toate.
După noua lege, însă,
ar suna a preacurvie:
deci mai bine-o muză plînsă,
decît nouă,-i drept să fie.
La aşa înţelepciune
recunosc că niciodată
fără sfatul muzei bune
n-ajungeam - şi-o făceam lată!
Plecăciune se cuvine
de a-i face Muzei Una,
virtuală-n rău şi-n bine,
dar mă tot întreb întruna:
Dacă muza-mi este soră,
dacă sora-mi este muză,
va mai fi vreo auroră
la amurgul meu lehuză?
Sau de-o fi, mă tem, vai mie,
că, furat de-un vis celest,
m-am dedat la poezie...
ca un frate la incest!

 
La 9/4/13 12:12 p.m. , Anonymous Sora-Muză a spus...

Muzele iubesc eroii
- Şi surorile, vezi bine! -
Pe-un Orfeu, ce jugul morţii
Şi l-a luat, cum se cuvine.
Pe-un Orfeu, ce şi-acum cântă
Printre sori, livezi şi spice
Ridicând chitara blândă
Pentru-a sa Euridice.
Muzele nu plâng, Poete!
Tu să plângi, ca s-auzi zvonul
Creator de Universuri,
Ce-l aude Unicornul!

 
La 9/4/13 4:22 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Înţeleg de-acum mai bine
taina Muzei cînd te vrea:
poţi s-o sorbi întreagă-n tine,
dar să nu te pui cu ea!
Unicorn de-ai fi, sau poate
biet urmaş al lui Orfeu,
Muza-şi ţese peste toate
plasa visului mereu
şi, paing de gînd molatic,
îţi alunecă pe strună,
pînă-n iaduri de jăratic
sau în raiuri reci de lună...

 
La 10/4/13 7:03 a.m. , Anonymous Muza pur si simplu a spus...

Poete care Muza o cauti, mult mai bine
ar fi ca nu pe bloguri s-o cauti, ci in tine.
Nu-i mama, sora, amica, sotie, verisoara...
E Muza pur si simplu (si sigur e fecioara).

 
La 10/4/13 7:41 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Muza pur şi simplu

Sora-Muză, bună-rea,
este UNA, este EA,
virtuală şi meree
între formă şi idee...
De vreo muză-adevărată
n-a fost vorba vreodată,
căci de cînd ni-i Domnul far,
n-avem muze, avem har
(iar de nu-l avem cumva,
în zadar l-am căuta...).


@ Sora-Muză

Muza-i daimon sau femeie?
Zînă bună sau iubită?
Trup extatic sau idee?
Licăr van sau stea vrăjită?
Sau nu e nimic din toate?
Sau e-un dram din fiecare?
De răspuns nu cred că poate
cel ce Soră-Muză n-are.
Dar mă tem că n-o să poată
nici cel cui vreo Soră-Muză
îi descîntă focul roată,
dar nu-i coace visu-n spuză.
Căci aşa de mult ne este
cîteodată firea taină
că ne-ncingem în poveste
trupul gol ca într-o haină,
dar noi înşine şi purii
sîntem doar desculţi şi goi,
cu iubirea-n cerul gurii
şi cu moartea peste noi.
De aceea vreme nu e
de-ntrebat, nici de răspuns,
ci doar viul vieţii suie
unde-i cîntecul ascuns.
Şi se face, ca pe cruce,
moartea însăşi rană vie,
iar iubirea-n pumni ne duce
din veleat în veşnicie.
Şi cînd tinde să se plece
cerul spre-a ne face loc,
unde eşti, lumină rece
şi ţinută sub obroc?

 
La 11/4/13 11:28 a.m. , Anonymous Muza pur si simplu a spus...

Zi, poetule, sarace,
ce te faci cand muza tace ?

 
La 11/4/13 12:04 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Muza pur şi simplu

Nu mă fac decît ce sînt:
ziua - cer, noaptea - pămînt,
înainte - străcuvînt,
înapoi - atotdescînt,
înlăuntru - legămînt,
în afară - dor să cînt,
de cu veacul - frunză-n vînt,
de cu vecii - iezer sfînt.


P. S.

Sora-Muză tace ea
(şi să tacă, dacă vrea),
însă, iată, Muza "pură"
ar tăcea şi nu se-ndură...

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire