joi, martie 14, 2013

«HABEMUS PAPAM» – FRANCISCANISM PONTIFICAL?



Succesorul Papei Benedict XVI (retras din scaunul pontifical la 28 februarie 2013) a fost ales de conclavul cardinalilor pe 13 martie 2013 (ce de 13!): nu cardinalul italian Angelo Scola (conform majorităţii aşteptărilor), ci cardinalul argentinian (de origine italiană) Jorge Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, este noul Papă (al 266-lea), care a optat ca nume pontifical pentru cel al Sfîntului Francisc din Assisi, il poverello di Cristo ("sărăcuţul lui Hristos"). Unii sînt de părere că asistăm, prin alegerea acestui smerit ierarh "de la capătul lumii", la apusul domniei "Prinţilor Bisericii" şi la reîntoarcerea către pura smerenie slujitoare a urmaşilor imediaţi ai Apostolilor Domnului.

Papa Francisc I (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie de italieni săraci (a avut patru fraţi, iar tatăl a fost simplu lucrător la căile ferate). A fost hirotonit preot, în Ordinul Iezuiţilor, în 1969, în mai 1992 a fost numit Episcop de Auca, iar în 1998 a devenit Arhiepiscop de Buenos Aires. Cardinal a fost făcut în februarie 2001, de către Papa Ioan Paul II. Se ştie despre el, între altele, că a refuzat să locuiască în palatul de cardinal şi s-a mulţumit cu un mic apartament modest, unde îşi prepara singur mîncarea, iar la biroul său de la Vatican se deplasa cu transportul în comun, renunţînd la limuzină şi la şoferul de serviciu. A iritat pe mulţi dintre mai marii laici ai vremii (şi mai ales pe politicienii argentinieni) prin discursul său public axat pe împlinirea justiţiei sociale după principiile fundatoare ale creştinismului. Este recunoscut pentru atitudinea sa conservatoare în materie de doctrină şi ca vehement critic al avortului, eutanasiei şi homosexualităţii (comentînd scontata legalizare a căsătoriei homosexuale, atenţiona ferm, într-o scrisoare recentă, mănăstirile catolice din Argentina: "Să nu fim naivi! Nu-i vorba de o simplă bătălie politică, ci de o acţiune distructivă împotriva planului lui Dumnezeu. Noi nu vorbim despre un simplu proiect de lege, ci mai degrabă despre o uneltire a diavolului, «tatăl minciunii», care încearcă să-i înşele pe copiii lui Dumnezeu").  
Cum se pot vedea lucrurile dinspre Ortodoxie? Iată, bunăoară, punctul de vedere al unui preot şi jurnalist ortodox de la noi, Marcel Răduţ Selişte: "Se prea poate să vorbim despre o necesară regrupare a forţelor încă vii şi curate din Biserica lui Hristos. Situaţia este gravă, oriunde şi orideunde am privi. Scandalurile despre averea imensă a Bisericii şi administrarea netransparentă în favoarea unor caste privilegiate din rîndul ierarhilor şi preoţilor, viaţa imorală a multora dintre episcopi, preoţi şi diaconi, nefasta comuniune de interese lumeşti între grupuri de ierarhi, politicieni şi magnaţi ai finanţelor, slăbirea glasului profetic al slujitorilor Bisericii în faţa conducătorilor statelor toate acestea reprezintă probleme comune tuturor structurilor bisericeşti ale creştinătăţii. În contextul în care Ortodoxia nu reuşeşte să scape din capcana fărîmiţării după chipul statelor naţionale, unde Bisericile Ortodoxe vieţuiesc separat şi fără să comunice între ele în mod real, eficient şi, mai ales, cu vocaţie universală, cu o Patriarhie Ecumenică a Constantinopolului lipsită pînă şi de capacitatea minimală de a unifica formal dacă nu acţiunile, măcar mesajele acestor Biserici Ortodoxe, într-un astfel de context, deci, Biserica Romei rămîne, de facto, singura voce puternică şi cu potenţial de luptă în faţa forţelor planetare ce doresc transformarea societăţii contemporane într-o societate globală întemeiată pe valori dintre care multe sînt necreştine, ba chiar anti-creştine. Papa Francisc I simbolică alegerea numelui după cel al Sfîntului Francisc din Assisi, iubitorul de săraci şi de bolnavi, fondatorul Ordinului Franciscan are oportunitatea oferită de sus să devină reprezentantul singurei forţe globale prin care creştinismul se poate opune ofensivei globalizării, în încercarea de a încreştina unificarea umanităţii dorită de venerabilii maeştri ai capitalismului neoliberal. Sfîrşesc aceste rînduri cu un îndemn: să privim cu atenţie la cele ce se vor petrece în lunile următoare la Vatican! Cred că vom avea multe de învăţat şi cred că este foarte posibil să aflăm exemple de urmat în slujirea noastră pentru remodelarea relaţiei Bisericii lui Hristos cu societatea contemporană".
Creştini apuseni sau răsăriteni, rămîne să vedem cu toţii în ce măsură Papa Francisc I (76 de ani) va avea timpul, puterea şi priceperea de a-şi onora numele ales şi de a răspunde atîtor legitime aşteptări, într-unul dintre cele mai dificile contexte din istoria bimilenară a creştinătăţii. În orice caz, dacă există ceva de luat în seamă în profeţiile obscure ale unui Nostradamus, mai va, se pare, pînă la acel "papă negru" care ar fi cel de pe urmă, oricît de neconsolaţi ar rămîne astfel "apocalipticii" de pe la noi şi de pe aiurea...

Răzvan CODRESCU

11 comentarii:

La 14/3/13 10:22 p.m. , Anonymous Bogdan Munteanu a spus...

Alegerea noului întâistătător al Bisericii Catolice a adus cu sine o mare surpriză. Una inspirată. Noul papă şi-a asumat un nume cu rezonanţă simbolică, care indică de la ce principii poate veni revigorarea unei credinţe aflată în suferinţă pe întregul mapamond. Vorbind în termeni specific romano-catolici, putem spune că s-a ales un papă iezuit, adept al modelului franciscan. În termeni universal-creştini sau chiar pe plan general-uman aceasta se traduce prin reîntoarcerea la valorile simplităţii şi ale modestiei, în consonanţă cu îndemnul unui Ernest Bernea. Mai mult, o Europă Occidentală care practic a capitulat sub asaltul secularismului nu mai putea genera un suflu nou pentru credinţă. Din acest punct de vedere, toate tentativele de "modernizare" -cu limitele lor- nu au adus roadele scontate. Cardinalul argentinian Bergoglio reprezintă însă un continent unde sentimentul religios este încă viu şi autentic, la antipodul raţionalităţii şi sterilităţii religiei care predomină azi în lumea "veche". Omenirea are nevoie de dinamismul popoarelor "noi", cele care încă nu şi-au epuizat resursele de spirit şi de creaţie. Din acest punct de vedere, România se situează mai degrabă în această familie decât în blazarea şi rutina unei Europe occidentale care mai străluceşte doar în planul material. Strangulată în menghina unui set de "norme" care pun "instituţia" mai presus de "persoană", societatea vest-europeană se află într-un continuu declin spiritual. Nădăjduim ca această alegere a Bisericii Romei, venită de la celălalt capăt al lumii, să fie una de bun augur pentru întreaga creştinătate. O alegere menită să pună în evidenţă virtuţile persoanei drept un element prioritar, care prin acestea să dea forţă şi credibilitate autorităţii instituţionale. Ne rugăm alături de fraţii catolici ca Dumnezeu să-i îngăduie actualului Papă, cu o aparenţă fizică fragilă, să-şi împlinească cu adevărat misiunea pe care a sugerat-o în mod simbolic încă din primele secunde ale pontificatului său.

 
La 15/3/13 12:31 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nu ştiu ce anume mă face să cred că dacă Ioan Paul II a fost marele Papă al secolului XX, acest aparent "ousider" argentinian ar putea fi marele Papă al secolului XXI. Mi se pare puţin probabil ca, în vîrsta actuală a Bisericii, vreun altul mai tînăr, din prezent sau din viitorul apropiat, să-l poate întrece în atitudine şi vrednicie. Iar dacă redresarea spirituală a lumii occidentale va fi să înceapă acum, adevăratele şi deplinele roade cred că se vor vedea abia în secolul următor.

 
La 15/3/13 7:30 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

E interesantă observaţia ce o face pe blogul său Mihail Albişteanu:
Mulţi se tem de "profeţia" care spune că ultimul papă va fi unul negru şi că, odată cu el, ar veni Sfârşitul. Ca atare, existau griji, că Peter Turkson, cardinal din Ghana (64 ani) ar putea ajunge papă. Se coroborau aici profeţia lui Malahia şi ideea că ultimul papă ar fi un anume "Petru Romanul". Speculaţii. Şi totuşi, într-un anume fel, avem un papă "negru". Jorge Mario Bergoglio este primul papă iezuit. Or, se ştie, şeful ordinului iezuit este numit "papa negru". Aşa încât, într-un anume fel, forţând oarecum nota, avem un "papă negru"...

 
La 15/3/13 7:30 a.m. , Blogger Marcel Răduţ Selişte a spus...

Vă mulțumesc că ați pomenit articolul meu, îmi faceți o deosebită onoare, domnule Codrescu. Păstrez cu bucurie în sufletul meu sentimentul cald de prieteniei în Hristos pe care o port pentru dvs. și pentru toți frații mei din Mișcarea Rost. Vă port în rugăciunile mele și am nădejdea că voi reuși să depășesc curând unele slăbiciuni legate de timp și de concentrare și că voi reîncepe să slujesc prin cuvântul scris și în paginile virtuale ale site-ului Rost online. Vă mulțumesc, vă îmbrățișez din depărtările fizice care nu pot risipi apropierea noastră sufletească și iertați-mă.

 
La 15/3/13 7:53 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 7.30 AM:

E interesant mai ales pentru că reaminteşte, indirect, că o "profeţie" nu trebuie luată întotdeauna ad litteram, conotaţiile simbolice fiind în limbajul "profetic" mai acasă decît oriunde.
Sigur, Francisc I (Jorge Bergoglio) este primul papă iezuit (aşa cum este şi primul papă ne-european din sec. VIII încoace), dar nu a fost şi nu este "şeful Ordinului Iezuit" (Societas Jesu îl are ca Superior General, din 2008, pe Alfonso Nicolas).


Părintelui Marcel Răduţ Selişte:

Eu se cade să vă mulţumesc că mi-aţi dat prilejul să vă citez pe larg. M-aş bucura oricînd de răgazul unei revederi. Iar pînă atunci m-aş bucura nu mai puţin să vă reîntîlnesc şi pe platforma on-line a "Rostului" care ne leagă.

 
La 15/3/13 8:29 a.m. , Anonymous Peregrinul transilvan a spus...

Daca mai comentati mult o sa fiti calificati, cu popa MRS in frunte, drept "catolicizanti" sau, mai rau, "criptocatolici". Cerberul ortodoxist nu doarme, ci sta de veghe, mai ales online, sa nu mai existe alti crestini demni de luat in seama pe lume. Catolicii, orice ar face, nu pot fi decat rai. Ortodocsii, chiar nefacand nimic, nu pot fi decat buni. De rai si numai sa le spui pe nume si te spurci! Singurul adevar absolut si etren este: ORTODOXIE SAU MOARTE!

 
La 15/3/13 9:05 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Ne-am cam hîrşit şi cu unii, şi cu alţii. Slavă Domnului că există El în Cer!

 
La 15/3/13 9:15 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ortodocşii trebuie să ia seama cu prudenţă la ce se întîmplă în lumea catolică. În principiu, sunt de acord cu cele spuse de fratele Marcel Radut Seliste, al carui scris il urmaresc si il respect de multa vreme. Totusi observ ca dumneavoastra, domnule Codrescu, ati estompat anumite formulari ce ar fi putut fi nefericit intelese...

Pr. Nicolae

 
La 15/3/13 9:23 p.m. , Anonymous Daniela a spus...

De ce nu are si Ortodoxia asemenea personalitati ierarhicesti?

 
La 15/3/13 10:22 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Pr. Nicolae

Discret, părinte, discret...


@ Daniela

Poate că există pe aiurea şi nu-i ştim noi (Ortodoxia se întinde pînă hăt)... În România, în orice caz, atunci cînd sigur a existat unul - vrednicul de pomenire părinte mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Dumnezeu să-l odihnească - pigmeii pizmaşi şi oportuniştii cenuşii n-au mai ştiut cum să-l luxeze. Ajunsese aproape un însingurat în Sf. Sinod, iar "turma" s-a pretat nu o dată la bîrfe şi calomnii abjecte, servită şi de o presă grobiană şi manelistă. Nu ajunge, într-o comunitate, să existe oameni mari, personalităţi de excepţie: trebuie să aibă şi contextul care să-i suporte şi să-i valorifice. La noi, cel puţin în perioada modernă şi contemporană (adică de vreo două sute de ani încoace - de la Tudor Vladimirescu, să zicem), oamenii mari, harismatici chiar, n-au lipsit, dar mediul le-a fost aproape întotdeauna ostil (sau, în orice caz, nefavorabil), încît cei mai mulţi nu şi-au putut da adevărata măsură în viaţa publică (fie ea laică sau bisericească). Situaţia s-a perpetuat - şi chiar s-a accentuat - pînă azi. E povestea - nu doar dramatică, ci de-a dreptul tragică - a lumii noastre mioritice (să nu uităm că "Mioriţa" însăşi e în primul rînd, dincolo de speculaţiile "mitizante", balada invidiei fratricide: doi nu suportă superioritatea unui al treilea şi se leagă să-l mătrăşească!). Eternul "război româno-român" nu a fost şi nu este, de regulă, unul între valori concurente, ci mai ales unul între non-valori şi valori (acestea din urmă sfîrşind, cel mai adesea, prin a fi eliminate sau zăgăzuite, ca să se facă loc jegurilor profitoare, care sînt întotdeauna mai numeroase şi mai încîrdăşite, punînd fără scrupule mîna pe "pîine şi cuţit" şi desăvîrşind, generaţie cu generaţie, paradigma sterilă - şi nu neapărat cioraniană - a "neantului valah"). Dar probabil că este adevărul adevărat că fiecare ţară/popor, cum se zice, îşi are conducătorii pe care îi merită (şi în ordinea politică, şi în ordinea eclezială).

 
La 16/3/13 12:02 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

@ Razvan Codrescu

Da, discret. Imi cer iertare.

Pr. Nicolae

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire