joi, august 09, 2012

INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (7)

SUMARUL BLOGULUI



DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS


XIX

De-un veac trăiesc din visuri desuete:
conacul vechi în luna lui Florar,
un chef la Borta Rece [1], cu Cotnar,
piciorul diafan al unei fete…

Să stai aşa, visînd pe îndelete,
e mult mai mult decît un trai fugar,
de-aceea-i visul cel mai dulce har
din cîte pot de viu să te desfete.

De-aievea-nvăţ încet să nu-mi mai pese
(cafea să fie numai şi tutun!),
iar cîteodată aşa frumos îmi iese
un vis că n-am cuvinte ca să-l spun
şi Dumnezeu, de-ar exista, ştiu bine
c-ar fi gelos, în cerul lui, pe mine.


XX

Să fi avut eu harul lui Mihai,
iar el mansarda mea de timp uitată,
puteam în doi să facem lumea rai
(şi poate iad, un pic şi cîteodată…).

Nu ştiu ce-ar fi putut să nu ne iasă,
nici ce-altă voie ne-ar fi stat în cale,
iar limba noastră-ar fi ajuns crăiasă,
nu poamă de doi bani prin mahalele!

Om fi noi neamul lui n-a fost să fie,
dar vai de restul lumii să fi fost,
căci rămînea de rîs şi de simbrie,
cu ciuda care roade neamul prost,
trăind pe lîngă noi pe veresie
şi doina învăţînd-o pe de rost!


XXI

Scriu alţii un sonet pe zi sau două,
în timp ce mie-mi ia un an catrenul,
dar n-aş lăsa nici specia, nici genul,
că-s prea bătrîn să pun de-o artă nouă.

Doi ani şi am catrenele-amîndouă,
şi-aşa de pur e versul meu, perenul,
de parcă n-am pierdut nicicînd Edenul,
ci merg la pas cu Dumnezeu prin rouă.

Am fost mereu mai iute la terţine
şi-abia ce una trupul şi-l mlădie,
rimînd pe sub mătasea străvezie,
cealaltă ca o soră bună vine
şi-n danţul lor plinesc sonetul care
răzbună lunga timpului cărare.

Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU

[1] Borta Rece – licenţă junimistă; corect: Bolta Rece. [Nota R. C.]

Mai puteţi citi pe acest blog:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire