marți, februarie 07, 2012

CÎTEVA OBSERVAŢII, ÎN TREACĂT

SUMARUL BLOGULUI



Aşadar, d-l Baconschi se dovedeşte pînă la urmă a fi fost un… înainte-mergător! Păcat pentru dumnealui că va trebui să rămînă cu gustul amar nu atît al demiterii în sine (gest absolut inutil, după cum se vede, al tandemului Băsescu-Boc), cît al modului abject în care s-a săvîrşit (mai cu seamă în condiţiile în care era vorba de însuşi prim-vicepreşedintele partidului!)…

Dacă în cazul Baconschi se poate vorbi de o concesie făcută protestelor de stradă (mutatis mutandis, pe principiul “capului lui Moţoc”), ar fi o mare naivitate ca lumea să-şi închipuie că demisia guvernului Boc ar avea vreo legătură cu presiunile străzii: la mijloc sînt cu totul alte “raţiuni”, inclusiv de natură electorală. Fără aceste alte “raţiuni”, putea să protesteze “piaţa” mult şi bine, că guvernul tot n-ar fi căzut (ci doar, cel mult, alte cîteva capete “de sacrificiu”… pe linie de partid).

Că d-l Mihai Răzvan Ungureanu, noul premier desemnat de preşedintele Băsescu, este fost activist UTC era un lucru ştiut demult. Că ar fi şi evreu (cum pretinde Ziua Veche) rămîne de dovedit (1. dacă e aşa şi 2. dacă, chiar aşa fiind, faptul are vreo relevanţă în context).

În condiţiile în care a căzut eventualitatea unui guvern de tehnocraţi, dintre numele vehiculate pentru funcţia de premier mi se pare că cel a d-lui Ungureanu, ne place sau nu ne place, este totuşi cel mai prestant (dacă nu politic şi moral, în orice caz intelectual şi profesional). Rămîne de văzut în ce măsură este – şi se va dovedi – “omul lui Băsescu” şi, cum anticipează unii, “asul din mînecă” al PDL-ului la scadenţa electorală.

Faptul că d-l Mihail Neamţu, liderul Noii Republici, a salutat public numirea respectivă îl onorează mai degrabă pe d-l Ungureanu decît pe d-l Neamţu… Să remarcăm, în treacăt, că totul în România, de la o vreme, este, chipurile, “de dreapta” (iar noul premier nu putea – nu-i aşa? – să facă excepţie şi să nu se declare ca atare din capul locului)… Lăsînd restul la o parte, mă întreb cum se va descurca bietul PDL cu atîţia “poli” de dreapta (Stoica, Baconschi, Neamţu, Ungureanu etc.) şi cu “numitorul comun” Traian Băsescu (deocamdată mult mai preocupat de sine însuşi şi de “Statele Unite ale Europei” decît de problemele curente ale populaţiei din teritoriu sau de avatarurile doctrinare).

O la fel de mare naivitate, la nivelul de sus, ar fi şi aceea ca opoziţia să creadă că schimbarea de guvern i s-ar datora în vreun fel sau în vreo măsură: preşedintele i-a tratat pe toţi ca pe un fel de décor constituţional, iar mişcările sale au cu totul alte resorturi şi priorităţi (poate că o ceapă degerată ar da, totuşi, pe Antonescu şi pe Ponta la un loc, dar sigur nu mai mult).

Lipsit de “spatele” unui partid cu adevărat puternic şi bine definit, d-l Traian Băsescu, o dată instalat la Cotroceni, a mizat din capul locului, pe plan intern, pe serviciile secrete, iar “cîntecul de lebădă” şi-l va cînta probabil în acelaşi registru (deşi, în paranteză fie spus, nici serviciile secrete nu mai sînt ce au fost…). D-l Ungureanu este ultima consecinţă logică a mandatului băsescian.

În general (şi probabil cu zilele numărate), pe scena politică actuală a României asistăm la un fel de one man show al preşedintelui “jucător” (cu pulberea care a mai rămas din praful “democraţiei originale”). Constituţia nu contează, clasa politică nu contează, poporul cu atît mai puţin, iar propriul partid numai întrucît îi este, marinăreşte vorbind, corabie personală. Cine va întrerupe acest număr? Eu am încredinţarea că bunul Dumnezeu (chiar dacă nimeni – nici măcar “prinţii” Bisericii – nu-L mai ia în calculele vieţii noastre publice). (R. C.)

15 comentarii:

La 7/2/12 9:42 a.m. , Blogger Marcel Răduţ Selişte a spus...

Citesc intotdeauna cu placere articolele dvs. Apreciez analiza pe care o faceti desemnarii unui "securist" (iertare, dar nu pot altfel sa-l numesc) la postul de prim-ministru. Intr-un fel, trebuie sa ne bucuram! Oculta securisto-comunista a ajuns la fundul sacului de vreme ce au mizat pe un fost nomenclaturist al CC al UTC. Banuiesc ca nu au ce sa mai faca cu ex-pionierii cu functii de comandant de detasament sau de grupa. Dincolo de gluma, numirea acestui "securist" imi da fiori pentru ca o leg de o chestiune mult mai lumeasca, fara legatura cu jocul politic din lumina reflectoarelor. Sa luam doua informatii (deh, dat fiind individul despre care discutam, vom apela si noi la limbajul de specialitate!) si sa incercam sa le compilam: PRIMA: Traian Basescu, in discursul de desemnare, face apel public (cu insistenta) pt a treia oara in doar doua luni, la urgenta redeschiderii exploatarilor miniere, care ne-ar aduce mari beneficii datorita cresterii pretului minereurilor pe piata internationala (adica ne vorbeste indirect despre Rosia Montana). A DOUA: "securistul" a fost in tinerete bursierul lui Marc Rich, unul dintre cei mai mari si controversati comercianti de minereuri de pe planeta. Daca legam aceste doua informatii, putem ajunge la concluzia ca miza este mult mai banala, anume sa se mai traga un mega-tun (la Rosia Montana, miliarde de euro valoarea exploatatiei, aplicand 5% comisionul pentru deranj, rezulta zeci de milioane de euro intrate in cateva buzunare!) inainte ca ceata de akingii a lui Basescu sa fie inlaturata de la putere de tatarii flamanzi ai Opozitiei. Daca "securistul" va pastra in noul guvern si pe madam Udrea (sefa ocultei care administreaza fondurile UE) si daca contractul cu Rosia Montana Gold Corporation va intra in vigoare prin actiunile noului guvern, cred ca aceasta teorie se va confirma. In rest, sunt foarte de acord: doar bunul Dumnezeu mai poate face ceva pentru acest popor bolnav si ratacit. Sa auzim numai de bine. Doamne-ajuta!

 
La 7/2/12 11:16 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Comunismul revine cu utecistii si cu pionierii. Care astazi sunt desigur de dreapta ca si ex-securistul si ex-peceristul Traian Basescu.

 
La 7/2/12 11:21 a.m. , Blogger Unknown a spus...

Mi se pare că îl creditaţi pe Băsescu cu un soi de atotputernicie pe care n-a avut-o niciodată. Nu-l mai opreşte decît Dumnezeu? Să vedeţi cum va fi măturat de la putere mintenaş după ce USL va deţine majoritatea în Parlament.
Băsescu este un ins abil, uns cu toate alifiile şi cu un instinct politic remarcabil, dar de la o vreme încoace e rupt de realitate, trăieşte în propriul vis şi ia decizii în concesinţă.

Manevra cu M.R. Ungureanu nu este una salvatoare, ci disperată. Şi, oricît nu aţi crede, greva parlamentară l-a silit la asta. Senatul depinde de bună dispoziţia unui singur membru pentru a funcţiona. Dacă unuia singur i se face rău sau lipseşte din orice alt motiv, nu există cvorum, deci Senatul nu poate hotărî nimic. La Camera Deputaţilor, fără parlamentarii USL, toate comisiile sînt blocate, iar fără avizul comisiilor nu pot fi adoptate decît anumite acte normative.

Băsescu să stea nepăsător în faţa grevei parlamentare, pentru că îi scădeau punctele şi lui şi PDL nu numai în faţa electoratului, ci mai ales în faţa puternicilor de afară. Iar cu ăia nu se joacă. Aduceţi-vă aminte cum au tranşat nemţii conflictul Antonescu - legionari, au mizat pe cel care părea că e capabil să menţină ordinea şi stabilitatea.
Băsescu trebuie să demonstreze că este capabil să menţină stabilitatea ţării şi să privatizeze ce mai e de privatizat, în beneficiul unor "băieţi deştepţi" de afară. Altminteri are zilele numărate la Cotroceni.
FMI, BM si CE pot schimba orice lider dintr-o tara supusa, cum au făcut in Italia si Grecia, de pilda.

Întorcîndu-mă la desemnarea lui Ungureanu. Probabil că acesta va trece de Parlament. Pentru asta Coaliţia de guvernare are voturile necesare. Totuşi, blocajul politic continuă.

Liberalii nu s-au lăsat impresionaţi că Ungureanu a fost unul de-al lor, ba mai e şi un intelectual de elită. PSD, cu atît mai puţin a gustat această numire. USL a spus că îşi va continua greva, cerînd demisia lui Băsescu şi alegeri anticipate.

 
La 7/2/12 12:01 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 11.16 AM:

E clar că omul era orientat să parvină şi sub vechiul regim (probabil prin tradiţie familială), şi probabil că dacă Ceauşescu n-ar fi picat, unul ca actualul premier, sau unul ca "analistul politic" Dan Pavel, sau una ca "literata" Alina Mungiu, ar fi făcut cu toţii parte din nomenklatura PCR.
În cazul Mihai Răzvan Ungureanu există totuşi o circumstanţă atenuantă: omul nu avea, în 1989, decît 21 de ani, era poate imatur şi dependent de familie, nu neapărat ticălos, iar mari porcării n-a prea avut timp să facă (mi-e teamă că va fi făcut porcării mai mari... după).


Lui Claudiu Târziu:

Sigur că Dumnezeu va lucra prin oameni (oricît de prăpădiţi ar fi ei). Nici eu nu i-am prevăzut zile multe matelotului la cîrmă, ba chiar am vorbit de "zilele numărate" şi de "cîntecul de lebădă". Deocamdată, însă, el ţine scena, cum se zice, şi o face în modul lui tipic şi cu dispreţul subsecvent pentru nişte mameluci politici care de şase ani se chinuiesc să-l dea jos şi nu au reuşit decît să se facă de rîs şi s-o ia pe cocoaşă.

 
La 7/2/12 12:14 p.m. , Anonymous Marcel Răduţ Selişte a spus...

In Biserica, Sfanta Spovedanie se aplica incepand cu varsta de 7 ani. Daca Sfintii Bisericii au hotarat aceasta, inseamna ca de la varsta de 7 ani, treptat, incepem sa fim constienti de bine si de rau. La 21 de ani, utecistul Mihai Razvan Ungureanu era tot asa de constient de ceea ce face, cum am fost si eu, care cu sinceritate am iesit in strada (aveam 19 ani) sa protestez impotriva dictaturii lui Ceausescu, constient ca pot fi impuscat sau batut (chiar daca dorinta noastra de libertate a fost manipulata de neo-comunisiti, daca ar fi sa dau timpul inapoi, tot asa ar fi reactia mea). Nu-i gasesc scuze acestui individ care la 21 de ani (desi vedea mizeria in care traia poporul si minciuna cu care eram siluiti zilnic) si-a zis in barba ca a aflat calea cea mai simpla sa parvina, sa ajunga in sferele puterii. Traiectoria lui (bursele primite de la Marc Rich sau diferite oculte iudeo-masonice) dovedeste ca atat a avut in minte, intotdeauna, anume SA PARVINA! Cat despre Traian Basescu, da, sunt de acord cu fratele Claudiu, nu este atotputernic, ci doar o sluga a stapanilor straini. Ca USL il va schimba si va prelua puterea, nu va fi insa decat o schimbare de slugi. Cui credeti ca se inchina si cei din USL, lui Hristos? Nu prea cred! Raman la convingerea ca doar bunul Dumnezeu ne mai poate salva din mizeria morala in care ne-am ratacit. Sa auzim numai de bine, fratilor. Doamne-ajuta!

 
La 7/2/12 1:48 p.m. , Blogger Unknown a spus...

Corectură la postarea de mai devreme:
"Băsescu nu putea să stea nepăsător în faţa grevei parlamentare..."

@ Marcel Răduţ Selişte:

Da, asta e problema de fond: îi rotim la putere pe aceiaşi ticăloşi care au distrus ţara de 22 de ani încoace. Şi nu văd nici eu o rezolvare a ei decît prin intervenţie divină. Şi tot sper.

 
La 8/2/12 3:28 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Hm, deci o persoana care nu a lucrat sub acoperire, nu a facut scoala speciala de informatii dar a fost pus in functie Serviciului de Informatii Externe e un... ,,securist''. Buna logica! Bag de seama ca dupa unii, ar trebui desfintat SIE, astfel incat sa devenim singura tara de pe glob fara servicii secrete.

 
La 8/2/12 9:51 a.m. , Blogger hamlet a spus...

Sunt de acord cu anonim de la 3:28. Securist e cam mult pentru un probabil angajat al unor servicii secrete straine. MRU nu e un securist, ci un spion străin, ticălos, înfumurat şi cu cel mai desăvârsit discurs lemnos ce mi-a fost dat să aud. Vreau sa văd pe cineva ascultându-l mai mult de 10 minute fără să fie apucat de moţăială. Evident, asta îl fereşte de eticheta pe care i-o aplică mai mult semialfabetizaţii: "intelectual de marcă", complexati de faptul ca MRU poate să rostească "apotropaic" fără să-li piardă răsuflarea.

 
La 8/2/12 10:02 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 3.28 AM:

Nimeni nu contestă utilitatea serviciilor secrete, chiar dacă toată lumea ştie că în acest domeniu lucrurile nu pot fi prea "curate". Pe de altă parte, nu putem asimila abrupt S.R.I sau S.I.E. cu vechea Securitate (chiar dacă au fost pline în aceşti ani de foşti securişti - fapt, pînă la urmă, oarecum inevitabil).
Eu nu cred că funcţia de şef de servicii secrete e principalul "defect" al noului premier, ci cred că mai degrabă anumite "defecte" mai vechi şi mai generale l-au dus spre funcţia respectivă.
Soluţia aleasă de preşedintele Băsescu mi se pare pe de o parte o formă de disperare, iar pe de altă parte un fel de "arătare a pisicii". Dar nu ignor, desigur, nici anumite interese "oculte", româneşti sau străine, care sînt implicate în context.


Lui "Hamlet":

MRU chiar este un intelectual de marcă (eu l-am citit cu plăcere şi cu folos în urmă cu nişte ani), dar nu aceasta este discuţia. Calitatea intelectuală nu ţine loc nici de integritate morală, nici de pricepere politică, nici de harismă personală.

 
La 8/2/12 12:34 p.m. , Anonymous CătălinM a spus...

un articol din 4 noiembrie 2011:
http://www.cotidianul.ro/succesorul-lui-traian-basescu-162821/
Se pare că MRU era programat mai de mult să revină în prim-planul trebilor, atît ale celor dinlăuntru, cît şi dinafară.

 
La 8/2/12 1:31 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Iata si noul guvern! Ungurii sunt in continuare principalii profitori ai politicii romanesti (mai precis ai neputintei noastre politice). In 22 de ani nu am mai avut nici odata un guvern cu atatia ne-romani si cu oameni atata de cenusii si de lipsiti de experienta si chiar de competenta in domenii(cum e la Invatamant sau la Agricultura, ca sa dau nu mai doua exemple). Si ce fel de oameni de dreapta sunt cum se declara Traian Basescu si Razvan Ungureanu (marele dv. intelectual) cand au asa un dispret fata de cultura si sanatatea poporului roman ca le-au dat iar pe maini straine?
Cand te uiti la noul guvern te intrebi daca nu cumva miscarea lui Basescu e sa faca un guvern de marionete ca sa isi exercite el nestingherit dictatura personala cu ajutorul noului prim-ministru?
Nu pot sa numesc un asemenea demers decat ca un guvern al tradarii nationale! S-a inlocuit un dezastru cu alt dezastru si s-a mai dat si un scuipat in obrazul natiunii! Iar dv. va arde de Pizza la romani, dle Codrescu?!?

 
La 8/2/12 2:04 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Lui Cornel:

Nici eu nu sînt încîntat de noua echipă guvernamentală (chiar dacă nu neapărat din aceleaşi motive ca dvs.), dar mărturisesc că nici n-am avut mari aşteptări în context. E clar că e un guvern de manevră prezidenţială, alcătuit din clienţi ai PDL şi din oameni de casă ai lui Băsescu şi Udrea (si aceia de mîna a doua şi a treia). Nu cred că s-a mai întîmplat vreodată ca într-un moment de atît de acută criză internă şi internaţională o putere politică să se mai joace de-a guvernarea cu asemenea iresponsabilitate civică şi morală. Se vede o dată în plus (dacă cineva va fi avut pînă acum orbul găinilor) că pentru Băsescu şi gaşca lui nu contează ţara şi poporul, ci numai interesele personale şi de partid. Încă şi mai trist este însă că această parodie de guvern va primi votul parlamentar, ceea ce ne duce la marea noastră problemă: ticăloşia şi nevolnicia întregii clase politice.
Cît despre "Pizza la români", chiar nu vedeţi asemănarea?!

 
La 9/2/12 3:34 a.m. , Blogger Iulian Capsali a spus...

Nu, este un guvern de lichidare a ceea ce mai este de lichidat in ziua de astazi, a ce este mai important din structura economiei: energia. Ultima reduta va fi demolata in scurt timp, cu ajutorul celei mai performante echipe guvernamentale, condusa de un tanar animator.
Sa-i facem o primire calda, cu strigături și chiuituri, de nunta!
Se căsătorește interesul ciocoilor noștri mărunți cu marele interes globalist. Un spectacol de sunet, lumini si cimilituri. Mita, Pampon si Cracanel isi asteapta Catindatul. Sa cada Cortina!

 
La 9/2/12 6:10 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

@ Cornel

Ce vrei, daca pe premier il cheama UNGUREANU? Noroc ca s-a revocat nepoata Ghizelei Vass! Asa arata politica "romaneasca" (de fapt cumano-slava, nu?): la dreapta ungurii, la stanga tiganii, iar in frunte un tatar! Si totul in solda evreiasca...

 
La 9/2/12 7:41 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Vorbiţi ca din "Porunca vremii", dar vremea s-a mai schimbat şi ea...
Mie nu mi se pare că neromânii ar fi problema noului guvern, ci mai degrabă românii care fac parte din el: dacă ăştia ni-s românii, păi chiar că îţi vine să ţii cu minorităţile!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire