sâmbătă, aprilie 21, 2018

DECLARAȚIE A SENATULUI UB

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

 
Am primit și dau mai departe...

  

DECLARAȚIE A SENATULUI
UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI 

Pentru prima dată în istoria post-decembristă, Ministerul Educației Naționale penalizează fără temei Universitatea din București. Niciodată până acum meritele Universității din București, locul ei între universitățile de elită ale României, valoarea profesorilor, a studenților și a absolvenților ei, nu au fost negate. Niciodată locurile studenților Universității nu au fost diminuate în mod arbitrar, fără criterii transparente. Este fără precedent că aceste lucruri se întâmplă astăzi și este de neacceptat ca Universității din București să i se reproșeze că nu ar merita un grad ridicat de încredere.
Cele de mai sus sunt demonstrate de faptul că Ministerul Educației Naționale nu a prezentat niciun fel de criterii obiective de repartizare a cifrei de școlarizare către universități și, mai mult, a înlocuit în mod abuziv membrii CNSPIS, consiliu care, la solicitarea Ministerului, a elaborat o propunere echilibrată de metodologie de alocare a cifrei de școlarizare, propunere care a fost în consultare publică în decembrie 2017 – ianuarie 2018.
Comunitatea academică a Universității din București consideră că alocarea pe instituții de învățământ superior a cifrei de școlarizare aprobate la nivel național prin H.G. nr.131/2018 trebuie făcută pe criterii privind:
- numărul și valoarea candidaților la programele de studii, care reflectă cererea pe piața educațională a programelor unei universități;
- valoarea cadrelor didactice, măsurată prin rezultatele științifice recunoscute național și internațional;
- gradul de inserție pe piața muncii a absolvenților universității;
- valoarea globală a universității, așa cum se regăsește în clasamentele internaționale.
În oricare dintre categoriile de criterii enumerate mai sus, criterii care au, cu adevărat, un caracter obiectiv, Universitatea din București este pe primele locuri la nivel național, alături de prestigioșii parteneri din Consorțiul Universitaria care, de asemenea, au fost sancționați în mod abuziv.
În ultimii ani universitari, numărul de candidați la programele de licență, master și doctorat ale Universității din București a fost constant unul mare, la toate cele trei cicluri de studii universitare. Astfel, în 2015, pe 9.657 de locuri pentru studii universitare de licenţă (4.460 locuri finanţate de la buget şi 5.197 locuri cu taxă) au candidat 22.689 de absolvenți de liceu. Pentru 2016, s-au înscris la studii de licenţă 21.286 de candidați pe 9.546 de locuri (4.410 locuri finanţate şi 5.136 cu taxă). Universitatea din Bucureşti a fost şi în 2017 în topul opțiunilor candidaţilor la studii de licenţă: un număr de 21.775 candidaţi s-au înscris pe 4.310 locuri finanţate de la buget şi 5.310 locuri cu taxă. Numărul candidaților la toate cele trei cicluri de studii universitare este, de asemenea impresionant: 27.749 în anul 2015, 26.921 în 2016, 27.380 în anul 2017. Toate locurile bugetate au fost ocupate și au fost atrași și mulți studenți cu taxă, în condițiile în care cerințele concursului de admitere sunt menținute la standarde înalte, la multe facultăți selecția făcându-se pe bază de examen scris.
· Cadrele didactice ale Universității din București sunt recunoscute pentru performanțele științifice de excepție, atestate prin colaborări la proiecte și publicații internaționale de specialitate și încununate adesea cu premii și distincții prestigioase.
· Inserția pe piața muncii a absolvenților Universității din București este de 71% la finalizarea programelor de master și de 90% la 8 luni de la absolvire.
· Nu în ultimul rând, în ceea ce privește clasamentele internaționale, Universitatea din București se plasează printre primele universități românești și, în multe cazuri, chiar pe primul loc. În QS World University Rankings 2018, de exemplu, Universitatea din București ocupă primul loc la nivel național, fiind poziționată în tranșa 701-750 pe plan mondial.
· În aceste condiții, Senatul UB consideră că afirmația ministrului Educației Naţionale, potrivit căreia Universitatea din București nu trebuia să primească de la ARACIS grad ridicat de încredere, a afectat grav demnitatea comunității noastre universitare. Ne așteptăm ca domnul ministru să facă un gest de onoare şi să îşi ceară scuze public celor pe care i-a jignit.
· Senatul UB consideră, totodată, profund injustă decizia de reducere drastică a locurilor atribuite instituției de învățământ superior pe care o reprezintă – cu 60 la licență, 335 la master și 59 la doctorat – decizie ce se va răsfrânge, în primul rând, asupra drepturilor studenților de a urma în regim de gratuitate programele pe care le doresc – și solicită
· anularea imediată a repartizării locurilor bugetate propuse de Ministerul Educației Naționale și revenirea la repartizarea din anul universitar anterior, până la elaborarea și implementarea unor criterii juste și transparente.
 
În același sens, Senatul UB susține și o serie de alte măsuri menite să asigure o distribuire judicioasă a locurilor bugetate în învățământul superior românesc:
1. Asigurarea transparenței în ce privește formula de calcul și a datelor primare furnizate de toate universitățile, pentru toți indicatorii pe baza cărora s-a făcut finanțarea publică a învățământului superior din România.
2. Abrogarea OMEN nr. 3.330 din 14.03.2018, privind aprobarea Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS).
3. Abrogarea OMEN nr. 5.376 din 19.10.2017, privind aprobarea domeniilor și specializărilor / programelor de studii universitare corelate cu sectoarele economice cu potențial de creștere în România, deoarece nu este fundamentat științific și nu a ținut cont de observațiile întemeiate ale universităților.
4. Elaborarea, pe baze științifice, și publicarea unui raport anual privind angajabilitatea absolvenților fiecărei universități la absolvire, la 1 an și la 2 ani după absolvirea fiecărei promoții. Elaborarea acestor documente să se facă pe baza datelor cuprinse în REVISAL privind contractele de muncă, cu datele de identificare ale absolvenților din RMU sau în evidenţele organizaţiilor naţionale ale profesiilor liberale.
5. Începerea de urgență a procesului de evaluare a școlilor doctorale, amânat nejustificat de atâția ani și asigurarea unei evaluări internaționale, neafectate de interese neacademice.
6. Depolitizarea managementului universităților, prin interzicerea exercitării unor funcții politice sau a demnității de parlamentar pentru rectori și președinții de senate universitare, pe perioada exercitării acestor funcții.

În calitate de reprezentant al comunității universitare, Senatul UB împuternicește conducerea executivă a instituției ca, în cazul nerezolvării solicitărilor de mai sus, să recurgă la măsurile care se impun, inclusiv pe cale juridică.

Preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti,
Prof. univ. dr. Marian PREDA

18 aprilie 2018


joi, aprilie 19, 2018

COMUNICAT DE PRESĂ

   
  
Comitetul Național de Coordonare  
a Inițiativei Cetățenești 
pentru revizuirea Constituției  
denunță tentativa președintelui Iohannis  
de a bloca Referendumul pentru Familie:  
„Asistăm la o intenție de deturnare  
și confiscare a inițiativei civice” 
  
Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești pentru revizuirea Constituției în vederea definirii căsătoriei drept uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie a emis un comunicat de presă, ca răspuns la evenimentele din ultimele zile din Parlamentul României și la declarațiile recente ale Președintelui. 
  
Membrii Comitetului Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești consideră că Președintele României face tot posibilul să blocheze organizarea referendumului pentru familie. Aceștia consideră că asumarea de către Klaus Iohannis a unei poziții împotriva referendumului este antidemocratică. 
„După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcționează un stat de drept condus după principii democratice, inițiativa nu a ajuns să fie concretizată într-un referendum, cu motivarea că legea-cadru de organizare a acestuia trebuie ea însăși modificată.  
Procedura de modificare a legii-cadru s-a derulat cu amînări succesive, în ultimele 8 luni,  din cauza a două sesizări formulate de către același partid politic, cea de-a doua sesizare fiind complet respinsă de Curtea Constituțională, precum și din cauza respingerii la promulgare a Legii de organizare a referendumului de către Președintele țării. 
Trebuie să menționăm aici că Președintele României s-a exprimat și se exprimă împotriva revizuirii constituționale și împotriva organizării referendumului. Dacă amînările Parlamentului au fost resimțite în societatea civilă din România ca fiind urmarea enormei presiuni externe exercitate prin toate canalele, acum, în schimb, Președintele României pare hotărît să blocheze organizarea referendumului prin orice mijloace.  
Ne exprimăm astfel preocuparea și îngrijorarea pentru poziția Președintelui, considerăm că împărtășirea de către domnia sa a discursului cinic și disprețuitor al activiștilor anticreștini și antidemocratici ai ideologiei de gen este inacceptabilă, profund antidemocratică și părtinitoare. 3.000.000 de cetățeni români nu sînt o masă de manevră, nu sînt o masă de iobagi pe care să-i dai afară din cetate la venirea serii sau la venirea comisarilor. Sînt milioane de suflete și de conștiințe care trebuie respectate”, se arată în Comunicat. 
De asemenea, cu referire la inițiativa PSD de a introduce parteneriatul civil, semnatarii acuză coaliția de guvernămînt că încearcă să confiște inițiativa, pentru a servi interesului activiștilor LGBT și pentru a crea instituții juridice noi, fără dezbatere publică. Comitetul Național de Coordonare a Inițiativei Cetățenești se delimitează de acțiunile politicienilor și le respinge. 
„Comitetul de Inițiativă Cetățenească și susținătorii acesteia, respectiv Coaliția pentru Familie, compusă din 37 ONG-uri și Platforma civică ÎMPREUNĂ, compusă din peste 1000 ONG-uri și intelectuali de pe cuprinsul întregii Românii, precum și cei 3.000.000 de români semnatari ai inițiativei, iau act că tergiversarea organizării referendumului culminează cu acțiunea de confiscare a celei mai mari inițiative cetățenești exprimată public, juridic și democratic de milioane de români, pentru a servi realizării interesului altor grupuri de persoane și creării de noi instituții juridice, fără nici o dezbatere publică rațională și fundamentată pe adevăr. 
Afirmăm că inițiativa civică a milioane de români nu poate fi deturnată și confiscată în scopul realizării unor deziderate  dictate de grupuri de interese străine de inițiativa cetățenească menționată. Cererea celor 3 milioane de români este definirea constituțională a căsătoriei, iar pentru această definiție constituțională a căsătoriei – nerealizată nici după trei ani de la momentul demarării inițiativei – s-au parcurs toate etapele menționate mai sus și s-a așteptat cu răbdare și cu suportarea unei îndelungi umilințe  de către un popor întreg, respectarea legii și de către autoritățile publice, nu doar de către autorii și susținătorii inițiativei, respectare care nu presupunea nimic altceva decît organizarea referendumului. 
În schimb, după aproape 3 ani de tergiversări, declarația autorităților din România este că se va organiza referendumul doar pentru și numai cu condiția absolută a... votării unei alte legi! Cu alte cuvinte, 6.000.000 de români pot să voteze la referendum pentru revizuirea Constituției doar dacă dictatul voinței corectitudinii politice este realizat printr-o lege pe care însuși legiuitorul ce amînă referendumul o promovează bucuros în procedură de urgență! Astfel, la finalul votului vom avea cu certitudine o instituție în prezent respinsă de Codul nostru civil și o realitate socială nouă, care va conduce la adopția copiilor de către cupluri cu o anumită orientare! 
Asistăm, așadar, la o intenție de deturnare și confiscare a inițiativei civice a milioane de români, inițiativă care devine astfel pîrghia politică prin care interesele unei ideologii radicale sînt susținute și promovate. Situație paradoxală și de neacceptat, pe care o respingem și de  care ne delimităm, pentru a nu încălca în nici un fel mandatul primit de la  cetățenii români semnatari ai inițiativei cetățenești”, conchide Comunicatul.
   
Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea articolului 48 din Constituție a fost format din: Georgeta Stoian (întreprinzător), Alina Tomi (actriță), Mihai Gheorghiu (director adjunct MȚR), Vlad Miriță (artist), Mariana-Liliana Georgescu (jurnalist), Tudor Sișu (artist), Mircea Tudor (inginer, inventator), Liviu Axinte (pastor penticostal), Paul Negruț (rector al Universității „Emanuel” din Oradea), Cornel Bratu (inginer), Călin Diaconu (președinte al Asociației Generale a Românilor Uniți cu Roma), Sorin Lavric (scriitor, filozof), Constantin Necula (preot, cadru universitar), Mihaela Munteanu (avocat), Pavel Chirilă (medic primar, profesor universitar), Nadia Tătaru (economist, jurist, redactor tv).

marți, aprilie 17, 2018

PR. MIHAI-ANDREI ALDEA DESPRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA


 
LĂMURIRI ASUPRA CONTROVERSELOR  
LEGATE DE PĂRINTELE ARSENIE BOCA
   
M-am ferit, de ceva timp încoace, să iau poziţie în disputele (şi certurile, scandalurile etc.) privitoare la Părintele Arsenie Boca. De ce? Din pricina patimilor atît de puternice care se războiesc între ele în aceste dispute. Din păcate – la figurat şi la propriu – cei mai mulţi dintre participanţii la dispute nu sînt interesaţi în a căuta adevărul. Şi folosesc, şi unii, şi ceilalţi, o argumentaţie atît de subiectivă încît adesea se reduce la insulte. Bineînţeles, am putea discuta despre creştinismul unor asemenea discuţii (şi persoane). Dar, ca să vezi, nu sînt parte în aceste discuţii doar creştinii. Mulţi sînt din afara Bisericii dar, ca de obicei, se bagă şi ei în seamă. Chiar cu foarte multă „competenţă” şi „autoritate”, cu foarte multă agresivitate. Deşi în neştiinţa lor arogantă sînt la fel de ridicoli precum un vestit comentator de presă care nu ştia deosebirea [sic!] dintre „Împărtăşanie” şi „Spovedanie”, dar încerca să explice Bisericii care i-ar fi rostul!!! Faţă de un asemenea ghiveci total, plin de tot felul de legume şi buruieni, între care se găsesc şi ciuperci halucinogene, cucută sau omag, am socotit bine să stau, măcar o vreme, deoparte.
Dincolo de cei din afară, în Biserică am văzut cîteva linii: 
– cei care nu ştiu ce este cu Părintele Arsenie Boca şi nici nu se implică în discuţii (în treacăt fie zis, o poziţie de mult bun-simţ); 
– cei care nu ştiu ce este cu Părintele Arsenie Boca, dar se aruncă şi ei într-o tabără sau alta, ba chiar dintr-o tabără în alta; trist, dăunător; 
– cei care cred că ştiu că Părintele Arsenie Boca este sfînt sau rătăcit şi adoptă o poziţie creştină; fie cinstindu-l după tipic, fie ferindu-se de el, dar fără să încerce a-şi impune părerea; şi aici trebuie spus, poziţii corecte amîndouă;
– cei care încearcă să lămurească şi să se lămurească, sincer; iarăşi un lucru foarte bun; 
– cei care cred că ştiu că Părintele Arsenie Boca este sfînt sau rătăcit şi încearcă să impună cu forţa punctul lor de vedere pe care şi-l închipuie adevăr absolut; trist şi foarte greşit. 
  
Unele din argumente şi exprimări sînt dincolo de hotarele raţiunii şi bunului simţ. De pildă:
• „Părintele Arsenie nu putea să greşească (fiind luminat de Duhul Sfînt)”. 
Absurditate desăvîrşită! De Duhul Sfînt au fost luminaţi şi Sfinţii Apostoli, şi tot au mai greşit, au mai fugit, s-au şi lepădat unii… Ceea ce nu îi face nici eretici, nici osîndiţi, nici mai puţin sfinţi decît sînt. Dar ne arată limpede că nu există infailibilitate omenească. 
• „Dacă [Părintele Arsenie Boca] a greşit înseamnă că nu este sfînt” (cu variante de tipul „înseamnă că este în iad”). Am arătat mai sus absurditatea unei asemenea idei. De fapt orice sfînt are şi greşeli, iar Iov spune chiar că şi îngerilor Dumnezeu le găseşte vină (oricît de neînţeleasă ni s-ar părea nouă această idee). Asta nu înseamnă că îngerii încetează a mai fi îngeri, sau sfinţii trec deodată în iad, pentru că am aflat noi că au greşeli. 
• „Dacă nu îl cinsteşti pe Părintele Arsenie Boca te duci în Iad”, cu completarea la fel de extremistă „Dacă îl cinsteşti pe Părintele Arsenie Boca te duci în Iad”. 
În fapt sînt milioane de sfinţi şi nu este posibilă o cinstire (cultică) nominală a fiecăruia dintre ei. Iar ceea ce este din încredinţare nu este păcat. Cîtă vreme nu a fost canonizat Părintele Arsenie Boca este greşit să spună cineva că cei care nu îl cinstesc săvîrşesc vreun păcat. Aşa cum atîta vreme cît nu a fost osîndit de vreun sinod, a crede că cei care îl cinstesc sînt rătăciţi este foarte greşit. 
Desigur, există situaţii în care a cinsti sau a nu cinsti pe un sfînt te poate duce în iad. De exemplu, dacă cineva îl cinsteşte pe Sfîntul Apostol Petru pentru lepădarea lui, crezînd că este un lucru bun, are toate şansele să se osîndească (ferească Dumnezeu!). Aşa cum cineva care nu îl cinsteşte exact din această pricină iarăşi se află pe o cale greşită. 
Pe scurt, a judeca viaţa şi învăţătura unui om este greu. Simplismul duce în rătăcire, iar radicalismul este un semn clar că deja sîntem în afara Căii lui Dumnezeu.
   
O poziţie radicală o găsim în cartea Fenomenul Arsenie Boca, scrisă de Pr. Aniţulesei Gheorghe. Ţin să îmi exprim aici dorinţele cele mai bune faţă de Pr. Aniţulesei Gheorghe şi faţă de oricare alte persoane – în viaţă sau nu – care sînt cumva amintite, direct sau indirect, de rîndurile mele. Le vreau tuturor binele şi Dumnezeu să îi miluiască şi să ne miluiască! Orice critică se referă la cele spuse ori scrise, nu atinge persoana şi nu înseamnă că îmi îngădui eu vreo apreciere asupra altuia. 
Deci, voi folosi această broşură, foarte răspîndită astăzi – Fenomenul Arsenie Boca – deoarece sintetizează majoritatea acuzaţiilor aduse Părintelui Arsenie Boca. 
Ţin să menţionez aici o serie de informaţii şi afirmaţii ştiinţifice făcute de Părintele Arsenie Boca şi pe care cercetări ulterioare le-au infirmat. Aceste afirmaţii şi informaţii ştiinţifice greşite sînt fireşti pentru fiecare epocă a cunoaşterii umane. „Adevărurile ştiinţifice” din secolul al IV-lea cuprindeau lucruri ce i-ar face să rîdă cu poftă pe savanţii secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, multe din „adevărurile ştiinţifice” ale secolului al XIX-lea au fost invalidate ulterior, unele chiar pînă la ridicol . Este firesc. Aşa cum informaţiile şi afirmaţiile ştiinţifice total depăşite din Dogmatica Sfîntului Ioan Damaschin nu aduc nici cea mai mică atingere sfinţeniei sale, la fel nu pot fi invocate cele ale Părintelui Arsenie Boca împotriva sa. Pe de altă parte însă – şi trebuie să spunem asta – ele ne arată şi că orice om poate greşi, inclusiv Părintele Arsenie Boca, dar şi că trebuie cernut totul, după cum ne porunceşte Legea lui Dumnezeu (cercetaţi toate, ţineţi ce este bine). 
Ne întoarcem deci la sinteza amintită mai sus, sinteză despre care am spus că reprezintă o poziţie radicală. De ce? 
Deoarece chiar din prima pagină, fără o argumentaţie prealabilă, vorbeşte această lucrare de rău despre ucenicii Părintelui Arsenie Boca, „majoritatea… sînt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe”, refuză să-i acorde persoanei despre care vorbeşte chiar şi titlul de „preot” („ucenicilor lui A. Boca” este una dintre exprimări), foloseşte expresia „idolul lor” (adică Părintele Arsenie Boca) – o dublă insultă, cu atît mai gravă cu cît este lipsită de orice argumentaţie iniţială – etc. 
Deja la sfîrşitul primului paragraf cititorul obişnuit este silit fie să-l creadă pe cuvînt pe Pr. Aniţulesei Gheorghe, osîndindu-l pe Părintele Arsenie Boca, fie să facă invers. Desigur, amîndouă poziţiile sînt greşite. Dar sînt provocate implicit de autoritarismul şi radicalismul textului. 
Mi-aş dori să putem trece toţi peste asemenea ispite. Şi, dincolo de tonul potrivit sau nepotrivit al broşurii Fenomenul Arsenie Boca să vedem care sînt acuzele şi argumentele prezentate aici, ca parte a încercării de a dovedi ne-sfinţenia Părintelui Arsenie Boca. 
1. „Majoritatea ucenicilor lui A. Boca sînt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe, şi sînt necunoscători ai spiritualităţii practice a Sfinţilor Părinţi” (Fenomenul..., p. 3). 
Atît acest argument, cît şi alte critici asemănătoare, sînt lipsite de orice putere de a spune ceva despre starea Părintelui Arsenie Boca. De la Sfîntul Proroc Elisei şi pînă la Domnul nostru Iisus Hristos, şi de la Sfîntul Apostol Ioan la Sfîntul Ioan de Kronstadt, avem o mulţime nenumărată de învăţători ai Adevărului cu mulţi ucenici aflaţi departe de Acesta. Mai pe scurt, majoritatea celor care îşi spun „ucenici ai lui Christos” (adică toţi cei care îşi spun „creştini”) sînt între destul de departe şi foarte departe de Învăţătura Fiului lui Dumnezeu. Ceea ce ne arată categoric faptul că starea ucenicilor nu mărturiseşte automat şi general starea învăţătorului. 
2. Părintele Arsenie Boca ar fi fost (prea) mîndru (Fenomenul..., pp. 3-6 ş.a.). 
Îmi cer iertare, dar deoarece exprimările textului în această privinţă sînt şi multe şi, adesea, gratuit insultătoare, nu le-am reprodus ca atare. Ideea este însă extrem de clară. 
Care sînt însă argumentele? Ei bine, afirmaţii pe care le găsim la mulţi sfinţi din Istoria Bisericii! Afirmaţii atribuite Părintelui Arsenie Boca de către diferiţi martori şi referitoare la puterea rugăciunii sale sau adîncimea legăturii sale cu Dumnezeu. 
În această privinţă, este de amintit ceva foarte important. Pe de-o parte, avem într-adevăr în Patericul egiptean, invocat în Fenomenul Arsenie Boca, sfinţi care „după o viaţă de nevoinţă cereau pe patul de moarte timp de pocăinţă” (op. cit., p. 4). Dar avem, tot acolo, şi sfinţi care erau siguri de mîntuirea lor! Avem sfinţi ce nu făceau minuni văzute, în afara vieţii lor minunate. Dar şi sfinţi care mergeau pe apă, mutau munţii din loc, alungau demonii pe faţă, vindecau bolnavii etc., etc. Este cel puţin interesant faptul că românii îi acceptă liniştiţi pe aceşti sfinţi, doar pentru că nu sînt români! Ceea ce ne duce la o altă acuzaţie asemănătoare cu aceasta: 
3. Părintele Arsenie Boca făcea prea multe minuni, avea prea multe daruri. (citat „Nu pare oare suspect faptul că A. Boca [sic!] avea atîtea daruri… ?”). 
O afirmaţie asemănătoare am auzit-o odată şi faţă de Sfîntul Nectarie, învinuit şi el că face prea multe minuni. Doar că era o opinie izolată a unui om care abia venise la Biserică şi care a fost, totuşi, exprimată cu prudenţă şi decenţă. Chiar şi termenul de „Sfîntul Nectarie” a fost întrebuinţat de persoana în cauză. 
Dincolo de exprimarea radicală, izbitoare, să reţinem faptul esenţial că Duhul împarte darurile după cum voieşte. Nici lipsa minunilor nu înseamnă lipsa sfinţeniei, nici prezenţa „prea multor minuni” sau daruri. Dumnezeu este Cel care ştie cîte daruri se împart, cum şi cui. 
Dacă – subliniem, dacă – un om este de la Dumnezeu şi ştie ce daruri a primit şi ce poate face cu ele se prea poate să le amintească atunci cînd este nevoie. De pildă atunci cînd trebuie să scoată un om din întristare, deznădejde, tulburare. 
A, dacă un om spune că poate face de la Dumnezeu cutare şi cutare lucru, şi se dovedeşte mereu mincinos, putem spune că este în înşelare. Dar dacă un om chiar face ceea ce spune, de ce l-am desconsidera? Aşa au făcut mulţi sfinţi în istorie, de la unii dintre prooroci şi pînă la Sfîntul Apostol Pavel, dar nu numai. Putem da numeroase pilde, atît din Biblie cît şi din Vieţile Sfinţilor şi multe alte lucrări. Dar credem că cine vrea să caute le va găsi singur şi se va bucura de ele. 
Oricum, simplul fapt că un om aminteşte de ceea ce poate face ca să-l ajute pe altul nu-l face mîndru. Este ca şi cum ai spune că un medic este prea mîndru – şi, deci, incompetent – pentru că îl asigură pe un pacient că îi poate face operaţia, explicîndu-i eventual o operaţie mai grea deja făcută sau pe care urmează să o facă. Deşi, pe de altă parte, pacientul este înfricoşat şi are nevoie de asigurări pentru a se linişti. 
Prin urmare, amîndouă aceste acuzaţii sînt cu totul lipsite de temei. Trist este că se începe cu asemenea acuzaţii aflate în afara teologiei ortodoxe în loc să se înceapă, aşa cum este firesc, de la viaţa şi opera celui acuzat. Dar ajungem şi aici prin afirmaţia după care 
4. „A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reincarnare]”. 
Afirmaţia este „aruncată” la p. 6 a lucrării scrise de Pr. Aniţulesei, trecîndu-se apoi rapid la altă discuţie. Ni se pare foarte important pentru atmosfera duhovnicească a broşurii faptul că este însoţită de o vorbă uimitoare: „aflăm de la pr. Papacioc (nu cred că poate fi bănuit de invidie sau bîrfă) că A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reincarnare]”. 
Sincer, atunci cînd am dat prima oară de această frază am simţit nevoia să o recitesc. Şi tot nu am înţeles. Nu am înţeles de ce l-am putea bănui pe Părintele Arsenie Boca de orice, dar pe Părintele Arsenie Papacioc – sau oricare altul – de nimic. După ce criteriu? Ori putem să ne îndoim de oricare dintre duhovnici, ori de niciunul! Este elementar, este logic, este de bun-simţ! 
Fac aici o paranteză personală. Pentru că, din nefericire, mulţi dintre români nu mai pot astăzi să discute idei fără a trece, adesea fără să-şi dea seama, la atacul la persoană. Şi sînt sigur că dintre cei care îl cinstesc pe Părintele Arsenie Papacioc unii se vor simţi, greşit, atinşi de observaţia mea. Totuşi eu l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc şi am avut bucuria de a vorbi cu el, îl respect şi îl iubesc. Fără să îl cred infailibil, aşa cum infailibil nu cred pe nimeni în afară de Dumnezeu Însuşi. Ştiu că şi Părintele Arsenie Papacioc a avut greşeli, aşa cum au avut greşeli şi Părintele Arsenie Boca, dar şi Sfîntul Apostol Ioan sau Sfîntul Apostol Petru. Dar numai cei încă aflaţi departe de Dumnezeu îşi închipuie că greşelile sau păcatele „anulează sfinţenia”. În realitate, fiecare dintre noi are nevoie de iertarea lui Dumnezeu şi prin această iertare intrăm în Rai, nu prin meritele noastre. 
Trist şi paradoxal ni se pare că în aceeaşi lucrare autorul foloseşte două măsuri. Atunci cînd sînt prezentate afirmaţii împotriva Părintelui Arsenie Boca, oricît de lipsite de substanţă, ele sînt „incontestabile”, şi la fel sînt şi cei care le fac. Tot incontestabili. Dar atunci cînd sînt prezentate afirmaţii în favoarea Părintelui Arsenie Boca, precum cele al Părintelui Justin Pârvu, se invocă îndată failibilitatea umană! Adică Părintele Justin Pârvu putea greşi, că era dezinformat (Fenomenul…, p. 7), dar Părintele Arsenie Papacioc nu putea greşi, nu putea fi dezinformat… O asemenea dublă măsură este incorectă şi nu poate fi privită ca argument valabil sau obiectiv. Dimpotrivă. 
Mă întorc la acuzaţia adusă Părintelui Arsenie Boca. Menţionez întîi că am ascultat materialul înregistrat care circulă pe youtube, pe care îl ştiu încă din vremea cînd îl dispreţuiam profund pe Părintele Arsenie Boca. Şi că pînă şi atunci mi s-a părut foarte neduhovnicesc, un exemplu de cădere în bîrfă de care călugării trebuie să se ferească. Dar, dincolo de acest aspect – poate odată voi avea vreme să îl tratez mai pe larg – părerea mea este să-l ascultăm chiar pe acuzat. Înainte de a ne lua după ce crede unul sau altul (ori doar pretinde) că ar fi crezut Părintele Arsenie Boca, să vedem ce spune chiar el! Iată: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată icnomia mîntuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă”. 
Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mîntuirea era automată. Însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mîntuirii omului, reîncarnarea – „mîntuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006). 
Textul continuă, dar nu insistăm, cine doreşte îl poate citi în întregime în lucrarea indicată. Esenţial este faptul că, indiferent de impresiile unora, Părintele Arsenie Boca mărturiseşte public împotriva reîncarnării. Iar logica acestei mărturisiri este imbatabilă, făcînd parte organic din Teologia Dogmatică ortodoxă. 
Iată deci o acuzaţie azvîrlită în fugă – ceea ce este împotriva canoanelor ortodoxe – şi lipsită, în fapt, de orice temei. 
5. Părintele Arsenie Boca citea/primea/avea cărţi despre hipnoză, despre Rudolf Steiner etc. 
Acuzaţia aceasta poate părea de o absurditate incredibilă, însă există şi în lucrarea Fenomenul Arsenie Boca, şi în înregistrarea de pe youtube amintită mai sus, şi în alte discuţii pe temă.
Sfinţi ca Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nisa, Grigorie de Nazianz şi mulţi alţii au citit lucrări păgîne ale vremii lor, inclusiv despre practici magice, aducere de jertfe, citirea viitorului în măruntaiele jertfelor etc., etc. De la Ioan Damaschinul sau Epifanie de Salamina şi pînă la Serafim Rose sau Iustin Popovici nenumăraţi sînt sfinţii care au citit şi lucrări păgîne sau eretice. Uneori dîndu-le răspunsuri sau replici directe, alteori nu. Uneori folosind părţi din ele spre bine – ca Sfîntul Apostol Pavel în Areopag – alteori părînd că le ignoră cu totul. 
Eu însumi am citit sute de cărţi şi broşuri adventiste, iehoviste şi de la alte culte neoprotestante, unul din roade fiind cartea Lumina Adevărului, în care prezint Adevărul lui Dumnezeu în paralel cu învăţăturile greşite din acele cărţi. 
După „logica” acestei acuzaţii, toţi apologeţii, de la autorul Stromatelor şi pînă la cei de astăzi, sînt deja „vinovaţi”. În fapt nu contează existenţa unor cărţi de acest fel în biblioteca sau bibliografia unui teolog, ci felul în care se raportează la ele, felul în care le foloseşte. Or, în scrierile Părintelui Arsenie Boca ocultismele sînt osîndite. Ceea ce înseamnă că a folosit bine cărţile respective. 
6. „Fanii lui Boca nu i-au spus [Părintelui Justin Pârvu] că a pictat [Părintele Arsenie Boca] la Drăgănescu pe ereticii Ulfila şi Francisc de Assisi cu aureolă” (Fenomenul…, p. 7).  
Din nou se foloseşte un limbaj radical, injurios chiar. Şi fără acoperire, pentru că nu are cum să ştie cineva ce i-au spus sau nu ucenicii Părintelui Justin dacă nu a fost de faţă. 
Dincolo de aceste aspecte triste rămîne faptul că, într-adevăr, Părintele Arsenie Boca i-a pictat la Drăgănescu pe ereticii Ulfila şi Francisc de Assisi cu aureolă. 
Pentru a înţelege cu adevărat cum putem judeca acest gest avem nevoie de obiectivitate. Nu să încercăm să demonstrăm că persoana X – aici, Părintele Arsenie Boca – este în Rai sau în Iad. Ci să încercăm sincer să ne dăm seama de ce a făcut ceea ce a făcut. 
Primul lucru: era Părintele Arsenie Boca un om care punea pe picior de egalitate Biserica lui Hristos cu feluritele confesiuni sau grupări creştine? Nu. În Cărarea Împărăţiei (p. 14, 16-17 ş.cl.) şi în Cuvinte vii (p. 116), ca să luăm ceea ce este consemnare directă, Părintele Arsenie Boca arată că este o singură Biserică a lui Dumnezeu. Că aceasta nu este unde este Papa, nu este unde sînt adunările sectare, ci acolo unde sînt cu adevărat, neschimbate, Învăţătura Apostolică, Sfînta Împărtăşanie şi Sfînta Cruce. Delimitarea între Biserica lui Hristos şi toate celelalte grupări (catolice sau protestante) se face politicos dar clar. 
Desigur, aici avem o problemă, şi nu chiar mică. Sînt foarte mulţi astăzi cei care cred că cei care nu-i ocărăsc, blesteamă şi insultă pe cei de altă credinţă înseamnă că nu sînt mărturisitori, ba chiar sînt „ecumenişti”. Este o rătăcire profundă, a unor oameni care confundă dragostea de Adevăr cu ura faţă de cei căzuţi. Ca şi cum Hristos nu s-ar fi răstignit pentru aceea, nu ar fi vorbit despre bucuria întoarcerii celui rătăcit etc. Una este a te delimita de rătăcire şi a-i vedea hotarele şi adîncurile şi alta a da cu pietre după tiparul fariseilor. Desigur, Părintele Arsenie Boca nu dă cu pietre. Dar face o delimitare clară. Şi pentru cei care cunosc teologie este limpede că Părintele Arsenie Boca nu era ecumenist. 
Deci nu a pictat pe cei doi pentru a face propagandă pro-ecumenistă sau pro-catolică (nu există aşa ceva în scrierile sale, dimpotrivă). Şi atunci, de ce a făcut acest lucru? 
Părerea mea, întemeiată pe ceea ce ştiu despre mediul teologic românesc interbelic, în care s-a format Părintele Arsenie Boca, şi chiar postbelic, este că avem de-a face cu ceea ce Pr. Aniţulesei Gheorghe a numit o „dezinformare”. Imaginea lui Francisc de Assisi în întreaga lume era, pînă la sfîrşitul secolului al XX-lea, aceea a unui „ortodox în catolicism”. Dăm în această privinţă un citat clasic, al profesorului Ioan Savin, care spune că Francisc de Assisi avea o viaţă care „uneşte sărăcia materială cu totala bogăţie spirituală, lepădarea de lume cu bucuria de a fi în lume, combinarea deplină a simţurilor cu gustarea frumuseţilor pe care le oferă natura; independenţa personală cea mai puternică, cu supunerea disciplinară totală; iubirea cea mai larg cuprinzătoare, cu castitatea cea mai ideală, ignoranța livrescă cea mai uluitoare, cu înţelepciunea cea mai edificatoare, … toate trăite, gustate şi realizate în acest mare mistic al Bisericii creştine”.Această imagine a lui Francisc de Assisi este atît de răspîndită încît un neoprotestant new-age interbelic îl vedea ca un chip al blîndeţii ce se opune radicalismului petrin, ca o formă cu totul deosebită a Catolicismul de autoritarismul comun acestuia. 
Această imagine a lui Francisc de Assisi apare chiar şi la sfinţii închisorilor, pentru că era singura informaţie despre el cunoscută în epocă. 
Analiza demolatoare făcută vieţii lui Francisc de Assisi de către Sfîntul Ignatie Briancianinov este tradusă în limba română şi începe să fie cunoscută la începutul anilor ’90, şi astăzi fiind teologi mai în vîrstă care încă nu o cunosc. Eu însumi am avut prilejul să aud în Facultatea de Teologie din Bucureşti părinţi profesori care lăudau ortodoxia lui Francisc de Assisi sau Ulfila [sic!], dar şi pe Origen! Şi sînt departe, foarte departe de a fi singurele rătăciri care au circulat sau circulă în mediul teologic, un mediu foarte supus ispitelor de dreapta şi de stînga.Fără a judeca pe nimeni, şi cu atît mai mult fără a osîndi pe nimeni, putem uşor să vedem că Părintele Arsenie Boca a fost în această privinţă, ca să-l cităm pe Pr. Aniţulesei Gheorghe, dezinformat. 
A ştiut – greşit, dar aşa a ştiut – că Ulfila şi Francisc au fost ortodocşi din afara Ortodoxiei oficiale. Sau, ceea ce aminteşte şi Sfîntul Apostol Pavel cînd vorbeşte despre cei care, neavînd Lege, îşi sînt loruşi Lege, ceea ce îi apără în Ziua Judecăţii (Romani 2, 14-16). 
În situaţia în care Părintele Arsenie Boca a făcut o separaţie clară între Biserica lui Dumnezeu, pe care o declară limpede, conform canoanelor, ca unică, sfîntă, sobornicească şi apostolească; în situaţia în care mediul teologic ortodox din România l-a receptat cel puţin pînă în 1992 pe Francisc de Assisi drept „ortodox din catolicism”; în situaţia în care încă sînt voci care îl prezintă pe Ulfila ca un ortodox greşit socotit arian, cauzele apariţiei celor doi în biserica de la Drăgănescu devin limpezi. Şi nu ţin de rătăcire, ci de dezinformare. 
Menţionez aici o teorie, după care această pictură ar avea un caracter profetic ce ne scapă. De exemplu s-a menţionat cazul unei femei catolice convertită la Ortodoxie prin îndemnul lui Francisc de Assisi, care i s-a arătat în vis. Nu ştiu dacă se poate argumenta serios o asemenea teorie. Mie nu mi se pare că stă în picioare, dar se poate să mă înşel. Mi-aş dori să fie o proorocie adevărată despre o revenire a catolicilor în Biserică, dar îmi pare foarte puţin probabilă. Mai curînd cred, după cum am argumentat, că a fost vorba despre o cunoaştere greşită a Părintelui Arsenie Boca în privinţa celor doi. 
7. Puterile Părintelui Arsenie Boca ţin(eau) de ocultism (Fenomenul..., pp. 8-11). 
Este o teorie cu atît mai stranie cu cît vine din partea unor oameni care altfel manifestă credinţă şi respect faţă de cele sfinte, inclusiv faţă de moaşte, icoane, Sfînta Cruce şi Sfînta Împărtăşanie. Mai mult, chiar în Fenomenul Arsenie Boca se menţionează minuni făcute în Biserică, la Sfînta Liturghie etc. Consecinţele dogmatice ale unor asemenea afirmaţii sînt atît de grave încît nu putem să nu ne uimim de uşurătatea emiterii şi preluării lor. 
Există nenumărate mărturii despre puterea Sfintei Cruci, a moaştelor şi chiar a rugăciunii unui mirean de a opri manifestări oculte extrem de puternice. Să îţi închipui că toate acestea la un loc – Evanghelie, Cruce, Liturghie, Împărtăşanie, moaşte etc. – erau mai slabe decît „puterile oculte” ale Părintelui Arsenie Boca ni se pare extrem de grav. 
Or, clasica pierdere a puterilor în prezenţa celor sfinte – adesea însoţită de o stare de rău extremă, ba chiar de manifestări directe ale demonilor izgoniţi sau chinuiţi de sfinţenie – nu există nicăieri în toată viaţa Părintelui Arsenie Boca. Dimpotrivă, sînt arhicunoscute dragostea lui faţă de Sfînta Împărtăşanie şi Sfînta Cruce, faţă de Evanghelie ş.a.m.d. 
8. „… A. Boca [sic!] era un slab cunoscător al dogmelor ortodoxe, de aceea nu deosebea erezia de dreapta credinţă” (Fenomenul..., p. 11). 
Afirmaţia este urmată de o serie de interpretări (răstălmăciri) ale unor citate scoase din context sau completate după dorinţă, spre a se potrivi ideilor. În primul rînd, dacă ar fi adevărată această afirmaţie, Părintele Arsenie Boca ar fi în situaţia Sfîntului Iustin Martirul şi Filosoful, care din neştiinţă a propagat mai multe idei eretice, dar a fost primit de Biserică fără tulburare. 
În al doilea rînd, este de observat că a declara pe unul dintre cei care au luat parte la traducerea şi publicarea Filocaliei drept un „slab cunoscător al dogmelor ortodoxe” este cel puţin straniu. Mai ales cînd lipseşte o argumentaţie solidă. 
De pildă, atunci cînd Părintele Arsenie Boca vorbeşte în Cărarea Împărăţiei despre creştinii ne-ortodocşi care vor trebui să renunţe la vrajbă confesională şi să fie una în faţa unei prigoane universale anti-creştine, autorul broşurii Fenomenul… vrea musai să interpreteze textul în cheie ecumenistă. De ce nu înţelege oare acest cuvînt ca o întoarcere (dorită sau proorocită) la Ortodoxie a confesionaliştilor? Pentru că a hotărît dinainte osînda, iar acum trebuie potrivite lucrurile astfel încît să o sprijine. Dar aşa cum am arătat mai sus, Părintele Arsenie Boca spune limpede, în chiar acea carte, la începutul ei chiar (nu la p. 123!) că există o singură Biserică a lui Dumnezeu, una mîntuitoare, una sfîntă, una apostolească etc. Ceea ce dă interpretării ecumeniste fie statutul unei răstălmăciri intenţionate, fie al unei răstălmăciri făcută din abordare neatentă. 
Merită consemnat aici un fapt simplu şi trist. Oriunde cineva spune o afirmaţie nepotrivită despre ori pe seama Părintelui Arsenie Boca, autorul lucrării pe care o analizăm o preia ca adevărată. Fără să aibă îndoieli, fără să se gîndească în ce măsură este exactă sau nu etc. Lipseşte orice interes faţă de spusele celui acuzat. Din ceea ce este scris chiar de către Părintele Arsenie Boca nu se bagă în seamă decît mici fragmente care, izolate din context, sînt prezentate răstălmăcit. O asemenea abordare nu se numeşte analiză, cu atît mai puţin obiectivă. 
Un exemplu tipic este faptul că se notează cu majuscule (nu cursiv, nu bolduit, cu majuscule!) că „Biserica Ortodoxă este una, sfîntă, sobornicească şi apostolească”, dar nu se aminteşte (nu se ştie?) că în chiar Cărarea Împărăţiei Părintele Arsenie Boca menţionează şi dezvoltă această realitate. Paradoxal este faptul că, fără să fi adus nicio dovadă reală pentru o asemenea afirmaţie, se proclamă că „Boca” [sic!] ar fi crezut că Biserica Ortodoxă este „jumătate de biserică”! (Fenomenul…, p. 11). 
Iarăşi poate fi observat faptul că autorul pretinde că „Arianismul are o singură diferenţă de ortodoxie” (op. cit., p. 12), ceea ce este profund greşit. Erezia amintită („că Fiul este prima creatură a Tatălui” – ibidem) duce la multe, foarte multe alte erezii. De la cele privitoare la Întrupare pînă la cele privitoare la Împărtăşanie, Biserică, Duhul Sfînt etc. Ignorarea acestei realităţi dogmatice este mai mult decît nepotrivită pentru cineva care îşi doreşte să judece capacităţile dogmatice ale altuia. 
9. Sînt ucenicii ai Părintelui Arsenie Boca ce judecă Biserica după etalonul acestuia în loc să-l judece pe acesta după etaloanele Bisericii (Fenomenul…, p. 14). 
Am lămurit această aşa-zisă acuzaţie la punctul 1. Este adevărat că sînt oameni care ajung să fie împotriva Părintelui Arsenie Boca datorită purtării radicale a unor (aşa-zişi) ucenici. Dar există şi fenomenul invers, de oameni care ajung să fie „de partea” părintelui datorită radicalismului acuzatorilor. 
Din păcate, o mare parte din discursul broşurii pe care o cercetăm se învîrte iar şi iar în jurul unor mărturii indirecte, la a doua şi a treia mînă, dar şi în jurul unor insinuări ce nu ţin în nici un caz de practica ortodoxă. Bîrfa, socotită de Scripturi ca o formă de canibalism, este oprită. Ştii ceva, spui – cu cel puţin doi sau trei martori pe fiecare fapt în parte. Nu ştii, taci. Insinuări de genul „oare nu era prea…”, „nu vă face impresia că…” sînt cu totul în afara liniei ortodoxe de cercetare. 
Da, pentru orice canonizare ortodoxă există un advocatus diaboli, un teolog – sau un grup de teologi – care caută punctele slabe ale vieţii şi operei candidatului. Care încearcă să argumenteze de ce ar trebui să nu fie canonizat acesta. Dar argumentaţia merge întotdeauna pe fapte atestate, pe documente clare, nu pe insinuări. 
10. „Se spune că A. Boca [sic!] era clarvăzător, dar modul cum îşi exercita această însuşire este străină Sfinţilor Părinţi: descoperea păcatele oamenilor în public” (Fenomenul..., p. 18 ş.u.). 
Această afirmaţie categorică este greşită în două puncte. Unul se vede curînd după ce este făcută – de către cel care citeşte broşura ca să vadă adevărul, nu ca să-şi confirme ideile preconcepute. Acest prim punct este generalizarea. „Descoperea păcatele oamenilor în public” este o afirmaţie generală, care prezintă o regulă. În fapt, după cum se vede imediat, este vorba despre cazuri izolate (sînt citate… două!). 
Al doilea punct greşit este acela al ideii că această însuşire este străină Sfinţilor Părinţi. Dimpotrivă, ea apare de-a lungul istoriei Bisericii de foarte multe ori, chiar dacă în raport cu numărul celor care vin la Biserică pare o excepţie. Avem de la exemplul Sfîntului Ioan Botezătorul pînă la cel al Sfîntului Antonie cel Mare sau al multor sfinţi nebuni pentru Hristos o mulţime de asemenea pilde. Nu le înşirăm aici. Pentru cei care cunosc Sfintele Scripturi, Patericul şi scrierile aghiografice mai vechi şi mai noi sînt uşor de regăsit aceste cazuri. Iar cei care nu le cunosc au o mare nevoie să înceapă să le citească măcar acum. 
Dacă am fi avut un obicei al Părintelui Arsenie Boca de a dezvălui public păcatele celor care veneau la el, nu am avea doar cîteva asemenea cazuri, ci mii şi zeci de mii. Ceea ce nu se întîmplă. Dimpotrivă, avem de-a face cu o purtare tipic patristică. 
11. Dacă este clarvăzător (prin harul lui Dumnezeu) de ce a greşit? (Fenomenul…, pp. 20-21). 
Este o acuzaţie interesantă, mai ales că vine în contradicţie cu explicaţii oferite chiar de acuzatori. De pildă, ei spun că Părintele Justin sau Părintele Cleopa ar fi greşit cînd l-au apreciat pe Părintele Arsenie Boca pentru că au fost dezinformaţi. Dar şi despre cei doi sînt mărturii clare, categorice, că aveau darul înainte-vederii! Deci, cum au putut fi dezinformaţi? 
Pentru cine cunoaşte Istoria Bisericii şi Teologia Dogmatică răspunsul este evident: Dumnezeu este singurul atotştiutor şi infailibil. Sfîntul Epifanie de Salamina, vestit pentru darul său proorocesc, nu l-a pomenit ani de zile pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, socotindu-l rătăcit pe temeiul unor bîrfe. Se vede că ispitele călugăreşti erau aceleaşi atunci ca şi astăzi, mulţi purtînd vorbe fără destul discernămînt. Întîlnirea dintre cei doi a dus la lămurirea lucrurilor şi îndreptarea lor. Dar această clarificare, în această lume, nu este întotdeauna posibilă. 
Există un canon de sinod ecumenic ce osîndeşte grav pe cei care spun că sfinţii nu aveau greşeală, ci numai din smerenie spuneau asta. Corolarul este că săvîrşeşte un mare păcat şi cel care neagă sfinţenia cuiva pe temeiul imperfecţiunii, existenţei unor greşeli şi păcate etc., nu pe temeiul unei lepădări propriu-zise, a profesării conştiente a ereziei ş.a.m.d. 
Greşeli, chiar teologice, chiar dogmatice, au avut destui sfinţi vestiţi ai Bisericii. Am amintit de Sfîntul Iustin Martirul şi Filosoful, dar putem să amintim şi pe Grigorie Taumaturgul, Augustin, Irineu şi alţii. Care sînt, cu toţii, în calendar, pecetluiţi de Biserică din vremea sinoadelor ecumenice şi pînă astăzi. 
Atunci cînd Biserica cercetează viaţa şi opera cuiva, spre a vedea, atunci cînd există îndoieli, dacă poate fi canonizat sau nu, se urmăreşte cu stăruinţă găsirea adevărului, nu satisfacerea unor idei preconcepute. Şi nu aduc musai canonizarea nici minunile, nici martiriul chiar, după cum nu aduc musai oprirea canonizării anumite greşeli sau păcate. Se construieşte un întreg tablou al vieţii şi operei, încercîndu-se aşezarea fiecărei bucăţi după adevăr. Abia aşa se poate vedea ce intenţii au animat pe omul acela, ce sentimente a trăit faţă de Dumnezeu şi Biserica Lui, în ce măsură a trăit Credinţa – în hotarele priceperii şi puterii sale. 
12. „Ucenicii lui aproape toţi sînt ecumenişti”. 
O afirmaţie tristă, aflată în gama celor combătute la punctul 1. O menţionez şi pentru a mă întreba care sînt studiile sau statisticile din care reiese că „majoritatea ucenicilor lui A. Boca [sic!] sînt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe” sau că „ucenicii lui aproape toţi sînt ecumenişti”…
Asemenea afirmaţii gratuite pot avea efect de intimidare pentru cei slabi, sau pot fi mîngîietoare pentru cei mîndri, după cum sînt aceştia „pro” sau „anti” Arsenie Boca. Dar din punct de vedere ortodox sînt total gratuite. Şi, cu tristeţe o spun, în lipsa unor cercetări serioase reprezintă doar o formă de a bîrfi, insulta şi şantaja moral. Practic prin ele se spune „dacă eşti de altă părere decît această broşură eşti slab cunoscător al dogmelor şi ecumenist”. De fapt, asemenea afirmaţii, mai directe, chiar există în carte. Şi nu ţin de o analiză ori prezentare obiectivă… 
13. Televiziunile – şi mass-media în general – îl prezintă frumos pe Părintele Arsenie Boca, deci este rău (Fenomenul…, pp. 22-26). 
Desigur, argumentul nu este nici ortodox, nici logic. La televiziuni au apărut de-a lungul vremii emisiuni laudative despre Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Arsenie Papacioc sau Părintele Justin Pârvu. De asemenea, există emisiuni şi articole denigratoare faţă de Părintele Arsenie Boca. Nici unele, nici altele nu dovedesc nimic prin simpla lor existenţă şi/sau poziţie. 
În încheiere, amintesc cele spuse mai la început: cercetarea mea este asupra unor idei, nu asupra unor oameni. Autorul broşurii, Pr. Aniţulesei Gheorghe, recunoaşte la sfîrşit că este failibil, că este supus greşelii, prin aceea că ani de zile l-a lăudat pe Părintele Arsenie Boca. Nu discut schimbarea sa de poziţie, pe care o consider personală şi, prin urmare, prea puţin importantă pentru cercetarea aceasta. Însă mi se pare foarte important să subliniez deosebirea între recunoaşterea failibilităţii şi tonul broşurii, de o infailibilitate agresivă. Acuzaţii, categorisiri, răstălmăciri şi insulte sînt făcute cu un glas extrem de categoric, fără cea mai mică îndoială. De ce această contradicţie, nu ştiu. Şi, pînă la urmă, nu este treaba mea. Lucrul meu a fost acela de a cerceta cîteva din cele mai importante acuzaţii ce se aduc Părintelui Arsenie Boca. Am lăsat deoparte ceea ce ţine strict de insinuări fără acoperire, zonă în care nu avem de ce să intrăm. 
Constat că dintre cele 13 acuzaţii principale există una singură care este parţial justificată, aceea a pictării lui Ulfila şi Francisc de Assisi la Drăgănescu. O greşeală cît de cît mai semnificativă într-o viaţă de om. O greşeală într-o viaţă ce a cuprins puşcărie pentru Hristos, lagăr pentru Hristos, persecuţii pentru Hristos. 
Ceea ce par să uite acuzatorii este cît de uşor i-ar fi fost Părintelui Arsenie Boca dacă ar fi schimbat macazul. Dacă tot era un „hipnotizator” şi „iluzionist”, ar fi putut uşor mînca un cozonac excepţional pe seama statului comunist. Interesul faţă de asemenea oameni, mai ales după moartea lui Stalin, era maxim. Şi avantajele pe măsură: vile, vacanţe la munte şi la mare, băutură, fetiţe, petreceri, onoruri etc., etc. Şi gigantic ar fi fost şi numărul celor pe care laicul Arsenie Boca i-ar fi despărţit de Biserică, i-ar fi atras în ocultism, i-ar fi făcut comunişti. Cine cunoaşte într-adevăr epoca bolşevică ştie interesul uriaş al Partidului Comunist pentru paranormal şi felurite asemenea puteri, banii şi feluritele avantaje pe care le căpătau cei care, avînd astfel de abilităţi, se puneau în slujba lui. Ca şi efectul uriaş pe care l-ar fi avut o personalitate de această talie asupra tinerilor şi copiilor. 
În loc de aşa ceva Părintele Arsenie Boca, în ciuda capacităţii de teleportare – cum a fost numită de unii – sau de a face (multe) alte minuni, a ales să fie închis pentru Hristos. A ales să fie numit „bandit” şi insultat în toate felurile, zi de zi. A ales să rabde chinuri, foamete, sete, frig, arşiţă, bătăi. A ales să mărturisească neîncetat Crucea: „podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul Sfintei Cruci, suferinţa noastră cea de toate zilele, crucea suferinţei, harul crucii – iată atîtea nume în legătură cu Crucea. Dar cea mai grea cruce e lepădarea de sine: nu poţi fi liber fără aceasta. Libertatea cu atît se plăteşte”. „Prin Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atît mai sigur, cu cît răbdăm o răstignire nedreaptă”. A ales să bată munţii şi drumurile Ţării, să întărească pe oameni în Credinţă, să se roage şi să vestească pe Dumnezeu. Urmărit mereu de oamenii Securităţii, avînd mereu din partea diavolului oferte avantajoase de apostazie. De ce să fi stat în Biserică, dacă ieşind putea îndeplini toate scopurile negative ce i se atribuie de unii, în cele mai bune condiţii pentru el însuşi, incomparabil mai eficient? 
Însă o asemenea întrebare devine pur retorică în faţa realităţii: Părintele Arsenie Boca a fost şi a rămas al Bisericii. Da, nu infailibil. Astfel încît niciun om raţional să nu-l transforme în idol (deşi sînt mereu oameni care îşi caută, iraţional, idoli, orice ai face). Dar a fost şi a rămas al Bisericii, pînă la moarte şi dincolo de ea. 
Ca unul care am străbătut Ardealul din Maramureş în Braşov şi din Bistriţa în Oradea, Arad ori Timişoara, cred că am dreptate să spun că fără Părintele Arsenie Boca de mult s-ar fi prăbuşit aici Credinţa. S-a pus întrebarea: „De ce i-a dat Dumnezeu atîtea daruri”? Răspunsul meu este simplu: pentru că am avut nevoie de toate ca să ne păstrăm credinţa. În faţa fascinaţiei orientalismelor, magicului, secularismului ş.a.m.d. se ridică, în Ardeal şi nu numai, chipul Părintelui Arsenie Boca. Prin care Dumnezeu a arătat unde poate ajunge omul care Îl iubeşte. Prin care Dumnezeu a mărturisit, iar, „da, puteţi deveni dumnezei prin har”. Ca dumnezei prin har sfinţii nu sînt Dumnezeu şi nu sînt infailibili. Dar, da, sînt apropiaţii Lui, prietenii Lui, dăruiţii Lui. Este o parte din mărturia Părintelui Arsenie Boca. O mărturie care ţine zeci de mii, dacă nu sute de mii de oameni în Biserică, dîndu-le iar şi iar şansă de mîntuire. Şi care le aminteşte să nu creadă că vor intra după moarte în Împărăţia în care nu au trăit pe pămînt. 
Da, unii înţeleg greşit mărturia Părintelui Arsenie Boca, învăţătura Bisericii, cuvîntul lui Dumnezeu. Ceea ce, de fapt, sporeşte cununa mărturisitorului, nu îi aduce vină. 
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Şi, cu mila lui Dumnezeu, pace tuturor! 

Pr. Mihai-Andrei ALDEA
  
(Material publicat în Nr. 41  
al revistei Atitudini)

Autorul textului


duminică, aprilie 15, 2018

INTERMEZZO LIRIC: VERDE-N FAȚĂ

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
   
  
Nu-mi recunosc prin morții mei vreo vină:  
de-i vină-n lume, vina-i toată-n noi. 
Pe cei ce-au fost doar cumpăna divină 
i-o măsura în ziua de apoi. 

Păcatul e sau nu-i în firea vie 
și numai vie dă virtutea-n spic; 
noi nu trăim acum pe datorie 
și nu ne vindem morții pe nimic.
  
De-s bun sau rău, sînt bun sau rău prin mine, 
iar nu prin cei ce-au fost odinioară, 
cum și tu ești așa cum ești prin tine, 
iar nu prin cei nedreptățiți să moară.
   
Deci, jeg puit în cloaca vremii mele, 
de știi ceva sau numai ți se pare, 
hai să vedem în oase și în piele 
ce este drept sau strîmb în fiecare! 
  
Te-aștept să ne-nfruntăm, lepădătură, 
să-ți spun ce ești și să-ți arăt ce sînt, 
nu cu țărîna morților în gură, 
ci cu ce-avem în viul vieții sfînt. 
  
Iar dacă n-ai nimic să-mi pui în spate, 
decît minciuna ta de vierme trist, 
cu sabia dreptății te voi bate, 
să simți că n-am murit, ci că exist. 

Răzvan CODRESCU 

vineri, aprilie 13, 2018

MARCEL PETRIȘOR 88

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  
SĂNĂTATE, ÎNTRU MULȚI ANI! 
  
  
Verde ca de cînd îl ştim (Dumnezeule, cînd l-am cunoscut, prin 1975, era mult mai tînăr decît sînt eu acum!), cu pipa în colţul gurii şi cu brîncile pătate de cerneală („urmele muncii intelectuale”), mereu mai scump la vedere de cînd tot integrează, cu ţuţiană echipolenţă, Ocişorul în Europa şi Europa în Ocişor, profesorul, scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrişor a ajuns, în acest aprilie pascal, la 88 de ani. „Berbec, fireşte!”, cum exclama maian, aflîndu-i data naşterii dintr-un hebdomadar literar, o distinsă doamnă (căci doamnele au uneori alte măsuri, mai „zodiacale”...). Reproduc aici, „la aniversară”, cîteva evocări făcute în anii din urmă de prieteni de-ai săi mai tineri. Acum 11 ani revista Rost îi închina un număr; acum sîntem siliți de vremuri să ne mulțumim cu mai puțin (eu unul am blocată pînă și pagina de Facebook!), dar cu încredințarea că  – vorba lui de pe acasă –  „nu e mult să nu se gate, nici puţin să nu se-ajungă”... (R. C.)

De la stînga la dreapta: 
Claudiu Târziu, Adela-Ioana Târziu, Demostene Andronescu, 
Șerban Suru, Dionisie Stoenescu, Răzvan Codrescu, 
MARCEL PETRIȘOR, Valentin Dan, Vasile-Jacques Iamandi
  
„Marcel Petrişor s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Ocişor (jud. Hunedoara), din părinţi învăţători (Au­rel şi Melania) şi bunici şi străbunici preoţi. Du­pă studiile liceale de la Brad şi Deva, în 1952, pe cînd era student la Filosofie, este arestat pentru prima oară, trecînd prin Rahova, Jilava, Malmai­son, Uranus, Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud. Din primăvara pînă în toamna lui 1956 are parte doar de cîteva luni de libertate, după care este rearestat, pe fondul tulburărilor din Unga­ria, trecînd iarăși pe la Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud și fiind eliberat abia în 1964. După ieşirea de­finitivă din închi­soare, va urma Literele (speciali­za­rea franceză-spa­ni­olă) la Bucureşti, unde se va şi stabili, funcțio­nînd ca profesor de limba franceză la liceele „Iulia Hasdeu” și „Spiru Haret”. În 1973 se căsătoreşte cu Dana-Ilinca Konya, descendentă din ilustra fa­mi­lie a Negruzzeştilor. Beneficiind de perioada de „liberalizare” de la răscrucea deceniilor 7 şi 8, îşi începe bogata activi­tate publicistică (devenind şi mem­bru al Uniunii Scriitorilor). Îi apar volume de proză literară (Seri­le-n sat la Ocişor, Ed. Albatros, Buc., 1971; Măreasa, Ed. Albatros, Buc., 1975; Crişan, Ed. Albatros, Buc., 1977; Temeri, Ed. Emi­nes­­cu, Buc., 1985, reed. 2016; Căruţa cu scînduri, Ed. E­mi­­nescu, Buc., 1990; Cei din Aciua, Ed. Vre­mea, Buc., 2004; Strigoii Ocişorului. Po­vestiri, Ed. Vre­mea, Buc., 2005; Pățanii vrute și nevrute, Ed. Christiana, Buc., 2015), impresii de călă­torie (Călătorie spre Soare-Răsare, Ed. Cartea Ro­mâ­nească, Buc., 1976; Drumuri întortocheate. Jur­nal de călătorie în Asia, Europa şi America de Nord, Ed. Junimea, Iaşi, 2001), stu­dii şi eseuri filo­sofico-literare (Cu­ren­te estetice con­­temporane, Ed. Univers, Buc., 1972; Grü­ne­wald, Ed. Meridiane, Buc., 1972, reed. 1985; La Rochefoucauld. Aventu­ra orgoliului, Ed. Albatros, Buc., 1973; Vitralii, Ed. Eminescu, Buc., 1978; N. V. Gogol şi parado­xu­rile lite­ra­turii mo­der­ne, Institutul European, Iaşi, 1996). Un loc a­par­te îl ocupă memoriile din închi­soare, adunate la un loc în volumul Cumplite încercări, Doamne! (Anii de mu­cenicie ai temnițelor comuniste), Ed. Chris­­tiana, Buc., 2011, reed. în 2017 la Ed. Manuscris din Pitești, cu noul subtitlu Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului, cărora li se adaugă și Tre­cu­te vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Ed. Vre­mea, Bu­c., 2008; o amplă selecție în limba fran­ceză, Quel­que part à l'Est, a apărut la Iaşi, Ed. Ope­ra Magna, 2011). Din 1991 pînă în 2010 a fost redactor al re­vistei Puncte cardinale din Sibiu, iar acum este lider – în paralel cu Octav Bjoza – al ceea ce a mai rămas din AFDPR...” (Răzvan Codrescu) 

Cu Demostene Andronescu și V.-J. Iamandi
 
„Îl cunosc de pe la sfîrşitul anilor ’70. Prieten de familie, venea în casa noastră, plăcîndu-i atmosfera salonului care, mulţumită bunicii, salva nuanţe interbelice. Era un povestitor extraordinar şi, copil fiind, mă fascinau amintirile copilăriei lui. Mai tîrziu, deşi nu l-am avut profesor la şcoală, mi-a devenit cel mai bun dascăl: era subtil şi eficient în cea mai mare măsură, combinînd largheţea cu rigoarea, non-conformismul cu un tradiţionalism creştin care în epocă era foarte rar. Primit în apropierea lui, am descoperit ceva ce discreţia absolută – el nepărînd să fie în mod obişnuit un păstrător de secrete, ba din contră – şi culoarea dominantă a vremurilor nu indicau defel: că era un rugător profund şi nesmintit. Am sfîrşit, în ciuda enormei diferenţe de vîrstă, prin a deveni prieteni. [...] 
Ceea ce e valoros sînt actele efective ale unei prietenii precum cea a lui Marcel Petrişor: fie să-ţi pui viaţa pentru prietenii tăi, fie să fii generos fără socoteală, fie să-l oblojeşti pe aproapele fără perspectiva unui sfîrşit, profit sau mulţumire, fie să îngădui păcătosului de parcă ai fi tu însuţi, fie să mîngîi pe cel slab – de minte, de înger ori de mădulare – cu dragostea şi smerenia ta, fie să iei în răspăr o lume întreagă pentru Hristos şi neamul tău, fie cu curaj, fie cu teamă, fie cu nădejde, fie cu disperare. Şi cine îi este prieten lui Marcel mărturiseşte că unele ca acestea vor rămîne, iar nu altele, spre slava lui Dumnezeu şi spre veşnică pomenire...” (Lucian D. Popescu)

Cu Lucian D. Popescu, la Ocișor
  
„L-am cunoscut pe d-l Marcel Petrişor pe la mijlocul anilor ´90, cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o pe neaşteptate la Bacău. Domnul Profesor, cum îi spunem mulţi dintre apropiaţii săi, m-a fermecat cu dezinvoltura, veselia, cultura sa vastă, poveştile sale minunate şi mai ales cu dragul pentru ceilalţi, pe care îl expiră prin toţi porii. Au mai trecut cîţiva ani pînă ne-am cunoscut mai bine şi i-am cîştigat prietenia – prin care mă onorează şi mă obligă. Felul său, zîmbitor şi discret, dar adînc lucrător, de a-şi manifesta credinţa, precum şi modul – tenace, dar lipsit de încrîncenare – în care îşi urmăreşte idealurile, sînt pilduitoare pentru mine. De aceea m-am bucurat mult că a acceptat să se implice de la bun început în Proiectul ROST, căruia i-a rămas apropiat pînă azi...” (Claudiu Târziu)

Cea mai recentă apariție editorială 
 
„Într-una dintre discuțiile pe care de-a lungul timpului le-am avut cu Marcel Petrișor, el mi-a spus: «Măi Dane, tu crezi că eu și alții ca mine, cînd eram închiși, ne gîndeam cîți ani de detenție mai avem în față? Păi dacă ne gîndeam așa, ne-am fi pierdut mințile... Preocuparea noastră era să supraviețuim de la o zi la alta. Dacă a doua zi ne deșteptam teferi, era perfect...». Nu am uitat niciodată aceste cuvinte. M-au impresionat adînc și, aproape fără să vreau, le-am aplicat la viața pe care o duceam în libertate. Foștii deținuți politici au răzbit pentru că s-au slujit de această metodă. De aceea, pentru ei timp propriu-zis nici nu a existat. [...]
Știu că orice experiență e individuală și incomunicabilă. Chiar și cei mai talentați dintre pătimitori, care pot să-și pună expresiv pe hîrtie experiențele, nu reușesc să ajungă la miezul a ceea ce au trăit și de aceea din ființe umane fără pereche coboară la nivelul de simplu scriitor, fie acesta și foarte valoros. E trist, dar așa e. Totuși, de la Marcel Petrișor am învățat un lucru: să nu mă mai gîndesc la timp, să mă consider la rîndul meu într-o pușcărie și să nu mă bucur decît de faptul că a doua zi va răsări soarele. [...] Nu mai e pușcărie, nu mai e front, poate fi însă boală, poate fi o căsnicie înfiorătoare... Prin comparație, planurile dezvăluie o asemănare șocantă. Noi, oamenii liberi, avem ce învăța de la foștii deținuți. Nu înțelepciuni zarzavaturi de vîndut la aprozarul din colț, ci adevărata înțelepciune, aceea că încercarea este peste tot...” (Dan Stanca)

O parte din cărțile publicate de Marcel Petrișor


LISTĂ DE MARCELISME
(pentru cunoscători... și nu numai)

a se cotorbi
a duce/a avea o viață mundială
a duhăni
a gravita [a face curte; a linguşi]
a mima viciul fără să te atingă
a se obţine [abține]
a se repeiza
a rîni [a face curățenie în general]
a se sinucida
alcohol [cu h pronunţat]
Ancuţicuţica [Anca Crivăţ]
• (Domnul) Andronescul [Demostene Andronescu]
Antomul și Randiația
apă milenară [minerală]
apă pişcăcioasă [apă carbogazoasă]
Ardeleanul e prost, dar statornic
argumentul ştiinţific [bîta lui Maromet; vezi și „știința omenirii”]
Asterixul [Astrid Rodinciuc]
Barbanegrá [Paul Barbăneagră]
Bărbatul trebuie să fie bogat şi un pic mai frumos ca dracul.
bîrgău [violoncel]
blestemat de frumos/frumoasă
Bobiță/Bobiţul [Lucian Popescu fiul]
bobiţisme
boșorogii (politici)
Brînz Lee [Amfilohie Brînză]
cadavru didactic
caiboi [cowboy]
caliofer [calorifer]
Chi muncat nu murit; chi nu muncat murit.
cogitaţie
comparativă [cooperativă - magazin sătesc]
consoarta oficială
copilu’ Cassius [Cassius Cîrlan]
cotoarbă
cremvurştie [umflată]
Cuvier reconstituia dobitocul după un os.
Dalidaua
De putoare n-a murit nimeni, dar de frig da.
delincvent [delicvent]
deodorizant [deodorant]
dezgustător de sănătos
duhană
duhoare păstoasă
dulcețică
E nepermis de… [frumoasă, deşteaptă etc.]
elementară [alimentară] 
feblețea [lui, ei etc.]
fișcalul [avocatul]
floașter [asfalt]
Franția
garsonerie [garsonieră]
Gion Vaine [John Wayne]
graviton
infract [infarct]
inițiativele [inițialele]
intelighent/intelighenţie
interviev
iubitor/iubitoare de
Iulian(ul) [Lucian Popescu tatăl]
Înfrăţirea între picioare [Înfrăţirea între popoare]
Jack Spintecătorul [Vasile-Jacques Iamandi]
Laleaua [Roxana Negulescu]
La mulţi ani, la mulţi bani şi la multe femei!
Legea lui Arhimede: „Un ghicașeu cioflincat în apă potromăcește pont atîta din tarhatul lui cît terhetea apa țîpată afară”.
Le pitoresque des uns c’est la misère des autres.
Mă şăituie la moagănă.
Mai bine să prisosească decît să nu fie/să nu se-ajungă.
miericică
Modestul Morar [Modest Morariu]
Moise Tîlharul [Moise Iorgovan de la Oașa]
Monicel cel scumpicel [Monica Cernescu]
Mugura [Mioara Trosca, soţia lui Mugur Trosca]
Mugurul [Mugur Trosca]
Mulțumesc că ai stat de vorbă cu mine
Naşa Reta/ Naşa Eretica [Eugenia Popovici]
Nea Petrache [Petre Ţuţea]
nelinişti metafizice
Nici dacă plouă cu acid sulfuric.
Niciodată n-a fost să nu fie-ntr-un fel.
Noi ştim cîte scrie în cărţi, dar în cărţi nu scrie cîte ştim noi.
Nu e mult să nu se gate, nici puţin să nu se-ajungă.
ochi vizual
Nu știi, te învățăm; nu poți, te ajutăm; nu vrei, te obligăm/silim.
Nu te trage curentul, că doar nu ești femeie ușoară.
oficiala [consoarta legitimă]
Oraşul cinstei şi-al onoarei [Piteşti]
Oraşul fetelor frumoase [Sibiu]
ordură
organele [Miliția, Securitatea]
orificiu [(din) orificiu – (din) oficiu]
Parisul Hunedoarei [Deva sau Brad]
Partidul nu greşeşte.
pe pipi în sus
Periş [Paris]
Polonicarul [Demostene Andronescu] 
popovicele [prăjiturelele doamnei Eugenia Popovici]
poupée
prepeliţă [fătucă, femeiuşcă]
Prințesa [Maria Axinte]
Punctul de vedere al victimei nu contează.
Puricele [Dan Puric]
realizaţii
Regina-mamă [Adela Axinte]
repeizare
Rudolf(ul) [Adolf Vasile alias Răzvan Codrescu]
Sandolina [Sanda Anghelescu]
Să ardem lipidele în focul glucidelor. 
semnalimente [semnalmente] 
Signorina [mama doamnei Danei Konya-Petrişor]
socialismul triumfător la sate şi oraşe
specificaţie
Spiritu Harem [Liceul Spiru Haret]
stăpînul [Gabriel Constantinescu; capul de familie]
şterveţel
știința omenirii [bîta lui Maromet; vezi și „argumentul științific”]
tablou didactic
Tanti Puchi [Dorina Radu]
Tîlharul [Marius Bădiţescu]
Te pupez/pupezăm!
Totul se rezolvă prin revoluție (rivoluție, rivuluție). 
Tovarăşul Stalin spunea…
trataţie
turism modern: maximum de informaţie/impresii în minimum de timp
țuguiul gotic
Unchiuleţul [Raul Volcinschi]
Unde-i vremea libăralului, cînd stăpînul era stăpîn şi sluga era slugă?
urmele muncii intelectuale
vacanţie
Valahul [Adolf Vasile alias Răzvan Codrescu]
Valerie, Valerie, vasele se spală sara cu un deget şi dimineaţa cu toată mîna!
Vampa [Mălina Andronescu]
vampă [femeie posesivă]
Vața neamurilor
vestern [western]
vierme de closet
visichi [whisky - cu „gust de ploșnițe”]
zdumpeşă [solidă]
Pentru conformitate,
Răzvan Codrescu 

P. S. Anca Crivăț îmi mai semnalează:

el bienestar del campesinado
deșeu bio-social
sclăină [slănină]
Eu mînc, tu mînci, el mîncă...
a scobîrțăli
Nu contează că ești tîmpit/prost, important e să-ți revii.
supă/salată de porodici [de roșii]
On est puni par où l'on a péché.   
Entuziasmul e pecetea Duhului Sfînt. 
Mama nu m-a făcut din deșeuri.